Atâta timp cât societatea moldovenească va fi sfâșiată de un clivaj identitar foarte complex pe care unii comentatori îl numesc criză identitară, nu va fi posibil să se asigure o modernizare coerentă a RM. Din acest considerent este important să se caute soluții pentru găsirea unui compromis rezonabil care să permită coeziunea socială în RM. Am să încerc să definesc acest clivaj identitar, să descriu într-o manieră cât mai imparțială principalele discursuri care îl generează și să schițez unele soluții.

Criză identitară?

Clivajul identitar în RM se manifestă prin existența unor comunități izolate, care au interese paralele sau divergente și comunică foarte puțin între ele. Complexitatea acestui clivaj este determinată de formularea de către aceste comunități a cel puțin trei discursuri identitare concurente care au o pondere aproximativ egală în societate, revendicându-și fiecare dreptul de a fi exponentul exclusiv al întregii societăți. Este vorba de discursul identitar românesc, discursul moldovenist și cel rusofon. Să le luăm pe rând.

Discursul românesc

Discursul românesc este unul moștenit din perioada interbelică și actualizat de o parte semnificativă a elitei intelectuale din RM. Acest discurs afirmă că Basarabia este pământ românesc, iar pe teritoriul RM românii au o istorie milenară. Acest discurs pornește de regulă de la o reprezentare primordialistă a națiunii – națiunea este ceva care există în afara noastră, a dorințelor noastre, a cunoștințelor pe care le avem. Din acest considerent, românii sunt români indiferent dacă acceptă sau nu să se identifice ca români. Națiunea este astfel un fapt obiectiv, care există prin sol și sânge, iar noi trebuie să acceptăm acest fapt ca pe un adevăr. Referința la o istorie națională, ca știință a adevărului istoric, legitimează acest discurs. Deși sunt învinuiți de oponenți că ar fi adepții Unirii necondiționate cu România, în această privință ei au opinii care variază de la aspiraţia Unirii cu România într-un stat unitar până la integrarea în UE în calitate de „al doilea stat românesc”.

Discursul moldovenist

De cealaltă parte există un discurs identitar moștenit din conceptul sovietic al națiunii socialiste moldovenești. Moldovenii, conform acestui discurs, formează etnia majoritară în RM. Se afirmă astfel că moldovenii nu ar fi români pentru că Moldova a existat ca stat înaintea României, iar moldovenii basarabeni nu au participat la crearea României atunci când s-au unit cele două Principate. Elementul mobilizator al acestui discurs identitar este neacceptarea virulentă a eventualității Unirii cu România. Moldovenii se deosebesc de români și prin faptul că au integrat elementul rusesc. Astfel, moldovenii, spre deosebire de români, știu limba rusă și sunt influențați de cultura rusă pe care ei o cunosc și în baza căreia îşi definesc propriul orizont cultural. Din acest considerent, promotorii acestui discurs identitar moldovenist sunt de regulă rusofili. Din cauza dispozițiilor sale rusofile, acest discurs este acceptat și promovat foarte activ de reprezentanții comunității care se autodefinește rusofonă.

 Discursul rusofon

Comunitatea rusofonă menține și promovează un alt discurs identitar moștenit din perioada sovietică. Reprezentanţii acestei comunităţi se definesc pe criteriu lingvistic, anume prin utilizarea adesea exclusivă în spaţiul privat şi cel public a limbii ruse. De menționat că populația rusofonă nu se revendică ca un discurs etnic, căci rusofonii sunt de diferite origini etnice – ruși, dar și ucraineni, găgăuzi, bulgari, etc. Din contră, acest discurs ar exclude naționalismul, considerat impropriu în cazul lor, căci ei nu formează o etnie. Din acest motiv, rusofonii se consideră internaționaliști.

Conflictele identitare din RM

Astfel în RM avem două tipuri de conflicte identitare. Primul conflict este de autoidentificare etnică și include disputa dintre discursul identitar românesc și cel moldovenist. Al doilea conflict este de natură lingvistică și include disputa dintre minoritățile etnice rusofone (care nu vorbesc limba română) și majoritatea românofonă.

În cazul primului conflict, cele două discursuri etnice concurente, român și moldovenist, se exclud reciproc. E vorba de fapt de aceeași comunitate, sfâșiată de lupte identitare între două viziuni ale naturii sale etnice. În logica acestor dispute, ar exista o identitate ”corectă”, ”adevărată”, ”istorică” şi chiar ”științifică”, pe când cealaltă ar fi ”greșită”, ”falsă”, ”impusă” sau ”neștiințifică”. Identitatea ”corectă” trebuie să ia locul identității ”greșite”. Lupta este pe viață și pe moarte.

În cazul conflictului lingvistic, identitatea rusofonă se vrea integratoare, adoptată raţional, adică toți cei pentru care limba rusă este considerată limba principală de comunicare sunt bineveniți să facă parte din grup. Dacă un moldovean sau român ar adopta limba rusă ca principal mijloc de comunicare, în detrimentul limbii materne, acesta ar fi acceptat fără rezerve în grup. Această deschidere este interpretată ca o manifestare a internaționalismului, căci nu ține cont de etnie, dar și ca o manifestare de universalism, căci toți cetățenii RM pot ajunge o dată să facă parte din grup. La modul ideal, din perspectiva discursului identitar al rusofonilor, pentru ca acest conflict lingvistic să nu existe, toți cetățenii moldoveni trebuie să rămână rusofoni, așa cum era pe timpul URSS, prin adoptarea în spațiul public al limbii ruse (ca limbă de stat în RM). Însă acest presupus universalism pune în gardă comunitatea românofonă majoritară care îşi simte ameninţate cuceririle sale lingvistice de după 1989.

Sursele conflictelor identitare

În cazul fiecărui discurs putem identifica elemente care sunt inaceptabile din perspectiva celorlalte discursuri identitare. În discursul identitar românesc ceea ce pune pe jar  moldoveniștii și rusofonii este eventualitatea Unirii cu România. În discursul moldovenist elementul sensibil pentru români este denegarea elementului etnic românesc, considerat singurul corect, şi rusofilia, considerată un element ce favorizează rusificarea. Pe de altă parte, discursul rusofon suscită nemulțumirea românofonilor majoritari prin ceea ce ei consideră a fi nedorința rusofonilor de a învăța și folosi limba română în spațiul public. În același spaţiu comun al RM, românilor le este frică cel mai mult de rusificare, moldoveniștilor de unirea cu România, iar populației rusofone de asimilare.

Dacă elitele politice vor să cultive o coeziune a societății moldovenești, atunci ele ar trebui să elaboreze politici care să excludă aceste elemente care constituie surse de conflict în societate. Totodată, societatea civilă nu poate să fie împiedicată să adopte un discurs identitar sau altul.

Cum să evităm războiul

Pentru a consolida societatea este nevoie să se găsească un compromis între toate aceste comunități în vederea formulării unui discurs democratic identitar care să nu permită excluderea reciprocă. E important să respectăm opțiunile identitare ale tuturor și să oferim un cadru și niște reguli de joc în care toată lumea să se regăsească. Pentru mine compromisul rezonabil ar fi formularea unui discurs modern al identității prin adoptarea identității civice moldovenești de către toți locuitorii RM și renunțarea la moștenirile totalitare în domeniul identitar şi anume: concepția primordialistă a etnicității (conform căruia ne naştem fie moldoveni, fie români), minorizarea românofonilor (adică reducerea statutului grupului românofon majoritar la „minoritate” fiind nevoit să adopte limba rusă în spațiul public) și rusificarea minorităților etnice.

Nu toată lumea va accepta cu ușurință acest compromis, însă este necesar să se pună problema pentru a se face un pas înainte spre o coeziune a societății din RM. Din acest considerent, cosider oportun să lansez această dezbatere prin a arăta cum văd eu evoluțiile concrete care ar putea, pornind de la ideile enunţate mai sus, instaura pacea civică în societatea moldovenească.

