La Edineţ şi Cimişlia drapelele buclucaşe arborate în faţa instituţiilor de stat au dispărut peste noapte, la Soroca, s-a decis arborarea bicolorului
Todua îi numeşte proşti pe oamenii de la ţară, Tkaciuk îl contrazice: „Aceasta nu este poziţia oficială a PCRM”
I-a fost lumină în minele de cărbuni din Kazahstan
„Acestea sunt cele mai fericite zile pe care le trăiesc pe acest pământ!”, a mărturisit duminică Simion Plămădeală în faţa consătenilor din Grinăuţi, Râşcani. Şi când te gândeşti că aceste emoţii au venit la capătul întunericului ce s-a lungit pe parcursul a cincizeci de ani în minele din Kazahstan unde poezia i-a fost lumină şi floare-de-mină. De fapt, acolo, în negrul de cărbune, limba română a minerului Simion Plămădeală căpăta esenţe de poezie.
„Vrem să ne bucurăm de această zi frumoasă, nu să ne batem”
„Am venit să sărbătoresc Unirea!”, îmi spune Sebastian, un băieţel de cinci anişori, care se ascunde după mamă-sa. „Suntem aici toată familia, doar soţul nu a reuşit să ajungă, lucrează. Ne creştem copiii în spiritul patriotismului adevărat”, spune Elena Ciorna în timp ce îi aşază fetiţei sale tricolorul la gât.
Emanuil Gavriliţă, unul dintre fondatorii ziarului „Basarabia”
Sâmbătă, 24 martie, s-au împlinit 105 ani de la apariţia ultimului număr (79) al ziarului „Basarabia” (1906–1907), prima publicaţie periodică de limba română din provincia dintre Prut şi Nistru.
Ion Varta
În scurta perioadă de activitate, 11 luni, acest ziar a înscris o veritabilă pagină de istorie, poate una din cele mai frumoase, a luptei pentru drepturile naţionale ale populaţiei majoritare româneşti din această provincie supuse unei crunte politici de deznaţionalizare şi asimilare pe durata unui secol de ocupaţie imperială rusă.
Prietenia şi legământul
Protagoniştii acestei temerare acţiuni au fost doi inimoşi basarabeni pe care îi lega o sinceră prietenie, dar şi un scop nobil – emanciparea naţională şi socială a conaţionalilor lor. E vorba despre doi români din judeţul Sorocii – Constantin Stere şi Emanuil Gavriliţă –, primul născut la Ciripcău (după alte mărturii, la Horodişte), iar celălalt – la Nicoreşti, Băxani.
Pe scurtătură, distanţa dintre aceste localităţi ar fi ceva mai mult de zece km. Chiar dacă sunt născuţi în perioade diferite (E. Gavriliţă, în 1847, iar C. Stere – în 1865), şi-au petrecut copilăria pe aceleaşi meleaguri. Faptul că ambii aveau aceeaşi profesie – cea de jurist – a constituit de asemenea o circumstanţă importantă a apropierii lor.
Însă elementul decisiv care i-a determinat să se apropie au fost bineînţeles idealurile nutrite de cei doi soroceni. Respectul şi încrederea reciprocă i-au determinat să facă un legământ atunci când au decis să lanseze prima publicaţie periodică de limba română, cu un generic atât de scump pentru amândoi – „Basarabia”.
Şansa şi experienţa
Bogata experienţă de avocat pe care o avea Emanuil Gavriliţă, a contat enorm în reuşita proiectului asupra căruia consimţiseră cei doi. Cunoaşterea temeinică a legislaţiei ruseşti de către Gavriliţă era o garanţie în plus a succesului comun. Asemenea competenţe constituiau o pavăză bună pentru evitarea unor coliziuni neplăcute cu cenzura şi justiţia imperiului. Alegerea lui E. Gavriliţă ca director-editor al ziarului era dictată şi de faptul că acesta, în perioada 1902–1903, a întreprins eforturi susţinute pentru a obţine aprobarea autorităţilor pentru editarea unui ziar de limbă română.
În acest scop, el a efectuat câteva călătorii la Sankt Petersburg, dar fără succes. Responsabilii din capitala imperiului au respins demersurile sale. Nu s-a resemnat după aceste insuccese, dimpotrivă, a încercat să obţină aprobarea pentru tipărirea unei reviste săptămânale cu o tematică strict gospodărească. Dar şi de această dată demersul său nu a avut sorţi de izbândă.
