„Mă tem pentru viaţa fiicei mele, Lenuţa”
INTEGRITATE // „Anatolie Tofan seamănă leit cu tatăl său, la forma feţei, la privire, l-am recunoscut de prima dată”
Deşi au trecut 23 de ani de la moartea fiicei sale, Elena Mocreac este sigură că Anatolie Tofan, numărul 22 în lista electorală a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), la funcţia de consilier, este cel care i-a omorât fata. Aceasta spune că-i pare rău că a apărut în faţa presei, pentru că se teme pentru siguranţa mezinei sale. „Deja au început să-mi bată la geam noaptea. Nu ştiu ce se va întâmpla cu noi”, oftează cu tristeţe femeia.
„Nu cred că vreau să vorbesc, pentru că au început să ne bată noaptea la fereastră”, ne întâmpină la poartă Elena Mocreac, mama Larisei, fata de 12 ani, care a fost omorâtă acum 23 de ani de Anatolie Tofan, candidatul din partea PCRM la funcţia de consilier. „După ce am vorbit pentru televiziuni, într-o noapte, pe la ora două, mi-au bătut de trei ori în geam. Am aprins lumina, dar m-am temut să ies afară, m-am uitat pe geam şi nu am văzut pe nimeni”, povesteşte cu înfrigurare femeia. Mama victimei susţine că se teme pentru fiica ei mai mică, care tot Elena se numeşte, ca şi ea. „Am îngropat-o pe Larisica, iar acum stau cu frică pentru Lenuţa, mă tem să nu mi-o gâtuie careva şi să rămân fără ea. Nu cred că voi rezista unui asemenea şoc”, spune Mocreac, în timp ce-şi duce mâna la ochi.
„Am fugit de la Costiujeni”
Evenimentele care s-au petrecut acum 23 de ani şi acum dor. Retrăieşte fiecare minut, parcă a fost ieri. „Cel mai greu a fost după ce am îngropat-o. Puteam să mă trezesc noaptea şi să o apuc pe drumuri să o caut. M-au dus la spitalul de la Costiujeni, dar am fugit de acolo şi m-am închis în casă. Mama mea mi-a spus să nu mă duc, pentru că nu voi mai ieşi de acolo”, comunică femeia.
Aceasta crede că fiica ei a fost violată, apoi omorâtă şi că părinţii lui Tofan ştiau de la început, dar au ascuns. „Mezina familiei Tofan, Natalia, a povestit rudelor din Suruceni, unde a fost dusă imediat după ce a fost comisă crima, că a văzut-o pe mama ei cum ştergea sângele şi a dat pe foc o faţă de pernă murdară de sânge”, afirmă Mocreac.
„Eram apropiaţi cu familia Tofan, lucram cu mama lui Tolea (Anatolie Tofan – n.a.) la Fabrica de confecţii „Ionel”, am botezat-o pe Natalia, fiica lor cea mică”, îşi aminteşte Elena Mocreac. „În acea zi, eram în schimbul doi când a venit un verişor de-al lor şi i-a spus fetei mele că Natalia o aşteaptă la ea acasă să se joace. Micuţă şi prostuţă, Larisa a plecat, deşi afară se întuneca. Nu s-a gândit la nimic rău. Acolo Tolea a violat-o şi a omorât-o cu două lovituri de cuţit în inimă şi una în burtă”, spune femeia, în timp ce-şi frământă mâinile. „Au ascuns-o în divan, unde au ţinut-o trei zile, pe urmă au scos-o noaptea, au îngropat-o, au udat şi au pus vreascuri şi au aprins focul ca să nu miroase”, se opreşte pentru un moment, priveşte poza mare a fiicei moarte şi continuă să depene firul povestirii triste.