Iată aceste evoluții:

- toți cetățenii din RM să fie numiți moldoveni, indiferent de limba lor maternă și de etnie

- să se renunțe la conceptul de etnie moldovenească prin adoptarea formulei de moldoveni de etnie română

- să se continue politica de integrare europeană care să fie prezentată ca un compromis între cei care militează pentru Unirea cu România și cei cărora le este frică de asimilarea minorității ruse

- moldovenii de etnie română să fie considerați același grup etnic, majoritar, indiferent cum se autonumesc membrii săi

- implementarea de politici care să asigure funcționarea fără impedimente a limbii române în spațiul public. O modalitate ar putea fi atestarea lingvistică, conform unor criterii obiective prestabilite, a funcționarilor publici și a persoanelor care lucrează în domeniul de comunicare cu publicul. Pentru a se evita conflictele, este bine ca în perioada cât mai este valabilă legea despre limbi din 1989, care îi oferă limbii ruse un statut oficial în RM, atestarea să se facă pentru cunoașterea ambelor limbi. Adepții discursului rusofon ar găsi cu greu argumente împotriva bilingvismului.

- să se promoveze și să se susțină limbile și culturile minorităților etnice, în primul rând limbile și culturile ucraineană, găgăuză, bulgară, romă și evreiască, rusificate în marea loc majoritate.

- să se elaboreze politici publice de integrare a minorităților. Integrarea în societate a minorităților nu înseamnă în nici un caz asimilarea lor, ci în primul rând învățarea limbii majorității (nu renunțarea la limba maternă!) și participarea la viața socială împreună cu cei care fac parte din etnia majoritară.

Fiecare comunitate va putea astfel să se regăsească în acest discurs identitar integrator, căci moldovenii se vor putea numi moldoveni, toți românii vor putea fi numiți români, iar minoritățile etnice vor fi integrate în societate fără să riște asimilarea.Articole asemănătoare:

• Problema identitară în Republica Moldova văzută de la Bruxelles
• „Blestemata” moldoveancă
• Examen la limba română şi istoria românilor în Rusia // Scrisorile lui Buraga

În RM politicienii au obişnuinţa să se învinuiască reciproc de lipsa culturii politice. Este adevărat că elita politică moldovenească mai are încă mult până va avea o cultură politică. Înainte însă de a avea o cultură politică ea trebuie să înveţe să fie cel puţin civilizată. Cunoscutul sociolog german Norbert Elias făcea distincţia aceasta între cultură şi civilizaţie. Dacă cultura înseamnă arta şi ştiinţa unei societăţi,  civilizaţia se manifestă prin calitatea oamenilor de a fi politicoşi şi amabili unii cu alţii.

Comportamentul care previne conflictele

A fi civilizat nu semnifică doar apartenenţa la o societate avansată tehnologic sau cultural. A fi civilizat este şi un „fel de a fi” obţinut prin ceea ce sociologii numesc socializare sau, în limbaj curent, prin cei şapte ani de acasă sau prin educaţie. Obişnuinţa de a da buna ziua sau de a zâmbi când comunici cu cineva poate fi percepută ca o ipocrizie a celor din clasa dominantă sau a celor din societăţile dominante, dar poate fi înţeleasă şi ca un comportament învăţat pentru a preveni conflictele. Astfel oamenii civilizaţi au învăţat că în comunicare cu ceilalţi, mai ales cu persoanele cu care nu sunt în relaţii apropiate, evitarea afişării sentimentelor reale ajută la menţinerea unui climat acceptabil în societate.

Răspândirea normelor de politeţe a fost însoţită în istorie de interzicerea manifestărilor instinctelor primare în public, cum ar fi agresivitatea fizică sau acuplarea sexuală. O societate este cu atât mai civilizată cu cât membrii ei sunt mai capabili să-şi reprime emoţiile şi instinctele. Acest lucru se referă mai ales la elitele unei societăţi. Există nişte reguli foarte clare cum să comunice un şef cu un subaltern într-un context instituţional, cum să comunice un şef de stat cu un altul sau cum trebuie să stea la masă cei care negociază un acord internaţional. Aceste reguli evită nişte neînţelegeri care pot apărea în cadrul acestei comunicări şi care pot afecta sarcina reală a comunicării într-un cadru formal, care este transmiterea unui mesaj.

Acum câteva zile, primul-ministru al RM a vrut să rezolve problema ridicării nejustificate a preţurilor la serviciile întreprinderii de stat „Moldtelecom”, această problemă fiind dăunătoare şi politic în contextul alegerilor locale. El a observat că, deşi problema a fost pusă de mai mult timp, lucrurile nu s-au mişcat în direcţia scontată. Această stare de lucruri i se pare a fi determinată de ineficienţa activităţii unor înalţi funcţionari numiţi în funcţie de colegii săi din Alianţă. Starea psihologică a primului-ministru este una nervoasă, mai ales că unul dintre aceşti funcţionari are deja o tradiţie de sfidare a autorităţii sale. El scrie o scrisoare pe care o adresează acestor funcţionari în care îşi etalează foarte clar starea sa emotivă prin expresii gen „se observă o complicitate evidentă, dacă nu chiar flagrantă”, „aşa-numitul program”, „acţiuni de altfel ilegale”.

Ce ar fi fost dacă elitele politice ar fi civilizate?

Este evident că acest ton nu urmăreşte transmiterea unui mesaj, ci a unei emoţii şi nu are cum să nu aibă efectul unei explozii emotive din partea destinatarilor scrisorii. În momentul în care destinatarii scrisorii au funcţii importante în cadrul unui partid partener de Alianţă, acest tip de comunicare poate afecta direct climatul de încredere între aliaţi, climat care însă ar trebui să permită funcţionarea unei guvernări democratice timp de patru ani. Pentru menţinerea unui climat colegial între parteneri era suficient ca un document identic să fi fost emis, însă fără acele cuvinte care semnalează agresivitate.

Ce ar fi fost dacă elitele politice din această ţară ar fi civilizate? Aceasta ar fi permis evitarea exploziilor emotive şi deci luarea unor decizii iraţionale capabile să îngroape speranţa de bine a unui popor întreg. Chiar şi provocările unei campanii electorale ar fi putut fi depăşite mai uşor în condiţiile unei comunicări civilizate.

Articole asemănătoare:

• Funcţionari de la primărie, audiaţi de CCCEC
• Ei sunt sălbaticii secolului 21
• Despre discernământ // RUPEREA RÂNDURILOR

Declaraţiile lui Lupu de la briefingul din 12 decembrie m-au făcut să mă îndoiesc de capacitatea PDM-ului de a înţelege până la capăt cum funcţionează democraţia.

Opinia că presa, societatea civilă şi analiştii politici care susţin reeditarea AIE nu sunt decât nişte marionete conţine în sine o jignire gravă adusă acestor oameni care reprezintă instituţii importante ale firavei democraţii moldoveneşti. Dacă o societate e democratică, trebuie să ne aşteptăm că presa va oferi spaţiu şi punctelor de vedere incomode, analiştii vor spune orice cred, chiar dacă asta nu convine cuiva, iar cetăţenii îşi vor exprima opinia manifestând public oricând doresc. Numai într-o societate totalitară jurnaliştilor, analiştilor şi cetăţenilor li se poate închide gura. Învinuind partenerii de reflexe totalitare, Lupu trebuie să fie la rândul său impecabil din punctul de vedere al respectării opiniilor care nu convin, altfel nu arată decât că nu prea împărtăşeşte valorile democratice.

Dar să presupunem că PDM are dreptate şi curentul de opinie favorabil Alianţei de centru-dreapta este iniţiat de unele partide politice prin influenţa pe care o au asupra acestor instituţii. Chiar şi în acest caz, care nu mi se pare real, nici un curent de opinie sau manifestaţie publică nu poate fi provocată dacă nu există nişte stări de spirit în societate care să le facă posibile. Atmosfera din societate este într-adevăr în acest moment incendiară, dar nu pentru că negocierile se tergiversează, ci pentru că se menţine o stare de incertitudine care întăreşte un clivaj care deja este greu de depăşit. Pentru unii revenirea comuniştilor este percepută ca un deznodământ inacceptabil, pentru alţii – păstrarea Alianţei de dreapta este inacceptabilă. Incertitudinea politică actuală este astfel greu de suportat de întreaga societate. Din acest considerent, PDM, păstrând incertitudinea, nu face decât să atragă asupra sa atitudini negative din toate părţile, ceea ce poate diminua influenţa sa în societate.

