EXCLUSIV // Cât l-a costat pe Nichifor luxul de la puşcărie?
Friday, July 20th, 2012Fostul coleg de cameră şi cel care i-a făcut cunoştinţă lui Adrian Nichifor cu viaţa de după gratii sparge tăcerea
(more…)
Fostul coleg de cameră şi cel care i-a făcut cunoştinţă lui Adrian Nichifor cu viaţa de după gratii sparge tăcerea
(more…)
Împreună le-am oferit o rază de speranţă lui Denis şi Ionuţ
„La Poarta Sărutului – un sărut pentru o speranţă” s-a desfăşurat sâmbătă, 14 iulie, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Protagonista campaniei, Natalia Malaniuc, a decedat pe 9 iulie, însă acţiunea a continuat pentru a-l susţine pe soţul tinerei, Denis, care suferă de displazia oaselor, şi pe băieţelul lor, Ionuţ. Am adunat împreună circa 19 mii de lei, în acelaşi timp, o fundaţie a donat 30 mii de lei.
(more…)
Adrian Musteaţă este unul dintre pionierii chirurgiei cosmetice din Republica Moldova, a aplicat pentru prima dată laserul în medicina moldovenească, este un chirurg consacrat, cu toate acestea, consideră că dacă ar fi ales altă meserie, ar fi fost mai bine. (more…)
La 17 iulie, în PMAN s-au strâns câteva zeci de persoane care și-au manifestat dezacordul cu privire la vizita lui Victor Ponta la Chișinău. Protestatarii consideră că referendumul cu privire la demiterea lui Traian Băsescu inițiat de către Uniunea Social-Liberală este anticonstituțional. I-am întrebat pe unii protestatari cum vor răspunde la întrebarea „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României domnul Traian Băsescu?”. (more…)
La Chișinău a avut loc o mică reuniune a guvernelor României și Republicii Moldova
(more…)
Am participat şi eu, cu alţi jurnaliştii şi bloggeri moldoveni, la întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu. Ni s-a pus la dispoziţie sala de conferinţe a Institutului de Politici Populare, aflat pe strada Alecu Russo din Bucureşti, fapt care poate să conteze pentru amatorii de simbolism moldovenesc. Mi-a sărit în ochi discreţia agenţilor de pază. Nu erau decât doi, inclusiv o femeie, care ne-au supus unei sumare proceduri de verificare a genţilor şi unei „perieri” cu detectorul de metale. (more…)
Ieri am discutat despre suspendarea preşedintelui matros Traian Băsescu. Care e motivul suspendării? Unii spuneau că trebuie să existe un motiv, că nu se poate fără motiv, alţii spuneau că nu e neapărat, că motiv se va găsi oricând, dacă există dorinţă şi voinţă politică de schimbare. (more…)
USL a fost silit de UE să respecte decizia Curţii Constituţionale care spune că referendumul de demitere a Preşedintelui României poate fi validat doar dacă participă 50% + 1 din numărul total al alegătorilor. În schimb, din apriga dorinţă de a-l demite pe Băsescu, s-a votat extinderea intervalului de votare. Secţiile de votare vor fi deschise nu de la ora 8, ci de la 7, iar închise nu la orele 20, ca la celelalte alegeri, ci tocmai la 23-00. Şi MAE a schimbat macazul, dublând numărul de secţii de votare din străinătate, după ce s-a văzut că e nevoie de prezenţa cât mai multor români. (more…)
Până mai ieri, Europa Centrală părea o oază a păcii. De azi, lucrurile nu mai stau aşa. Atentatul cu bombă din staţiunea Burgas a ucis opt oameni, dar şi iluzia siguranţei pe care i le-a dat-o Bulgariei şi altor ţări vecine aparentul dezinteres al grupărilor extremiste faţă de această zonă a lumii. (more…)
Judecătoarele nu aveau dreptul la apartament, deoarece nu aveau zece ani de activitate în funcţie
(more…)
Şmecherii de la Agenţia „Apele Moldovei” au vândut două pompe uzate la preţul a două pompe noi, italiene
(more…)
Din cele 2 300 de locuri oferite pentru studiile de licenţă, 700 vor fi cu bursă, în timp ce 1600 de studenţi vor studia fără bursă
(more…)
Departamentul Carabinieri se reformează după modelul Jandarmeriei Române, Jandarmeriei Italiene şi celei Franceze
(more…)
Cercetările la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighet continuă
Rămăşiţele pământeşti ale elitelor intelectuale ale României, care prezentau un pericol pentru autorităţile comuniste, încarcerate şi exterminate la fosta închisoare de la Sighet, transformată în Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, încă mai zac în uitare în cimitirele „fără morminte” din Sighetu Marmaţiei.