Şansa de a lansa o publicaţie periodică în română va apărea în toiul primei revoluţii ruse, după emiterea de către împăratul Nikolai II a Manifestului din 17 octombrie 1905, prin intermediul căruia au fost declarate mai multe libertăţi democratice: libertatea cuvântului, tiparului, întrunirilor etc.
Formarea echipei
După stabilirea unui plan de acţiuni de către C. Stere şi E. Gavriliţă, au fost reluate demersurile pentru obţinerea aprobării autorităţilor pentru tipărirea ziarului. Autoritatea enormă de care se bucura E. Gavriliţă în capitala Basarabiei a constituit o şansă în plus pentru obţinerea avizului pentru editarea ziarului.
E ştiut că C. Stere, pe atunci profesor la Universitatea din Iaşi, a venit în câteva rânduri la Chişinău sub pretextul participării sale, ca avocat, într-un proces judiciar cu privire la moştenirea averii boierului Calmuţchi. Scopul principal al prezenţei sale în capitala Basarabiei însă era anume inaugurarea activităţii ziarului „Basarabia”.
Implicarea plenară a avocatului Emanuil Gavriliţă a fost una cu conotaţie decisivă. Acesta a reuşit să adune echipa ziarului, destul de pestriţă ca orientare politică şi opţiuni. Cu toate acestea, graţie eforturilor depuse de cei doi protagonişti ai acestui proiect, a fost posibilă coagularea unei echipe robuste: Ion Pelivan; fraţii Ion şi Theodor Inculeţ; Pan Halippa; Alexis Nour; Mihail Vântu, Nicolae Popovschi; fraţii Nicolae şi Vasile Florov; Vasile Harea; Gheorghe Stârcea; Alexie Mateevici; Tudose Roman; Sergiu Cujbă.
Cauza interzicerii ziarului
Ziarul „Basarabia” a pledat consecvent pentru repunerea românilor basarabeni în drepturile lor naţionale, suprimate de autorităţile imperiale: utilizarea limbii române în administraţie, justiţie, învăţământ, biserică; restabilirea într-o formulă mai amplă a autonomiei administrative de la 1818.
Curajul de a afirma apartenenţa populaţiei majoritare din ţinut la neamul românesc a provocat o ură viscerală din partea autorităţilor imperiale. Acestea au acuzat frecvent publicaţia de promovare a ideii de separare a Basarabiei de Rusia şi de unire cu România. De fapt, această acuzaţie a şi constituit principala cauză a interzicerii ziarului. Rolul pe care l-a jucat această publicaţie periodică a fost unul imens, creând un precedent în mişcarea naţională a românilor basarabeni.
Theodor Inculeţ, mulţi ani mai târziu, a invocat un caz destul de sugestiv care îl caracterizează cel mai bine pe directorul „Basarabiei”: „Ne-am grupat în jurul bătrânului Em. Gavriliţă, editorul „Basarabiei”. Ce mare inimă de român bătea în acest luptător înflăcărat! Câteodată, un crâmpei spontan îl caracterizează pe om mai mult ca o atitudine întreagă. Mi s-a întipărit în memorie o scenă. Mi-aduc aminte cu câtă indignare ne povestea odată la redacţie: «În casa lui N.N. nu mai calcă piciorul meu. Închipuiţi-vă, o cucoană într-o conversaţie rusească, la un moment dat, se exprimă: «Am fost la N.N. – totul mergea binişor, dar deodată, au început a gâgâi pe moldoveneşte».
Am sărit ca ars: «Сe înseamnă, duduie, a gâgâi pe moldoveneşte? Limba moldovenească este o limbă ca şi alte limbi şi, poate, şi mai nobilă». Am plecat cu indignare şi nu mai calc pe acolo”.