Pe lângă învinuiri, în acelaşi briefing de presă Lupu a făcut publică o ofertă pe care PDM o face partidelor parlamentare în cadrul negocierilor. Din cele cinci propuneri, trei sunt greu de acceptat de PLDM: adoptarea modificărilor legislative pentru alegerea președintelui țării cu 51 de voturi, partajare egală a responsabilităților în Guvern și adoptarea deciziilor în Alianţă prin consens. Eu cred că de fapt aceste doleanţe explică cel mai bine învinuirile aduse de Lupu PLDM-ului. În realitate, presiunile se fac din partea PDM şi ele nu vizează decât obţinerea unor avantaje suplimentare în negocieri.

În pofida contextului de presiune, eu cred că unele din aceste propuneri, pot fi acceptate de PLDM. De exemplu, votarea preşedintelui cu 51 de voturi în Parlament este o soluţie uşoară pentru criza constituţională. Faptul că la referendum poporul nu a participat în măsura în care să voteze pentru votul direct al preşedintelui dă PLDM-ului posibilitatea să-şi justifice schimbarea opiniei faţă de acest punct important al programului său.

PLDM poate analiza serios şi propunerea de adoptare a deciziilor în Alianţă prin consens. Găsirea unei modalităţi prin care partidele partenere să poată participa eficient la deciziile în guvern va permite o mai mare vitalitate viitoarei Alianţe, căci va diminua voluntarismul care generează inevitabil tensiuni şi conflicte.

Mai greu de acceptat pentru PLDM ar fi partajarea egală a responsabilităţilor în guvern, care se traduce prin împărţirea portofoliilor ministeriale egal, şi nu proporţional. Această condiţie poate fi considerată nedreaptă în raport cu PLDM care a obţinut rezultate mai bune în alegeri. Eu nu sunt de acord cu învinuirea că PLDM ar fi beneficiat de postul de prim-ministru pentru a obţine un scor mai bun în alegeri. Eu cred din contra că, dacă scorul cumulat al partidelor din fosta alianţă este mai mare în această campanie, aceasta se datorează succesului obţinut de guvern în acest an. Imaginaţi-vă dacă guvernul nu reuşea din cauza crizei să plătească la timp salariile şi pensiile, cum era să arate astăzi raportul de forţe în Parlament. În acelaşi timp, Ghimpu şi Lupu au bineînţeles dreptate că primul-ministru şi-a permis multe iniţiative fără să le coordoneze cu ei, dar dacă ar fi păcatul doar al lui… Deşi partajarea neproporţională a funcţiilor va fi probabil negociată mai mult, există totuşi spaţiu de compromis. De exemplu, PLDM poate să ia mai puţine portofolii în schimbul posibilităţii de a alege ministerele şi de a numi conducerea altor instituţii (procuratură etc.). Cu siguranţă, există soluţii pentru orice propunere, cu condiţia ca negocierile să fie cu bună credinţă şi în interesul public.Articole asemănătoare:

• Mai multe şanse pentru refacerea AIE
• Mintea de pe urmă
• Ultima săptămână pentru negocieri!

MANIPULARE // Cât de eficace este minciuna în actuala campanie electorală

Deşi lucrurile de pe piaţa media s-au schimbat mult în ultimul an, unele instituţii de presă, utilizate de PCRM în calitate de instrumente electorale, continuă să profeseze jurnalismul murdar. Metoda este aceeaşi: folosirea minciunii pentru a crea imaginea duşmanului, mobilizând sau provocând astfel revoltă sau îndoieli în rândul cetăţenilor, ca apoi acestea să fie instrumentalizate în scop electoral.

Să ilustrăm această metodă cu ajutorul celui mai recent caz, filmul fabricat de agenţia OMEGA „Trădaţi de vii”. Deşi vom utiliza acest exemplu, majoritatea materialelor (ştiri, emisiuni etc.) elaborate de instituţiile media cu pricina urmează exact aceeaşi metodă.
Descrierea care urmează, deşi este schiţată la repezeală, ne va permite să înţelegem principiile generale ale modului în care se manipulează opinia publică la OMEGA (şi la NIT). Se caută pentru început surse false sau reale („martori” sau „specialişti”) credibile în ochii publicului ţintă (femeie în vârstă, care are experinţă de viaţă, deci care ştie ce zice; copil nevinovat, deci care nu poate spune minciuni; un fals expert, jurnalistul, care vorbeşte cu o terminologie specifică şi scheme, deci în cunoştinţă de cauză etc.), care să producă informaţii „utile”. Această informaţie este fie falsă (bubuitura), fie presupus reală (nivelul apei). Informaţiile iniţiale sunt utilizate pentru a crea o teorie absolut falsă (explozie organizată de guvernare pentru a salva de inundaţii localităţi româneşti distrugând localităţile moldoveneşti) care să trezească emoţii puternice (indignare, revoltă etc.).

Pentru o mai mare credibilitate, şi ca emoţiile să fie cât mai mari, teoria astfel produsă este ancorată în nişte prejudecăţi mai vechi (imaginea pericolului românesc, natura criminală a guvernării), care au fost create şi ele la rândul lor prin aceeaşi metodă. Acest proces se reia din nou pentru a crea noi minciuni credibile în baza celor deja produse. Demersul este însoţit de efecte speciale audiovizuale care să faciliteze transmiterea mesajului şi generarea emoţiilor (fon muzical care să inducă anumite stări afective, în funcţie de mesaj; ton grav al vocii; utilizarea cuvintelor cu încărcătură emotivă puternică – criminal, trădător etc.). Aceste teorii şi informaţii sunt difuzate respectând principiul 3x3x3, adică ele sunt difuzate din cel puţin trei surse diferite, de cel puţin trei ori, în cel puţin trei contexte diferite. În felul acesta, prin efectul bulei de zăpadă, se crează un curent de opinie din ce în ce mai mare împotriva oponenţilor politici şi a acţiunilor acestora.

De ce aceasta ar fi o problemă?

În momentul în care majoritatea presei are simpatii politice şi utilizează metode de influenţă socială, de ce ar fi o problemă producerea acestor materiale la aceste organizaţii media? Prin simplul fapt că metoda descrisă mai sus depăşeşte limitele admisibile într-o societate democratică. Acest mecanism contravine grav eticii profesionale deoarece îşi propune explicit construirea de minciuni, un lucru grav în sine. Dar acesta este şi mai grav atunci când e folosit pentru a realiza scopuri politice în detrimentul interesului public (revoltă socială, conflicte interetnice şi sociale, clivaj social, anomie, lipsă de încredere în instituţii, apatie etc.). Lucrurile au mers într-atât de departe încât îmi pun întrebarea dacă este realist să se încerce reformarea acestor instituţii sau va fi nevoie de o intervenţie mai drastică pentru a readuce în cadrul deontologic profesional prestaţia acestor jurnalişti.

Efectele politice ale manipulării

Aceasta este partea etică şi profesională a problemei. Să vedem însă şi dimensiunea ei politică. Datorită acestei metode, PCRM a obţinut succese la alegerile din 2001, în 2005, la referendumul din septembrie anul acesta şi iată speră să reuşească şi în alegerile din noiembrie 2010. Eu însă nu m-aş grăbi să afirm că şi acum acest gen de jurnalism va avea aceleaşi efecte, pentru că timp de un an contextul social şi politic s-a schimbat mult.

În primul rând, piaţa media este deja destul de diversificată. Pentru ca acest gen de manipulare să aibă efectul scontat e nevoie ca sursele alternative de informaţii să fie cât mai puţin influente. În al doilea rând, campania electorală este un joc cu mai mulţi jucători, şi pentru ca acest gen de campanie media să aibă succes e nevoie ca oponenţii politici să fie pasivi, aşa cum s-a întâmplat pe perioada referendumului. Eu cred însă că, de această dată, când miza politică este extrem de mare, ceilalţi actori politici vor şti să răspundă adecvat la aceste provocări, căci e greu de presupus că partidele democratice vor sta şi vor aştepta să fie devorate prin această tehnică de manipulare fără scrupule.