Anatol Tofan era un băiat tăcut
Elena Mocreac spune că şi-a căutat fiica o săptămână, timp în care mama băiatului i-a fost alături, plângând în hohote, pe umăr, iar Tolea i-a ajutat la căutări. Până la urmă, s-a aflat de la verişorul lor, care a chemat-o pe Larisa la Tofan în casă, unde se află fata. „Profesorii au observat că acesta era schimbat, îngândurat. Când l-au luat la întrebări, el a recunoscut. Însă a spus că s-a temut să spună ceva, pentru că Anatol l-a ameninţat că îl va îngropa şi pe el acolo, lângă Larisa”, spune Mocreac.
Una din fostele colege de clasă ale lui Anatol Tofan, care au cerut anonimatul, ne-a comunicat că Anatol era un băiat tăcut. „Nu era rău, dar nici printre fruntaşi. Niciodată nu sărea la bătaie. Nu ne-am aşteptat de la el să facă aşa ceva”, povesteşte aceasta. „Despre Larisa – ce să spun, era o fată silitoare şi învăţa foarte bine. Îmi amintesc, în ziua când a fost înmormântarea, au adus-o în curtea şcolii. Cernea o ploaie măruntă şi când au ajuns cu sicriul aproape de şcoală, ploaia s-a oprit şi a ieşit soarele. Toţi spuneau că a fost o fată bună”, îşi aminteşte cu un zâmbet amar o fostă colegă de-a Larisei.
Un singur vinovat
Sentinţa judecăţii arată că Anatolie Tofan a fost condamnat la zece ani de închisoare şi a stat opt. Potrivit documentului, acesta nu a avut niciun complice. „Pe 14 mai 1988, Anatolie Tofan, 15 ani, domiciliat în Chişinău, pe strada Vatutin 24 (Drumul Taberei – n.a.) a ademenit-o pe Larisa Mocreac, 12 ani, cu scopul de a o viola. Fata a opus rezistenţă şi a ameninţat că le va comunica părinţilor. De frică să nu fie bătut de tatăl lui, minorul a luat de la bucătărie un cuţit şi a înjunghiat-o de trei ori. După care a şters, de unul singur, urmele omorului şi a ascuns cadavrul sub pat. Noaptea, când toţi dormeau a dus-o în beci, iar apoi a îngropat-o de unul singur, în grădină”, scrie în sentinţa dată acestuia. În acelaşi timp, în document se menţionează că Larisa Mocreac nu a fost violată, ci doar omorâtă.
Dodon dă înapoi
Anatolie Tofan a declarat că este o aberaţie. „E o campanie electorală murdară şi voi ataca în judecată pe toţi cei care răspândesc aceste minciuni”, a spus Tofan. „Cum să nu fie el, dacă seamănă leit cu tatăl lui, după forma feţei, a privirii? Cum l-am văzut la televizor, am făcut imediat baie, m-am îmbrăcat şi am plecat la primărie, dar nu era nimeni şi atunci am rugat taxistul să mă ducă la sediul Partidului Liberal, pentru că eu nu ştiam unde se află. La ora cinci a venit Chirtoacă şi am vorbit în faţa presei”, ne-a comunicat femeia.
Igor Dodon, candidatul comunist la funcţia de primar al capitalei, de la început s-a arătat nemulţumit de acuzaţiile aduse unui membru al echipei, ulterior acesta a revenit şi a declarat că îl va da afară pe Tofan, dacă se adevereşte că acuzaţiile sunt adevărate.