Ieri am discutat despre Unire. Unii spuneau că trebuie să ne unim, că unde-i unu nu-i putere, la nevoi şi la durere, că nu-i timp de pierdut, cât au mai rămas moldoveni în viaţă, cât nu au plecat toţi din republicuţa noastră, alţii spuneau că frate-frate, dar brânza-i cu bani, că nu trebuie să ne grăbim, că graba strică treaba, că trebuie să mai vedem, că nu aduce anul cât aduce ceasul…
Ministerul de Externe de la Chişinău nu degeaba a sărit ca ars când a aflat de instituirea funcţiei de reprezentant special al preşedintelui rus pentru Transnistria. Diplomaţia noastră brusc s-a pus în mişcare şi, în arhicunoscutul ei limbaj esopic, i-a cerut Kremlinului explicaţii. Numai că e cam târziu pentru aşa ceva. Ar trebui să-i ceară socoteală, nu explicaţii, pentru că ruşii au comis-o deja.
Petru Bogatu încearcă să-l „reabiliteze” pe Igor Dodon, scriind în numărul trecut al JURNALULUI de Chişinău că ar fi „eronată” opinia precum că proiectul vajnicului transfug comunist ar fi „eminamente rusesc”. Chiar dacă Dodon „a ridicat stindardul moldovenismului primitiv şi îl flutură cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună”, chiar dacă are „un discurs uşor rusofil” şi un mesaj „vădit românofob”, aceasta nu înseamnă că proaspătul lider socialist este omul Moscovei, consideră colegul nostru.
Preşedintele SUA, Barack Obama, s-a deplasat duminică în zona pe care a numit-o „frontiera libertăţii”, între Coreea de Sud şi Coreea de Nord, înaintea unui summit consacrat securităţii nucleare.
Fiindcă e 27 martie şi e ziua Unirii, m-am gândit să revin la polemica pe care am avut-o cu Val Butnaru după şedinţa comună a guvernelor României şi RM, de la Iaşi. Am scris atunci, printre altele, că „fără interconectarea rețelelor energetice, fără construcția de noi poduri, fără spațiul informațional comun și o liberă circulație a persoanelor, mărfurilor și capitalurilor dintre ambele maluri ale Prutului, reunirea nu se poate face, oricât s-ar mărșălui pe străzile Chișinăului sau Bălțiului și s-ar clama „Basarabia, pământ românesc!” Firește, acțiunile festive, simbolice își au rostul lor. Dar nu în locul faptelor concrete, cum sunt cele anunțate la Iași.”
INUMAN
Lipsa rampelor şi pistelor pentru cărucioarele de copii şi invalizi la farmacii, magazine, bănci, spitale creează incomodităţi chişinăuenilor. Mamelor li se interzice să intre în magazine cu cărucioarele. Responsabilii din domeniul construcţiilor declară că legislaţia prevede asemenea construcţii, dar nu în toate cazurile se respectă proiectarea şi construcţia lor.
Autorităţile locale din Leova ar fi dat indicații vânătorilor să împuşte toţi câinii vagabonzi. Motivul? Sunt prea mulți! Pisicile întâlnite pe drum au avut și ele același sfârșit. Nişte imagini video difuzate de un post tv din Chişinău arată zeci de cadavre de câini şi pisici zăcând chiar în mijlocul drumului.
Reporterii Jurnal TV au încercat să dea de primarul din localitate, însă încercările au fost zadarnice.
Interviu cu poetul Arcadie Suceveanu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor a R. Moldova
Când am auzit cu ani în urmă povestea asta, mi-a părut nemaipomenită. Cum o fetiță de zece ani a răzbătut de una singură și a ajuns astăzi o femeie descurcăreață, cu afaceri puse la punct, cu o casă de copii, dintre care niciunul nu este al ei.
La câte-o doamnă ce întreabă
Câţi ani i-ai da sau crezi că are
Tu nu-i răspunzi, gândind în grabă:
La minte sau la-nfăţişare?…
Ca orice artist care se respectă, cântăreaţa americană Lady Gaga trebuia să aibă şi ea o linie de producţie sub celebrul ei nume. Originală, a început să deseneze schiţele pentru o linie de periuţe de dinţi cântătoare, pe care intenţionează să le lanseze pe piaţă în viitorul apropiat.
După cinci ani de căutări, Silvio Berlusconi şi-a găsit în sfârşit casa la care visa, în Lombardia, nordul Italiei, pe malul lacului Combo. Fostul premier şi-a cumpărat o vilă istorică cu 30 de camere, care are teren de tenis şi ponton.
"Jurnal de Chişinău" este creat pe WordPress.
SEO monitor