Ce a făcut sentimentul patern dintr-un bărbat

Copiii lor au rămas în ziua aceea la nanul Lionea pentru că alte rude nu aveau. Cei de la asistența socială le-au propus Ninei și lui Leonid să ia copiii sub tutelă până la majorat, altfel, fiind cu vârste diferite, îi bagă pe la diferite orfelinate.

Nina s-a cam mâniat. Tocmai acum când se simțea mai bine – liberă, independentă, fără griji – la ce îi trebuia trei copii ai nu știu cui?… Erau de fapt rudele lui bărbatu-său și ea, care nu se mai topea de dragul lui, să crească niște odrasle străine?! Dacă ar fi refuzat, ar fi trebuit să divorțeze, și nu mai era așa de tânără ca să se dea bărbaţii la ea. Şi nici nu prea erau bărbaţi în sat de vârsta ei şi încă neînsuraţi!

Dilema

S-a dus la părinți să vadă ce zic. Nu s-a arătat o săptămână pe acasă. Într-un târziu, a venit și i-a spus lui Leonid că e de acord să-i crească până la 18 ani, mai ales că va avea și o pensie alimentară pentru fiecare copil și ajutoare fel de fel. Adică la baza acestei decizii nu au stat mila și înțelegerea pentru nenorocirea copiilor, ci au fost gânduri mercantile.

Leonid atâta aştepta. Repede a adunat actele necesare, le-a prezentat în instanţă şi, când s-a trezit cu documentul de tutore la mână, s-a apropiat de nevastă-sa şi, pentru prima dată în căsnicia lor, i-a poruncit: „Să ai grijă de ei ca de ochii din cap, să nu-i văd flămânzi şi nespălaţi, să nu-i obijduieşti cu cuvântul sau să dai cu pumnul în ei că altfel întorc pielea pe dos! Dacă vei fi om, și eu voi fi…”.

Leonid își arată colții

Ninei îi venea a râde, atâția ani a trăit cu el și l-a dus de frâu cum a vrut și când a vrut și acum, Doamne, o ia cu speriatul?! În casa ei, o să fie cum zice ea! Dar Leonid, de data asta, și-a arătat colții, de câteva ori i-a făcut observație nevestei că strigă la copii fără motiv, că-i pune la lucru în gospodărie peste puterile lor, că fetița cea mai mărișoară, care abia împlinise zece ani, le înlocuia celor mici mama – îi spăla, le gătea, ba chiar și-i apăra de Nina, dacă se supăra femeia peste poate.

Zic, i-a făcut Ninei observație în câteva rânduri, dar nevasta nici că se gândea să-și schimbe comportamentul. Ca și sătenii lui Leonid, îl credea un papă-lapte. Dacă ar fi fost vorba de el, Leonid ar fi înghițit obrăznicia femeii, dar la mijloc erau copiii lui Iustin, cel care i-a fost verișor, frate și cumătru. Om mai apropiat n-a avut Leonid în viața lui. Așa că într-o zi s-a înfuriat  de bădărănia ei și a snopit-o în bătăi încât s-a adunat mahalaua pe la garduri.

Mielul devine lup

Dacă au văzut vecinii că dă rău de tot în muiere, s-au pornit s-o scoată din mâinile lui, dar Leonid le-a strigat: „Cine se bagă vâr cuțitul în el!”. Și putea s-o facă! Nu l-a văzut nimeni până atunci în halul acela – parcă-și ieșise din minți, era turbat!

Copiii, speriați, s-au adunat grămăjoară în cerdacul casei și priveau îngroziți la ce se întâmplă. După ce a obosit să tot dea în muiere, Leonid i-a hotărât: „Până în seară, să nu te mai văd în casa mea!”. În aceeaşi zi, Nina s-a mutat în gazdă la baba Zenobia, o femeie singuratică ce locuia nu departe de primărie.

Într-o săptămână, Leonid a înaintat acțiunea de divorț. Ce să vă spun, satul a prins nu știu cum frică de bărbatul care până atunci fusese un mielușel.

Sentimentul patern al lui Leonid

De copii îngrijea mai ceva decât o femeie. Foarte des îi lua cu el, dacă pleca undeva cu marfă pentru mai multe zile. S-a înțeles cu o femeie din sat să vină de câteva ori pe săptămână să le coacă, să le facă curățenie prin casă, să spele. O plătea împărătește pentru asta.

Când a împlinit Victoraș șapte anișori, l-a dus de mână la școală. Toată lumea se uimea cât de dichisit e băiatul și cât de mândru stă alături de Leonid. Îi spuneau nanul și nu-i ieșeau din cuvânt. Sunt împreună de zece ani. Olguța, cea mai mare dintre copii, e studentă la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, cel mic a ajuns în clasa a șaptea, iar cel mijlociu, Chirilă, e student la un colegiu din capitală.

După divorț, Nina a plecat din sat, lucrează la un magazin din Ungheni. Iar Leonid nu mai trece neobservat prin sat. Unde-s bărbaţi mai mulţi, îl strigă şi pe el la o bere sau la un pahar cu vin, dar nu mai mult. Încă nu a ajuns să i se pună o poreclă…Articole asemănătoare:

• Bună cușmă, dar nu-i nimenea sub ea (1)
• S-o ia naiba de avere
• Văduvoiul cu draci

Cum s-au căsătorit doi tineri de dragul căsătoriei

Așa se vorbea despre Leonid, Lioncic, cum îi spuneau apropiații, că are de toate: frumos, înalt, ferchezuit, dar parcă nu-i ajungea ceva. Nu avea personalitate omul, carismă, nimic din ce-l face pe un bărbat să fie dorit, admirat sau urât la urma urmei.

Leonid nu trezea niciun sentiment. Toată lumea avea câte o poreclă, de el însă nu se ținea niciuna. Când i-a venit vremea să se însoare, nicio fată din sat nu-l dorea de bărbat. Așa că și-a adus flăcăul mireasă de peste câteva sate. A întâlnit-o la un hram, a făcut cărare bătută până la ea o vară și o toamnă, iar în primăvară a luat-o de nevastă. Până și nunta au făcut-o în satul fetei că era una la părinți și cuscrii lui Leonid voiau să facă o petrecere de pomină pentru toată comuna.

Nemaipomenit de atrăgătoare

Mai mult, au văzut ei că ginerele nu e prea îndrăzneț și descurcăreț, dar dacă l-a ales fata și îi place, mă rog, fie cum dorește ea. Nina, fata care-l luase de bărbat pe Lioncic, dimpotrivă, era nemaipomenit de atrăgătoare. Înaltă, bine făcută și veselă nevoie mare. Oriunde o întâlneai, în jurul ei se discuta zgomotos, se râdea în hohote și se blestema cu patimă. Adică nu era o femeie cuminte, așezată și indiferentă. Toate o interesa.

În câteva luni, știa ce se întâmplă în orice gospodărie din satul lui Leonid. Şi dacă femeile n-o agreau pentru firea ei cam arțăgoasă, bărbaților le plăcea. „E foc și pară! Asta nu te lasă să dormi!”, ziceau ei. Și se întrebau în sinea lor, cum naiba de s-a dus o femeie ca Nina după unul ca Lioncic? Nu vedeau în el nimic bărbătesc. „Dacă porți cușmă, ziceau ei, nu înseamnă că este ceva sub ea.”

Bondoc și chel

Nina, contabilă de profesie, s-a angajat la primărie. Gurile rele vorbeau că, de când era acolo, toate treburile mergeau strună. Ea conducea nu numai primăria, dar și pe primar. Nu ieșea din cuvântul Ninei. A ascultat-o o dată, de două ori, și a văzut că iese bine ce îl sfătuie ea. De ce să nu facă lucrul acesta și în continuare? Nu întreprindea nimic primarul până nu se consulta cu contabila. A ajuns atât de dependent de ea încât o deranja și acasă la orice oră, fapt ce nu plăcea nevestei primarului, dar nici lui Lioncic. „Nu-ți place – i-a replicat Nina – las lucrul și stau acasă. Am să cresc pui, boboci, iar tu caută-ți un post mai bănos, să putem ține gospodăria!”

Ei uite că aici era buba. Lioncic, de când s-a însurat, a lăsat lucrul la calea ferată din centrul raional cu gândul că o să-și găsească ceva în sat, dar aici nu-l aștepta nimeni. Dacă și era pe undeva de lucru, fiecare își aranja un neam, un prieten, un cumătru și nici într-un caz nu l-ar fi luat pe Lioncic…

Pierduse și locul de la calea ferată că și acolo s-a găsit unul care și-a adus un neam de-al lui, așa că a închis gura bărbatul și a lăsat-o pe Nina în pace. Cu soția primarului a fost mai complicat. Aceasta venea seară de seară să-și ia bărbatul de la serviciu, nu cumva să se rătăcească el cu contabila pe la raion. Nina râdea, în vecii vecilor nu și-ar fi luat amant un asemenea bărbat – bondoc și chel. Abia de-i ajungea până la piept, dar dacă-l suspecta nevasta, înseamnă că merita omul.

Nu formau un cuplu

Nina era nevasta lui Leonid de câţiva ani, dar lumea i-a văzut rareori împreună pe la petreceri. De cele mai multe ori, venea singură, motivând că el a plecat undeva sau că îl supără ceva, sau că e la părinții ei după nu știu ce lucru. Nu era adevărat, vecinii îl vedeau trebăluind prin curte.

Cei doi trăiau împreună sub același acoperiș, dar nu formau un cuplu. Dacă a fost ceva între ei, scânteia s-a stins demult sau abia mocnea. Satul și-a dat imediat cu părerea – n-au copii și asta-i tot! Între timp, Lioncic și-a găsit de lucru la un centru de colectare a produselor agricole, era mulțumit de salariul pe care îl primea.

Nenorocirea

Acum avea motive să vină târziu acasă sau să nu se întoarcă de loc, știind prea bine că nevestei nu-i pasă. Dar nici unul, nici altul nu se grăbeau să pună capăt acestei căsnicii. Nina era bine aranjată în primărie, casa lui Lioncic era acoperișul sub care se întorcea seară de seară. Bărbatului îi convenea de asemenea să fie însurat și să-l privească toți ca pe un om la casa lui.

Cine știe cum ar fi dus-o ei mai departe dacă n-ar fi intervenit o întâmplare care le-a schimbat radical viața, mai bine zis, o nenorocire, o tragedie cum rar se întâmplă. În satul vecin, locuia un verișor de-al lui Leonid, la care acesta ținea ca la un frate. Numai lui i se jeluia bărbatul dacă avea vreun necaz pe suflet, îi mai era acest verișor și cumătru, i-a botezat cei trei copii.

Uite că tocmai în familia lui s-a întâmplat nenorocirea – se întorcea acel bărbat, Iustin, din centrul raional. Şi-a dus nevasta la un control medical și, în drum spre casă, a dat un nebun cu mașina peste ei. Toți patru, cei erau în automobilul lui Iustin, au decedat pe loc.Articole asemănătoare:

• Bună cușmă, dar nu-i nimenea sub ea (2)
• Un bărbat pe-o noapte (2)
• Viaţa nu e întotdeauna împresurată cu flori

Dorul şi insistenţa unui copil au unit două familii

Tatăl lui Nicuşor e agent imobiliar. A avut în primii ani mai multe tranzacţii reuşite, a investit banii cât se poate de bine și uite acum era un om înstărit… Dar când să trăiască mai bine și să se bucure de ce are, uite că-i moare nevasta. De-o boală care încă nu are leac.

Jocul devine lucru serios

Sunt câțiva ani de atunci, dar simte pierderea ei și astăzi. Încă nu se poate Sergiu uita la alte femei. Nu că nu le-ar vedea cât de frumoase sunt, cât de vesele, cât de gospodine, dar încă nu simte că a venit momentul să-și caute una pentru viață, deși e tânăr de tot, are 36 de ani…

Zic, Cristina se mutase la Sergiu din ajun și trebăluia la bucătăria lui pregătind bucate pentru ziua „fiului” ei. Copiii ei împreună cu Nicușor alergau prin curte. Din când în când, femeia le scotea pe terasă tartine, plăcinţele și sucuri ca să se mai întărească copiii, iar ea trebăluia de zor la bucătărie. Dacă ai ei o tot strigau mamă așa, mamă pe dincolo, lui Nicușor îi venea greu să treacă bariera dintre real și imaginar.

Tot Cristina a fost cea care l-a ajutat: dacă vrei să te creadă oaspeții tăi că-ți sunt mamă, păi trebuie să-mi spui așa tot timpul până te obișnuiești. A încercat o dată, de două ori și până în seară Nicușor o striga la fel ca și copiii ei. De fiecare dată Cristina îl mângâia pe cap sau îl strângea la pieptul ei, mai mult din milă. Ceea ce pornise ca un joc uite că pe parcursul a două zile devenea un lucru serios.

Nu-i mai pare pustie casa

Avea de toate copilul, dar era orfan de mamă și lucrul acesta se simțea. Nicușor era cam nesigur, cu greu comunica cu cei de seama lui, deși parcă avea prieteni și verișori de ajuns. Până și Sergiu, care privea lucrurile mai mult în glumă, şi-a dat seama că-i place că la bucătăria lui trebăluiește o femeie, că în curte se aude zbenguit de copii, că fecioru-său ia în serios spectacolul care va dura doar câteva zile. Începu să-i pară bine că în jurul lui se întâmplă ceva și că nu-i mai pare pustie casa în care se întorcea seară de seară doar să doarmă.

De când îi murise nevasta, n-a mai dat nicio petrecere aici, nu și-a adunat rudele și prietenii la un pahar de vin. Dar ceea ce se întâmpla acum în casa lui nu se compara cu nimic! Era atmosferă de sărbătoare, multe flori, zgomote, arome nemaipomenite, copiii alergau în curte, iar în sufragerie – mese întinse pentru rudele lor, care nu le călcaseră pragul de la moartea Cristinei.

Dar a luat sfârşit și această zi de naștere. A doua zi, Cristina, după ce a aranjat vesela la locul ei, după ce a dereticat prin casă, se pregătea să se întoarcă în gospodăria sa, acolo unde o așteptau grijile și sărăcia. O ducea greu cu un salariu din teatru, tatăl copiilor, șomer fiind, nu avea cum să-i ajute. Din când în când, primeau câte-o geantă cu alimente trimise de socrii ei de la țară. Bucuroasă era și pentru atâta. Nicușor se tot învârtea pe lângă ea și o tot întreba: ai să mai vii pe la noi? Pot să te vizitez la teatru, n-ai să te superi?

Cine-i vede crede că sunt o familie

Și Sergiu nu ar fi lăsat-o să plece, dar nu știa cum să-i zică. Ar fi luat-o menajeră în casă, dar cum să-i propui unei actrițe să te servească?! Era atât de tânără și frumoasă! Parcă nu ar fi vrut să se despartă de ea. O cunoștea de câteva zile, dar femeia asta a alungat tristețea și singurătatea din casa lor. Nu știa cum s-o mai rețină, parcă nu avea niciun motiv. Tot Nicușor a fost cel care a venit cu ideea să plece cu toții la casa lor de vacanță de la Dubăsari, pe malul Nistrului. Au stat și acolo câteva zile, iar Nicușor îi zicea în continuare „mamă” Cristinei, de parcă ar fi fost cu adevărat ea cea pe care n-o uitase încă băiatul. Și nu știu cum nici pe Sergiu nu-l mai deranja treaba asta.

Acum, cele două familii se întâlnesc și în continuare ba la Cristina acasă, ba la teatru, ba ies împreună undeva la iarbă verde. Și cine-i vede crede că sunt o familie. Sper și eu că într-o zi vor fi alături pentru totdeauna.Articole asemănătoare:

• Cum şi-a luat Nicuşor o mamă în arendă (1)
• Mama vitregă (2)
• Mama vitregă (1)

Dorul şi insistenţa unui copil au unit două familii

Avea băiețelul șapte ani când începe istoria noastră. Într-o lună, trebuia să facă opt ani și dorea Nicușor cu tot dinadinsul să-și petreacă ziua de naștere la el în curte cu toți colegii de clasă. Așa, credea el, se face în toate familiile fericite. Dar vezi că, de când îi murise mama, tatăl său obișnuia să-l ducă împreună cu câțiva prieteni la restaurant sau la vreun centru comercial. Însă, credea băiatul, numai părinții leneși și indiferenți își duc copiii de acasă la asemenea ocazii.

„Tată, vreau să-mi fac ziua de naștere acasă!”

Așa credea și bunica lui Nicușor. „Decât să stai la bucătărie și să-i gătești ceva cu mânuța ta copilului, nu-i mai ușor să dai un ban undeva și petrecerea-i gata?” Băiatul și bunica erau într-un gând. Copilul ar fi vrut și mai mult: s-o vadă pe mama lui ca odinioară la bucătărie, iar casa să fie plină de arome și să-i amintească mereu că e ziua lui și că evenimentul e o bucurie nu numai pentru el, ci și pentru părinți, bunici, verișori și, mai ales, prieteni.

„Dar cine-o să stea la bucătărie, bunica e bătrână și bolnavă?!” „Tată, vreau să-mi fac ziua de naștere acasă, să-mi invit prietenii la mine și să ne jucăm în curtea noastră, să stăm cât dorim! De-ar fi mama în viață, ar face așa cum vreau eu!” – se răstea copilul la părinte. „De unde să-ți iau o mamă? Dacă ar fi de închiriat, mă rog, aș lua una pe-o zi sau două…” A spus tata vorbele acestea într-o doară, dar copilului i-au rămas în minte. Adică s-ar putea să închirieze pe câteva zile o mamă și să-și petreacă ziua de naștere cu toți prietenii lui – în curtea casei părintești?! Ce minunat ar fi!

O mamă de la teatru!

Și-a amintit de toate mamele prietenilor lui și se gândea care din ele ar fi gata o zi–două să-i fie și lui mamă, nu pur și simplu să vină în bucătăria lor și să gătească. Nu asta voia! Un bucătar putea să invite taică-său din orice restaurant din capitală și să-i gătească orice şi-ar fi dorit, dar Nicușor ar fi vrut ca la ziua lui de naștere să stea la bucătărie o femeie care să-i permită să-i spună „mamă” în ziua aceea. Ar fi cadoul ei pentru dânsul. Atunci el și-ar fi închipuit că mama lui e în viață, că-l iubește mult și el s-ar fi lipit de ea cu tot trupşorul lui și i-ar fi fost atât de bine… Pentru că el și acum nu adormea seara dacă nu avea sub pernă fotografia mamei.