În al treilea rând, acest gen de jurnalism a devenit mai degrabă marginal, deşi încă foarte influent. Ultimul an de guvernare democratică a permis o mai mare democratizare a mass-mediei din RM. Acest progres a fost constatat şi de organizaţiile internaţionale de monitorizare a presei. Astfel RM a urcat în clasamentul Reporterilor fără frontiere ajungând să fie a 75-a ţară după ce ani buni era codaşă. Aceasta se datorează bineînţeles diversificării instituţiilor mass-media pe piaţă, care semnifică o diversificare a surselor de informare a publicului. Însă mai important decât această diversificare, manifestată prin apariţia şi extinderea unor posturi de radio şi televiziune marginalizate înainte de 2009, este efortul depus de aceste instituţii media şi de jurnalişti, în pofida unor derapaje, de a-şi face meseria profesionist, adică conform rigorilor eticii profesionale, iar publicul a început să aprecieze acest lucru. ONG-urile media au astfel un motiv foarte serios să se implice mai energic contra practicilor care discreditează întreaga tagmă a ziariştilor.

Criza ca şansă

Gravitatea afirmaţiilor din ultima producţie mediatică de la OMEGA le dă într-un mod paradoxal o şansă bună acestei guvernări democratice să scape R. Moldova de ultimele vestigii ale jurnalismului murdar, o sursă importantă de intoxicare informaţională a societăţii. Astfel, după principiul transformării dezavantajului în avantaj, ei pot întoarce această armă împotriva acelei forţe politice care a creat-o.

Dacă o instanţă oficială va prezenta opiniei publice modul în care acest film a trucat realitatea şi va demonstra că, de fapt, aceşti jurnalişti au încălcat grav principiile deontologice profesionale, Consiliul Coordonator al Audiovizualului va avea un argument extrem de serios pentru a sancţiona până la întreruperea activităţii instituţiei media care l-a produs şi a celor care folosesc metode similare. În acelaşi timp, partidele democratice vor putea folosi deconspirarea acestor minciuni în scopuri electorale pentru a discredita PCRM în faţa propriilor alegători.Articole asemănătoare:

• Ministrul Tănase îl sfătuieşte pe Plahotniuc să nu se judece cu presa
• Lilian Negură: Prețul unei eventuale campanii negative
• Lilian Negură: Lupu, democraţia şi arta compromisului

SCENARIUL COMPLOTULUI UNIVERSAL // Unde dai și unde crapă sau ce vrea de fapt Mocanu?

Sondajul IMAS din iulie-august 2010 arăta că intenția de participare era atunci de 73%. Chiar și dacă luăm în calcul discordanța previzibilă între intenția de participare și participarea propriu-zisă, prezența de doar 30 % rămâne a fi extrem de mică.

Campania anti-referendum a PCRM

Pentru a înțelege acest rezultat e nevoie să analizăm mai degrabă evenimentul sau evenimentele care au avut loc între acest sondaj și referendum, ceva care a afectat radical intenția de participare la referendum. Un astfel de eveniment ar fi campania anti-referendum a PCRM. Această campanie însă a început mult mai devreme, iar în ultima lună nu s-au observat evenimente noi din partea PCRM care să fi schimbat radical opinia publică: ei nu au adus mesaje noi, în spațiul mediatic erau destul de pasivi, prezența lor pe teren era sporadică și prestația destul de mediocră. Eu nu cred că acest eșec al AIE ar fi meritul exclusiv al PCRM.

Alt eveniment important a fost dezintegrarea vizibilă a Alianței de guvernământ. În afară de unele chemări la unitate, din partea lui Ghimpu și mai rar din partea lui Urechean, ziariștii aduceau cam în fiecare zi știri despre acuzații reciproce și comportamente disonante din partea componentelor Alianței. Deși s-ar putea să fi dezamăgit pe cineva, aceste discordanțe și disfuncționalități nu cred că au avut un efect dramatic asupra electoratului.

Evenimentul care a fost realmente capabil, în opinia mea, să dezguste electoratul, făcându-l să nu participe la referendum, a fost campania anti-mafie dezlanțuită în mass-media moldovenească. În această campanie Mocanu a asociat sistematic guvernarea actuală cu Plahotniuc și mafia, ceea ce confirma mesajul PCRM care nu înceta să persuadeze cetățenii moldoveni că esența noii guvernări democratice este de natură criminală. Atunci când mesajul vine și dintr-o a doua sursă, care mai pare să fie și informată, el pare mult mai credibil.

Campanie cu efect fatal asupra publicului

Să încercăm însă să-l credităm pe Mocanu cu o intenție bună. Să presupunem că el a dat de niște informații pe care numai acum câteva săptămâni le-a putut pune cap la cap și descoperi legăturile mafiotice care discreditează instituțiile statului și elita politică. Scopul acestui proiect ar fi deci lupta cu mafia. Cum s-a încercat realizarea acestui scop?

Nu s-au adus probe în instanță pentru că, spune Mocanu, întreg sistemul judecătoresc este corupt (ceea ce este contraproductiv din start, e ca și cum ai afirma că toți învățătorii sunt corupți și nu trebuie să dăm copiii la școală). Ce face atunci Mocanu? El face spectacol: dezvăluiri periodice care nu au finalitate juridică, declarații ce acuză instituții în bloc (politicul este corupt, sistemul judecătoresc este mafiotizat, mafia controlează statul etc.), intervenții pe lângă instituții externe care nu au competența să intervină în R. Moldova etc. Eu nu văd cum aceste acțiuni pot să contribuie real la dezrădăcinarea mafiei.

Ceea ce se vede în schimb cu ochiul liber sunt consecințele reale. E vorba că, atunci când se prezintă un dușman care controlează totul (ca și în cazul altor scenarii de complot universal), efectul este paralizant. Astfel, această campanie, un adevărat spectacol, a avut un efect fatal asupra publicului, demoralizându-l și creându-i stări de disperare și fatalism.

Eu nu știu care a fost intenția reală a acestei campanii anti-mafie. Poate a fost bine intenționată. Contează însă doar efectele reale, care pot fi rezumate astfel: distrugerea speranței, absenteismul la referendum fiind doar prima și cea mai neînsemnată dintre aceste consecințe.Articole asemănătoare:

• Valeriu Zubco: „Sergiu Mocanu vrea să influenţeze cauza penală a feciorilor săi, iar în spatele lui este PCRM”
• Liderii AIE au uitat de promisiunile electorale
• Mocanu, în capul listei Partidului pentru Neam și Țară

Filat nu este la prima sa prezentare a intenției de a-și înainta candidatura la alegerile prezidențiale. Pe lângă aceasta, eu sunt convins că toți actorii politici, inclusiv Lupu, sunt conștienți că petrecerea unor alegeri prezidențiale în același timp cu cele parlamentare obligă partidele să înainteze propriul candidat la Președinție, care să le devină locomotivă electorală. Din acest considerent este cel puțin stranie în acest context declarația lui Lupu despre ”trădarea” lui Filat. Eu aș înainta alte explicații pentru acest comportament ”emoțional” al lui Lupu.

1. Este o reacție la declarațiile lui Mocanu

Deși această declarație pare a fi făcută în contextul unei reacții la conferința de presă a PLDM unde a fost anunțată intenția liderului liberal-democrat de a candida la alegerile prezidențiale din acest an, nu trebuie exclus faptul că ea ar putea fi și o reacție de nervozitate la un alt eveniment. Cu o zi înainte au fost făcute dezvăluirile lui Mocanu în care acesta făcea legătură între PD, Lupu și o ipotetică conspirație mafiotică pusă în aplicare de Plohotniuc. Făcând o adevărată campanie de PR pe această temă, Mocanu a trezit fără îndoială anumite suspiciuni că acțiunea sa ar face parte dintr-un plan de discreditare a lui Lupu în contextul campaniei electorale.

Există doi actori, concurenți direcți în alegerile prezidențiale, interesați în a-l discredita pe Lupu înaintea alegerilor. În stânga este PCRM, candidatul căruia ar putea concura în turul doi împotriva lui Marian Lupu. Al doilea actor interesat să-l discrediteze pe Lupu este din dreapta, PLDM, singurul partid care are un candidat cu șanse să ajungă în turul doi și astfel să intre în competiție directă cu Lupu.