În general, nu am ce să-i reproşez Creatorului. Nici teoriei creaţioniste (în opoziţie, cum ar veni, cu cea evoluţionistă). Aş putea să fac, pe ici, pe colo, nişte mofturi privind anumite imperfecţiuni, dar, văzând atâtea lucruri fascinante sau interesante chiar prin farmecul imperfecţiunii lor, mai curând mă mir că ele sunt posibile. Şi că toate se află într-un graţios şi iraţional echilibru-dezechilibru, încât te temi să-ţi închipui lumea altfel. De exemplu, să ţi-o imaginezi anarhică şi ilogică sau, la o altă extremă – riguros ordonată, ca o unitate militară din Coreea de Nord. (more…)
Din Basarabia, în ciuda agitaţiei mesianice a zeci de tiparniţe, a fost exilat fenomenul cultural. (more…)
Dragă redacţie,
mă numesc Tamara Beşliu. Sunt o pensionară din s. Mereşeuca, raionul Ocniţa. În trecut, am lucrat 48 de ani profesoară. Primesc o pensie de 880 de lei care nu-mi ajunge, în special pe timp de iarnă, pentru plata serviciilor comunale, a căldurii şi a medicamentelor de care am nevoie. Aveam însă în grădină zece nuci bătrâni, roada cărora îmi asigura cât de cât existenţa şi mă făcea mai sigură de ziua de mâine. Nu am cerut niciodată de la nimeni nimic. Nu am alergat după ajutoare ori să stau cu mâna întinsă pe la primărie. (more…)
Centrul Cultural ARTELIT în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova organizează la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” o amplă expoziţie de artă contemporană în perioada 25 iulie–8 august 2012.
(more…)
Astăzi, la Biblioteca „Ştefan cel Mare” din Chişinău (ora 11.00) va fi inaugurată prima Şcoală de Creative Writing din Republica Moldova, acest proiect fiind susţinut de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”.
(more…)
După ce a semnat un contract cu o casă de discuri din Italia şi a obţinut discul de aur pentru cele mai multe vânzări ale unei singure piese descărcare de pe iTunes, Cătălin Josan vine cu o nouă surpriză atât pentru fanii săi de pe ambele maluri ale Prutului, cât şi pentru cei din Italia. Artistul a lansat piesa „D’ estate” pe care o cântă alături de formaţia italiană „La Differenza”. Melodia a fost compusă de Luca Venturi, iar în viitorul apropiat, artistul vrea să realizeze şi un videoclip.
(more…)
Chiar dacă nu mai e în vogă să ai mulţi cumătri, interpretul Igor Cuciuc a dezvăluit că se mândreşte cu cei 30 de cumătri pe care îi are în viaţa reală. Mai mult, artistul a menţionat că nu se opreşte la această cifră şi că atunci când vor apărea următorii doi copii îşi va mai lua vreo 60.
(more…)
Acum un an, Ricky Ardezianu a dispărut subit din vizorul publicului, iar prietenii săi nu îndrăzneau să-l întrebe ce se întâmplă în viaţa sa. Din copilărie, artistul suferă de psoriazis (n.r. – boală dermatologică cronică care determină o creştere rapidă și exagerată a celulelor pielii, având ca rezultat apariţia unor plăci tegumentare îngroşate (hipercheratozice), albicioase), boală de care a suferit şi bunelul său.
(more…)
Prima femeie-dirijor din Moldova, Veronica Garştea, a încetat din viață. Legenda artei corale naţionale a decedat luni seara la vârsta de 85 de ani, în urma unui atac de cord. Cavaler al Ordinului Republicii, Artistă a Poporului, Laureată a Premiului de Stat, profesor universitar, Veronica Garştea a aparţinut unei generaţii de elită care a creat şi a promovat valori spirituale autentice.
(more…)
Cristina Iovu are şanse reale să urce pe podium la Londra
Halterofila Cristina Iovu a fost desemnată de Comitetul Naţional Olimpic (CNO) să fie portdrapelul naţionalei Republicii Moldova la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra (JO) care vor începe pe 27 iulie curent.
(more…)