Împreună cu prietenii lui, Nicuşor a pus în aplicare planul: căutăm o mamă! Propuneri au fost nenumărate și una chiar putea să aibă sorți de izbândă. Tatăl unui prieten de-al lui Nicușor le-a sugerat să se adreseze la un teatru din Chișinău. Îmi pare rău că n-am fost de față când s-au dus prietenii la teatru. Am auzit de la ei doar că n-a fost chiar atât de simplu. Actrițele întâi au râs cu poftă de ideea copiilor, apoi, după ce au aflat istoria lui Nicușor, au plâns, de mila orfanului, apoi au început a curge gârlă ideile cum să-i organizeze ziua de naștere, tot iscodindu-i pe copii ce și-ar dori ei.

Actriţa Cristina, în „rolul” de mamă

Într-un târziu, au ales-o pe una din colegele lor să fie pe post de mamă. Au cerut de la Nicușor adresa, telefoanele tatei și i-au spus că „mama” va veni la timp. De ce și-au propus să fie „mamă” anume Cristina era simplu de tot. Tânăra femeie divorțase de câțiva ani și creștea singură doi copilași – o fetiță și un băiat. Salariul din teatru era prea mic, așa că, se gândeau ele, tatăl lui Nicușor o va plăti bine și, în felul acesta, mai adună un ban femeia. O actriță mai răzbătătoare i-a telefonat tatălui lui Nicușor și l-a invitat la o discuție. Surprins a rămas bărbatul, ba chiar dezorientat total când a înțeles ce zi de naștere își dorește fiul său.

Adică în casa lui se va desfășura un spectacol, în care-i va reveni și lui un rol alături de această femeie!? Să înnebuneşti, nu alta! Un lucru era simplu în povestea asta: pe mama lui Nicușor tot Cristina o chema, așa că bărbatul n-o să încurce numele. Cu câteva zile înainte de eveniment, Cristina și tatăl băiatului au făcut cumpărături la piață și, în ajun, femeia împreună cu copilașii ei s-au mutat la Nicușor acasă. Locuia familia Pânzaru în zona Telecentru, pe-o hudicioară cu arbori seculari, într-o casă nemaipomenit de frumoasă, chiar dacă la început a fost o cocioabă de te temeai să nu cadă noaptea podul peste tine. Dar dacă ai oleacă de bani,  ești harnic și mai ai sprijinul părinților, nu numai că ridici o casă ca în povești, dar îți schimbi și statutul social.Articole asemănătoare:

• Cum şi-a luat Nicuşor o mamă în arendă (2)
• Lui Nicu Ţărnă nu-i plac maşinile
• Lăsat în grija bunicilor // Jurnalul copilului

Un nebun se fereşte întotdeauna de un altul ca dânsul

Au trecut anii… Anișoara, cea mai mare fiică a lui Istrate, era în ultimul an de facultate când a adus acasă un coleg de grupă. Le-a spus  părinților că e prietenul ei și că, după ce termină studiile, se mărită cu el! Mamă-sa și buneii peste seamă de bucuroși erau, numai taică-său n-a reacționat în niciun fel. A ieșit din casă și a venit abia a doua zi spre seară, când tinerii plecaseră la Chișinău.

Fiicele se mărită fără a le ajuta Istrate

Anișoara a înțeles că taică-său nu are de gând să-i facă nuntă și că nu i-a plăcut viitorul ginere. Nunta a fost în satul mirelui – rude din partea miresei au fost doar mama, buneii și câțiva cumetri. E adevărat că bani de pus pe masă Istrate a dat, chiar mulți bani, „să le șteargă nasul sărăntocilor”, adică cuscrilor, dar nu i-a fericit cu prezența lui.

Așa s-au măritat patru din cele cinci fete ale lui Istrate. Nici un ginere nu i-a plăcut, nici pe cuscrii lui nu i-a cunoscut și nici interes nu avea să afle cum trăiesc fetele lui. Acasă rămăsese doar cu Nastea. De la un timp, nevastă-sa Maria trăia mai mult pe la fetele măritate. Ba o ajuta pe una să-și crească copilul, ba se ducea la alta, care era pe cale să nască, ba la a treia, la a patra…Trăgea la gospodăria ei doar la sărbătorile mari. Deretica prin casă, cocea, rânduia mese pentru fetele, ginerii și nepoții ei. Nu-l mai lua în seamă pe Istrate. Dacă o bătea, fuga la sectoristul din sat, era un polițist tânăr, care se temea de Istrate mai dihai decât Maria, dar nu avea încotro, venea la casa omului și-l preîntâmpina: „Bagă de seamă, moșule, că te bag la răcoare!”.

Nastea se îndrăgosteşte lulea

Nastea, care era cea mai frumoasă și mai aprigă dintre toate fetele lui Istrate, uite că se îndrăgostește. Și nu de un băiat oarecare din satul ei, dar de cel mai mare zurbagiu. Nu era petrecere în localitate, în care să nu se iște o gâlceavă și de fiecare dată de vină era Vasile – ba cutărică s-a uitat rău la dânsul, ba cineva i-a luat fata la joc fără să i-o ceară, cum e legea, ba o altă mie și unul de motive, numai ca flăcăul să-și arate puterea și curajul. Toate fetele din sat se fereau din calea lui. Nu dea Domnul s-o ceară de nevastă! Dacă-l refuzai, la sigur că ajungeai de râsul lumii.

Angelica, frumusețea satului, fată cuminte și ascultătoare, nu s-a trezit și cu poarta unsă cu dohot, cu ferestrele stricate, iar băiatul cu care avea de gând să se mărite, bătut măr de Vasile! Vezi bine, pusese nebunul ochii pe fată și nu-i permitea altuia să-i aţină calea! Uite că tocmai de acest flăcău se îndrăgostise fata diavolului. E adevărat că pe cât era de spurcat la firea lui pe atât de frumos era Vasile. Înalt, spătos, păr negru cârlionțat și ochi albaștri atât de luminoși că îți venea să-l tot ții în brațe și să nu-l mai lași.

Întărâtat de Nastea, Vasile îl sfidează pe Istrate

Nastea se îndrăgostise lulea și avea de gând să-l ia de bărbat. N-o speria nici firea lui zănatică, nici că a făcut pușcărie vreo trei ani, nu-i păsa deloc că e sărac și că trăiește doar cu mamă-sa într-o cocioabă bătrânească, rămasă de la bunei, zic, se încăpăţânase să fie al ei flăcăul. Îi aținea calea tot pe unde știa că umblă el – la clubul din sat, la cârciumă, la pădure, unde era angajat să taie copaci. Dar Vasile se ferea de Nastea. Nu-i era prea dragă și apoi cui îi trebuie un socru ca Istrate?! Nu că s-ar fi temut, dar un nebun se ferește întotdeauna de un altul ca dânsul.

Ori de câte ori se întâlneau, Nastea îl lua pe Vasile peste picior: te temi de tata, de aceea te ferești de mine? Sau: pun pariu că la hram n-ai să vii să mă iei de acasă la joc, numai vorba-i din tine că ești curajos! Și le spunea toate astea ca să audă și alții, și Vasile nu putea să se ferească c-o vorbă oarecare. Așa că a luat-o și la joc de acasă, cu toate că Istrate închisese poarta să nu-i permită Nastei să iasă din ogradă, dar Vasile a sărit gardul, a deschis poarta, a sărutat dulce și lung fata în ochi lui taică-său și a dus-o la braț și a jucat-o toată ziua aceea.

Peste un rău vine unul şi mai mare

La întoarcere, firește, poarta era încuiată, casa zăvorâtă, dar cu Vasile nu te pui, s-a înfuriat rău, mai avea și capul greu de băutură, dar a reuşit s-o bage pe fată în pat. S-a culcat și el alături. Zicea s-o păzească, nu cumva taică-său s-o bată. Maria nu era acasă, se mutase la Bălți la cea de-a patra fată care avea nevoie de ajutorul ei. Dimineața, se trezesc tinerii cu Istrate peste dânșii. Avea o biciuşcă în mână și porni să bată în Nastea… L-a atins și pe Vasile, care tot atunci a sărit ars, i-a pus gheara în gât lui Istrate și i-a poruncit: dispari din ochii mei, dacă vrei să mai trăiești!

Ce să vă mai spun? Vasile a rămas în casa lui Istrate, chipurile s-o păzească pe Nastea, iar, când fata a rămăs însărcinată, a luat-o de nevastă. Nunta a fost fastuoasă căci Vasile și Nastea au scos din Istrate tot ce putea să le dea el cu voie sau fără de voie. Pentru că tinerii au rămas în gospodăria socrului, Istrate și-a făcut o colibă la parcelele lui din câmp și, cât e vara de lungă, acolo vieţuieşte. Zice el că-i place aerul curat, lumea comentează altfel: peste un rău vine unul şi mai mare.Articole asemănătoare:

• Cum s-a însurat Vasile cu fata dracului (1)
• Femeia care ştie cum să-şi brodeze soarta // TRADIŢIE
• Prinţul pe cal alb

Un nebun se fereşte întotdeauna de un altul ca dânsul

Aşa-i ziceau lui Istrate în sat – drac de om, împeliţatul, cel fără de cruce, necuratul – pentru că avea omul acesta o minte vicleană, răutate peste măsură şi palmă grea.

Nevastă-sa chiar în prima săptămână după nuntă a şi luat câteva palme de n-a putut ieşi în sat de ruşine. A trimis vorbă la părinţi acasă că-și leapădă bărbatul și s-o primească înapoi. Aceia într-o fugă la vale, la casa lui Istrate, să-l pună pe ginere la punct. Maria era fata tatei şi Alexandru o iubea ca pe ochii din cap. Dar uite că ginerele nici nu i-a permis să intre în curte, darămite să stea de vorbă cu fiică-sa. „Du-te, omule, acasă şi să nu te văd la mine decât atunci când te-oi chema eu! N-ai ştiut s-o creşti şi s-o educi, o pun eu la punct că-i sunt bărbat şi stăpân peste dânsa!” – a ţinut să precizeze ginerele.

Istrate împeliţatul

A alergat omul şi la miliţie, şi la primărie să-şi smulgă fata din mâna necuratului de Istrate. Dar n-au izbutit nici aceia s-o scoată cu nebunul la capăt. A îndreptat puşca spre ei şi a zis că trage, că de puşcărie nu se teme. Plângea mama Mariei de n-o puteau ogoi neamurile. Satul a vorbit săptămâni la rând despre asta. „Au vrut s-o dea după bogat, aşa le trebuie!” – auzeai şoptindu-se pe la garduri. Apoi s-au mai liniştit apele şi, la sorocul potrivit, naşte Maria o fată, a doua, a treia, până a ajuns să aibă cinci. Şi nici un băiat… Atâta scârbă avea Istrate pe suflet că nici nu se uita la copilele lui.

Erau frumuşele fetele și dezgheţate la minte că ar fi trebuit să-i moaie inima diavolului, dar el, când îi ieşeau în cale, tocmai scrâșnea din dinți. Matahale și puiniţe le zicea. De ce puiniţe? – se întreba satul. Dar asta era vorba necuratului și nu-l putea nimeni îndepărta de la gândul că nevastă-sa i-a făcut în ciudă, născându-i tocmai cinci fete. După ultima copilă nu s-a mai culcat Istrate niciodată cu Maria deși o temea de alți bărbați fiind femeia tare frumuşică. Ca să se răcorească, se ducea la o muiere din satul lor vădană și săracă, care se bucura de ce-i aducea Istrate în casă – un sac de făină, cartofi, un șold de porc la zile mari. Nu se ascundea de lume bărbatul că-și înșală nevasta, vezi bine și în asta vedea el un act de eroism!

Supărat că i-a născut nevasta cinci fete

Pentru fiecare din copile, dar şi pentru nevastă-sa avea câte-o poreclă, una mai urâtă decât alta. Maria şi-ar fi luat copilele şi s-ar fi dus în lume cu ele, atât de nefericită era în căsnicia asta. E adevărat, avea de toate şi le îmbrăca Istrate ca pe nişte prinţese, îi plăcea astfel să-şi etaleze bogăţia și să arate tuturor că nici unul din localitate nu merită barem să-i miroase umbra. Dar departe de ochii lumii le umilea şi le scotea ochii pentru oricare lucru cumpărat pentru ele. Şi le-a poruncit: nicio vorbă să nu se audă prin sat cum trăiesc şi se împacă ei. Pentru că toate femeile din familia lui i-au cunoscut greutatea pumnilor, fireşte că lumea doar bănuia ce se întâmplă în casa lui Istrate.

Puţini îi călcau pragul, niciodată când nu era el acasă. Dacă voia nevasta sau fetele lui să-şi vadă buneii din deal, n-aveau decât să se ducă la ei. Cumetrii şi celelalte rude se ţineau la distanţă de diavol, nu de alta dar putea să i se năzărească banditului ceva şi fără să te aștepți ajungeai la ceartă, dar chiar şi la pumni! Vă spun, greoi om la caracter era Istrate, se fereau toţi de el. Nu avea un prieten, o rudă sau un mahalagiu cu care să bea un pahar când ți-i poftă să mai schimbi cu cineva o vorbă.

Mezina se pune în poară cu taică-său

Maria se împăcase cu starea asta de lucruri – avea cinci fete pe care trebuia să le crească și să le mărite. Copilele însă se puneau în poară cu Istrate, parcă nu-i ieșeau din cuvânt, dar dacă puteau – o făceau pe-a lor. S-au înscris la toate cercurile posibile în școală, numai să nu-l vadă pe taică-său în timpul zilei. Sâmbăta și duminica fugeau la buneii lor în deal. Cea mai mare fată avea de acum 16 ani și era în clasa a zecea de liceu, iar cea mai mică era în clasa a doua. Frumușele toate, vă spuneam, și dezghețate la minte.

La caracter doar cea mică, Năstica, s-a aruncat lui taică-său. Era impulsivă și violentă, dar mai frumoasă decât toate celelalte și mai alintată de mamă și bunei. Îi intrau în voie doar ca s-o liniștească, să nu sară la bătaie, să nu-l contrazică pe taică-său, de care fata asta nu se temea deloc. Într-o zi, a bătut-o el așa de tare că abia de-a scos-o maică-sa din mâinile lui. Și ce face zănatica? Credeți că s-a speriat sau a prins frică de tată? Ba bine că nu!

Se culcase omul pe la chindii, căci era o zăpuşeală în ziua aceea de n-aveai aer să respiri și, când adormise adânc de tot, nebunatica de fată i-a pus în pat niște broscuțe pe care le prinsese în mlaștina din fundul grădinii. Ce-a fost nu vă mai spun, dar din ziua aceea Istrate încuia întotdeauna uşa când se ducea la culcare. Prinsese nu știu cum un fel de frică, te pui cu nebunele – te omoară prin somn vidmele!

 Articole asemănătoare:

• Cum s-a însurat Vasile cu fata dracului (2)
• Şi răbdarea e uneori răsplătită
• Desfrânatul strică satul

La 42 de ani, ia viaţa în piept şi speră să reuşească

S-a consultat cu un jurist care a sfătuit-o ce să facă. Și-a adunat copiii și le-a spus adevărul despre tatăl lor. De-a mirării a fost că ei i-au ținut parte mamei și au îndemnat-o să facă ce crede că e mai bine. Între timp, Marina a angajat un detectiv particular care să-l urmărească pe soț și pe iubită, adică a pornit pe cont propriu un proces de divorţ, fără să fi vorbit cu soțul o dată măcar.

Angajează un detectiv particular

Nici nu i-a adiat că ar cunoaşte viaţa lui din umbră. Într-o zi i-a cerut să-i facă o procură, chipurile el e permanent ocupat și ea trebuie să-l reprezinte în diferite instituţii pentru a semna acte. Simţindu-se vinovat faţă de ea, el a acceptat cu uşurinţă. În momentul când nevasta a avut dovada că el într-adevăr o înşală şi că ceea ce a auzit ea nu sunt doar zvonuri, Marina a scos de vânzare casa lor. Dumitru ca întotdeauna plecase într-o deplasare de lungă durată în afara ţării. Mai târziu, absolut întâmplător, a aflat Marina că erau la odihnă bărbatul şi iubita lui.

Şi nevasta a înstrăinat conacul în care locuiau. Şi-a pus banii pe cont şi s-a mutat la fiica ei. Tot în felul ăsta a vândut vila din afara oraşului. Acţiunile nu şi le putea însuşi pentru că era o procedură mai complicată. Până să se întoarcă Dumitru din „deplasare”, ea a şi înaintat acţiune de divorţ. Credeţi că după odihnă a tras Dumitru acasă? Ba bine că nu, s-a mutat la iubită, continuând să-i telefoneze Marinei spunându-i că se reţine, că are treburi importante peste hotare etc. Dar Marina ştia că e în oraş, avea și fotografii la îndemână, telefonase la serviciu, și colegii lui i-au confirmat că el este la serviciu, aşa că nevasta nu avea nicio mustrare de conştiinţă că ceea ce face nu e corect.

Vinde toate proprietăţile

Când s-a întors acasă Dumitru, a găsit conacul vândut, nevasta dispărută. Uite abia atunci s-a speriat cumplit. Şi-a dat seama că Marina ştia totul şi că, din impulsivitate, a hotărât să se răzbune pe el. Dar nu ştia până unde poate ajunge răzbunarea ei. Bărbatul nici să-şi închipuie că la ora aceea nu mai avea nicio proprietate, că rămăsese doar cu salariul din minister şi cu acţiunile din bănci, în rest, nu mai avea nimic. Le-a telefonat copiilor şi a întrebat ce se întâmplă. Fiică-sa l-a repezit la telefon: mata ştii mai bine ce-ai făcut! „Pe unde-i mamă-ta?” – întrebă el. „A vândut tot ce-aţi avut şi a plecat, noi nu ştim unde.” „Dar eu unde să trăiesc? – întrebă Dumitru. Fata îi răspunse cu răutate: „Acolo pe unde umbli de doi ani de zile!”.

Între timp, Marina a plecat la o rudă îndepărtată într-un sat din nordul Moldovei. Cu gând să se ascundă acolo până se mai liniştesc apele. La o verişoară de-a treia de-a mamei sale, cu care nu prea întreţineau relaţii nici părinţii ei. S-a ascuns atât de bine, încât nici copiilor nu le-a spus unde se află. Le telefona ea uneori să afle cum se desfăşoară lucrurile. Ei uite, Marina n-a rezistat mai mult de-o lună să stea cu mâinile în sân. Îşi ajuta ruda să se descurce cu treburile casnice, o ajuta şi la magazin.

