Adică o luăm de la început.
Şi cum orice început porneşte de la vizita medicală, nu văd de ce nu ne-am conforma şi noi preţioasei tradiţii: să ştim, adică, dacă vom continua drumul în cârje sau călcând solid pe pământ.
În sfârşit, apele s-au limpezit: cartea „Sexul povestit celor mici” va „dispărea din librării începând cu a doua jumătate a acestei zile” – potrivit deciziei ad-hoc a uneia din cele mai importante persoane din guvern. Episcopul de Hâncu, vicar al Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove, poate jubila, pot dănţui şi toţi cei aduşi de berze, descoperiţi prin varză sau – în variantă rurală – cumpăraţi de la ţigani pe un căuş de mălai, dar, în aceeaşi măsură pot şi haimanalele de tip Vasea sau Ghena, să-şi ţină lecţiile lor de fiziologie şi ginecologie – în vocabular adecvat – în faţa curioşilor de la grădiniţe şi şcoli primare.
Ca răspuns la invitaţia – orală! – de a participa la adunarea generală a scriitorilor – probabil un fel de congres –, mă văd nevoit să declar următoarele:
Ingrată misiune, să scrii hronicul domniilor – din câte se ştie, unii au plătit cu capul! –; dar de o mie de ori mai pernicioasă chemarea de a o face în răspăr, aşa cum procedează Aureliu Busuioc în Hronicul Găinarilor, Prut Internaţional, 2006, tocmai când descendenţii morali ai protagonistului din roman, găinarul Panteleu, ne împuiau capul cu mândria naţională a veliko-moldovenilor. De bună seamă, ce mare glorie e să te ştii coborâtor dintr-un hoţ izgonit din sat şi o curvă urmându-l în pribegie, după ce că tot ea l-a pus pe picioare? Dar câtă poezie, în acest act de ctitorie, umană şi geografică: „Iar peste un pătrar de lună (…), când trebuiau să-i vină poalele cele roşii, Parascheva le aştepta în zadar. Se împlinea visul ei cel de taină!
OPINIILE UNUI COPIL
Am văzut lumina zilei în Regatul României.
Eram un copil liber, iubit şi respectat. Aveam în faţă marea, în spate munţii, pe ambele părţi un picior de plai, iar viitorul senin ca apa unui izvor.
EL a intrat în Ierusalim duminică, în zi lucrătoare, singur şi simplu, călare pe un măgăruş (cum ar intra azi în Moscova ori Berlin într-un Trabant sau Zaporojeţ!) şi oamenii oraşului L-au întâmpinat cu crengi de palmier şi urale, I-au strigat vorbe de salut şi de bine, tot atât de tare, cum abia peste trei zile aveau să-i ceară urlând lui Pilat să-l graţieze nu pe El, ci pe tâlharul şi ucigaşul Baraba…
O sumă de cuvinte…
Forţaţi de către comunişti să creadă că Dumnezeu nu există, că religia e narcotic, aspru pedepsiţi dacă îşi botezau pruncii sau îşi petreceau morţii creştineşte, în răstimpul celor cincizeci de ani de calvar totalitar cei mai mulţi basarabeni, chiar dacă nu au devenit atei, au pierdut busola credinţei.
Paralizia civilizaţiei va începe în clipa în care servitorii noştri mecanici vor fi învăţaţi să gândească singuri, şi îşi vor da seama că nu le mai suntem folositori.
"Jurnal de Chişinău" este creat pe WordPress.
SEO monitor