Deși fost consilier al lui Voronin, Mocanu și familia sa a avut de suferit mult anul trecut din cauza persecuțiilor comuniste. Pe lângă aceasta, soarta politică a lui Voronin este prea incertă, după ce CC i-a interzis să candideze, pentru ca să poată convinge un politician cunoscut să servească drept „instrument” într-o acțiune electorală. În acest context, acțiunea lui Mocanu pare la prima vedere a proveni din anturajul PLDM. Astfel ”supărarea„ lui Lupu pe Filat s-ar explica prin nervozitatea pe care a suscitat bănuiala că se întreprind acțiuni îndreptate împotriva PD din partea PLDM, care este un partener în cadrul Alianței.

În opinia mea Filat nu a inițiat aceste dezvăluiri în presă. Eu nu ași exclude mai degrabă versiunea unei acțiuni regizate în mediul de afaceri și care vizează mai mult persoana lui Plohotniuc. Nu trebuie de asemenea exclusă îngrijorarea reală pe care unele medii politice sănătoase o au față de influența pe care acest personaj, Plohotniuc, începe să o aibă în mediul politic și care vor să atenționeze astfel politicienii democrați asupra acestui risc.

1. Este un comportament strategic pentru a se distanța de Filat și Ghimpu care sunt sistematic diabolizați în presa de limbă rusă

Din dorința de a atrage electoratul rusofil, Lupu ar putea iniția, prin acest gest de ”supărare”, o campanie de distanțare față de unul din partidele de dreapta, PLDM, și candidatul său la prezidențiale, Filat, care nu pare să împărtășească miturile care întrețin un statut post-colonial pentru societatea moldovenească.

Aceste mituri, după cum se știe, sunt cele ale diferenței între limbile română și moldovenească, natura plurietnică și plurilingvistică a societății moldovenești, oficializarea limbii ruse ca necesitate pentru a asigura respectarea minorităților, rădăcinile slave ale moldovenilor, apartenența la spațiul cultural euroasiatic, etc. Aceste mituri au funcția de a minoriza statutul grupului etnic majoritar.

Din păcate, în RM nu s-a reușit integrarea minorităților etnice în societate, acestea având în continuare un comportament electoral de tip etnic. În loc să se plaseze pe tot eșicherul politic, de la stânga la dreapta, în funcție de viziunile lor politice, alegătorii rusolingvi își îndreaptă sistematic opțiunile de vot spre partidele care le promit explicit că le vor conserva un statut privilegiat în societatea moldovenească.

Din acest considerent, minoritățile etnice rusificate sunt de multe ori ademenite de actorii politici care vor să le opțină voturile prin etalarea acestor mituri în declarațiile lor sau în programele lor politice. Acesta este și cazul PD și în special al lui M. Lupu, care nu ratează nici o șansă să facă acest gen de declarații. Spre deosebire de ei, PLDM și Filat nu acceptă aceste mituri, fiind din acest considerent diabolizat de presa rusă.

1. De frică să nu piardă susținerea Moscovei

O altă componentă a acestei explicații este că Lupu încearcă să placă Moscovei. Se știe că el se bucură în acest moment de susținerea Kremlinului. În același timp, din semnalele care apar în mediile rusești se observă că în pofida eforturilor Filat nu a reușit să atragă simpatiile lui Putin. În Rusia, Filat este pus în aceiași categorie cu Ghimpu, de politicieni care promovează o politică antirusească.

În asemenea condiții, este în interesul lui Lupu ca imaginea sa și pe această direcție să se diferențieze de cea a lui Filat și, mai ales, de cea a lui Ghimpu. Fiind în aceiași alianță de guvernare, unica soluție pentru Lupu ca să nu-și contamineze imaginea cu mesaj antirusesc este să facă declarații belicoase la adresa partenerilor săi.

Eu aș vrea însă să-i amintesc lui Lupu că în ultimii ani toți actorii politici care au avut sprijinul Kremlinului au pierdut. Eu cred sincer că politica moldovenească se face în R Moldova și este destul de imună la jocurile inițiate în exterior.

Lilian NegurăArticole asemănătoare:

• Vlad Filat: „Nu vreau să intervin în acest măcel”
• Mihai Ghimpu: „În scandalul din jurul lui Vladimir Plahotniuc trebuie să-şi expună poziţia judecata”
• Valeriu Zubco: „Sergiu Mocanu vrea să influenţeze cauza penală a feciorilor săi, iar în spatele lui este PCRM”

Înglodat în propriile greșeli, dar încă puternic

PCRM este în ultimul an victima incompetenței staffui său. Deciziile luate sunt una mai proastă decât alta. Începând cu inflexibilitatea în negocieri care au și produs votul de aur, continuând cu neglijarea metodelor parlamentare de luptă politică și terminând cu boicotarea unui referendum agreat de majoritatea populației, PCRM demostrează că nu mai este capabil să evalueze corect realitatea politică și să răspundă inteligent provocărilor la care este supus.

Din momentul când CC a constatat neconstituționalitatea intrării lui Voronin în competiția pentru președinție, PCRM mai are o problemă. Este puțin probabil ca PCRM să poată găsi și promova o altă candidatură la postul de președinte în cele câteva luni care mai rămân pănă la alegeri.

Acum când PCRM nu mai are o candidatură puternică la președinție, face greșeli după greșeli, nu deține monopolul informațional și nu are cum să utilizeze resursele administrative, el poate miza doar pe fidelitatea nodului dur al electoratului său. Liderii liberali și democrați trebuie însă să nu uite că acest nod dur comunist este în societatea moldovenească foarte puternic, variind în sondaje între 25 și 35%. Iar aceasta înseamnă mai mult de 40 de mandate în următorul parlament.

Puternici doar împreună

Sondajele arată în același timp că niciun partid din AIE nu are suficient electorat potențial pentru a spera să ia de unul singur majoritatea parlamentară în acest an. Dacă cineva din AIE își crează iluzia că va putea să guverneze de unul singur înseamnă că și-a pierdut simțul realității, iar un partid care ia decizii în baza visurilor și nu a datelor reale ale problemei este un partid condamnat la eșec. Așa cum puterea în viitorul parlament va aprține unei alianțe din cel puțin două partide, vor guverna acele partide care vor fi capabile să creeze premizele necesare pentru formarea unei asemenea alianțe. De altfel cei care lucrează pentru factorul rusesc din RM au conștientizat acest lucru și fac eforturi mari pentru a crea condițiile constituirii unei alianțe de stânga pro-rusești.

În această situație este foarte important ca relațiile cu potențialii parteneri să fie corecte mai ales pe perioada campaniei electorale. Aceasta înseamnă că lupta pentru electorat trebuie dusă, așa cum s-a făcut și în campania parlamentară precedentă, într-o manieră pozitivă și nu negativă. Cu alte cuvinte partidele din Alianță trebuie să-și prezinte realizările, oamenii și promisiunile, și nu să caute compromaturi unul împotriva celuilalt, așa cum se obișnuia tradițional în RM.

Riscurile unei campanii negative

Beneficiul real al utilizării unei campanii negative pentru a demola oponenții politici este de altfel foarte discutabil. Există cel puțin trei argumente importante împotriva utilizării acestui tip de strategie electorală.

1. 1. Suscitarea resentimentelor.

În primul rând o consecință a campaniei negative este apariția resentimentelor care complică colaborările postelectorale. Să ne amintim cât de ineficace a fost campania negativă virulentă dusă de PPCD la ultimele alegeri parlamentare. Pe lângă scorul lamentabil obținut, după o asmenea campanie este greu de crezut că acest partid ar fi fost acceptat ca și partener de vreun partid democratic. Acest gen de comportament electoral crează inevitabil resentimente greu de depășit.

1. 2. Provocarea apatiei politice.

În al doilea rând o campanie negativă are ca și consecință minimă descurajarea electoratului indecis de a participa la vot. Lumea va deveni scârbită de informațiile negative, care nu vor întârzia să apară și din partea adversă, așa încât să constituie un climat insuportabil de marasm politic. În funcție de gradul de poluare a mediului politic cu mesaje negative e posibil chiar ca acest climat să  descurajeze activismul politic și al celor care au deja formată o opțiune politică. În cazul extrem al unui război politic total ieșit de sub control între partidele democratice, e real riscul ca electoratul indecis să migreze masiv spre PCRM. Astfel o campanie negativă va lovi de fapt în partidele care vor iniția acest gen de luptă politică.

1. 3. Pierderea încrederii.