Divorţul se pronunţă în folosul Marinei

Ţinea verişoara o dugheană în mijlocul satului unde vindea de toate, de la gaz până la produse alimentare. Încetul cu încetul, începu să-i placă lucrul acesta, şi o înlocuia pe Elena în magazin. Pentru că era femeie tânără şi frumoasă, glumeaţă de felul ei, sătenii au îndrăgit-o foarte repede. Aveau sau nu aveau nevoie de ceva, ori de câte ori treceau pe lingă dugheană, intrau să o salute. Să nu vă închipuiţi dumneavoastră că suporta uşor Marina despărţirea de Dumitru, oricum aveau împreună doi copii şi au convieţuit mai bine de 20 de ani. Dar era o femeie atât de mândră, încât n-ar fi recunoscut în ruptul capului cât de mult suferea. Nopţile mai că nu dormea de scârbă. De multe ori perna îi era scăldată în lacrimi, dar ura şi veninul o îndemnau să ducă răzbunarea până la capăt.

Pentru că-l ştia pe Dumitru zgârcit şi ambiţios, ştia că pierderea imobilelor o să-l distrugă psihic. O să râme pământul, dar o să încerce s-o găsească. Lunile treceau, Marina ştia că Dumitru primise de acum invitaţie la judecată pentru divorţ, dar ea a hotărât să nu se prezinte la primul proces. N-a venit nici la al doilea şi a treia oară, avocatul ei s-a prezentat, cu toate dovezile pe care le avea Marina la îndemână – că soţul a înşelat-o, că aştepta copil de la o altă femeie şi judecătoarea a pronunţat sentinţa: să fie divorţaţi fără partajarea averii, pentru că tot ce avuseseră împreună a fost vândut înainte de divorţ. Adică, de fapt, nu aveau ce împărţi.

Dumitru şi Marina o iau, separat, de la capăt

Deşi a încercat Dumitru, prin avocatul lui să i se facă parte din ce-a avut, dar nu le-a reuşit. Pentru că Marina, prin probele pe care le avea şi mărturiile în scris că el lua din casă lucruri de preţ, pe când trăiau împreună, pe care nu se ştie unde le ducea. Că şi-a vândut maşina şi nu i-a dat un ban ei, că şi-a cumpărat alta mult mai bună şi mai scumpă şi e în posesia lui, şi că ea nu pretinde la ea. La judecată veneau doar copiii lor şi o mătuşă de-a Marinei, care se tot dădea pe lângă Dumitru să-l îndemne să se împace cu nepoată-sa, căci au copii şi nepoţi împreună. Alături de Dumitru era mereu Eleonora, prinsese curaj femeia, dacă a văzut că treburile evoluează în favoarea ei. S-a ţinut scai s-o ia Dumitru de nevastă până a se naşte copilul.

Peste alte câteva luni, s-a întors la Chişinău şi Marina. Şi-a cumpărat un apartament în care să locuiască şi un altul mai mic pe care să-l dea în chirie. Din banii rămaşi se gândeşte să înceapă o afacere. La 42 de ani, ia viaţa în piept şi speră să reuşească. Până să se încheie povestea cu divorţul, Marina a deveni bunică a doua oară…

 Articole asemănătoare:

• Cum se răzbună o femeie înşelată (1)
• Fericirea iubirii are durată scurtă
• În goană după soţ

La 42 de ani, ia viaţa în piept şi speră să reuşească

La cei 42 de ani pe care îi avea, Marina era socotită femeie frumoasă, pentru că-şi păstrase silueta din tinereţe şi avea un păr mătăsos şi lung care o făcea şi mai atrăgătoare. Se măritase devreme, îndată după şcoală, şi acum, la 42 de ani, era soacră și bunică. S-ar părea că tocmai acum, când ar fi trebuit să trăiască din plin anume pentru ea, să se odihnească, să călătorească, să petreacă cu prietenii și rudele mai mult timp, nu s-a întâmplat să fie!

Marina, o casnică fericită, până la o vreme

Zic, îşi putea permite orice, pentru că ducea o viaţă îndestulată şi avea bani pentru orice şi-ar fi plănuit. Atât doar că foarte rar îşi vedea soţul acasă. El lucra şef la un minister și era mereu în deplasări. Se întâmpla să nu-l vadă uneori și-o săptămâna acasă. Se obișnuise nu știu cum femeia cu starea asta de lucruri – bărbatul e mereu ocupat și nu are timp pentru gospodărie, copii, nevastă și chiar nepot. Când se întorcea de pe unde pleca, era aşteptat întotdeauna cu bucate de care ştia Marina că îi plăceau deosebit de mult.

Nu s-a plâns o dată că nu are nevasta grijă de el – şi curat era, şi alintat era, pentru că ţinea Marina la Dumitru ca și în primii lor ani de căsnicie. A fost primul şi unicul bărbat pe care l-a iubit și nici prin gând să-i fi trecut să se uite la alţii. Deşi, vă spun, era o femeie frumoasă, care plăcea multora. Au încercat să-i facă avansuri chiar prietenii soţului ei, dar femeia îi lua peste picior zicându-le: nu vă uitaţi la neveste străine, căci le veţi pierde pe-ale voastre.

Află de rivală şi concepe un plan

Zic, nu s-a gândit niciodată, decât acum, când avea de toate şi rămânea să se bucure de viaţă, că o veste o să-i răstoarne toate închipuirile ei despre soţ. Erau împreună la o petrecere, aşa s-a întâmplat că în cercul lor a apărut o nouă pereche, o rudă prin alianţă a unor prieteni mai vechi, şi cum stăteau la masă şi închinau pahar după pahar, deci ameţiţi erau de-a binelea, o cumătră de-a Marinei îi suflă la ureche: s-a încheiat iubirea lui bărbat-tu cu Eleonora? Marina s-a întors spre ea mai să se înece cu ce avea în gură. A înghiţit cu greu îmbucătura, apoi a întrebat-o pe cumătră: ce-ai spus? Aghesmuită cum era cumătra, i-a mai spus o dată şi cu detalii încă.

Aşa a aflat Marina că soţul ei de doi ani de zile e într-o relaţie cu o oarecare Eleonora – o nouă funcţionară din minister, şi că în toate deplasările se duc împreună şi că mai spun gurile rele că tânăra funcţionară aşteaptă un copil, care, presupun colegii, o fi al lui Dumitru. Vă daţi seama, până să se încheie petrecerea, Marina era gata să-l facă una cu pământul pe soţul cu care a trăit mai bine de 20 de ani şi pe care femeia l-a purtat pe palme în tot acest răstimp.

Şi-a sacrificat tinereţea şi cariera de dragul familiei

Nu şi-a făcut o carieră, pentru că, la 20 de ani, era mamă a doi copii, dar l-a ajutat pe el să termine o facultate, să-şi facă o carieră frumoasă, niciodată nu i-a scos ochii că gospodăria şi copiii au fost pe umerii ei şi acum, ajunsă la 42 de ani, cu copii mari, vă spun – şi bunică era, s-a trezit că nu mai are viitor. Dacă divorţează el, se gândea femeia, ce-o să fie cu ea? Specialitate nu are, n-a lucrat la stat în viaţa ei o zi, ce-o să se întâmple cu ea, cine o s-o întreţină, cum o să se descurce cu atâtea cheltuieli care îi vor ieşi în cale?

Marina nu ştia cum să procedeze – să se răzbune pe tânăra ibovnică a soţului său sau să-l distrugă pe el? De fapt, era una şi aceeaşi situaţie – ea rămânea în faţa nevoilor de una singură. Dumitru avea un salariu bun la minister, cumpărase acţiuni la nişte bănci din capitală şi bani în casă întotdeauna erau. Se gândea Marina că dacă ar fi fost invalidă sau ar fi avut alte motive de sănătate, ar fi rămas poate la întreţinerea lui, pentru că legea l-ar fi obligat să aibă grijă de nevastă până închide ochii. Îşi dădea seama că trebuie s-o ia într-o parte.

„N-o să fie al meu, dar îl las pe drumuri!”

N-a pus nicio clipă la îndoială faptul că el ar fi înşelat-o. Acuma îşi dădea seama că dispariţiile lui de acasă şi desele deplasări erau un mod de a se afla mai mult lângă femeia care îi era dragă. Şi-a zis că n-o să-i spună nimic lui Dumitru, dar o să încerce să afle cât mai multe şi abia atunci să ia o hotărâre. În primul rând, s-a dus la minister, chipurile întâmplător a intrat pe acolo, să-l vadă pe soţ, dar motivul a fost altul – s-o cunoască pe Eleonora. Într-adevăr era însărcinată, chiar o avantaja acea sarcină, pentru că arăta destul de bine în hainele care îi accentuau graviditatea.

O blondă frumoasă, senzuală, cu ochi verzi-albăstrui, într-adevăr arăta sclipitor de frumoasă. Şi-a dat seama Marina că, în comparaţie cu femeia asta, ea pierde din atracţie. Pe cât de inteligentă era la chip Eleonora, pe atât de mult semăna Marina a femeie casnică, cu prea puţine pretenţii. Şi-a dat seama că are puţine şanse să câştige bătălia asta, şi atunci şi-a zis: n-o să fie al meu, dar îl las pe drumuri! Îl alung ca pe un câine din casa noastră! Aşa că a pornit să se gândească cum să facă treaba asta ca să iasă cât mai bine.Articole asemănătoare:

• Cum se răzbună o femeie înşelată (2)
• Cum a cucerit Sanda cinci cetăţi
• Fericirea iubirii are durată scurtă

La bătrâneţe, a avut nenorocul să aibă sprijin doar în unica fiică, bolnavă psihic

A aflat Eudochia, de la ginerele ei, că Nicoleta a vrut să-l omoare chiar în patul conjugal. Abia de a scăpat. „Uite aşa, din senin”, i-a spus el, „Mi-a pus perna pe cap în timp ce dormeam şi abia de-am scăpat din mâinile ei. E nebună”, zicea el, „curat de legat şi dusă într-un spital pentru câte zile va mai avea”. Fireşte că Eudochia nici gând nu avea să creadă ceea ce-i spusese ginerele. Nu putea să facă aşa ceva fiica ei. Mai ales bărbatului ei pe care zice că-l iubeşte la nebunie.

A vrut să-şi omoare bărbatul în noaptea nunţii

Din momentul acela trăiau în acelaşi apartament trei femei: bătrâna mamă şi bunică, care ajunsese la o vârstă destul de avansată, mama ei şi Nicoleta care, pe zi ce trecea, devenea tot mai capricioasă şi mai nemulţumită de ce se întâmpla în jurul ei. Vă spuneam că bătrâna era ţintuită la pat şi avea nevoie de îngrijiri permanente. De nevoile ei se ocupau fetele, fiica şi nepoata, adică. Dar iată-că, într-o zi, când Eudochia era plecată la serviciu, se trezeşte cu-n telefon de la Nicoleta prin care o anunţa că bunică-sa a murit.

„Ştii, mamă, i-a spus ea Eudochiei, n-o puteam linişti, era foarte agitată”. Şi aşa s-a zbătut până a murit. Dădea din mâini şi din picioare. Au chemat urgenţa şi pe cei de la medicina legală, care i-au spus Eudochiei că au îndoieli c-o fi murit bătrâna de moarte bună. Dar pentru că, vă spun, Eudochia era o persoană publică şi avea relaţii peste tot, în actul de deces s-a specificat că a murit bătrâna în urma unui stop cardiac.

A provocat moartea bunicii sale

Iată că au trecut ani şi ani. Nicoleta, pe care maică-sa o interna din când în când în Spitalul de psihiatrie în momente de mare criză, trecuse de mult de 40 de ani. Fireşte că nu s-a mai măritat. A pus punct pe cariera ei şi locuiau împreună: o pensionară şi un alienat psihic. Pentru rude moartea şi chinurile prin care a trecut Eudochia n-au fost o surpriză, căci dacă nu azi, apoi mâine, se gândeau ele, se poate întâmpla o nenorocire. Pentru că  nu poţi fi sigur că un bolnav psihic n-o să ajungă la o criză atunci când te aştepţi mai puţin.

Când maică-sa a căzut la pat, Nicoleta a încetat s-o mai hrănească. Zicea că e bătrână şi trebuie să slăbească. „Nu vezi că atârnă slănina pe tine?” Dacă încerca să zică ceva, femeia se trezea luată la pumni până o dureau mâinile pe fată. Din apartamentul lor se auzeau la vecini prin pereţii subţiri gemete, scâncete, plânsete şi deseori aceştia le sunau la uşă să întrebe: „Ce se întâmplă la voi?”. Nicoleta de fiecare dată le răspundea obraznic şi-i trimitea de unde au venit.

Au vândut apartamentul, luându-şi vilă şi casă la ţară

La un moment dat, nu se ştie a cui a fost ideea, au hotărât să vândă apartamentul şi să cumpere o casă la ţară, chiar în satul în care s-a născut bunica şi mama fetei. Ar fi luat-o ieftin, iar cu banii rămaşi ar fi putut trăi femeile până şi-ar fi dat obştescul sfârşit.

Aşa au şi făcut. S-au ales cu o casă la ţară şi cu o vilă nu departe de Chişinău. Anume la vilă s-au retras imediat ce şi-au vândut apartamentul, cu gândul că, într-o bună zi, o vor vinde şi pe aceasta, ca să locuiască la ţară. Mai avea Eudochia în sat nişte verişoare, rude mai îndepărtate, care, la nevoie, ar fi putut să-i ajute fiica, dacă ar fi rămas singură. Ce s-a întâmplat până la urmă, ştiţi. La o săptămână după mutarea la vilă, Nicoleta şi-a tot bătut joc de mamă-sa de nu mai ştia sărmana pe ce lume se află! Se întâmpla s-o alunge să doarmă pe terasă, căci, vezi bine, bolnava geme şi-i strică somnul.

Internată forţat în ospiciu

Nu-i dădea de mâncare pentru că-i grasă, zicea Nicoleta. Cei de la medicina legală şi poliţia municipală nu ştiau cum să califice decesul Eudochiei: moarte violentă, criminală sau un rezultat al subnutriţiei şi al îngrijirii proaste, pentru că, de fapt, la iveală erau toate semnele. Rudele încercau să acopere această stare de lucruri prin mărturii mincinoase. Nu voiau să facă puşcărie fata asta care şi aşa era pedepsită de Dumnezeu. În acelaşi timp, nici un cunoscut de al lor nu voia să ia tutelă asupra acestei bolnave. De frică…

Aşa s-a întâmplat că, după înmormântarea Eudochiei, direct de la cimitir, a fost arestată Nicoleta şi închisă pentru cercetări. Mai târziu, conform unei decizii judecătoreşti, forţat, a fost internată într-un spital specializat, în care se află şi acum.Articole asemănătoare:

• Nicoleta, ucigaşa de mamă (1)
• Apartament de 305 milioane de dolari
• Nu oricui Domnul îi împarte darurile sale

La bătrâneţe, a avut nenorocul să aibă sprijin doar în unica ei fiică, bolnavă psihic

Când au venit medicii de la urgenţă şi au văzut pacienta şi-au pus mâinile în cap. Nu avea femeia aceea un loc sănătos pe trupul ei, era toată doar vânătăi, zgârieturi, fire de păr ars. Abia de mai sufla.

„Cu cine a trăit femeia asta?”

N-au vrut s-o ia la spital înainte de a veni poliţia. A şi venit aceea la scurt timp şi din ce-au văzut şi-au dat seama că suferinţele bolnavei vin din bătăi şi chinuri. Au şi întrebat: „Cu cine a trăit femeia asta?”. „Cu mine”, le-a răspuns fiica pacientei, care, îmbrăcată ca o boschetară, îi privea liniştită şi pe unii, şi pe alţii de parcă aşa trebuia să fie. Maică-sa, cu nasul rupt şi cu părul total dezordonat, avea şuviţe de tăiate de diferite mărimi. Arăta ca o sperietoare. După ce i-au pus zeci de întrebări fiicei, după ce au obţinut tot atâtea răspunsuri neclare şi incoerente, cei de la urgenţă au urcat-o în maşină s-o ducă la spital.

Nu v-am spus un lucru. Femeia asta a fost ridicată de medici de pe pământul jilav din curte unde, zicea fiică-sa, zăcea de mai multe zile. Şi-au făcut cruce cei de la urgenţă, dar şi poliţia era mai nedumerită decât doctorii. Femeia care era la picioarele lor într-un hal fără de hal fusese o persoană publică cunoscută nu numai la noi în ţară, dar şi peste hotare. Avea titluri ştiinţifice, monografii, manuale pentru studenţi, un dicţionar de termeni medicali, într-un cuvânt a fost o femeie inteligentă şi profesionistă în domeniul ei.

A fost avertizată de doctori că ar putea avea un copil bolnav

Dar uite că, la bătrâneţe, a avut nenorocul să aibă sprijin doar în unica ei fiică, bolnavă psihic de foarte mulţi ani. N-o interna mama în spital decât atunci când avea crize foarte puternice şi devenea periculoasă pentru societate. O trata în special acasă ţinând-o ascunsă de ochii lumii, pentru că-i era ruşine şi se simţea, poate, şi responsabilă pentru faptul că a născut-o târziu şi poate că e şi vina ei că a născut-o aşa cum era.

În timpul sarcinii a fost preîntâmpinată nu o dată de obstetrician că ar putea avea un copil nu tocmai sănătos. Cu atât mai mult cu cât în familia lor au mai fost cazuri când sufereau de schizofrenie rude mai apropiate sau mai îndepărtate. Dar s-a măritat Eudochia la o vârstă înaintată, când și-a făcut carieră, iar cel pe care l-a luat de bărbat era şi el în post înalt într-un minister de la noi. Chiar dacă erau nu la prima tinereţe, îşi doreau un copil din tot sufletul. Locuiau într-o casă la curte, în partea de jos a oraşului. Au adus-o dintr-un sat de la nordul Moldovei şi pe mama nevestei ca să îngrijească de fetiţa nou-născută.

Părea un copil ca toţi ceilalţi

Era trecută de 60 de ani bătrâna şi bucuroasă peste poate că a ajuns să-şi cunoască nepoata. Nu mai spera să se căsătorească fiică-sa, aşa că bucuria bătrânei era nemăsurat de mare. Copilul părea sănătos, creştea ca oricare, s-a dus la şcoală când i-a venit timpul, a intrat la facultate pentru că era dotată. Părinţii fetei, ai Nicoletei adică, şi-o închipuiau deja realizată profesional, cel puţin tot atât de cunoscută ca şi ei.

Între timp, tatăl fetei moare dintr-o întâmplare. S-a dus la un dentist să-şi trateze o măsea şi iată-că moare acolo, chiar în scaunul din spital, în urma unui şoc anafilactic. Nimănui nu-i venea să creadă că poţi muri aşa, dintr-odată, să nu te doară nimic, să nu suferi de nimic, dintr-un medicament care să-ţi fie incompatibil. Fata, Nicoleta adică, tocmai era pe cale să termine facultatea şi maică-sa îi căuta cu înfrigurare un loc de muncă într-o instituţie cu salarii mai mari. Terminase facultatea de economie, destul de bine de altfel, apoi îşi făcuse doctoratul peste hotare şi chiar i se propusese să rămână acolo în serviciu, dar mama a tras-o acasă.

