Sunteţi în centrul Europei!

Number of View: 452

Unde bate inima geografică a Europei

 

Înfricoşaţi, ne apropiem de ursul care stă nemișcat chiar în centrul Europei. „Vreţi să faceţi o poză cu Mişa? Două grivne”, spune un moșulică ce, după ce ia banii, le permite turiştilor să înveşnicească momentul aflării lor la kilometrul zero al Europei. Acum un secol, s-a stabilit că se află în Maramureşul istoric, raionul Rahău, regiunea Transcarpatia, Ucraina, la nici doi paşi de frontiera de nord-vest a României.

 

Svetlana Panţa

 

Turiştii nu ezită să facă un popas lângă borna care atestă că suntem în inima geografică a Europei. Observăm o inscripţie în limba latină: „LOCUS PERENNIS DILICENTISSIME CUM LIBELLA LIBRATIONIS QUAE EST IN AUSTRIA ET IN HUNGARIA CONFECTACUM MENSURA GRADUM MERIDIONALIUM ET PARALLELOUMIERUM EUROPEUM MDCCCLXXXVII / Loc etern. Folosind aparate special fabricate în Austria şi Ungaria ce măsoară meridiane şi paralele, s-a fixat extrem de precis Centrul Europei. 1887”. Cam aşa se traduce inscripţia pe borna din localitatea Delovoe (Valea Vişeului), raionul Rahău.

 

Nu toţi vizitatorii sunt de acord cu cele scrise. De exemplu, francezii şi lituanienii susţin că centrul Europei se află la ei în ţară.

Localnicii strâng din umeri şi spun nedumeriţi: „Nu ştim în ce măsură este adevărat ceea ce e scris, cert e că, graţie acestei inscripţii, sute de turişti se opresc pentru a se simţi pentru câteva clipe în inima Europei”, ne spune o vânzătoare de suvenire.

 

Aici, într-o piaţă improvizată pe o margine de drum poţi să-ţi umpli geanta cu tot felul de suvenire pentru apropiaţi care ar confirma că aţi fost în centrul Europei din Ucraina. Mai mult, te poţi alege cu o geantă făcută manual de meşterii din localitate. Scoatem două grivne din buzunar, îl netezim pe „Mişa” pe blăniţa aspră şi plecăm cu gândul: „Am fost în centrul Europei”.

 

Dacă credeţi că ursul din centrul Europei este acoperit cu un covoraş ca să nu aibă insolaţie, vă greşiţi. Dai doi grivne şi stăpânul îl descoperă. „Poftim, faceți poze”

Românii din Transcarpatia

Conform datelor ultimului recensământ efectuat în Ucraina, românii trăiesc compact în doua raioane: Teaceu şi Rahău.

Românii din Teceu
Apşa de Jos 98%
Slatina 55-60%
Topcino 99%
Strâmtura 99%
Bouţu Mare 99%
Bouţu Mic 99%
Cărbuneşti 100%
Podişor 98%

Românii din Rahău
Biserica Alba 98%
Apşa de Mijloc 99%
Plăiut 98%

Articole asemănătoare:

Un comentariu la articolul “Sunteţi în centrul Europei!”

  1. Olivia credea,
    în data de 24.06.2012, la ora 11:25, că:

    CONCURS: mai sunt 6 locuri bineplatite !
    http://www.prm.md/apparat.php?lang=rom
    ——————————————-
    CABINETUL
    PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA
    NICOLAE TIMOFTI
    ——————————–
    Secretar general
    Ion PĂDURARU
    Anticamera
    Tel.: 23-58-01

    Secretar general adjunct
    Vladimir ŞARBAN
    Anticamera
    Tel.: 25-04-73

    CABINETUL PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA
    ———————————————-
    Consilier în domeniul politic

    VACANT:
    —————————————–
    Consilier în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, reprezentant al Preşedintelui în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul

    VACANT:
    ———————————————-
    Consilier în domeniul apărării şi securităţii naţionale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate
    Alexei BARBĂNEAGRĂ
    —————————————— Consilier în domeniul politicii externe şi integrării europene

    VACANT:
    ———————————————–
    Consilier în domeniul dezvoltării sociale
    VACANT:
    —————————————–
    Consilier în domeniul economic
    Mihail FURTUNĂ

    ——————————————-
    Consilier în domeniul culturii, învăţămîntului şi ştiinţei
    VACANT:
    ——————————————
    Consilier în domeniul agroindustrial şi al administraţiei publice
    Vlad CIOBANU
    ——————————————-

    Consilier în domeniul reintegrării
    Vasile STURZA
    ————————————————Consilier pentru comunicare publică, purtător de cuvînt

    Vlad ŢURCANU
    ——————————————— SERVICIUL CONSILIULUI SUPREM DE SECURITATE

    Şef al serviciului

    Andrei ONOFREI

    Tel.: 25-04-73
    ————————————-
    CABINETUL DE HERALDICĂ

    DIRECŢIA GENERALĂ DREPT

    Șef al direcţiei generale
    Sandu OHOTNICOV

    Tel.: 25-02-44
    Fax: 25-02-00
    —————————————–
    Direcţia legislaţie

    Şef al direcţiei

    Mariana SĂCĂREANU
    —————————————–
    Secţia petiţii şi audienţă

    Şef al secţiei
    Rodica CAMERZAN

    Tel.: 25-10-16
    —————————————-
    Serviciul cetăţenie şi graţieri

    Şef al serviciului

    Vladislav POGHIRCĂ

    —————————————

    Serviciul distincţii de stat

    Şef al serviciului

    Vlad BOGDAN

    ———————-

    DIRECŢIA GENERALĂ INFORMARE ŞI DOCUMENTARE

    Şef al direcţiei generale

    Alina POPESCU

    Tel.: 25-04-08
    Fax: 25-05-24
    —————————————–
    Direcţia documentare

    Şef al direcţiei
    Alina DODON

    ————————————
    Secţia secretariat
    Şef al secţiei
    Liuba SPATARU
    Tel.: 25-02-93T
    —————————————-
    Specialist superior (cancelaria)
    Diana SOLOMCA
    Tel.: 25-03-65
    ————————————-
    Biblioteca Prezidenţială

    Specialist superior
    Nina ŢÎBULEAC
    —————————————-

    SERVICIUL RELAŢII EXTERNE ŞI PROTOCOL

    Consultant principal
    Natalia IPATI
    Tel.: 25-04-93
    ————————————–
    SERVICIUL FINANŢE ŞI BUGET

    Şef al serviciu
    Elena PISTOL

    ————————————–

    SERVICIUL RESURSE UMANE

    Consultant principal
    Oana LUPOI
    Tel.: 25-04-08
    ——————————————–
    SERVICIUL PRESĂ

    VACANT:

    Consultant principal
    Tel.: 23-57-66
    ——————————————
    SECŢIA CONSULTANŢĂ

Comentează