În sfârșit, dar nu și în ultimul rând, genul acesta de campanie lovește dur în încrederea populației în clasa politică, și poate eroda încrederea în tot ce aceste elite pot întruchipa – instituțiile statului.  Impresia unei imoralități generalizate create de o campanie negativă poate afecta astfel grav spiritul civic al electoratului. Studiile recente în domeniul capitalului social au demonstrat că o societate este cu atât mai democratică și mai prosperă cu cât gradul de încredere reciprocă din această societate este mai mare. Iar în RM acest gen de încredere este deja foarte mic, de aceea responsabilitatea elitei politice este cu atât mai mare în această perioadă critică de dezvoltare a democrației în RM. Cum va fi comportamentul elitei politice în această perioadă, așa va deveni democrația moldovenească și respectiv așa va fi viitorul acestei țări.

Lilian NegurăArticole asemănătoare:

• Campania antimafie, de la social la politic
• Vârstnicii adoră să citească ştiri negative despre tineri
• Tiraspolul renunţă la ora de iarnă

MITURILE PARADISULUI SOVIETIC // Cum poate fi diluat cimentul electoral al comuniştilor moldoveni

PCRM este un partid care atrage un electorat destul de eterogen: minoritatea rusă care nu vrea să piardă statutul său privilegiat, minoritățile etnice rusificate, persoanele sărăcite după căderea comunismului, nomenclatura comunistă și postcomunistă care se simte vulnerabilă după căderea regimului centralizat, persoanele care se simt derutate de dezordinea democratică (diversitate de opinii, minorități etc.) și care visează la o mână de fier, sunt doar cele mai importante categorii pe care acest partid le atrage. Deși eterogene, aceste grupuri sociale sunt reunite împreună prin faptul că sunt atrase ca de sirene de trecutul comunist și simbolurile sale. Fiecare găsește ceea ce-i convine în aceste simboluri. Rușii le asociază cu perioada când ei erau considerați frații mai mari, celelalte minorități își aduc aminte că pe atunci nu erau minorități, ci făceau parte din poporul sovietic multietnic, cei sărăciți le asociază cu o viață decentă, iar altora le place să creadă într-o lume fără incertitudini, unde nu există divergențe de opinii, ci ordine și stabilitate.

Electoratul comunist

Aceste mituri îi țin pe toți acești oameni împreună, și nu criticile savante ale lui Dodon sau limbajul vulgar al lui Voronin, sau și mai puțin discursul răutăcios și cinic al lui Tkaciuk. Cei care votau pentru un PCRM european, cei care militau pentru democrație, echitate și capitalism social au trecut demult la PDM. Acum cimentul care face ca electoratul PCRM să rămână neclintit, indiferent de dezvăluirile de corupție, de descoperirea ineficienței guvernării precedente, crimele intervenției polițienești etc., sunt miturile paradisului sovietic.

Pentru mulți reprezentanți ai minorității ruse nu contează corupția lui Voronin și a familiei, pentru ei este o chestiune de onoare ca moldovenii ”incompetenți” (moldovenii, în opinia lor, prin definiție nu pot fi competenți) să nu mai guverneze nefiind consiliați de Rusia. Multe din persoanele sărăcite, după atâția ani de promisiuni, nu mai cred în nicio democrație, ultima asociindu-se doar cu mizeria și umilința. Nomenclatura comunistă și postcomunistă nu vrea decât privilegiile înapoi, indiferent dacă acestea sunt sursa sărăciei acestei țări și a ineficienței guvernării. Cei care nu înțeleg cum e posibil ca într-o știre să existe două puncte de vedere opuse fără interpretări clare sau care se simt deranjați de ”moralitatea decăzută” a minorităților reale, nu pot fi decât bucuroși și susținători ai intervențiilor polițienești în forță. Orice știre despre un nou maltratat de poliție la comanda vechii guvernări este pentru ei un argument nou pentru a susține PCRM.

Fricile justificate ale comuniștilor

Reacția foarte violentă a PCRM la lucrările comisiei Cojocaru se explică prin pericolele pe care acest partid le simte că vor urma după ce ea va prezenta rezultatele cercetărilor efectuate. Ce va rămâne din PCRM dacă i se vor lua miturile despre poporul sovietic fericit care fiind internaționalist a adus modernitate moldovenilor ”înapoiați” și prin aceasta o viață decentă. Dar dacă se vor pune în discuție simbolurile care actualizează aceste mituri? Ce sentimente va trezi electoratului tractorul lui Mișin?

Cu ce armă propagandistică va rămâne PCRM atunci când mediatizarea lucrărilor comisiei Cojocaru va scoate la suprafață dovezile că poporul sovietic de fapt murea de foame, iar în perioadele cele mai bune ale brejnevismului târziu stătea la cozi imense după lapte și unt, că internaționalismul sovietic a distrus sute de etnii minoritare, iar ordinea din societate era doar la televizor.

Natura criminală a sistemului comunist

O parte din analiști și politicieni e de părerea că interzicerea acestor simboluri va avantaja PCRM, pentru că, spune M. Lupu, „partidul lui Voronin ar putea atrage atenția asupra sa numai prin scandal”. Acest scandal ar fi interzicerea simbolurilor comuniste. După mine, dezbaterea largă a trecutului comunist va slăbi semnificativ PCRM punând-l într-o situație defensivă.

Astfel ei vor fi obligați să explice că nu sunt ce sunt, adică sunt comuniști, dar nu dintre cei răi, adică nu sunt comuniști totalitari, dar sunt comuniști noi, europeni (simțiți bâlbâiala acestor justificări). Dacă se anunță data alegerilor anticipate și li se atacă simbolurile, PCRM nu va avea argumente să atace alianța (de uzurpare a puterii), dar va trece în apărare (a simbolurilor). Altfel spus, PCRM va fi obligat să treacă de la ofensivă, la defensivă.

Pe lângă aceasta, dacă vor fi aduse argumente locale serioase care vor proba natura criminală a întregului sistem, și nu doar a unor exponenți ai săi și dacă ele vor fi prezentate convingător, dezbaterea asupra trecutului comunist va avea în societate efectul dinamic al unei eliberări, care nu va rezolva imediat problemele de memorie colectivă, dar va crea premisele pentru ca ele să fie rezolvate în perspectivă. PCRM va mai avea susținători, dar el va trebui să muncească pentru ei, să propună soluții pentru guvernare, să demonstreze competență etc., dar nu să întrețină și să exploateze miturile unor oameni necăjiți.Articole asemănătoare:

• Comuniştii se multiplică
• Voronin: „Filat asculta din propriul cabinet toate discuțiile PCRM-PD”
• Eşecul mitingului PCRM // Scrisorile lui Buraga

TOLERANŢĂ // Deficiența culturii democratice generează o atmosferă de închidere și înapoiere

Eu nu cred că cineva nu știe că toleranța față de minorități, orice fel de minorități, este o calitate esențială a unei societăți democratice. Din acest considerent, orice manifestare a intoleranței constituie pentru instituțiile occidentale un indicator al unei democraţii deficiente în societatea în cauză. Cu cât însă o societate este mai capabilă să tolereze şi să integreze grupurile minoritare, cu atât ea este considerată mai democratică.

Falsa toleranță

În societățile postcomuniste, intoleranța se manifestă de cele mai multe ori față de minoritățile etnice. Turcii în Bulgaria, caucazienii în Rusia, butoiul etnic cu pulbere din fostele țări iugoslave sunt doar câteva exemple. Spre deosebire de aceste țări, R. Moldova din ultimii ani arată mai degrabă ca o excepție „bună” în acest sens. Aici minoritățile par a fi tolerate, minoritatea rusă obținând chiar un statut special, de minoritate privilegiată. Din acest considerent, mulți observatori occidentali dădeau moldovenii drept exemplu în materie de tolerare a minorităților.