Apar semnele alienării

Spre nenorocirea ei şi spre nenorocirea bunicii sale, care era la o vârstă destul de înaintată şi ţintuită la pat în acel moment. Nu se ştie din ce motive, fata devenise irascibilă – nu suporta niciun fel de gălăgie în casă. Ajunsese să strige la maică-sa sau bunică-sa dacă vorbeau cu voce ridicată. Poate atunci mama ar fi trebuit să-şi dea seama că e cazul să o arate unui medic, dar, mă rog, n-a făcut-o.

Nicoleta făcuse cunoştinţă cu un bărbat pe care dorea să-l ia de soţ. Cumsecade om, dintr-o familie destul de reuşită. Avea apartament, aşa că tinerii urmau să treacă după nuntă cu traiul în altă parte. S-a sărbătorit şi nunta, dar iată că, a doua zi după petrecere, Nicoleta se întoarce acasă. Definitiv, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, de parcă n-ar fi fost nunta ei în ajun, de parcă n-are bărbat şi locuinţă în care să se simtă stăpână şi gospodină.

Nici maică-sa şi nici bunică-sa n-au scos dintr-însa niciun cuvânt despre ce s-a întâmplat în noaptea nunţii. Atâta vă pot spune că, la o lună şi jumătate, au divorţat la acelaşi oficiu de stare civilă în care îşi înregistraseră căsătoria. A aflat Eudochia, de la ginerele ei, că Nicoleta a vrut să-l omoare chiar în patul conjugal. Abia de a scăpat.

 Articole asemănătoare:

• Nicoleta, ucigaşa de mamă (2)
• În capcanele vieţii (2)
• De la ucigaşă la soţie iubitoare

Mama şi-a abandonat copilul, celălalt l-a furat şi l-a înregistrat în baza unei adeverinţe de naştere false

Abia la şase ani de la dispariţia ei de acasă, le-a scris în sfârşit părinţilor. Era deja în ultimul an de facultate. Şi le-a povestit de-a fir a păr tot ce-a pățit – astfel, la vârsta de aproape 16 ani a rămas însărcinată de la un coleg de şcoală, s-a speriat şi a fugit în lume să nu afle satul de ruşinea ei, că a născut un băiat şi uite ce-a făcut cu el. Într-un cuvânt, la cei 22 de ani pe care avea să-i împlinească în curând, Oxana a hotărât să se spovedească celor mai dragi oameni, să-și ia o povară de pe suflet.

Le scrie părinţilor, mărturisindu-le totul

Aşa au aflat rudele unde se află, s-au bucurat că e în viaţă şi că uite pune mâna şi pe o facultate. Sperau să li se întoarcă copilul acasă, era cel mai mic odor în familie şi se topeau de dorul ei. Dar a mai trecut ceva timp până să pornească ea spre Moldova, împlinise Oxana la vremea ceea 27 de ani. Nu se căsătorise pentru că nu ştiu de ce nu prea avea trecere la bărbaţi, deşi era o tânără plăcută la vedere – înaltă, zveltă, cu păr cârlionţat. În colectivul unde se angajase după facultate, ocupa un post de manager la un centru industrial, unde majoritatea erau bărbaţi, dar şi acolo niciunul nu se dădea la ea.

Dar, bănuiesc eu, altul era motivul. Prin comportamentul ei bănuitor faţă de bărbaţi, prin faptul că s-a ars o dată în tinereţe ridica un paravan între ea şi oricare bărbat care ar fi încercat s-o curteze. Până în momentul când s-a întors în Moldova, Oxana n-a cunoscut alt trup de bărbat decât pe cel care i-a făcut un copil încă elevă fiind. În familie au primit-o de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic şi n-ar fi fost între ei o despărţire de zece ani de zile. La îndemnul părinţilor, au angajat un poliţist în rezervă care s-o ajute să afle unde-i copilul ei ce ar trebui să aibă acum zece ani.

Familia plăteşte un detectiv pentru a-şi găsi nepotul

Dar în satul cu pricina n-au dat de nicio urmă. Au aflat doar că a doua zi a plecat din localitate familia Chistruga, așa, din senin, fără nicio pricină, au dispărut oamenii ceia din sat, deşi erau băştinaşi şi destul de bine aranjaţi acolo. Aveau casă, gospodărie trainică, el lucra medic veterinar, nevasta, învăţătoare la şcoală. Ce a mai aflat poliţistul e că nevasta aceea era foarte bolnavă, familia nu avea copii, aşa că au scos în scurt timp imobilul de vânzare şi şi-au cumpărat un apartament la Chişinău, chipurile să fie mai aproape de centrele medicale din capitală în caz de urgenţă.

Pentru că poliţistul a mers din casă în casă să afle măcar ceva din ce-a fost curios în sat cu zece ani în urmă, a ajuns cu întrebatul şi la un moşneguţ, care şi-a adus aminte că demult-demult i s-a furat un coş, lăsat pe scaunul din faţa bisericii. Intrase omul să cumpere nişte lumânări, iar când să plece spre casă, n-a mai găsit lucrul lui. Și cel mai curios, continuă el, l-am întâlnit mai târziu în gospodăria lui Chistruga. Nepotul meu, spunea moşneagul, a cumpărat casa de la ei şi uite că printre lucrurile lăsate de foştii stăpâni era şi coşul cela.

Coşul ce dezleagă taina

De aici încolo, și-a dat seama poliţistul, e doar un lucru de nimic să-l găsească în Chișinău pe Chistruga. Lucru care i-a luat ceva timp. Când a aflat unde locuieşte, a luat-o şi pe Oxana cu el. Chiar băiatul le-a deschis uşa. Taică-său era la serviciu, iar mamă băiatul nu avea. Nu era nici luna de când murise femeia.

Părţile s-au întâlnit la o cafenea şi au pus totul la punct. Numai o înţelegere între ei ar fi putut aranja lucrurile. Nici vorbă de poliţie sau proces judiciar. Mama şi-a abandonat copilul de bună voie, celălalt l-a furat și l-a înregistrat pe numele lui cu grave încălcări, în baza unei adeverinţe de naştere false.

Un deznodământ neaşteptat

A aflat Oxana că fiul ei poartă numele Bogdan, că e fericit și e un elev silitor. Au convenit să stea în continuare la Grigore, să-i poarte numele, iar Oxana să aibă dreptul de a veni să-l vadă, ori de câte ori i se va face dor. Şi s-au mai înţeles asupra unui lucru – în fiecare vară, Bogdănaș va petrece o lună de zile în familia bunicilor de la țară, adică la părinții Oxanei, ca să se bucure și ei de nepotul lor, chiar dacă acesta nu va afla niciodată că ei sunt bunicii lui adevărați.

Au trecut trei ani de la acea înţelegere şi copilul e bucuros să se afle în ambele familii. Îl iubesc deopotrivă. Între timp, și Oxana a prins drag de bărbatul care i-a crescut copilul. Pesemne, şi el o place, pentru că tot mai des prietenii lui îi văd împreună.Articole asemănătoare:

• De necaz şi de belea nu mai scapă nimenea (1)
• A murit în timp ce escorta buletine de vot
• Furat de ţigani

Mama şi-a abandonat copilul, celălalt l-a furat şi l-a înregistrat în baza unei adeverinţe de naştere false

Bine a spus cine a spus: pe pământ nu e om să n-aibă un necaz, o pată pe conștiință, fapte ascunse de ochii lumii și dureri pe care le trăiește de unul singur.

Oxana are și ea o taină, despre care până nu demult nu știa absolut niciun om pe acest pământ. Pentru că bătrâna care a oploșit-o pe-o săptămână în casa ei demult e moartă. În afară de ea nu știa nimeni că Oxana a născut un băiat de fată mare și că a fugit din casa babei Safta la patru zile de la naștere, lăsând odorul în pragul unei biserici la câteva sate depărtare de locul acela. Tot în seara aceea s-a urcat în primul tren care a dus-o atât de departe că drumul spre casă a durat – nici mai mult, nici mai puțin – tocmai zece ani!

A născut de fată mare un băieţel

Și uite acum s-a întors, a căutat-o pe bătrâna care i-a ajutat să aducă pe lume copilul, dar moaşa nu mai era în viață, a căutat satul unde și-a lăsat odorul, dar nimeni nu ținea minte să fi găsit cineva în pragul bisericii vreun copil. Oxana era la 27 de ani și ar fi dat orice să-și găsească fiul și să-l crească. Avea acum altă minte și altă înțelegere a lucrurilor. Îi părea rău că a ascuns sarcina de părinții ei, dar la 16 ani i se părea că ce i s-a întâmplat e nenorocirea nenorocirilor – elevă în ultima clasă de liceu,  însărcinată în luna a șasea.

Au dat-o părinții la școală devreme tare, era isteț copilul și la cinci ani citea și socotea ca un elev din clasa a treia, de ce s-o ții acasă, dacă se trage la carte? Tatăl fetei – director de școală, mama – învățătoare și ea, așa că n-a fost o problemă s-o ia în clasă cu condiția desigur că, dacă nu reușește să încheie anul, rămâne să intre în școală cu cei de vârsta ei. Dar era fata atât de dezghețată încât a terminat prima pe listă și liceul, la fel. Cum a pus mâna pe atestat, a dispărut din sat. A luat toți banii pe care-i aveau părinții în casă, și-a luat câteva lucruri și documentele și pe aici a fost.

A moşit-o baba Safta

E adevărat, le-a lăsat o scrisorică, în care și-a cerut iertare de la ei și i-a sfătuit să n-o caute pentru că pleacă din Moldova. O să le scrie când se va aranja cu traiul. Și atât a fost. Vă spuneam, era gravidă și voia să ascundă păcatul de ochii părinților și sătenilor. Trei luni de zile s-a oploşit pe unde a nimerit. A dormit și în câmp deschis, în stoguri de fân, a dormit în grajduri, în cocioabe părăsite, dar, când i-a venit sorocul să nască, s-a tras spre oameni.

Pe baba Safta a cunoscut-o într-un sat oarecare la dugheana din localitate, unde intrase gravida să cumpere o pâine. Când a pornit bătrâna spre casa ei, Oxana s-a luat după ea. Au intrat în vorbă și nu știu cum a convins-o fata, dar baba a luat-o în casa ei. I-a spus femeii că e orfană, că un netrebnic de profesor de la internat a siluit-o şi uite că nu are nici unde se duce și nici cui se plânge. Du-te la poliție, fato, să-l aresteze, să nu facă asta și cu alte eleve, o sfătuia bătrâna, indignată la culme cât de neajutorați sunt orfanii în țara asta.

Nu împlinise nici săptămâna de când se afla la bătrână, când au apucat-o durerile facerii. Spre lauda Saftei, ea nu s-a speriat deloc, a chemat în grabă o femeie din mahala și până în zori i-au și pus Oxanei băiatul în brațe. Deși nu avea nici 17 ani împliniți, fata nu s-a speriat de ce i s-a întâmplat, atât că avea nevoie de foarte multe lucruri, pe care nu și le putea cumpăra – nici pentru copil și nici pentru ea. Și iată că, la a patra zi după naștere, a fugit din casa babei Safta cu copilul în brațe și doar cu câțiva lei acolo, pe care îi pusese bătrâna și alte două mahalagițe pe pieptul pruncului.

A lăsat copilul într-un coş pe pragul bisericii

E adevărat că a lăsat o fițuică pe masă, scrisă pe un colț de ziar: „Mă duc în lume. Mulțumesc pentru toate”. A ieșit din casa babei Safta și a tot hoinărit din loc în loc, pe cărări ascunse, pe drumuri neumblate până a dat cu ochii de o biserică. Nu știa denumirea satului, nici cât de mare e, ce preot păstoreşte turma asta de oameni, zic, nimic nu știa. A văzut doar cu coada ochiului că biserica e deschisă și că se văd acolo oameni veniți la slujba de seară.

Era într-o zi de sâmbătă. Pe un scaun din fața bisericii a zărit un coş şi uite acolo a lăsat pruncul care în acel moment nici nume nu avea. A luat-o la fugă ca o fiară hăituită. Și a tot fugit cât mai departe de locul crimei și de cel al ruşinii ei. Spera în felul acesta să-și ascundă păcatul.

A ajuns în Rusia într-un orăşel provincial. Un an a lucrat cu ziua pe la cei bogaţi. Și dădacă a fost, şi menajeră, şi infirmieră la spitalul din localitate. Dar vă spuneam că Oxana era tare dezgheţată. Când a împlinit optsprezece ani, a hotărât să urmeze o facultate. Avea studii complete, note foarte bune la mai toate obiectele, aşa că n-a fost o problemă, atât că și-a plătit studiile, neavând cetăţenia Rusiei.Articole asemănătoare:

• De necaz şi de belea nu mai scapă nimenea (2)
• Norocul rătăcitorul
• Caterina, femeia sufletului meu (1)

Istoria Nastei, femeia adusă în casă temporar, dar rămasă în inima și cuibul lui Nichita pentru totdeauna

În aceeaşi zi, Năstica a trecut cu traiul în casa lui Nichita, care vă dați seama ce bogătan era și ce mai cuibuşor construise pentru familia lui. Bucuros el că în câteva luni va avea un copil, mulţumită Nastea că, până va naşte odrasla, va avea de toate. Şi doar Svetlana, nevasta lui Nichita, nu era încântată deloc. Ea una nu și-a dorit niciodată copii, ar fi putut să nască și în fiecare an, dar nu se închipuia pe sine în rol de mamă. Aşa că l-a minţit pe Nichita că e stearpă în urma unei boli din copilărie.

Soţia lui Nichita o calomniază pe Nastea

În toţi anii căsniciei lor s-a protejat pe ascuns de el şi nu-i păsa deloc că nu va avea urmaşi. Svetlana trăia pentru plăcerile sale și se iubea numai pe sine. Faptul că Nichita a adus în casă femeia ceea i-a stricat toate planurile nevestei. Nu-și închipuia cum o să se descurce cu copil mic, pentru că-și dădea seama că-i revine rolul de mamă, pentru care nu era pregătită. Puțin spus că era tulburată, îngrozită chiar. Nu știa cum să alunge intrusa, s-o batjocorească în aşa fel încât lui Nichita să i se lepede de ea şi cu atât mai mult de visul să aibă vreun copil vreodată.

Întâi a învinuit-o de furt. Cică i-au dispărut câteva şiraguri de bijuterii, din cele scumpe, fireşte! Apoi că a prins-o punând ceva în mâncare, oare nu vrea să ne otrăvească, îl întreba ea pe Nichita. Linişteşte-te, i-a spus soţul, cum naşte o alung. Tu ai grijă cu ce scoatem copilul din spital, cumpără tot ce trebuie de la farmacie, din magazine, să fim pregătiţi pentru eveniment. Năstica locuia a treia lună în casa lor și îi devenise atât de dragă lui Nichita încât bărbatul nu scăpa nicio ocazie s-o atingă măcar în treacăt. Ba punea mâna pe burta ei să simtă cum se mişcă viitorul lui urmaş, ba o atingea ușor cu palma pe obraz, ba-i aranja părul ciufulit.

Nichita divorţează şi se însoară cu Nastea

Ce s-o mai întind, s-a îndrăgostit Nichita! Era frumoasă fata și sarcina o făcea și mai atrăgătoare. Svetlana, care le vedea pe toate, căci nu era femeie proastă, într-o zi, când a dat peste bărbatu-său că o sărută pe obraz pe sărăntoaca de Nastea, i-a zis că vrea să divorțeze și că împart averea în jumătate. Bine, i-a răspuns Nichita, fă lista ce dorești să iei din casa asta și valea, fato, că m-am săturat de tine! Ia aminte, nu te-am alungat eu, te-ai dus de bună voie.

Într-o lună, Nichita era flăcău. Până să nască Nastea, el a și luat-o de nevastă, să se nască copilul lor cu toate actele în regulă. Lui Nichita îi era atât de dragă nevasta asta, care se rostogolea prin casă ca o raţă, încât de fericire nu-i mai ardea să umble la serviciu. Toate afacerile le dirija de acasă, partenerii lui făceau cale bătută zi de zi până la el. Tuturor le spunea că iubita lui îi va naște un fecior, știa deja că băiat va fi, mai zicea că va deschide o nouă afacere de prestări servicii și că asta îi va reveni cu anii fiului. Nu scăpa nicio ocazie să-și ridice în slăvi nevasta și să spună tuturor că n-a trăit niciodată mai bine ca acum.

Au făcut patru fii împreună

Când s-a născut Nicu – căci i-a dat numele tatălui său – a petrecut o săptămână. Și-a adunat întâi rudele să-i vadă odorul, apoi vecinii şi prietenii. Năstica era speriată de ce i se întâmplă. Nu era îndrăgostită de Nichita, dar nici antipatic nu-i era bărbatul, dar oricum atâta bine a dat peste ea că-i era frică nu cumva norocul acesta să dispară într-o zi. Cu timpul, s-a obişnuit, ba chiar prinsese să-i placă rolul de nevastă iubită și alintată, mai ales că Nichita i-a adus și ajutoare în casă – o menajeră și o dădacă pentru fiu. Pe Năstica o ținea pentru dânsul, aveai impresia că femeia asta e prima în viața lui și minunea de pe pământ!

N-a trecut nici un an şi jumătate de când erau împreună și Năstica îi mai naște un fiu. N-a vrut ea atât de repede să mai nască unul, dar dacă s-a întâmplat, a zis că e mai bine așa, de se întâmplă vreodată că-i trece dragostea bărbatului pentru ea, îi lasă fiul drept şi-l ia pe cel mai mare cu dânsa. În felul acesta, voia să-i mulțumească lui Nichita, care i-a dat atâtea bucurii nevisate de o orfană. Dar uite că trece un an, trec doi, trec zece și Nichita nu se mai satură de muierea lui. Prinsese și ea dragoste de dânsul și-l jelea că muncește peste poate, că reușește și de familie să aibă grijă. Între timp, se mai născuseră trei copii și avea Nichita la 49 de ani tocmai cinci și toți băieți. N-a făcut niciodată vreo diferență dintre cel adus în casă și cei făcuți de dânsul. Ba se părea uneori că ținea chiar mai mult la Nicu, pentru că era copil cuminte și învăța bine.

