Șelin rămâne stăpân în Valea Morilor?

Banii pe care îi câștigă din contracte cu statul Șelin îi folosește în acțiuni antistatale
Victor Șelin a fost cel mai agresiv politician de la contramanifestaţia care a avut loc pe 5 august la Bălți, el a organizat colectarea semnăturilor pentru iniţierea unui referendum de integrare în „Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan”. Tot Victor Șelin este cel care a beneficiat de pe urma unor contracte cu statul: chiria a 4 hectare la Valea Morilor, chiria pieţei de flori din centrul capitalei şi contractul de construcţie a tronsonului Orhei-Rezina.
La 15 august curent, printr-o hotărâre de guvern, câteva terenuri care s-au aflat în gestiunea Zonei Antreprenoriatului Liber „Expo-Business-Chișinău” au fost atribuite S.A. Moldexpo. Astfel, patru hectare din Valea Morilor, care până pe 5 august se aflau în arenda Sinax S.R.L., al cărei patron este preşedintele PSD Victor Șelin, au trecut în gestiunea societăţii pe acţiuni subordonate Ministerului Economiei. Însă hotărârea de guvern încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Până atunci Sinax S.R.L. îşi va continua fără obstacole activitatea comercială pe acel teritoriu.
Șelin, primul pe listă
Vorbim despre „Aventura Parc”, dar și despre cafeneaua din zona plajei. Mai mult decât atât, după ce hotărârea guvernului va fi publicată în monitorul oficial, Moldexpo va decide cărui agent economic să-i închirieze cele patru ha, iar prima pe listă va fi Sinax S.R.L. Despre acest fapt ne-a informat Valentin Cainarean, directorul executiv al Moldexpo. Directorul executiv argumentează acest lucru prin faptul că firma respectivă are deja proprietăți pe acel teritoriu. Un alt argument este și faptul că firma lui Șelin a desfășurat acolo activitate antreprenorială și înainte de expirarea termenului de chirie, iar acest fapt îi oferă lui Șelin o prioritate față de alți agenți economici care vor pretinde la chiria acelui spațiu.
Statut special
„Nu văd niciun sens ca Moldexpo sau primăria Chișinău să încheie un contact cu Sinax, fiindcă este un teren de interes public. Firma respectivă are două construcţii înregistrate în 2008 la Cadastru. Legea prevede că, în cazul în care există o construcție privată, firma respectivă are dreptul la teren aferent. Însă aici avem o situație specifică, fiindcă terenul respectiv este din domeniul public. Este inclus în fondul ariilor protejate de stat”, ne-a explicat Nicolae Crăciun, șef al Direcției funciare a Primăriei Chișinău.
Modificări fără autorizări
JURNAL menționează că atât „Aventura Parc”, cât și cafeneaua de pe plaja lacului Valea Morilor au existat ca locuri de agrement și înainte ca Victor Șelin să le fi acaparat. „Localul a evoluat de la un bufet mic până la cafeneaua de astăzi. A fost o perioadă în care modificările au fost făcute prin autorizări, au fost perioade când modificările s-au făcut fără autorizări”, ne-a explicat Nistor Grozavu.
Monument de arhitectură peisajeră
JURNAL menționează că Sinax S.R.L., conform Î.S. „Cadastru”, are pe acel teritoriu de patru hectare o proprietate privată cu titlu „construcție” de 157,4 m.p. și o altă proprietate care are modul de folosire „construcție accesorie” de 103,7 m.p. Aceste proprietăți au fost înregistrate în anul 2008 la Cadastru. Conform legii, „terenul monumentului de arhitectură peisajeră se exclude din circuitul economic, dar rămâne la dispoziția deținătorului și se află în subordinea autorității administrației publice locale”. Acum terenul se află în gestiunea Moldexpo, care cu siguranță nu este autoritate publică locală, și nici Sinax S.R.L. nu este o autoritate publică locală. Mai mult, Sinax S.R.L., care a arendat teritoriul de patru hectare, nu a avut grijă de salubritatea teritoriului, iar curățenia se făcea de către Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” pe bani publici. Conform legii, „beneficiarii și proprietarii sunt obligați să respecte restricțiile cu privire la protecția mediului”.
Șelin, dator la „spații verzi”
Contactat de JURNAL, Eliferie Haruța, șeful asociației, ne-a spus că angajații săi făceau ocazional curățenie pe acel teritoriu, deoarece de acest lucru trebuia să se ocupe lucrătorii firmei lui Șelin. „Nu puteam lăsa acel teritoriu neîngrijit. Încercam să strângem gunoiul de peste tot. Când facem salubrizarea, facem în tot parcul. Îmi este greu să zic cât s-a cheltuit din banii publici pentru salubrizarea unui teritoriu dat în chirie unui agent economic”, a conchis Eliferie Haruța.