Adevăratele minorități

În ultimii ani însă această iluzie începe să se spulbere în urma unui şir de evenimente. Doi ani în urmă, un grup religios protestant minoritar (biserica adventistă) a cerut să facă o adunare în centrul Chișinăului. Sub presiunea unor asociații ortodoxe, a „opiniei publice” scandalizate și a autorităților, acest grup a fost nevoit să renunţe la intenţiile sale. Anul trecut, un simbol iudaic (Hanuka) a fost demontat sub privirile indiferente, dacă nu aprobatoare, ale trecătorilor. Atunci, într-un comunicat de presă, asociația „Fericita Maică Matrona” se arăta revoltată că “primăria Chişinăului (…) a acordat unei minorităţi infime (0,1% din populaţie) autorizaţie la instalarea unui simbol religios sfidător majorităţii”. În sfârșit, minoritatea homosexualilor încearcă de vreo câțiva ani să facă o manifestaţie care se transformă însă de fiecare dată într-un scandal public de anvergură, cu confruntări și emoții. Cum se explică aceste manifestări de intoleranță la un popor cunoscut pentru toleranţa sa faţă de minorități?

“Sectanții” n-au ce cauta în PMAN

În afară de faptul că „sectanții”, „jidanii” și „pederaștii” n-au ce cauta în PMAN, argumentul cel mai des invocat este că aceste minorități ar prezenta un pericol pentru majoritate. Conform acestei poziții, adventiștii ar face prozelitism amenințând religia ortodoxă, evreii şi-ar arăta superioritatea lor prin instalarea simbolului Hanuka ce semnifică biruința evreilor asupra ne-iudeilor, iar homosexualii ar ataca întreaga societate propagând „desfrâul moral” prin răspândirea sodomiei, care ar duce în ultimă instanţă la scăderea natalității.

Dacă ar fi adevărate, aceste argumente nu ar însemna decât faptul că grupul majoritar nu ar avea încredere în tăria propriilor valori și practici. Astfel ortodocșii s-ar simți, conform acestor argumente, vulnerabili în propria lor credință și nu ar avea încredere în capacitatea lor de a rezista „tentației” de conversiune la o religie minoritară. În privința evreilor, această argumentare ar însemna că moldovenii se simt vulnerabili în fața „superiorităţii” acestui grup, care ar putea astfel să-i domine. Iar în privința homosexualilor, heterosexualii din RM s-ar simți vulnerabili în fața „tentației” de a adopta practici homosexuale. Din perspectiva acestei logici, de îndată ce va vedea că homosexualii fac paradă, lumea noastră va fi atât de ademenită de plăcerile practicilor lor sexuale, considerate probabil mai intense de către heterosexualii moldoveni, încât le-ar putea îmbrăţişa, devenind cu timpul „majoritare”. Prin aceasta, situația demografică a țării este percepută ca fiind puternic amenințată.

Fragilitatea culturii democratice

Pentru mine însă aceste pericole sunt mai degrabă un pretext. O majoritate convinsă de adevărul său, de propria valoare și de corectitudinea propriilor practici nu ar avea de ce să se teamă de minorități, mai ales când acestea sunt „infime”. Toate aceste manifestări de intoleranţă se explică mai degrabă prin fragilitatea culturii democratice din societatea moldovenească.
Reputația de societate tolerantă față de minoritățile etnice pe care și-au creat-o moldovenii ascunde de fapt un puternic sentiment de inferioritate față de fosta metropolă și reprezentanții ei. În realitate, moldovenii sunt profund afectați de intoleranță și nerespect pentru diferențe. Deficiența culturii democratice generează însă o atmosferă de închidere și înapoiere, care în R. Moldova ia o înfăţişare religioasă, similară celei din unele societăți patriarhale din Orientul Mijlociu.Articole asemănătoare:

• RUPEREA RÂNDURILOR // Un subiect tabu
• Lilian NEGURĂ: „Moldtelecom”-ul şi civilizaţia
• De ce unele femei nu pot slăbi

PERSPECTIVE ELECTORALE // La alegerile anticipate pot câştiga comuniştii, dacă nu vor fi oprite unele tendinţe negative

Am presentimente proaste pentru perspectivele electorale ale forţelor politice care ar trebui să ne scape de comunism. Aceste presentimente se bazează pe două evenimente recente.

Primul eveniment este noul val de scumpiri. Guvernarea actuală se comportă de parcă are de guvernat patru ani. Politicile pe care le promovează urmăresc doar obiective de lungă durată, ceea ce nu este rău atunci când ai timp. În condiţiile alegerilor anticipate, acest comportament este sinucigaş.

Pe lângă aceasta, în democraţie este importantă susţinerea de către cetăţeni a reformelor efectuate. Dacă reformele sunt făcute prea repede şi toate odată, există riscul ca ele să nu fie finalizate niciodată. Din punctul meu de vedere, acum e momentul când trebuie să se aplice politici economice care să răspundă, cel puţin parţial, aşteptărilor electoratului. E nevoie însă de multă imaginaţie ca aceste politici să fie implementate fără ca să dăuneze dezvoltării economice a R. Moldova pe termen lung.

Lumina de la capătul tunelului

În condiţiile scumpirii în lanţ a produselor şi serviciilor, Guvernul ar trebui să transmită populaţiei două mesaje: 1. Nu el este de vină pentru scumpiri şi 2. Face tot ce îi stă în puteri pentru a lupta cu preţurile nejustificate. În acelaşi timp, guvernarea ar trebui să le dea oamenilor posibilitatea să vadă lumina de la capătul tunelului. Astfel, ar trebui elaborat un plan justificat economic prin care să se spună clar când şi cum vor fi mărite salariile şi pensiile şi cu cât. Termenele de mărire a salariilor (în etape) trebuie să fie suficient de apropiate ca să poată fi acceptate de populaţie. Acest plan nu trebuie însă să intre în contradicţie cu discursul actual al guvernului, pentru că în acest caz nu va fi crezut.

Guvernul ar trebui să-şi construiască comunicarea viitoare cu cetăţenii pe promovarea acestui plan. Sondajele arată că preocuparea principală a cetăţenilor moldoveni este sărăcia. Din acest considerent, toate aspectele pozitive din activitatea guvernului vor fi anulate de deteriorarea situaţiei economice a cetăţenilor şi pierderea speranţei într-o viaţă mai bună.

Lovituri sub centură

Al doilea eveniment este noul val de lovituri sub centură între liderii alianţei. Filat a declarat că va candida la Preşedinţie dacă alegerile vor fi prin vot popular, deşi pentru păstrarea alianţei era nevoie să-l susţină în continuare pe Lupu. Acesta din urmă i-a răspuns nervos că nu mai este candidatul alianţei, iar Ghimpu nu se consultă cu partenerii săi atunci când decide să nu trimită soldaţii moldoveni la Moscova pe 9 mai. Dacă lucrurile vor continua în această direcţie, comuniştii vor avea noi argumente grele pentru viitoarea campanie electorală.

Forţa este doar în unitate

Numai unitatea alianţei va putea contrabalansa PCRM. E o iluzie că fiecare componentă în parte a alianţei va obţine un scor mai mare la alegeri. Din acest considerent, eu cred că liderii alianţei trebuie de urgenţă să se întâlnească şi să se pună de acord asupra unui mecanism de comunicare în sânul alianţei care să nu permită astfel de fenomene pe viitor. Lucrurile se mişcă cu adevărat într-o direcţie în care probabilitatea să ne trezim cu o nouă guvernare comunistă, de data aceasta plină de resentimente şi cu siguranţă mai radicală, este foarte mare.

Lilian NegurăArticole asemănătoare:

• Scrisori din casa de nebuni: Jurnalistul bublic fără cap…
• Filat între Scilla (Plahotniuc) și Caribda (Voronin) // Observator
• Alianţa Statului pe Loc // Scrisorile lui Buraga

După atâţia ani de stagnare, R. Moldova are acum o guvernare democratică. Dar RM nu are nevoie de orice guvernare democratică, ci de o guvernare bună. Un guvern bun în opinia multor este acel guvern care are buni profesionişti. Dar chiar şi cel mai profesionist ministru nu va putea să schimbe lucurile din societate dacă subalternii săi nu vor fi eficienți. Totodată presiunile culturale şi de interes pot fi asupra lui atât de mari încât acest ministru profesionist să fie constrâns să ia decizii „neprofesioniste”.