Svetlana se răzbună

Dar în casa omului se întâmplă și zile mai bune și mai puțin plăcute. Nici pe Nichita nu l-a păzit Domnul de necazuri. Nu se știe care dintre partenerii lui de afaceri a început să-i pună bețe în roate, mai târziu a aflat cine, dar nu mai putea face nimic. A pierdut o întreprindere, în care avea doar 45% de acțiuni, restul erau ale muncitorilor. Ei bine, prietenul cel mai apropiat și partenerul de afaceri, care-i furniza materie primă pentru fabrică, într-un timp record a devenit patronul lui. I-a vândut Nichita și acțiunile, pe care le deținea numai să nu-l mai vadă în ochi niciodată. Apoi o altă afacere porni să se clatine. În spatele acestor încercări de a-l distruge erau rudele Svetlanei, prima lui nevastă care a rămas necăsătorită după divorț.

Zic, a avut Nichita perioade grele până și-a revenit. În tot acest răstimp, alături i-a fost Nastea, femeia pe care a adus-o în casa lui temporar, până îi va da un copil, dar care a rămas în inima și cuibul lui pentru totdeauna…Articole asemănătoare:

• Cenuşăreasa (1)
• Prinţul pe cal alb
• Bărbatul cu mai multe neveste…

Povestea Nastei, o femeie adusă în casă temporar, dar rămasă în inima și cuibul lui Nichita pentru totdeauna

Frumoasă fată era în perioada în care am cunoscut-o eu. Era înaltă, blondă, avea ochi verzi şi un trup mlădios de fura privirile tuturor bărbaţilor. Şi în acelaşi timp un om nenorocit era fata asta. A rămas de la cinci ani fără mamă. Cel care i-a fost tată a dispărut din viaţa lor la nici un an de când se născuse Năstica. Într-o zi, i-a spus nevestei că este mult prea tânăr, avea doar 22 de ani, nevastă-sa 19 şi un copil de aproape un an, care-i lega mâinile şi picioarele, a motivat că nu se simte bine lângă ele.

Rămasă orfană la cinci ani

A mai zis că vrea să cunoască lumea, să călătorească, să deprindă o meserie și să-și aranjeze viaţa. Dar pe undeva pe-aiurea, pentru asta trebuie să ies din sat, i-a mai spus el. Şi a plecat în Rusia… Din ziua aceea nu l-au mai văzut şi nici nu l-au căutat. Vă spuneam, Năstica avea cinci ani când i-a murit mama. Dintr-o răceală banală şi netratată la timp. Când a simţit femeia că se duce și-și lasă odrasla singură pe lumea asta, a rugat vecina, care venea de câteva ori pe zi s-o vadă, să aibă grijă de fetiţă. „Dă-o, dragă, într-o familie fără copii, poate va avea mai multă milă şi iubire decât am putut să-i dau eu”, a implorat-o cu gură de moarte.

Dar vecina n-a stat mult pe gânduri şi a dus-o la un orfelinat, lasă statul să-şi bată capul! Năstica însă n-a reușit să se deprindă cu oamenii și obiceiurile instituției în care nimerise că, imediat, la nici o lună, o familie din Nisporeni a şi înfiat-o… A trăit în familia aceea vreo zece ani. Toate bune erau acolo, atât că de la o vreme tatăl ei adoptiv o tot pândea prin casă, o strângea la perete şi începea s-o bâjbâie.

Înfiată şi adusă din nou la internat

Fata s-a plâns mamei sale şi aceasta, în loc să-l ia la rost pe soţul pofticios de carne tânără, a pornit vorbe prin sat că orfana se dă la bărbatul ei şi că, mai spunea ea, din om prost nu iese copil deştept. Într-un cuvânt, Năstica ajunge din nou la internat. A terminat şcoala, apoi şi facultatea pentru că era o fată silitoare şi chibzuită. După repartizare, a lucrat învăţătoare într-un sat din nordul republicii. Acolo şi-a făcut prieteni care ţineau la ea nemaipomenit de mult.

Dirigintă fiind, copiii din clasa ei umblau după ea ca puii după cloşcă, adică se simţea fata asta după mulţi ani iubită şi respectată. Dar şi binele acesta e cu măsură. La 24 de ani, se îndrăgosteşte Năstica de un coleg de lucru. Însurat era bărbatul, dar o tot ducea cu zăhărelul că uite mâine-poimâine divorţează şi neapărat se însoară cu ea.

E amanta unui coleg de serviciu

Năstica stătea în gazdă la baba Vasiluța și asta, pentru că le vedea pe toate, umple satul că chiriașa ei e în dragoste cu cutare bărbat. Vedea bătrâna cum îi dă Năstica drumul în casă ibovnicului, când ieşea acela în zori și toate i le spunea nevestei lui. Știți mai bine decât mine ce poate păți o femeie care se dă la bărbatul alteia. A bătut-o crunt de tot nevasta ceea pe Năstica. Venise la ea cu un frate de-al ei şi dădeau amândoi în ea, încât nu găseai loc nebetejit pe trupul fetei. De rușine, a părăsit satul.

A venit la Chișinău și aici peste o habă de vreme simte că e însărcinată. Ce să facă? Loc de lucru nu avea, vindea în piaţa agricolă mărunţişuri la o tarabă, loc de trai permanent, nici atâta, și era îngrozită peste seamă Năstica. Din vorbă în vorbă, află fata că un vecin de-al patroanei ei ar vrea să înfieze un copil, să-l ia dintr-o familie, de la oameni cumsecade, pentru că de la o casă de copii, zicea el, nu se ştie peste ce dai. Aşa că stăpâna a sfătuit-o să se întâlnească cu vecinul ei şi să-i propună copilul nenăscut încă. Eşti frumoasă, cu carte, cred că o să-l aranjeze. Atât că, dacă-l dai, uiţi de copil pentru totdeauna!

Hotărăşte să dea copilul unei familii

Era de acord Năstica să facă și lucrul acesta. Nu iubea plodul ce creștea în burta ei, în acel moment ura toți bărbații din lume și mai ales disprețuia femeia care ajunsese să fie ea. Firește că a căzut de acord să se întâlnească cu cel care-i va rezolva cel puțin o problemă. Și iată că, într-o zi, patroana o invită la ea acasă și acolo o aștepta Nichita, bărbatul care era însurat de zece ani și nevastă-sa nu-i născuse nici un prunc. Se topea după copii Nichita și era bolnav de supărare că până acum nu are niciunul! Ar fi alungat femeia lui și și-ar fi luat alta, dar nu se îndura, căci era frumoasă tare și-i plăcea să iasă cu ea în lume, mai era și din neamuri bune și cu relații.

Își dădea bine seama că fără rudele femeii nu ar fi ajuns unde este acum. Avea afaceri serioase Nichita care-i aduceau anual venituri de zeci de milioane de lei, dar nu se simțea împlinit omul dacă nu avea copii. Năstica, la 25 de ani pe care-i avea deja, era o frumusețe de femeie și Nichita n-a trecut cu vederea lucrul acesta. A iscodit-o despre ea şi fata n-a ascuns nimic. „L-am crezut că o să mă ia de nevastă, altfel nu ar fi ajuns amantul meu – i-a spus ruşinată fata. – Dar pentru că s-a jucat cu mine de-a dragostea, nu vreau să-i păstrez copilul.” N-o să-mi pară rău dacă va ajunge pe alte mâini.

I-a pus o condiție Nichita: să treacă cu traiul la el, să aibă el grijă cum se alimentează Năstica, să meargă cu regularitate la medic, iar el să urmărească cum se dezvoltă fătul, altfel nu-l ia. Cu atât mai bine pentru dânsa, care nu avea un loc de trai permanent!Articole asemănătoare:

• Cenuşăreasa (2)
• Bărbatul cu mai multe neveste…
• Şerpoaica răpitoare de inimi

Durca

Acesta era numele ei în cartier. Nimeni nu mai ţinea minte cum au botezat-o părinţii şi cum figura în actele stării civile. De mică, fata asta era o fire impulsivă şi zănatică, gata oricând de gesturi şi fapte excentrice, încât nu ştiu care din colegii ei de şcoală i-a zis Durca. Şi aşa i-a rămas porecla până acum, când împlineşte 30 de ani. Aşa s-a întâmplat că, pe parcursul vieţii sale, tot ce făcea fata asta confirma porecla pe care i-o dăduse strada.

Copil alintat şi rău

Şi n-ar fi trebuit să se întâmple aşa pentru că a crescut într-o familie asigurată, cu părinţi cumsecade. Tata fetei lucra taximetrist, iar mama era la sindicate. Oameni căpătuiţi, cu salarii bune şi locuri de muncă ce le aduceau chicuşuri. N-a fost de mirare pentru nimeni când cea mai mare locuinţă din bloc le-a fost repartizată lor. Şi-au mobilat apartamentul cu ce era mai bun, toate fiind obiecte luxoase de import. Vară de vară, aveau bilete de odihnă în cele mai bune staţiuni balneare de pe tot teritoriul Uniunii Sovietice. Şi în familia asta creşteau doi copii – Durca, despre care vă vorbesc, şi un frate mai mare cu vreo patru ani ca ea.

Pentru că aveau de toate şi erau alintaţi peste seamă, copiii aceştia se deosebeau de cei din curte prin felul lor arogant. Părinţii de multe ori lucrau peste program şi copiii au ajuns ai străzii, deprinzând de la cei mai răi din cartierul lor obiceiuri criminale. Când şi-au dat seama părinţii că i-au scăpat din mâini, au putut repara prea puţin. Au încercat să le schimbe şcoala, să le interzică să comunice cu copii aflaţi în vizorul poliţiei, dar mai rău făceau. Fratele Alexei şi Durca ţineau morţiş să facă altfel decât le porunceau părinţii.

Frate-său intră la zdup

N-a fost de mirare pentru nimeni când, la 17 ani, Alexei a fost arestat pentru viol şi dus într-o colonie cu regim sever. Durca tocmai termina clasa a şaptea. Nu era nici ea cheie de biserică pentru că intrase în vizorul poliţiei pentru furturi mărunte şi acţiuni antisociale. Între timp, tatăl copiilor moare într-un accident. Iar mama lor, ca să întreţină fiul puşcăriaş şi fiica ce-i ieşea din cuvânt la orice pas, s-a înţeles cu soacră-sa să-i aducă de vânzare vin de la ţară. Deschisese o cârciumă clandestină chiar în apartament. Şi pentru că mai bea uneori cu clienţii care veneau după băutură, mama a înteţit-o cu paharul şi, în câţiva ani, dintr-o femeie gospodină şi exemplară a ajuns o beţivă.

Se mărită cu un puşcăriaş

Dacă şi până atunci Durca nu o asculta, de acum încolo maică-sa nu era pentru ea decât ruşinea casei. Nu conta că ea însăşi era observată atent de poliţie, că frate-său făcuse puşcărie, acum pentru toate vina o purta mama. Se iscau scandaluri în familie cu bătăi, încât vecinii erau nevoiţi să-i despartă şi fireşte că în aceste încăierări victorioasă ieşea Durca. De multe ori maică-sa se alegea cu răni pe care le trata cu greu. Durca împreună cu frate-său porniseră să bea şi ei. Nu lucra niciunul dintre ei.

La 22 de ani, iată că Durca se mărită cu un client care venea după băutură la ei, un fost puşcăriaş şi el. În scurt timp, prinde gravidă, şi toată lumea din cartier aştepta cu inima la gură să se schimbe femeia asta, să bea mai puţin, să arate mai îngrijită, dar nimic din toate astea! Tocmai în perioada asta, după o scărmănătură a fiicei sale, moare maică-sa. Pe când încă zăcea bătută femeia, vecinii o sfătuiau să cheme poliţia, să scrie o plângere ca legea s-o pună în sfârşit la respect pe fiică-sa. Mama, care avea zile numărate, le răspunse: „N-am s-o pedepsesc eu, Dumnezeu va avea grijă de ea”.

Şi-a asfixiat în somn copilul

Iată că bătrâna moare, Durca naşte şi o altă veste cutremură cartierul. Copilul Durcăi moare în somn. Vita de mamă-sa, beată criţă, se răstoarnă cu tot trupul ei peste copilul pe care-l alăpta. A fost chemată poliţia, s-a făcut o expertiză medico-legală dar uite că rămâne femeia nepedepsită! Cică a fost un accident, nu era o crimă premeditată. Dar zvonuri de tot soiul împânziseră cartierul. Ba că un cumătru al Durcăi e colonel de poliţie şi că anume el a scăpat-o basma curată din nevoia asta.

Trăiau sub acelaşi acoperiş, Durca cu bărbat-său şi fratele ei Alexei. Ar fi vrut ea să-l scoată din spaţiul locativ pe frate-său şi să rămână unica proprietară a apartamentului. Dar nu se dădea bătut băiatul care avea gând de însurătoare. Certuri tot mai mari între ei, cu martori şi fără martori, cu bătăi şi insulte. Nu se lăsa bătut nici unul, nici altul. Pentru că ambii aveau drepturi egale să locuiască acolo. Era casa părinţilor lor şi o moşteneau amândoi. Apoi parcă s-a mai molcomit femeia pentru că era din nou însărcinată şi orice graviditate într-un fel sau altul schimbă firea omului.

Îl omoară şi pe-al doilea copil şi scapă nepedepsită

Bărbatu-său se angajase la un loc de muncă şi intenţiona să formeze o familie mai trainică. Durca îşi purta sarcina cu fudulie, adică „nu sunt şi eu o femeie ca oricare alta?”. A dus-o până la bun sfârşit, ieşea foarte des cu copilul în curte, părea o mamă grijulie şi atentă, până într-o zi… Bărbatu-său nu era acasă şi trecuse Durca drumul până la o vecină. Soţii lor lucrau împreună şi voia să ştie dacă al vecinei s-a întors acasă. Bate în uşă, nu i se deschide, bate mai tare, acelaşi lucru. Coboară Durca scările să se uite pe geam, poate vecina doarme? Când se uită, ce-i văd ochii? Vecina în pat cu bărbatul Durcăi, vă daţi seama!

Ce credeţi că face nebuna? Ia o piatră, sparge geamul vecinei şi aleargă acasă. Înfuriată cum era şi ţicnită de-a binelea de necaz, furie, durere, ia o pernă şi, ca să se răzbune pe soţul său, acoperă faţa copilului şi-l omoară. Când şi-a dat seama ce-a făcut, nu ştia cum să iasă din încurcătură. Cheamă medicii, cheamă poliţia, le-a spus că a ieşit din casă până la vecină şi când s-a întors a găsit copilul mort. Că ea n-are nicio vină şi nici nu ştie din ce cauză i s-a tras moartea copilului. Dacă ar fi fost prima dată, poate că oamenii legii ar fi trecut mai uşor întâmplarea cu vederea. Dar Durca și-a mai omorât un copil!

E însărcinată din nou

A fost arestată şi ţinută 72 de ore ca să i se confirme sau nu vina. În explicaţia pe care a prezentat-o poliţiei, Durca a vrut să pună în cârca fratelui său moartea copilului. Chipurile el a vrut să se răzbune pe sora sa. Dar Alexei tocmai în momentul în care s-a întâmplat nenorocirea nu era acasă şi nici măcar în oraş, lucru pe care l-au confirmat uşor prietenii lui. Şi totuşi nu se ştie prin ce mister, dar nenorocita scapă de puşcărie şi de data asta. Vă daţi seama de rumoarea din cartierul lor, ipoteze peste ipoteze, presupuneri de tot soiul şi niciuna care ar aduce o explicaţie raţională.

Poate că nu v-aş fi povestit această istorie, dar sunt nevoită să o fac pentru că alături de noi trăiesc monştri cu chip de om şi am impresia uneori că, atunci când vă povestesc aceste întâmplări, e de parcă aş sparge un buboi şi răutatea s-ar duce pe vânt sau pe ape. Zic, nu v-aş fi povestit această întâmplare, dar mi-a telefonat cineva din cartierul cu pricina şi mi-a spus o noutate care m-a îngrozit: Durca e însărcinată din nou…Articole asemănătoare:

• Nicoleta, ucigaşa de mamă (1)
• Copil de 7 ani omorât de concubinul mamei sale
• Furat de ţigani

A fost găsit mort pe malul gropii pe care şi-o săpase

A venit întâi fiică-sa acasă. Cumpărase Mariana bunătăţi care nu se prea găsesc într-o localitate sătească. Credeţi că s-a bucurat Scridon? S-a întors cu faţa la perete şi n-a schimbat o vorbă cu dânsa în tot timpul cât a fost în casa lui. A lăsat Mariana bani vecinilor să-l ajute şi s-o informeze şi pe ea cum se desfăşoară lucrurile. S-a jurat că o să vină doar să-l înmormânteze, căci nu are rost să trezească în sufletul lui taică-său sentimentul pe care nu l-a mai simţit din ziua morţii fratelui ei mai mare, de parcă odată cu moartea acestuia s-a dus din casa lor toată lumina şi căldura.

După însănătoşire, a închis iarăşi poarta

De multe ori se întrebau ceilalţi membri ai familiei cu ce s-au făcut vinovaţi că i-a îndepărtat de la sufletul lui. Într-un târziu, a venit şi feciorul lui Scridon să-l vadă şi a adus şi nepoţii să-l cunoască pe bunelul. Dar zadarnică încercare de a se apropia. Când şi-a venit în fire Scridon, dar asta a fost după şase luni de la căderea lui, şi-a trimis vecinii acasă, a închis poarta şi şi-a reluat viaţa pe care o ducea de ani de zile.

Ieşea foarte rar în sat să facă cumpărături. Deşi vă spun că avea o pensie bunicică şi chiar se întreba lumea ce face el cu banii pentru că nu se vedea să facă ceva în gospodărie. Toată lumea ştia că de la magazin cumpără doar sare, chibrituri şi ulei. Păsări nu ţinea, vite nu avea, din ce trăia omul acesta? Doar din ce îi creştea în grădină?

A fost pentru tot satul o surpriză când l-au văzut la moartea soacrei sale. Avea femeia 92 de ani şi mai că nu avea cine o plânge. Rudele ei luaseră drumul spre cimitir mult mai devreme, printre ele şi fiică-sa, unicul ei copil, de altfel. Au înmormântat-o nepoţii Ionuţ şi Cristina. Şi vă spuneam că pentru prima dată după ani de zile a intrat în curtea bătrânei şi ginerele ei Scridon. A stat la priveghi cu alţi oameni din sat. Dar, cum îi era obiceiul, nu a schimbat cu nimeni nicio vorbă. Nici chiar cu fecioru-său sau cu fiică-sa. Nu ştia din grămadă ceea de copii ce se jucau prin curte care-i sunt nepoţii. Uite din ziua ceea lumea nu se mai mira că-l mai vedeau pe Scridon prin sat, tot mai des la cimitir.

