Archive for April 12th, 2011

Protestul maşinilor

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 939

Noile modificări operate la Codul Vamal au fost efectuate de majoritatea parlamentară fără a fi supuse unor dezbateri publice. În urma acestora vor avea de suferit peste 20 de mii de deţinători de mijloace de transport cu numere străine, care pot utiliza automobilele pe teritoriul ţării doar pe un termen de 90 de zile cumulativ, în decurs de un an, de la momentul primei intrări în ţară.

(more…)

„E mai bine să mă retrag decât să accept un compromis”

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 940


Interviu cu ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase

(more…)

Dădace fumătoare

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 1554

Trei ajutori de educatori de la Grădiniţa nr. 21 din sectorul Ciocana al capitalei au fost surprinse, în timp ce fumau la fereastra unui dormitor, de cineva care le-a şi fotografiat. Fotografiile au fost transmise pe adresa redacţiei cu mesajul: „Cred că în fiecare grădiniţă există asemenea probleme”. Solicitată de JURNAL, şefa Grădiniţei nr. 212, Elena Brăguţă, a declarat că, de „ieri, angajatele au fost eliberate din funcţie”.

(more…)

Magazinele online, tot mai populare şi la noi

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 1677

SHOPPING // Din ce în ce mai mulți moldoveni sunt tentați să-şi facă cumpărăturile pe internet

(more…)

Cum se „relaxează” politicienii

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 1591

VOLUNTARIAT // Comuniştii au refuzat să dea o mână de ajutor persoanelor cu nevoi speciale

(more…)

Vica a făcut show la propria nuntă

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 1072

Şoferiţa Vica care a făcut deliciul publicului la mijlocul lunii februarie este cercetată în alt dosar. De această dată, tânăra de 29 de ani a făcut show la propria nuntă. A aruncat cu veselă în angajaţii şi clienţii unui hotel din capitală şi a defilat în pielea goală pe holul acestuia.

(more…)

Scrisorile lui Buraga: Iubim Moldova ca Dodon

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 391

Ieri am discutat despre dragostea vertiginoasă a lui Dodon față de Moldova sovietică, celuloidală. Unii spuneau că oricine are dreptul să iubească Moldovavin, Moldovagaz, Moldovafilm, Moldovaconcert etc., alții că numai patrioții adevărați, profesioniști au acest drept leninist, inalienabil.

(more…)

Anders Fogh Rasmussen: Nu există o soluţie militară la conflictul din Libia // Lumi paralele

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 492

Secretarul general al NATO, Andres Fogh Rasmussen, a apreciat că “nu există o soluţie militară” la conflictul din Libia şi că este necesară o soluţie politică, într-un interviu pentru ediţia de luni a revistei germane “Der Spiegel”.

(more…)

Nicolae Negru: Pasul lui Tănase este curajos și corect

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 535

După cum era de aşteptat, PLDM nu ne-a surprins cu candidatul său la postul de primar al Chișinăului. Nu punem la îndoială faptul că Victor Bodiu, secretar general al Guvernului, este un „tehnocrat desăvârșit”, după cum spune el însuși, dar lucrul acesta nu este ușor de demonstrat prin cuvinte. În pofida funcţiei înalte, Bodiu este un necunoscut.

(more…)

Steaua lui Ghimpu apune repede // Observator

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 550

După alegerile din 5 aprilie 2009, PL e în declin. Steaua lui Ghimpu, răsărind artificial, apune exact din aceleași motive ca a lui Urechean.

(more…)

Petru Bogatu: O mumie constituţională

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 620

Nu numai ruşii se cramponează de o mumie pe care o venerează. Şi noi avem una. Atâta doar că cea dintâi se păstrează în mausoleul de pe Piaţa Roşie, iar cea de-a doua – în textul Constituţiei Republicii Moldova.

(more…)

Gimnaziul lui Andrei Lupan se închide?

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 933

EDUCAŢIE // „Şcolile sunt unicele centre culturale din localităţile rurale. Dacă vor fi închise, satele noastre vor muri”

(more…)

Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova e la dispoziţia dumneavoastră

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 963

Pentru a facilita şi a cunoaşte mai detaliat serviciile pe care le oferă Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova (SCARRM), în ediţiile de marţi ale JURNALULUI de Chişinău, vor fi publicate răspunsurile la întrebările ce ţin de competenţa secţiei în cauză adresate de cititorii noştri.

(more…)

Sovieticii judecau oameni morţi

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 1096

Viaţa din dosare// Se mai întâmpla ca organele de represiune din URSS să nu-i pună la zid chiar pe toţi cetăţenii luaţi cu hapca. Însă de multe ori sentinţele care stabileau privaţiune de libertate erau adresate… oamenilor din morminte.

(more…)

Stabilit de zece ani la Chişinău fostul director al Operei din Padova e îndrăgostit de Moldova

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 810

Recent, la Chişinău a avut loc o serie de concerte, dedicate aniversării a 150-a de la constituirea Statului Italian, organizate de Asociaţia Întreprinzătorilor din Moldova, Clubul „Italia” din Chişinău şi Camera de Comerţ şi Industrie Moldo-Italiană. Un public select a urmărit la Filarmonica Naţională un concert extraordinar, susţinut de pianistul italian Raffaele Scognamiglio şi de tenorul moldovean Vitalie Toderaşcu.