Marina LIŢA








în data de 22.06.2011, la ora 18:05, că:
Citind acest articol mi-am pus o INTREBARE, CUM SE FACE CA MAMA SI TATAL lui A. tofan nu au primit ANI GREI DE INCHISOARE, oare cum se face ca un pusti de 15 ani SINGUR a dus corpul fetei in BECI si apoi SINGUR l-a ingropat in GRADINA. ———————————Mai baieti eu nu cred ca NIMENI DIN ACEASTA FAMILIE DE SINGE NU STIA CE A FACUT ANATOLIE ——————————————————————————————————————————si la un moment mi-am imaginat acea perioada STRASNICA P-U FAMILIA VICTIMEI SI PERIOADA PINA SI DUPA JUDECATA. cum s-ar spune imaginar am plecat in acea perioada, puteti sa rideti, dar EU MI-AM PUS O INTREBARE: DE CE PARINTII LUI TOFAN NU AU FOST JUDECATI… ————————————————————————————————————————————————– imi veneau o sumedenie de idei, dar m-am oprit la una singura care isi are inceputul inca din timpurile INVAZIEI HOARDELOR SOVETICE asupra acestui meleag si anume in 1940 si 1944. —————————- Parca il vad pe BUNELUL lui A. Tofan un COLABORATIONIST CU PUTEREA SOVIETICA care i-a ajutat sa DESCOPERE SI SA TRIMITA IN SIBERIA SI NU NUMAI, A DUSMANILOR POPORULUI SOVIETIC, cred ca a primit si o sumedenie de medalii p-u ASTA…. ————————————————————————————————————————- MAI OAMENI CUM DRACU SA EXPLICI ALTFEL, ACEEA CA PUTEREA SOVIETICA , IN PARTICULAR SISTEMUL JURIDIC SOVIETIC A ACOPERIT SI A MUSAMALIZAT ACEST CAZ, LASINDU-I LIBERI PE ACEI CARE AU ASCUNS CADAVRUL TIMP DE O SAPTAMANA, PE ACEA “MAMA” CARE A ARS PERNA DE SINGE IN SOBA, CUM LA DRACU ALTFEL SA EXPLICI CELE INTAMPLATE. ——————————————————————————————————————-pARCA IL VAD PE BUNICUL SAU BUNICA (SAU ALTCINEVA DIN NEAMUL LUI CARE ERA LA PENSIE) CUM BATEA PRAGUL TUTUROR INSTITUTIILOR DE FORTA P-U ASI AJUTA “ODRASLA” ASA CUM I-A AJUTAT EL IN 1940 SI 1944.——————————————————————————————————————————————– PAREREA MEA PERSONALA: ACEST CAZ TREBUIE DE SCOS DIN ARHIVA SI REJUDECAT, NU E NORMAL CA UN VIOLATOR SI UCIGAS DE MINORE SA FIE INCHIS NUMAI PE 8 ANI, MIINE POIMANE TOATA LUMEA O SA SE INCEAPA A SE UCIDE , CREZIND CA NU VOR LUA DETENTIE PE VIATA (VEZI CAZUL LUI NICHIFOR, A PRIMIT 17 ANI DAR VA STA NUMAI JUMATE, LA SIGUR. EL ARE BANI…) ———————————————————————————————————————– ACEST INDIVID (A.TOFAN) TREBUIE IZOLAT DE SOCIETATE SI INCHIS PE VIATA, ===================================================================================CRIMELE NU AU TERMEN DE VALABILITATE . MAI ALES CELE CE AU FOST MUSAMALIZATE, EXEMPLE AVEM PINA PESTE CAP CU CRIMINALII DIN CEL DE AL II RAZBOI MONDIAL, PINA ACUM EI SUNT ADUSI IN FATA JUSTITIEI… LA DUBA CU TOFAN, ORI ISTORIA SE VA REPETA, VEDETI CE SE INTAMPLA ACUM CU FAMILIA VICTIMII…
PS: D-NA ELENA MOCREAC, VA MULTUMESC NESPUS DE MULT P-U CURAJUL PE CARE L-ATI AVUT, ADANCI PLECACIUNI DIN PARTEA MEA , DUMNEVOASTRA SUNTETI ACEA PERSOANA (UNICA) CARE A SALVAT DEMOCRATIA IN Republica Moldova, EU MA ANGAJEZ SA DUC O LUPTA PE NET P-U A ASIGURA PAZA FAMILIEI DUMNEAVOASTRA, SPER CA SE VOR ALATURA MAI MULTI OAMENI LA CEREREA MEA…