Parcă s-a trezit dintr-un somn letargic după zeci de ani

Făcuse un gărducean la mormântul feciorului mort şi al nevestei, şi-a cumpărat o capră pe care o păştea pe imaşul satului, şi-a schimbat acoperişul casei. Adică pornise nişte treburi de om cu griji casnice, se schimbase ceva şi în structura sa sufletească. Când s-a apropiat într-o zi de vecină-sa, care a avut grijă de el în timpul bolii, şi a întrebat-o de unde cumpără pui căci vrea să aibă şi el câteva găini la casă, femeia până seară a umplut satul cu vestea că ceva se întâmplă cu Scridon.

Cel mai curioşi au fost când bărbatul a adus nişte băieţi străini să-i repare casa pe dinafară, chiar a refăcut-o oleacă. În loc de prispe şi-a construit un cerdac, cum visa nevasta lui să aibă. Vă spun, satul nu-l mai recunoştea pe Scridon, avea 72 de ani şi îmbătrânise atât de tare pentru că neîngrijit a fost în toată perioada asta, şi-apoi şi starea lui de spirit a pus pecete pe chipul său.

Zic, pornise Scridon o viață nouă. Nu că ar fi devenit mai sociabil sau că-şi făcuse prieteni printre săteni, dar oricum ceva se schimbase în el. Parcă se trezise dintr-un somn letargic după zeci de ani. Aveai impresia că vrea să cunoască viaţa aşa cum a fost odinioară, şi-a împrospătat casa, curtea, avea vieţuitoare în jurul lui, câine în ogradă, capră, pui şi chiar câteva cuşti cu iepuri. De parcă şi asta l-ar fi apropiat de alţi oameni.

Cel mai des era văzut la cimitir

Poştăriţa din sat le-a mai spus sătenilor o veste, “Scridon le-a scris scrisoare copiilor”. Ce o fi spus în răvaşele celea fireşte că rămâne un lucru necunoscut, atât că de atunci cel puţin o dată pe lună primea şi el scrisori de la copii. Dar vă spuneam că cel mai des lumea îl vedea la cimitir. Adică chiar luase un obicei în fiecare zi de a face o plimbare încolo, se aşeza pe scaunul de lângă mormântul nevestei sale şi putea sta acolo ore încheiate, nu bănuia nimeni la ce se gândea atunci.

Lucrul cel mai curios e că, într-o zi, a chemat poştăriţa în casă, a pus-o la masă şi a vorbit cu ea ca un om sănătos la cap, pentru că, vă daţi seama, tot satul îl credea nebun de-a binelea. Ei bine, i-a spus femeii că, dacă vine şi-l găseşte mort, să le trimită copiilor lui telegramă, căci de restul a avut el grijă. Şi-a cumpărat tot ce-i trebuie pentru înmormântare. Presimţea omul că îi vine ceasul – timp de o săptămână l-au tot văzut în cimitir săpând o groapă între nevasta lui şi fecior. L-au găsit oamenii peste două zile mort, dar nu în casă, cum îşi închipuise el, dar chiar pe malul gropii pe care şi-o săpase…Articole asemănătoare:

• Bun om, păcat că mor alţii înaintea lui (1)
• Lidia Bobână: S-au întâlnit odată doi ghinionişti
• Moş Sava şi preacurvia…

A fost găsit mort pe malul gropii pe care şi-a săpat-o 

Scridon sau Spiridon, aşa cum era în documente, locuia de mulţi ani singur. Nu că nu ar fi avut copii, părinţi şi nevastă, dar era o fire atât de ursuză încât nimeni nu-l putea suporta. Ajunsese la 67 de ani și s-a trezit cuc în cuibul lui fără speranţă că cineva o să-i mai deschidă ușa. Era o fire închisă, mohorâtă care nu lăsa pe nimeni să i se bage în suflet. Dacă insista totuşi cineva cu întrebările, unul mai curios din fire îl apostrofa pe loc: “Lasă-mă, omule, în pace și caută-ți de ale tale!”

L-a afectat moartea fiului

În tinereţe nu era chiar aşa, s-a însurat după armată cu fata care-i era dragă, i-a născut Aglaia trei copii și trăiau ca toată lumea din satul lor. Aveau gospodărie și tot ce le trebuie în ea. Dar s-a întâmplat o nenorocire când fiul cel mai mare s-a dus să se scalde la iaz şi n-a mai ieșit din apă. Se încurcase în nişte bălării de pe fundul iazului şi aşa l-au găsit peste câteva zile. Moartea lui Ionuţ l-a afectat atât de tare încât caracterul său s-a schimbat radical, n-a mai văzut nevastă-sa un zâmbet pe faţa soţului, a rămas tot mohorât şi mohorât.

Dacă l-ar fi atins numai pe el starea asta de spirit, ar fi fost cum ar fi fost, dar devenise agresiv cu familia, era mereu nemulţumit şi orice ar fi făcut copiii şi nevasta nu era lucru bun, întotdeauna voia altceva şi, dacă se făcea aşa cum dorea el, tot nu era bine, adică devenise Scridon un om nesuferit pentru ai lui. Aşa că, într-o bună zi, după 25 de ani de căsnicie, când familiile normale îşi sărbătoresc nunţile de argint, Ileana, nevastă-sa, şi-a luat câteva lucruşoare în două sacoşe şi s-a dus la mamă-sa acasă, femeie bătrână şi singură şi aceea.

S-a izolat de toată lumea

Dacă au văzut copiii, care erau şi ei de acum mari – Tudor liberat din armată şi Mariana care tocmai terminase şcoală, zic, dacă au văzut că i-a părăsit mama, unul câte unul au plecat şi ei din casa părintească, care încotro. Aşa a rămas Scridon singur. N-a încercat o dată să se ducă la soacră-sa să-şi aducă nevasta acasă, dacă-l întrebau de ce n-o face, răspundea în doi peri: “Da’ ce, am alungat-o eu?”. Vă spuneam, trăia singur în casa lui şi toată lumea îi era duşman de moarte. De ce?, se întreba satul care nu-i făcuse niciun rău şi care l-ar fi ajutat de câte ori ar fi avut nevoie.

Când s-a însurat fecioru-său Tudor, fireşte că băiatul a venit în sat cu nevasta lui să o prezinte părinţilor. A dus-o mai întâi la maică-sa şi bunică-sa care au fost atât de bucuroase încât, în grabă, au întocmit o petrecere pentru rudele din sat să le cunoască nora. A fost chemat şi Scridon la petrecere, dar n-a venit, sălbăticise cu totul. Unicul om care-i păşea pragul era poştăriţa cu care se înţelesese el să-i aducă pensia acasă. Vă spun că s-a însurat Tudor şi de la petrecere a venit să-l vadă şi pe taică-său cu nevasta. Scridon nici în ogradă nu i-a primit, i-a ţinut la poartă, a schimbat câteva vorbe, şi s-a întors cu spatele spre însurăţei, de parcă fecioru-său ar fi fost un străin oarecare.

Vă daţi seama că de atunci fiul nu i-a mai călcat pragul niciodată. N-a ştiut Scridon că are de la Tudor doi nepoţi şi că unul dintre ei poartă numele bunicului. Când a murit Ileana, nevastă-sa, nu s-a dus nici la priveghi şi nici la ţintirim să vadă măcar unde-i îngropată. Ce s-o fi întâmplat cu omul acesta care, dintr-un tânăr înţelegător şi vesel, a ajuns să fie o curiozitate a satului? Un om straniu, un ciudat, un sihastru în propria lui casă. Toate ar fi rămas aşa cum le ştia satul dacă o întâmplare şi mai groaznică nu ar fi schimbat mersul lucrurilor.

N-a fost nici la nunţile copiilor săi

Într-o zi, vine poştăriţa ca întotdeauna la vremea cuvenită ca să-i aducă pensia şi-l găseşte pe Scridon în fundul beciului cu un picior rupt. Pesemne că a alunecat şi s-a dus în gol. Vă daţi seama că nu-l putea ridica singură de acolo, a chemat vecinii. După ani şi ani, în curtea lui Scridon a intrat un străin. Fireşte că bărbatul avea nevoie de îngrijire, oricât de hain la suflet ai fi, tot îţi pare rău de un om în suferinţă. Aşa că vecinul care l-a scos din beci, creştin fiind, cu de la sine putere, şi-a luat angajamentul să aibă grijă de moşneag. De fapt, nu atât el, cât nevastă-sa şi fiică-sa mai mare. Bărbatul trebuia spălat, hrănit, şi astea erau treburi muiereşti.

Dacă credeţi că Scridon i-a mulţumit vecinului pentru fapta lui, greşiţi amarnic, tot mohorât era, primea ajutorul femeilor ca pe ceva firesc, de parcă ar fi fost obligate să-l spele, să-l hrănească şi să-i cureţe casa. Vă dați seama în ce mizeria trăia el dacă ani şi ani la rând nu avea mână de femeie în gospodărie. Vecinii fireşte că s-au adresat la soacră-sa să ceară adresa copiilor, să-i anunţe şi pe ei despre nenorocirea care s-a abătut asupra părintelui lor.Articole asemănătoare:

• Bun om, păcat că mor alţii înaintea lui (2)
• Moş Sava şi preacurvia…
• Mamă şi nevastă pentru acelaşi bărbat

Indiferent o vor sau nu copiii, Grigore n-o să-i permită să plece de lângă el

  Știa din spusele lui Grigore că Angelica se descurcă la bucătărie, că ştie să-i organizeze pe ceilalţi la diverse munci casnice, că de fapt fetiţa, de la vârsta de nouă ani, a luat în mâinile sale partea de activităţi ce-i revin unei gospodine. O ajută cu drag şi vecinele, dacă e vorba de ceva mai complicat. Zic, nu la copii se gândea Grigore când a cerut-o de nevastă. Voia bărbatul să aibă o familie completă. Să primească oaspeți cu nevastă în capul mesei, să se ducă cu ea la braț pe la rude și prieteni, dorea o muiere în pat, una curățică și frumoasă la vedere. Tocmai așa i-a părut  Cristina. Și apoi, de cum a văzut-o, inima a început să-i bată mai repede, parcă nu-i ajungea aer să respire. Indiferent o vor sau nu copiii, el n-o să-i permită să plece de lângă dânsul.

Copiii o boicotează pe Cristina

Aşa că s-a uitat la ei cum stăteau lipiți unul de altul și le-a spus răspicat: de azi înainte, Cristina va trăi cu noi, va fi mama voastră și soția mea. Angelica a dat să spună ceva, dar Grigore i-a închis gura. Nu se discută treaba asta! Să n-o obijduiți voi și o să vă împăcați de minune. Au intrat în curte, în casă. Cristina a rămas uimită cât de îngrijită era gospodăria. Tot lucrul la locul lui, peste tot măturat, spălat. La bucătărie ordine, ba și o mâncare fierbea pe plită.

Dar greu i-a fost până a câștigat încrederea copiilor… Dacă dădea să-l mângâie pe careva din ei, se strângeau ghem ca aricii. O dată n-au salutat-o primii. De se întâmpla să le facă observație, imediat i se jeluiau lui Grigore, chipurile vidma asta ne obijduieşte pe nedrept! Grigore îşi cunoştea odraslele, aşa că le asculta cu jumătate de ureche. Lui îi era dragă Cristina şi n-ar fi alungat-o din casa lui niciodată. Odată chiar i-a spus Angelei: dacă o obijduiţi şi ea pleacă de la noi, vă dau la şcoala-internat şi am să vă iau acasă numai în vacanţe…

Cristina se întoarce în casa părintească

Zic, până s-au obişnuit unii cu alţii a trecut mai bine de un an, perioadă grea pentru Cristina. Cu atât mai mult cu cât nici femeile din mahala nu ţineau cu ea, ba chiar simţea nevasta că cineva le montează împotriva ei. Pentru că uneori odraslele lui Grigore nu i se supuneau deloc, făceau invers de ce le spunea ea. După venirea ei în familie niciun lucru nu era la locul lui. Striga Grigore şi la ea, şi la copii, uneori se apuca bărbatul de cap şi bolmojea: la casa de nebuni şi tot e mai bine decât aici. Iată că moare tatăl Cristinei, până atunci îngrijea de el o mătuşă pe care o plătea fata – îi mai dădea o pensie la cea pe care o avea.

Acum, dacă murise moşneagul, Cristina s-a cerut acasă de la Grigore, chipurile să pună la punct averea, să vândă gospodăria moşului. Ştii bine, i-a spus ea, sunt unicul copil și trebuie să am grijă de toate. În gândul ei însă îşi luase rămas bun de la Grigore şi familia lui. Într-un an şi jumătate se umpluse de venin şi şi-a zis: decât aşa mai bine singură! Nici să bănuiască Grigore ce-i în sufletul femeii.

I s-a lehămetit de măritiş

Dar iată că trece o săptămână, două, trei şi nu mai vine Cristina la el. Se duce bărbatul să vadă ce-i la mijloc şi o găseşte prăşind în grădină într-o rochie scurtă, cu picioarele goale şi aşa-i veni lui s-o pună la pământ și s-o iubească, că n-a rezistat ispitei. Dar oricum n-a convins-o pe Cristina să se întoarcă la el şi la copiii lui. Femeii i se lehămetise de măritiş. Trăia de una singură, făcea ce voia şi nu-i mai trebuia nimic!

Dar uite că lui Grigore treaba asta nu-i plăcu de loc. Atât de mult se supărase că, întorcându-se acasă, le-a poruncit copiilor: ori o aduceţi pe Cristina înapoi, ori vă trimit să trăiţi la bunica voastră la ţară. O să-i plătesc cât va spune ea, dar n-am ochi să vă mai văd. El, care până atunci vorbea despre odraslele lui cu atâta dragoste, de dragul Cristinei s-ar fi lepădat de ele. Și le-a spus-o la modul serios…

La 42 de ani, a devenit mamă

Pentru că din ziua ceea nu le-a mai vorbit. Venea de la serviciu, cobora în beci şi se îmbăta criţă. Nu-i mai păsa că Angelica duce gospodăria mai bine ca niciodată, nici că fecioru-său Costică a ajuns să câştige un concurs republican la geografie și că va pleca într-o călătorie turistică, n-a mai chemat medicul la cel mic când se îmbolnăvise. Zic, nu-i mai păsa de nimic. O voia pe Cristina lângă dânsul, dar ea nu se dădea convinsă.

“De ce să mă bag cu de-a sila în sufletele lor? – zicea femeia. – Cu tine n-am nimic. Vrei să mă vezi? Vino oricând, la tine însă nu mă întorc…” Dacă au văzut copiii că-i rău şi rău, şi-au luat inima în dinţi şi au venit toţi  la ea acasă şi au jurat că au s-o asculte şi, dacă vrea ea, şi mamă o să-i spună, numai să vină la tatăl lor, să stea toţi împreună, căci tata bea de rupe… Şi au tot venit până s-a întors Cristina la Grigore. Să nu vă închipuiţi că toate problemele cu copiii s-au rezolvat, după cum au promis ei, dar oricum mai bine era… Trăiesc împreună de zece ani şi Cristina i-a mai născut un copil lui Grigore. La 42 de ani, a devenit mamă…

 Articole asemănătoare:

• Mama vitregă (1)
• Cum şi-a luat Nicuşor o mamă în arendă (2)
• Văduvoiul cu draci

Indiferent o vor sau nu copiii, Grigore n-o să-i permită să plece de lângă el

Am cunoscut-o pe Cristina la spital. De o habă de vreme pe acolo îmi pierd zilele şi sănătatea. Mai ales că sufăr de o boală incurabilă, care progresează fără să ţină cont de ceea ce-mi doreşte inima şi mintea. Dar ceea ce vreau e să am nepoţi de la toţi cei patru copii ai mei. Nu ştiu de ce mi-am băgat în cap că dacă odoarele mele vor avea la rându-le urmaşi, voi trăi şi eu veşnic printre ei.

Au măritat-o părinţii la 20 de ani

Dar să vă spun despre Cristina. Am cunoscut-o, am îndrăgit-o şi o admir şi astăzi pentru omenia ei. S-a dus mamă la cinci copii, cel mai mare avea 14 ani, iar cel mic împlinise cinci. Grigore, bărbatul care a luat-o de nevastă, lucra şofer la spitalul lor, iar Cristina tot la instituţia asta bucătar era. Până la Grigore a mai fost măritată femeia, dar nu i-a dat Domnul copii, pentru că, îmi spunea ea, au măritat-o părinţii cu de-a sila. Nu vă mire că se întâmplă aşa ceva şi în zilele noastre. Au măritat-o după un flăcău din mahalaua lor, care, nu se ştie de ce, rămăsese holtei până la 40 de ani. Cristina avea 20 în momentul măritişului.

Pentru că era bărbat înstărit, avea casă bună, maşină, vilă, rude puţine, părinţii de mult trecuţi la cele veşnice, s-au gândit părinţii fetei că mai bună candidatură pentru fiica lor nici că este. Dar Cristina abia de-şi suferea bărbatul. Când o atingea, avea impresia că o reptilă se înfăşoară în jurul ei. Împietrea totul în ea, inima abia de mai bătea, privirea-i devenea sticloasă, iar trupul ei lemn era. A dus-o şapte ani cu Petrică şi, într-o bună zi, fără să le spună ceva părinţilor, a ieşit din casa lui şi tot dusă a fost…

 A fugit de la primul soţ

A lucrat pe la Moscova, apoi însoţitoare de vagon pe un tren internaţional şi, când a auzit că Petrică s-a însurat și că are chiar și un copil, s-a întors la părinţii ei. Îl avea doar pe tata ei în viaţă atunci… Împlinise 32 de ani și viaţa ei nearanjată era. Ar fi vrut să aibă un soţ, unul sau doi copii, dar nimic din toate astea nu i se întrezărea în timpul apropiat. Dar întâmplarea scoate uneori norocul în cale. Odată, şeful spitalului la care lucra a trimis-o la o bază după cumpărături și i l-a dat pe Grigore cu maşina de serviciu. Ei bine, lucrau deja de patru ani împreună, dar niciodată până atunci nu se întâlniseră.

Și despre ce aveau să-și vorbească doi oameni absolut străini? El, firește, despre copiii lui i-a povestit. Ea, despre taică-său, care zăcea la pat. Așa a aflat Cristina că bărbatul e văduv, nevasta i-a murit în timpul naşterii celui de al cincilea copil şi că de câţiva ani buni el face orice poate ca să-i ridice. De ce nu te însori, l-a întrebat Cristina? Am încercat, i-a răspuns Grigore, dar care femeie o să se ducă mamă la cinci copii? Cum aud de ei, mă leapădă fără să le pese. De amant, da, m-ar ţine ele, de soţ însă nici că se gândesc… Uite tu, se întoarce spre ea Grigore, tu ai merge după mine şi să le fii mamă acestor copii? Cristina, care-şi închipuia că bărbatul glumeşte, i-a răspuns şăgalnic: dacă mă rogi frumos, de ce să te refuz?