(more…)

Atunci când vor reveni comuniştii la putere

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 529

Partidul Comuniştilor va reveni, la un moment dat, la putere. Speranţa iniţială că lipsa accesului la instituţiile publice de la centru va modera cumva partidul şi îl va mai “îmblânzi” puţin devine o iluzie. Experienţa PCRM-ului în opoziţie a fost marcată de o serie de episoade care sugerează că partidul este, practic, ireformabil şi că, atunci când va relua controlul instituţiilor statale, grupul condus de Voronin va cânta cam la aceleaşi instrumente pe care le-a folosit în 2001-2009. Deşi garda tânără a partidului este promovată intens, ideile PCRM-ului au rămas cam aceleaşi. Lecţiile de istorie ale lui Igor Dodon reciclează retorica moldovenistă, de exemplu, în timp ce declaraţiile anti-americane şi anti-FMI ale comuniştilor nu diferă deloc de cele făcute în anii ’90.

(more…)

ICR „Mihai Eminescu” din Chişinău vă invită la conferinţa „Comunismul – o modernitate eşuată”

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 478

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău şi Centrul de Studiere a Totalitarismului de la Facultatea de Istorie şi Filozofie a USM organizează conferinţa publică „Comunismul – o modernitate eşuată”, pe baza cărţii cu acelaşi titlu apărută la Eikon din Cluj-Napoca. Raportor: conf. univ. dr. Radu Preda, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

(more…)

Premiile Galei UNITEM 2011

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 644

La sfârşitul lunii martie a avut loc Gala Premiilor UNITEM 2011, ediţia a X-a, un eveniment de referinţă în mişcarea teatrală din Republica Moldova. Juriul în frunte cu regizorul Alexandru Vasilache a acordat următoarele premii.

(more…)

„Expulzată de la Academia de Ştiinţe a Moldovei „în mod democratic”

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 504

BUNAVESTIRE // Interviu cu Ana Bantoş, critic literar, doctor habilitat, conferenţiar universitar

(more…)

„Zimbrii” pot decide viitoarea campioană a Moldovei

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 484

DIVIZIA NAŢIONALĂ // FC Sheriff poate fi scoasă din lupta pentru titlu dacă va pierde etapa viitoare de la FC Zimbru, iar FC Dacia se va impune în faţa FC Rapid

(more…)

Vettel vs. restul lumii!

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 415

Noul sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 tinde să se transforme într-un duel între Sebastian Vettel şi restul lumii. Pilotul german şi-a trecut duminică în cont, la Sepang, al doilea succes al sezonului, din tot atâtea curse, după ce tot el plecase din pole-position.

(more…)

Messi, la vânătoare de recorduri!

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 580

Mult aşteptatul duel Messi – Cristiano Ronaldo de pe 16 aprilie a fost prefaţat încă din acest weekend. Jucătorul Barcelonei a marcat două goluri în meciul cu Almeria, scor 3-1, în etapa a 31-a, în timp ce portughezul a închis tabela în Bilbao – Real 0-3, deşi nu a jucat decât 30 de minute.

(more…)

Adriano: „De ce n-am bate Barcelona cu 4-0?”

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 429

Luiz Adriano, ratangiul din meciul de pe Camp Nou, vrea să se revanşeze la Doneţk şi crede într-o minune. „Doar am învins Roma cu 3-0!”.

(more…)

Vocalistul din „Sun Stroke Project” se însoară

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 703

MARIAJ // Viitoarea mireasă vorbeşte despre faţa ascunsă a lui Serghei Ialoviţki

(more…)

Gheorghe Urschi, supărat

Tuesday, April 12th, 2011
Number of View: 792

Umoristul Gheorghe Urschi este foarte supărat că la una din televiziunile locale s-a menţionat, în cadrul a câteva emisiuni, că nu avem umorişti.

După externare, artistul spune că se simte mai bine, numai că nu are voie să se atingă de mâncăruri grase şi pipărate. Acesta a fost internat acum două luni cu pancreatită. Fiind mai mult pe acasă şi privind televizorul, a auzit la una din televiziunile locale spunându-se că, în Republica Moldova, nu există niciun umorist. „Stau şi mă gândesc la ce dracu m-am mai născut, dacă nu avem umorişti”, spune Gheorghe Urschi.

 

Artistul nu a luat în serios aceste declaraţii şi spune că îi este destul că jumătate din veac l-a dedicat umorului. „Mă bucură faptul că oamenii mă cheamă la diverse petreceri, asta înseamnă că nu mi-am pierdut încă simţul umorului. În Moldova, umorul a fost ceva instantaneu, toate se iau din viaţă”, menţionează umoristul.

Are profil pe Facebook

Gheorghe Urschi are profil pe Facebook şi peste 1000 de prieteni. Acest lucru demonstrează că are mulţi fani. A confirmat că are pagină pe această reţea de socializare, dar nu ştie cine o administrează. „Da, am auzit şi eu că sunt pe… cum îi spuneţi voi, dar nu eu am făcut-o. Cum? Am peste 1000 de prieteni? Atunci, mă iubeşte lumea. Ce sunt mai mulţi: bărbaţi sau femei? Mie îmi plac doamnele”, glumeşte Gheorghe Urschi.

Sunt sigură că umoristul va avea, în câteva săptămâni, cu o mie de prieteni mai mult, deoarece săptămâna trecută erau doar 600, iar zilele acestea – mai mult de o mie.

C.C.