Până la hotărârea Guvernului din 15 august, Primăria de Chișinău spera că acel teritoriu de patru hectare va reveni în gestiunea sa.
Chirtoacă a semnat
Un alt „contract cu statul” pe seama căruia Șelin câștigă bani este chiria florăriei care se află pe strada Bănulescu-Bodoni. Spațiul de 13 ari Șelin îl închiriază doar cu 11 mii de lei. L-am întrebat pe viceprimarul de Chișinău Nistor Grozavu de ce primăria a semnat în 2009 contractul prin care Victor Șelin arendează un spațiu în centrul capitalei pentru bani infimi. „Dorin Chirtoacă este primar general din 2007, iar piața aceasta era cu mult înainte. Da, Dorin Chirtoacă a semnat decizia consiliului municipal neavând niciun vot în consiliu. A fost prelungit contractul de arendă și nicidecum nu atribuit”, a fost răspunsul lui Nistor Grozavu.
Șelin, insolvabil?
Totuși viceprimarul ne-a asigurat că, la una din următoarele ședințe ale Consiliului municipal, va fi schimbată modalitatea de achitare a taxelor locale, inclusiv pentru piețe și spații comerciale. „Taxele vor depinde de suprafața ocupată”, ne-a explicat Nistor Grozavu.
Pe de altă parte, sunt voci care spun că Șelin este de fapt falit. Am încercat să-l găsim pe Victor Șelin, însă acesta, din spusele vicepreședintelui PSD Sergiu Coropceanu, este plecat peste hotare și nu răspunde la apeluri.
Vadim VASILIU





în data de 22.08.2012, la ora 09:53, că:
Propun ca sa-l pedepsim pe Selin si alti rusofil antiromani in felul urmator. Ei detin afaceri la noi, si ar trebui sa facem o lista a tuturor antiromanilor si sa nu facem cumparaturi din magazinele lor, sa nu ne folosim de serviciile lor etc… Intr-un fel sa-i pedepsim economic, deoarece cu banii nostri ei merg impotriva noastra !!! Se mai cunoaste ca acesti ipostori, cind angajeaza persoane, in primul rind trec vorbitorii de limba rusa…La fel va indemn sa nu faceti cumparaturi acolo unde se vorbeste in rusa. Rusofilii nu ne iubesc tara si deaceia nu vor sa se integreze cu noi, nerespectindu-ne limba si traditiile. Transmite-ti acest mesaj de la om la om.
Afacerile lui Selin:
1. Cinematografele Patria, 2.Agentia de securitate “Respect”.3.Clubul de noapte “La Victor”, 4.Restaurantul “Sanatate”, 5. Parcul de distractii pentru copii “Aventura Parc”, 6. Magazinele de compiutere “Riscom Computers”, 7. Serviciul logistica si livrare a bunurilor “Dostavca.md”, 8. Concernul “Union Group,” 9. PLANETA SUSHI, 10.CASA VINULUI, 11.IL PATIO, 12.BEER PLATZ…
CARE ARE DEMNITATE DE PATRIOT ADEVARAT AL ACESTUI PAMANT,EVITATI ACESTE LOCALURI!!!!
în data de 7.09.2012, la ora 09:12, că:
De cind “demnitatea de patriot” se determina prin evitarea fregventarii unor anumite localuri??? Sa fim seriosi oameni buni, daca ei intr-adevar detin toate aceste afaceri, va inchipuiti cite persoane/ familii ramin fara de o potentiala sursa de venit/job, daca se evita fregventarea acestor localuri sau inchiderea lor?
Aici deja e vorba de discriminare lingvistica, pentru ca limba rusa are dreptul la existenta si verbalizare in orice stat, ca o limba straina, si ea la noi asa si se studiaza, o data ce limba oficiala de stat este limba romana/moldoveneasca.
Rusofilii nu ne iubesc tara?! Citi din noi, romanii din Basarabia Moldava isi iubesc tara, citi din noi se gindesc sa faca ceva pentru binele acestei tari, citi din noi se simt aici ca acasa si nu vor sa plece nicaieri, citi din noi se mandresc ca traiesc si s-au nascut aici????????? Intrebari de milioane. Si e simplu, difera de la caz la caz, insa noi iubim sa analizam si sa aruncam cu pietre inalta parte decit sa ne analizam pe noi ca cit de veritabili nationalisti suntem si ce facem noi pentru aceasta tara mica si frumoasa!
Cit e de usor sa dai vina pe altii, pentru nesiguranta si criza propriei tari!
Chat Conversation End