 Care femeie o să se ducă mamă la cinci copii?

Grigore, care nu ştia ce-i gluma, a oprit brusc maşina, s-a întors spre Cristina și a mai întrebat-o o dată: vorbeşti serios sau îţi baţi joc de mine?Femeia chiar s-a speriat un pic, în ce necaz oare a mai intrat?! Ca să scape mai uşor, unde face: mergem la tine acasă, îţi văd copiii, mă cunosc şi ei pe mine şi mai vedem…

Grigore nu avea răbdare să se încheie ziua ceea de lucru ca s-o ducă pe Cristina la casa lui. Locuia la Telecentru pe o stradelă cu două rânduri de case pe marginea drumului, loc care era parcă rupt din peisajul unui sătuc de codru. Verdeaţă multă, flori la drum în faţa caselor, trandafiri galbeni şi roşii se agăţau pe garduri și boschete în curţi. Era o altă lume decât cea pe care o cunoştea Cristina. I-ar fi plăcut să trăiască aici.

 Se descurcau bine şi fără o femeie străină

Copiii, toţi cinci, au ieşit zgomotoşi de pe unde erau în acel moment şi alergau spre poartă îndată ce s-a oprit maşina lui Grigore. Erau diferiţi: şi bruneţi, şi blonzi, iar fiica lui cea mai mare, chiar roşcăţică, de un ruginiu tomnatic era părul ei şi doi ochi albaştri îi luminau faţa. Când au văzut-o pe Cristina, zâmbetele au dispărut, de parcă le-a suflat vântul. Se uitau la ea bănuitori, chiar duşmănos. Pe neprins de veste, instinctiv, s-au apropiat unul de altul. Fata cea mai mare, Angelica, i-a cuprins pe cei mici de după umeri şi s-a uitat întrebătoare la taică-său – adică cine e? În acel moment a înţeles şi Grigore că nu-i destul să aduci o femeie la casă ca să devină mama copiilor lui. Mai trebuie s-o şi accepte, s-o îndrăgească, s-o preţuiască.

Dar era gata să facă orice. Se cam săturase de singurătate, avea 42 de ani şi se culca seară de seară în pat rece, avea griji, pe care cu mare inimă le-ar fi împărţit şi altora, se cam plictisise de viaţa asta, în care puţine bucurii avea. De ani buni n-a mai fost la nicio petrecere. Cine o să invite un bărbat fără pereche la o nuntă sau cumetrie? Zic, abia atunci şi-a dat seama şi Cristina că, dacă acceptă propunerea bărbatului, n-o să-i fie deloc uşor s-o primească copiii aceştia. Trăiau de unii singuri şi se descurcau destul de bine şi fără o muiere străină, cam de ce le-ar trebui o mamă?Articole asemănătoare:

• Mama vitregă (2)
• Văduvoiul cu draci
• Nuţa zăluda

După înmormântare, femeia s-a ciocnit de realitatea crudă – nu mai avea de unde primi un ban. Pensia mamei s-a dus în mormânt și indemnizaţia ei de îngrijire a invalidului la fel. Dar vine o nouă lună, trebuie să achiţi serviciile, să mai trăieşti din ceva şi Tanea s-a speriat grozav.

Pensia mamei se duce în mormânt

A început cu înfrigurare să caute un loc de muncă, dar, vă daţi seama, cum dădeau cu ochii de muntele acela de om, toţi angajatorii nu aveau locuri vacante. În sfârşit, o vecină i-a sugerat să ia pe cineva în gazdă şi să mai caute o modalitate de a câştiga un ban – să îngrijească de vreun copil, să gătească pentru cineva, să vândă în piaţă. Orice activitate e bună, dacă îţi aduce un ban.

Tanea căuta cu înfrigurare. Şi odată, întotdeauna am zis că întâmplarea schimbă multe în viaţa omului, zic, aude ea odată vorbind două femei în piaţă. Una din ele se grăbea acasă să facă plăcinţele şi copturi pentru un restaurant. Spunea femeia ceea că face bani buni şi în acelaşi timp are posibilitatea să îngrijească de cei trei copii ai săi. Aşa i-a venit şi Tanei ideea să coacă prăjituri şi să le propună magazinelor din cartier. Dacă nu se înţelege cu ei, le va vinde la un colţ de stradă, s-a gândit femeia. A cumpărat ce avea nevoie în piaţă şi, până în seară, cu marfa în cufăr, a cutreierat cartierul, trecând peste tot unde s-ar fi putut vinde producţia ei.

Tatiana ajunge femeie de afaceri de succes

E uimitor, dar două magazine au şi încheiat cu ea un contract temporar pentru o anumită cantitate de produse. A doua zi, s-a dus Tanea să-şi ridice banii şi proprietarul a rugat-o să coacă şi alte produse de patiserie. Într-un cuvânt, banii au început a curge gârlă din câteva locuri, produsele Tatianei erau apreciate şi gustate de mulţi cumpărători. Stăteau la rând dimineţile să poată apuca ceva din ce aducea femeia de vânzare. Mai mulţi au cerut de la patron adresa ei de acasă şi o rugau să le coacă fel de fel de dulciuri pentru serbări corporative, zile de naştere, nunţi, cumetrii, aşa că Tanea nu mai reuşea de una singură să facă faţă comenzilor şi a fost nevoită să-şi angajeze ajutoare pe care le plătea cu dărnicie.

Un vecin de-al ei ţinea un butic, unde vindea mărunţişuri de tot soiul şi se vede că nu-i prea mergea omului comerţul, aşa că într-o zi s-a apropiat de Tanea şi a întrebat-o dacă n-ar dori să-l ia în arendă pentru cutare sumă. Uite aşa a ajuns ea cea mai căutată femeie în cartier. A început să vândă acolo plăcinte, dulciuri şi biscuiţi de mai multe feluri şi nimeni nu trecea pe alături să nu cumpere ceva.

Slăbeşte şi începe a avea grijă de sine

Norocul ei a fost ca, în cartierul cu pricina, la un moldovean de-al nostru să-i vină un amic din Franţa, şi nu unul oarecare, dar un proprietar de restaurante. Ei bine, a gustat şi franţuzul din ce avea Tanea şi i-au plăcut atât de mult produsele ei că a hotărât să-l ajute pe amicul său să deschidă la Chişinău o afacere cu produse culinare, cu condiţia ca Tanea noastră să fie bucătar-şef.

Ceea ce am uitat să vă spun e că femeia asta cu atâtea griji pe cap, cu alergările ei peste tot unde era întrebată, a început să slăbească. Câte puţin, câte puţin, dar de la 160 de kg a ajuns la o sută. Şi să vedeţi dumneavoastră, lumea a văzut că nu e slută, că are picioare lungi, deşi cam plinuţe, că are ochi mari verzui, iar părul prinsese un luciu sănătos şi era în toate nuanţele toamnei – de la roşu la cărămiziu. Adică acum o observau că e frumoasă şi că e destul de tânără ca să încălzească patul unui bărbat.

În Franţa îl găseşte pe Dumitru

Pentru că avea bani şi o situaţie socială stabilă, Tatiana avea mai multă grijă de sine. Se bucura de tot confortul posibil. Şi-a amenajat şi reconstruit apartamentul, avea maşină, haine scumpe, îşi putea permite călătorii în orice colţ al lumii. Dar tot singură era şi la 45 de ani… Francezul care o lansase în afaceri i-a devenit prieten bun. Se vedeau des când la Chişinău, când la Lion, de unde era el. Odată a invitat-o pe Tatiana într-o călătorie prin Franţa. El, împreună cu familia, cutreiera regiuni mai puţin cunoscute, zicea că, dacă nu-ţi cunoşti ţara, la ce naiba mai trăieşti?!

Iată că în vara acelui an l-a cunoscut pe Dumitru, un bărbat de pe la noi, care lucra în Franţa din 2001. Se dăduse omul drept refugiat politic şi s-a bucurat de acest statut ani la rând. Muncea la o fabrică de cherestea şi avea destul ca să se bucure de toate. Doar nevastă şi copii nu avea. Pentru că vorbeau aceeaşi limbă, pentru că aveau rădăcini comune, s-au apropiat. L-a adus Tatiana acasă şi astăzi sunt împreună…Articole asemănătoare:

• Grăsana din cartier (1)
• La piaţă dis-de-dimineață
• Sărbători scumpe

Nimeni nu mai ține minte când s-a mutat în blocul lor femeia asta. Dar au remarcat-o de la bun început – era atât de grasă încât dacă urca în lift, altcineva nu mai încăpea. Când se întâlneau cu ea pe scări, se făceau mici de tot, să poată trece Tanea.

Tanea, simpatizată de toată lumea

Și cu toate că era o femeie deosebit de plină, un monstru la vedere, nu știu de ce era dragă la toată lumea. Orice bărbat din bloc nu trecea pe alături, fără să schimbe o vorbă cu dânsa, orice femeie era interesată să afle cum o mai duce maică-sa, care de ani de zile era ţintuită la pat. Și dacă aveau nevoie de ceva vecinele, alergau întâi de toate la Tanea. Ea nu refuza să facă bine nimănui. Unora cu bani, altora cu produse alimentare, stătea cu copiii lor, dacă aveau nevoie părinţii să se ducă undeva. Zic, toată lumea o simpatiza. Dacă i-ai fi întrebat câţi ani are Tanea, nu știu dacă s-ar fi găsit cineva să-ți spună cu precizie. Pentru că putea să aibă peste 20 de ani, dar putea să pună mâna și pe 40. Greu e să precizezi vârsta unui supraponderal.

Uneori se întrebau vecinii cum se descurcă femeia asta cu trebile casnice, că nevoie e să te mai întinzi, să te mai apleci, să speli o podea, să baţi o ţintă, câte nu ai de făcut la o casă când eşti acolo şi bărbat, şi femeie?!  Dar pesemne că se descurca singură, căci niciodată n-a rugat pe nimeni de ajutor. Nu era angajată nicăieri Tanea pentru că avea grijă de maică-sa și primea pentru atâta lucru o indemnizaţie de la asistenţa socială. Mai avea și pensia mamei și din banii aceștia plătea serviciile, cumpăra medicamente și se hrăneau. Nu duceau o viață ușoară cele două femei, dar n-au auzit niciodată vecinii să se fi plâns ele.

Fiică de pădurar

Dar iată că, într-o primăvară, mama Tanei a murit. Vecinii au sărit în ajutor, bărbaţii erau cu alergătura pe la toate instituţiile care eliberau actele necesare înmormântării, cu cimitirul tot ei au clarificat socotelile, iar nevestele lor porăiau cu mâncarea pentru praznic. Au înmormântat femeia cam sărăcuţ, dar cine avea s-o judece pe Tanea, care era unica rudă rămasă în viaţă? Iată abia atunci au aflat vecinii ca Tanea avea 32 de ani și că o disfuncţie hormonală legată de un stres a adus-o în halul în care au cunoscut-o ei.

Tanea locuise împreună cu părinţii ei departe de Chișinău. Tatăl ei, Vadim îi zicea, lucra atunci pădurar și locuiau toți împreună la canton. Casa, care aparţinea Agenţiei de stat „Moldsilva”, era destul de încăpătoare și chiar construită bine, cu ornamente la uși, ferestre, avea un cerdac, atât de larg încât puteai face și o petrecere acolo, zic, frumoasă casă aveau, deși vremelnică pentru familia lor. Dacă-l scoteau pe Vadim din pădurari, ei nu aveau unde se duce.

Tata, omorât de braconieri

Aşa că omul lucra cu sârg, să nu aibă vreo pretenţie șefii lui. De aceea mulţi tipi dubioşi de prin satele din împrejurimi nu aveau ochi să-l vadă. Ba pe unul l-a prins că a împușcat o căprioară, ba pe altul că tăia copaci și-i vindea celor care-și ridicau case, pe celălalt l-a prins că a arat o poiană în pădure și a semănat acolo cartofi pentru vânzare. Nu se dumirea însă Vadim când a făcut netrebnicul treaba asta, dacă el în fiecare zi colinda călare toate sectoarele?

Zic, casă frumoasă era la cantonul acela, pentru că funcționarii din silvicultură de multe ori îl vizitau și petreceau acolo evenimente însemnate din viaţa lor. Nastea, nevasta pădurarului, avea de toate în beci și niciodată n-au prins-o pe nepregătite. Nenorocirea s-a întâmplat tocmai după o asemenea petrecere. Era duminică seara, oaspeţii se porniseră spre Chișinău, iar Vadim, care în ziua aceea nu colindase pădurea, a hotărât să tragă o fugă până la iazul din apropierea cantonului, să vadă dacă nu are oaspeţi nepoftiţi la pește.

Era mândria lui acel iaz. De fapt, el a adâncit locul cu un tractor, a întărit malurile lângă izvor și a făcut canale ca toată apa care inunda o vâlcică să se scurgă în iazul improvizat. Apoi a cumpărat mai multe specii de pești și urmărea cum cresc. Era un loc plăcut lui și oaspeților care veneau în vizită la canton. Nu știu de unde și până unde au aflat contrabandiştii de iaz, căci așa le zicea el infractorilor, și de multe ori îi prindea pe acolo. Pesemne că și în seara aceea braconierii erau prezenți.

Soţia a paralizat, fiica a început să se îngraşe

Ce s-a întâmplat acolo, doar se poate presupune, atât vă spun că l-au găsit femeile lui, Tanea și Nastea, lângă iaz a doua zi dimineaţă cu mâinile tăiate de la cot, cu ochii scoşi și burta sfârtecată. Atâta cruzime și bătaie de joc de un trup omenesc n-au mai întâlnit polițiștii din raion și nici cei veniți din capitală. Mama Tanei, Nastea adică, și-a pierdut cunoștința. Când și-a venit în fire, jumătate din corpul ei era mort.

Iar Tanea a pornit să se îngraşe din acel an și niciun medic nu ştia cum să oprească procesul. Au încercat s-o trateze într-un spital neurologic, s-au antrenat și endocrinologii în a oferi variate tratamente. Totul a fost în zadar. La moartea mamei, Tanea cântărea 160 de kilograme…Articole asemănătoare:

• Grăsana din cartier (2)
• Cenuşăreasa (2)
• Prinţul pe cal alb

Alți bani făcea acum, mai punea și de-o parte, căci era o fire strângătoare, se mulțumea cu puțin de tot. Tot de aici au trimis-o să facă studii  la un combinat de specialitate și, cu timpul, a ajuns Ecaterina șefă de frizerie. Veniseră anii ’90, erau în toi privatizările de tot felul. Fata, care împlinise atunci 25 de ani, a privatizat frizeria unde lucra, împreună cu colegele ei. Cu încetul, pe lângă frizerie au deschis o curățătorie chimică, o spălătorie, un chioșc de flori, așa încât fetele au început a se îmburghezi.

Orfana sărmană ajunge patroană

Anii treceau, dar Catinca noastră nu se mărita, nu avea barem un bărbat care s-o curteze la modul serios. Și era o fată plăcută la vedere și harnică. Inexplicabilă pentru mulți era situația asta. Într-o seară pe când se întorcea seara târziu acasă, locuia tot în partea de jos a Chișinăului, trebuie să vă spun că îşi reconstruise atât de reuşit imobilul că era mai mare dragul să locuiești în el, zic, venea spre casă și, ajunsă la alimentara din cartier, observă o scenă care o opri în loc.

Vânzătoarele scuturau un copil de să iasă sufletul dintr-însul. Catinca s-a apropiat de ele să le întrebe ce se întâmplă și a aflat că băiatul – să fi avut vreo 12 ani – furase din magazin mai multe produse. Vânzătoarele îi găsiseră și prin buzunare, și prin sân ba una, ba alta. Înfuriate cum erau, l-ar fi snopit în bătăi, dar Catinca a răscumpărat acele produse, a luat băiatul  de mână și l-a dus la ea acasă. L-a întrebat despre multe și a aflat că mama lui e plecată departe în Rusia la lucru, că s-a măritat acolo și că de dânsul avea grijă bunica lui. A murit însă cu o lună în urmă și de atunci copilul umblă fugar, să nu fie dus cumva la vreo şcoală-internat.

Înfiază primul copil, un hoţ orfan

Poate că la mijloc era asemănarea cu viața ei, poate că s-a trezit în ea sentimentul matern, cine știe acum ce-o fi fost la mijloc, dar Ecaterina l-a oprit pe copil să trăiască la ea. S-au dus la casa bunicii lui și i-au luat actele, l-a dat la şcoala din cartier, prin organele sociale, a luat tutelă asupra băiatului și iată că s-a trezit mamă a unui adolescent pornit pe rele. Vă dați seama și dumneavoastră că numai cuminte n-a fost și că și-a scuipat sufletul cu Nicolae până l-a văzut dat la brazdă. Dar altfel era acum viața Catincăi. Avea pentru cine lucra, avea la cine alerga acasă și trăia de atunci încolo cu necazurile și bucuriile acelui copil.

Ceilalți patru, frați între ei, i-au venit în familie tot întâmplător. O frizeriţă le povestea colegelor de breaslă o întâmplare de la ea din sat. Cum au rămas orfani patru copii, dintre care cel mai mare are doar zece ani. Și că rudele lor nu vor să îngrijească de ei. De fapt, în viață le rămăsese o mătușă de-a mamei lor, care avea și ea o familie numeroasă și nu era femeia în stare să-i mai ridice şi pe aceşti nepoţi. Până în seară, Ecaterina era la primăria din satul cu pricina. Venise cu rugămintea s-o ajute consiliul comunei să înfieze copii ceia. Pentru că nu aveau copiii nici mamă, nici tată și nici alte rude, care să pretindă să le fie tutore, treaba s-a rezolvat timp de o lună. Așa a ajuns Ecaterina mamă a cinci copii.

Mai înfiază încă patru fraţi orfani

Deşi îşi ţineau bine minte părinţii, de la un timp au început, chipurile în glumă, apoi la modul serios, să-i spună mamă. Trebuie să vă spun că nu i-a fost ușor. Ea, care a trăit întotdeauna singură și le drămăluia pe toate ca să-i ajungă și să-i rămână încă, acum cheltuia banul cu nemiluita. Încearcă și îmbracă cinci suflete, hrănește-le, încalță-le, cumpără-le ce le trebuie pentru școală! – într-un cuvânt, Caterina de acum încolo nu mai putea pune un ban de-o parte.

Dar anii treceau și relația ei cu copiii a devenit de poveste pentru tot cartierul. Când Nicolae a venit acasă cu prima lui fată, o colegă de clasă după care se topea, Ecaterina a plâns. S-a speriat că-l pierde, că o va părăsi și va uita de ea pentru totdeauna. Băiatul avea casa bunicii, în care în toți acești ani ținea chiriași și oricând putea să se ducă acolo. Avea 24 de ani Nicolae și voia să se însoare cu colega lui de clasă. Apoi a plâns și în ziua când a plecat la armată Vasile, când s-a măritat Maria, când a născut Emilia.

Fericirea Catincăi

Orice schimbare în viaţa copiilor ei în loc s-o bucure, o făcea să tremure de frică. Erau copiii sufletului ei, dar o iubeau oare ei tot atât de mult precum ținea Catinca la ei? Cu timpul s-a mai liniștit. La urma urmei, atâţia ani au fost împreună, oare nu-i spun mamă, oare nu aleargă de fiecare dată când au o problemă? Și apoi toți nepoții îi spun bunică.

Dintre cei cinci copii, cu dânsa a rămas să stea doar Victorița, singura care s-a tras la carte. Acum e medic de familie, căsătorită și ea, în scurt timp va fi și mamă. Când am auzit istoria asta, mă gândeam că niciodată nu se știe ce te așteaptă după colț, una rămâne însă sigur: Dumnezeu are grijă ca fiecare să aibă partea lui de fericire. A Caterinei au fost copiii aceștia…

 Articole asemănătoare:

• Caterina, femeia sufletului meu (1)
• Când dragostea faţă de copii întrece măsura
• Bărbatul cu şapte mame

Când am auzit cu ani în urmă povestea asta, mi-a părut nemaipomenită. Cum o fetiță de zece ani a răzbătut de una singură și a ajuns astăzi o femeie descurcăreață, cu afaceri puse la punct, cu o casă de copii, dintre care niciunul nu este al ei.

Dar s-o iau de la început, să înţelegeţi și dumneavoastră cum a fost posibil așa ceva. Caterina, vă spuneam, avea zece ani când s-a trezit într-o dimineaţă cu mama moartă lângă ea. Nu s-a speriat. Lumea în care trăia ea, oamenii care o înconjurau, prietenele de pahar ale maică-si mureau cam toate în acelaşi fel. Dacă nu în patul lor, apoi în stradă, pe sub pereții altor case, sau le găseau în grădini publice adormite de veci lângă sticla de rachiu, uneori neterminată încă. Caterina ce face întâi de toate? Cheamă o vecină din cartier, care o spală pe mamă-sa, aranjează casa așa cum trebuie când ai un mort în ea, și apoi cheamă serviciile care să aibă grijă de defunctă mai departe.

S-a trezit într-o dimineaţă cu mama moartă lângă ea

Mama Caterinei, de cum a născut-o, s-a angajat la lucru la o întreprindere municipală. Mătura străzile din cartier și, pentru că nu avea unde locui, întreprinderea i-a dat o casă părăsită, fără comodități, în partea de jos a orașului. Era bucuroasă Elena și de atâta lucru. Când ai un acoperiș deasupra capului, oricât de păcătos ar fi, tot te simți om. Pentru că era o femeie harnică, într-o vară, împreună cu lucrătorii de la SEL, au reparat ce se putea, a văruit și vopsit imobilul și ajunsese chiar să fie plăcut la vedere. Catincuța avea atunci un an de zile și mamă-sa o iubea ca pe un odor scump. Tată n-a avut fetița niciodată, pentru că de fapt nici mamă-sa nu era sigură al cui este copilul.

Venită de la țară, mult timp nu și-a putut găsi un loc de muncă. Până la urmă, niște țigănci au luat-o să vândă împreună cu ele fel de fel de mărunțișuri în piață și pe străzile Chișinăului. Dar mult nu câștiga ea din afacerea asta. Se întâmpla și să cerșească prin preajma bisericilor. Uite tocmai acolo a și dat baba Dusea de ea. A aflat că vine de la țară, că nu are părinți, un loc de trai și nici un loc de lucru. A luat-o să trăiască la dânsa. Elena avea atunci 20 de ani și era o fată drăguță, înaltă la trup și fragedă la înfățișare. Dacă ar fi știut ce gânduri poartă baba, s-ar fi ferit biata fată de zgripțuroaica asta! Pentru că gânduri rele îi purta bătrâna.

Baba Dusea, codoaşa, o vinde pe maică-sa

Nepotul babei, zis Stasik, un derbedeu cu antecedente penale, deschisese un cazinou ilegal și căuta pe cineva, un om pentru toate, care să-și țină gura și mai ales s-o plătească cu ce-i trece printre degete. Așa a ajuns Elena și femeie de serviciu acolo, și țiitoare, și om de bătaie, când stăpânul nu era în duşii cei buni. De multe ori a plecat de acolo, se ascundea pe unde putea, dar de fiecare dată o găseau amicii lui Stasik și o târau înapoi cu ameninţări și pumni. Când i-a spus babei Dunea că-i gravidă, însuşi stăpânul bordelului a dat-o afară. Dormea, vă spuneam, pe unde se putea ascunde de ochii lumii.

Așa a dat peste ea într-o dimineață o măturătoare de stradă care a și dus-o la întreprinderea lor municipală, unde a lucrat femeia până a murit. Fiica ei, Ecaterina, împlinise zece ani și trecuse în clasa a patra… Prietenele de pahar ale mamei n-au vrut s-o dea la o casă de copii, și-au luat obligația s-o crească ele, până va putea să se descurce singură fata.

Dar, dacă erau persoane declasate, de multe ori uitau să-i aducă de mâncare și Caterina încerca să se descurce singură. Nu i-a fost rușine să recunoască mai târziu că a cerșit, că fura produse alimentare prin piețele capitalei, ciordea haine de pe tejghelele buticurilor, într-un cuvânt, încerca fata să se descurce cum poate… Norocul ei că n-a fost prinsă niciodată!

Fetiţa creşte întreţinându-se singură

Mai târziu, dădea în chirie studentelor o cameră din casa lor și acele fete, pe lângă că-i ajutau să țină în curățenie imobilul, o mai și hrăneau, o îmbrăcau, o încălțau. Cu multe din ele a rămas prietenă și astăzi. Cu chiu, cu vai a terminat opt clase. Era destul de mare să-și găsească un loc de lucru. Spre lauda ei, era o fată curățică și știa să facă față oricăror împrejurări. Mai avea și o mutrișoară plăcută, încât a fost angajată, deși nu avea 18 ani, la frizeria din cartierul lor. Au luat-o acolo pentru că șefa ei  cunoștea istoria vieții sale și nu avea de spus nimic rău despre fată.

Uite așa a furat Ecaterina meserie de la colegele sale de lucru. Odată chiar a înlocuit o frizeriță bolnavă și se descurca așa de bine încât stăpâna a angajat-o pe post de frizer. Alți bani făcea acum, mai punea și de-o parte, căci era o fire strângătoare, se mulţumea cu puţin de tot. Tot de aici au trimis-o să facă studii la un combinat de specialitate și, cu timpul, a ajuns Ecaterina șefă de frizerie.Articole asemănătoare:

• Caterina, femeia sufletului meu (2)
• Ecaterina are nevoie de ajutorul tău
• Ecaterina are nevoie de ajutorul tău

Emigrată, a luat la 50 de ani viaţa de la capăt, născând un copil într-o familie fericită şi realizându-se profesional

Ea își schimbă halatul și tot atunci alergă în salon. Ce-a văzut și ce-a făcut nu vă pot spune, atâta știu că a salvat bolnava, copilul s-a născut și toată lumea era în culmea fericirii. A doua zi, tot spitalul vorbea despre straniera ceea care lucrează infirmieră, dar de fapt e un medic nemaipomenit. Abia atunci directorul s-a uitat mai atent la ea și a văzut că nici chipul ei de femeie nu este al unei oarecare.

Moldovenii nu se alarmează când le cer nevestele să divorțeze

Ca să n-o întind prea mult, vă spun că a trimis Valentina scrisoare acasă și l-a rugat pe fiul ei să-i traducă toate actele de studii pe care le are, să-i trimită cartea de muncă, tradusă și ea căci se poate întâmpla, spunea mama lui, să lucreze în Italia conform specialității. Apoi mai trece o habă de vreme și vine altă scrisoare din Italia. Mama îl roagă pe fecior să se ducă la taică-său la Sângerei să-l îndemne să divorțeze. Îi spune că aşa trebuie și așa-i bine. Tot prin fiul ei îi trimite soțului 10 mii de euro. Tot atâția bani îi expediază și fiului, cu rugămintea să-i trimită cât de repede poate și decizia judecătorească.

Ai noștri bărbați nu se gândesc nimic rău când le cer nevestele să divorțeze. Mai ales dacă au trăit zeci de ani împreună. Nici lui Grigore nu i-a trecut prin cap că nevastă-sa îl lasă pentru un alt bărbat. Avea 50 de ani femeia, cui îi mai trebuia baba lui? Așa că, cu 10 mii de euro, nevasta s-a spălat de Grigore și s-a măritat cu directorul instituției medicale în care lucra. Așa a sfătuit-o chiar Giovani că va putea legaliza actele ei în Italia și că va obține postul la care râvnea. Femeia a ajuns moașă în spitalul acela din Sardinia și nevasta directorului.

Moașă într-un spital din Sardinia și nevastă de director

Nu știu cine a suferit mai mult la vestea asta, fostul ei soț, care nu punea preț pe dânsa cât i-a fost nevastă, sau feciorul ei, care a urât-o de moarte după asta. Ori de câte ori se ducea la Sângerei își blestema mama mai dihai decât cel mai mare dușman, el, care până atunci o venera. Până și nevastă și-a ales să-i semene mamei lui. Cel mai mult l-a durut faptul că mama lui, auzi tu neghiobie!? Uite mama lui i-a născut italianului un copil, un băiat, ea având aproape 54 de ani! Și încă ce obrăznicie, îi scrie scrisoare lui cu rugămintea să vină în Italia să-și cunoască fratele. Să-și pună pofta în cui!

La vestea că fosta lui nevastă are un copil, Grigore s-a pus pe băut. Dacă mai spera că poate într-o zi femeia își va veni în fire și va trage acasă, uite că de acum încolo nu mai avea nădejdea asta. L-au găsit mort într-o dimineață cu capul într-un butoi cu apă, pe care îl ținea la colțul casei. Pesemne că era beat, și-o fi băgat capul în butoi să se răcorească și acolo l-o fi găsit cea cu coasa. Viorel i-a telefonat maică-si în Italia să-i spună vestea și s-o învinuiască anume pe ea de moartea tatei. Unicul lucru ce l-a făcut Valentina e că i-a trimis bani pentru înmormântare.

Fiul îşi blestemă mama, iar soţul moare de beţie

Dar cu fiul ei continua să comunice. Îi trimitea scrisori, bani, colete și aștepta femeia că într-o bună zi o s-o ierte și va putea reînnoda relația pe care au avut-o odinioară. Întotdeauna a ținut la dânsul ca la ochii din cap pentru că era unicul ei odor, pentru că-i semăna și avea o inimă de aur! Dar Viorel se încăpăţâna s-o ierte. Au trecut ani buni, fiul ei din Italia avea nouă anișori de acum, ea și soțul ei trecuseră de 60 de ani și gândul că într-o zi ar putea să moară și să-i rămână odorașul fără sprijin, o înnebunea.

I-a scris o scrisoare lungă lui Viorel și nevestei lui, în care era atâta iubire și atâta durere de mamă, care nu-și poate aduna la grămadă copiii, încât Lucica, nora ei, a trecut de partea soacrei și l-a tot ros pe Viorel încât acela, într-o vară, și-a luat familia și au venit la mamă-sa în Italia. Că au fost primiți împărătește e puțin spus. După 12 ani, Valentina și-a văzut feciorul și cei trei nepoți care s-au născut în lipsa ei. S-au odihnit în casa lor de vară de pe malul mării, au întreprins călătorii prin orașele cele mai vestite din Italia și s-au despărțit din nou rude apropiate.

Familia se reîntregeşte

De atunci, în fiecare an, Viorel petrece cu familia în Italia, iar italienii vin și ei în toamnă în Moldova. Cu ajutorul mamei, Viorel și-a ridicat o casă de mai mare frumusețea, unde încape tot familionul lor și loc mai este și pentru alții cât poftești. Tatăl său vitreg i-a plăcut. Chiar mult de tot. Când se întâlnesc, au despre ce vorbi și ce pune la cale.

Curios lucru, dar Gabriel, fratele său din Italia, atât de mult seamănă cu dânsul de parcă i-ar fi copil. Și-apoi vorbește românește cu toți ai casei, chiar și Giovanni rupe un pic pe româneşte. Nu se sinchiseşte deloc printre rudele sale de la Sângerei. Anul acesta, Valentina a împlinit 67 de ani, soțul ei, Giovanni – 69, iar Gabriel, băieţelul lor, 14! Au sărbătorit evenimentul în Moldova.

Lidia BobânăArticole asemănătoare:

• Lumea nu e cât se vede pe fereastră (1)
• Nuţa zăluda
• Şi răbdarea e uneori răsplătită

Emigrată, a luat la 50 de ani viaţa de la capăt, născând un copil într-o familie fericită şi realizându-se profesional

Nimic mai curios și mai captivant pe lumea asta decât răsturnările de situații. Atunci cunoști omul și vezi de ce-i în stare. Prin 1994, Valentina, o femeie din Sângerei, a hotărât să lase casa, bărbatul și satul și să se ducă la muncă peste hotare. Nu era sigură c-o să reușească, dar nu avea încotro!

Rămasă şomeră, ia drumul exodului

La 49 de ani, rămăsese fără lucru, până atunci fusese soră medicală în localitate, dar, în lipsa unui medic, preluase cu de la sine putere toate funcțiile unui medic de la punctul medical din sat – făcea și analize de laborator, deservea bolnavii la domiciliu, era și moașă, și toată lumea cu necazuri de sănătate alerga la ea. Dar nu primea un salariu Valentina, pentru că primăria nu avea bani să remunereze specialistul acesta de profil larg, așa că de fapt femeia rămăsese fără lucru. Cei care veneau la poarta ei o mulţumeau pentru servicii cu ce mai aveau prin gospodărie. Dar sărăcia era mare și la dânșii.

Un singur fecior avea Valentina și acela lucra medic la un spital din Chișinău. Necăjit și sărac și el. Soțul ei, pe timpuri tractorist, sta acasă, și el fără bani. E adevărat că mai avea câțiva ani până la pensie, era cu zece ani mai mare decât nevastă-sa. Zic, când a văzut ea că nu mai are nicio şansă să facă un ban în sat și nu are cu ce-și ajuta copilul din capitală, și-a zis: ori reușesc, ori mor, dar nu mă las! A împrumutat bani, a găsit o firmă la Chișinău care organiza grupuri de plecare peste hotare și s-a pornit spre Italia.

Prinsă şi expulzată

Ce pot să vă spun eu ce nu cunoașteți dumneavoastră? Că a trecut grupul lor de la o călăuză la alta până a ajuns în Germania. De acolo trebuia să-i preia altcineva. Dar pesemne, călăuza lor a fost arestată și în apartamentul unde au fost cazați, în scurt timp, a apărut poliția și cele șapte femei din grup au fost arestate și până în seară și judecate. A stat Valentina la închisoare vreo două săptămâni, până i-au venit alți bani de la fecioru-său ca să achite amenda și întreținerea în pușcărie. Așa prevedea legea lor pentru străinii care le treceau ilegal granița.

S-a întors acasă, dar nu pentru mult timp. A doua oară a pornit cu un grup din Ucraina și a ajuns în Italia. Dar cum să te descurci tu acolo, dacă nu cunoști limba, te afli ilegal în țară și mai ales că ai 50 de ani? S-a lipit și ea de o biserică ce avea grijă de toți sărmanii din oraș, acolo mânca, dormea pe unde se nimerea – în case nefinisate, prin tufarii din grădinile publice, dar odată pur și simplu s-a culcat sub peretele unei case mai dosite.

Revine în Italia şi se angajează infirmieră

O măicuţă de la biserica ceea a ajutat-o să-și găsească primul loc de muncă și ultimul de fapt. O lua deseori pe Valentina cu dânsa ori de câte ori se ducea pe la sărmanii bolnavi acasă. Și a observat că femeia noastră e pricepută în a face oblojeli, chiar și injecții, schimba cu pricepere bandajele și făcea multe alte lucruri, care dovedeau că are pregătire medicală.

Călugărița s-a adresat la spitalul din localitate și a rugat medicul, care era un nepot de-al ei, s-o ia pe femeia asta la lucru. Pe post de infirmieră. O plătea directorul instituției din banii lui căci n-o putea lua în state, femeia neavând niciun fel de acte asupra ei decât pașaportul și acela fără viză de intrare în țară. Zic, o plătea din buzunarul lui pentru că, în timpul liber, femeia mai avea grijă și de casa lui. Directorul spitalului era văduv, fără copii și ducea o viață de holtei, cu mese pe la restaurante și cu o casă cam neîngrijită. În scurt timp, Valentina i-a ordonat traiul. Venea bărbatul de la serviciu și-i era mai mare dragul să tragă acasă.

Răspunde provocării profesionale

Valentina gătea mai mult bucate de-ale noastre, dar pesemne italianului îi plăceau, pentru că o îndemna să le tot facă. Îi slobozea bani în mână cât cerea ea, i-a dat o pereche de chei de la casă și chiar i-a permis să stea la el. Loc berechet, și-apoi, cine l-ar fi bănuit de ceva dacă toată lumea în cartier știa că Valentina lucrează la dânsul. Deși era femeie frumoasă și la cei 50 de ani ai ei. Ca orice roșcată, avea o piele albă ca smântâna, toată presărată cu pistrui mărunți, de aveai impresia că e stropită cu aur, cu ochi albaștri luminoși, subțirică la trup, încât, vrei-nu vrei, tot te uitai la ea ca la o femeie plăcută privirii.

Ziceam că niciodată nu se știe ce-ți aduce ceasul. Într-o seară, Valentina era în spital, se reținuse pentru că în sala de operații medicii erau ocupaţi cu un bolnav care era în stare gravă după un accident rutier. Ea aștepta să facă ordine în sala de operații. La un moment dat, din secția de maternitate ieşi un medic tânăr, alb la față, dând neputincios din mâini și spunându-i ceva unei surori de caritate. Valentina s-a dat mai aproape și a aflat că o femeie aflată în travaliu nu poate naște, că-i scade tensiunea și el, medicul, se teme că o pierde. S-a apropiat de ei și i-a rugat să-i permită să vadă bolnava. Medicul era într-o stare încât nici nu și-a dat seama că vorbește cu infirmiera…

Lidia BOBÂNĂ

Articole asemănătoare:

• Lumea nu e cât se vede pe fereastră (2)
• Cancerul nu doare!
• Bolile reumatice se transmit ereditar