Aşa s-a întâmplat în multe ţări care au eşuat în tranziţie. De exemplu, în Zimbabwe în 1980 a devenit preşedinte un politician cu viziuni democratice care şi-a făcut studiile la mai multe universităţi, printre care şi Universitatea Oxford – Robert Mugabe. Se părea că el va scoate rapid ţara din mizerie. Din păcate în câţiva ani el a devenit următorul dictator al acestei ţări. Cauza acestei evoluţii nu a fost însă neprofesionalismul său şi nici lipsa de bune intenții, ci faptul că acest politician democrat a fost plasat într-un mediu nedemocrat, iar tentaţia avantajelor obţinute de la sistem a fost mai puternică decât convingerile sale.

Din acest considerent, în opinia mea, prioritatea numărul unu a noii guvernări din R. Moldova nu trebuie să fie numai angajarea unor funcţionari profesionişti, ci mai ales schimbarea în profunzime a sistemului. E vorba de imperativul dezinstalării structurale a unei guvernării corupte şi ineficiente. Acest lucru se poate realiza printr-o modernizare drastică a gestiunii publice.

Iată câteva principii de bază care pot să schimbe esenţial lucrurile.

1. Transparenţa actului decizional.

Noile tehnologii informaţionale permit punerea în practică a unui grad de transparenţă de neimaginat până acum. Internetul şi Intranetul constituie nişte intsrumente care pot face transparent actul decizional al funcţionarilor, ameliorând în acelaşi timp eficienţa activităţii lor. Comunicarea va fi instantanee, în timp real, care va permite ca toată lumea să fie la curent de deciziile luate şi să poată eventual participa direct la ele şi verifica în acelaşi timp corectitudinea şi justeţea lor eliminând structural potenţialul corupţiei.

2. Responsabilizarea funcționarului.

Hipercentralizarea, specifică birocraţiilor totalitare, face ca sistemul să deresponsabilizeze funcţionarul. Aşa se explică de exemplu că pe timpul Germaniei naziste mii de funcţionari nemţi oneşti au executat ordine monstruoase. Responsabilitatea acestor decizii era concentrată în vârful ierarhiei, funcţionarii de rând acţionând ca simpli executori. E nevoie ca fiecare funcţionar să participe la luarea deciziiilor la nivelul de competenţă pe care îl are. Doar aşa el se va responsabiliza şi astfel va cântări de zece ori decizia pe care trebuie să o ia, pentru că în caz de luare a unei decizii proaste va trebui să răspundă. Practica actuală este ca funcţionarul să aştepte ordine de sus şi din acest considerent să nu fie niciodată sancţionat pentru activitatea sa.

3. Evaluarea de jos a muncii funcționarului.

Practica curentă în Moldova este efectuarea unui control de sus în jos : superiorul controlează activitatea subalternilor. Există şi unele instituţii externe de control, dar aceste instituţii fac verificări voluntariste şi ocazionale care de multe ori facilitează corupţia în loc să o înlăture. E nevoie de creat mai degrabă un mecanism de control de alt gen, care să permită înlăturarea abuzului la scara întregului sistem. Şi acest mecanism de control este de jos în sus sau pe orizontală. Clienţii (cetăţenii) trebuie să poată controla activitatea funcţionarului, iar funcţionarul la rândul său trebuie să poată controla activitatea şefului său imediat. În organizațiile publice occidentale aceasta se face prin chestionare distribuite și completate anonim de clienți și subalterni, care sunt prelucrate și prezentate ca date pentru evaluarea activității funcționarului de către comisii speciale constituite din funcționari din alte departamente.

4. Centrarea pe sarcină

Activitatea trebuie organizată în echipe (pe proiecte) şi centrată pe sarcină şi nu pe relaţii. Problema cea mai gravă a gestiunii publice moldoveneşti este faptul că motivaţia de bază a funcţionarului este să se menţină în post sau să avanseze pentru a putea profita de avantajele pe care le poate oferi acest statut. Toată energia, talentul şi cunoştinţele funcţionarului sunt orientate pentru a crea relaţii bune cu persoanele influente din organizaţie care îi vor permite să realizeze acest scop. Cu alte cuvinte, funcţionarul nu este centrat pe sarcină, ci pe relaţia pe care vrea să o dezvolte cu superiorii. Dacă însă mecanismul de promovare va fi obiectivat şi transmis unei instanţe colective, iar controlul activităţii sale va fi efectuat de jos, atunci şi raportul său cu superiorii se va schimba. Acest raport trebuie să fie colegial, ca faţă de un membru al unei echipe, rolul superiorului fiind mai mult de moderator decât de nacialnik comunist. Centrarea pe sarcină şi lucrul în echipă va mări şi implicarea funcţionarului în proiect, mărind astfel şi motivaţia sa. El va fi apreciat nu pentru „cine este” ci pentru „ce face”.Articole asemănătoare:

• AŞM îşi asumă dicţionarul lui Stati?
• Funcţionari suspectaţi de corupţie
• A apărut cel mai mare Dicţionar universal ilustrat al limbii române

REFORMĂ // Pentru a se moderniza, R. Moldova are imperioasă nevoie de partide de stânga de o nouă factură

În Occident, ideile de stânga sunt considerate progresiste. Înarmaţi cu aceste idei, intelectualii au luptat şi luptă contra războiului, a inegalităţilor, a injustiţiei din societate. Aceste idei au permis lumii occidentale să elimine exploatarea colonială, practicile şi atitudinile rasiste, să mărească accesul la studii şi ascensiunea socială a celor născuţi în condiţii defavorizate etc. Astfel, ideile de stânga au fost cele care au permis progresul, transformând lumea occidentală în societatea pe care noi o cunoaştem astăzi şi spre care noi tindem.

Stânga şi dezvoltarea occidentală

Occidentul a devenit atrăgător nu doar pentru faptul că este bogat, ci pentru că permite accesul pentru toată lumea în mod egal la aceste resurse. Astfel, Brazilia, deşi este şi ea o ţară bogată, nu este la fel de atrăgătoare şi nici nu serveşte ca model de dezvoltare pentru alte ţări, pentru că inegalităţile sociale sunt acolo extrem de mari. Nu atât numărul de bogaţi şi mărimea bogăţiei lor este indicatorul dezvoltării unei ţări, cât proporţia de oameni care fac parte din clasa mijlocie, gradul de dezvoltare a infrastructurii publice, nivelul de alfabetizare, accesul generalizat la învăţământ şi sănătate etc.

Toate aceste realizări ale societăţilor occidentale au fost posibile datorită mişcărilor de stânga din ultimul secol. Din aceste considerente, societatea moldovenească, dacă vrea să se apropie de lumea dezvoltată, are nevoie nu numai de ideologii şi practici de guvernare liberale, de dreapta, ci şi de idei de stânga şi de partide care să pună în aplicare aceste idei ce combat inegalităţile şi promovează valorile solidarităţii umane.

Stânga de sorginte sovietică din R. Moldova

În R. Moldova, stânga politică este însă monopolizată de partide care, într-un fel sau altul, au relaţii strânse cu trecutul totalitar sovietic. Dacă unele din ele îşi afişează această filiaţie direct, printr-un discurs explicit nostalgic şi referinţa la simbolurile din perioada comunistă, altele, deşi cu pretenţie de partide de stânga europene şi moderne, sunt constituite de reprezentanţii vechii nomencalturi (înalţi funcţionari de partid sau din comsomol din perioada sovietică) şi nu ratează ocazia ca atunci când au şansa prin acţiunile lor să obstrucţioneze orice tentativă de rupere reală de trecutul sovietic.

De la apariţia R. Moldova ca stat, partidele de stânga au mobilizat opinia publică în jurul unor mituri produse de regimul sovietic pentru a putea menţine cât mai mult la putere reprezentanţii acelui regim. Aceste partide au ştiut astfel să speculeze la fiecare ciclu electoral câteva subiecte care ating sensibilitaţi populare cultivate decenii la rând de puterea sovietică: neadmitearea unirii cu România, apropierea de Rusia, protejarea minorităţii ruse, reabilitarea trecutului sovietic. Toate aceste mize electorale ale politicienilor de stânga din R. Moldova sunt foarte departe de ideea de progres şi valorile social-democrate. Din aceste considerente, stânga în R. Moldova nu este asociată unei mişcări politice progresiste. Din contra, în condiţiile R. Moldova, stânga este de fapt conservatoare, deoarece îşi propune să conserveze o realitate socială caducă şi retrogadă.

Imperativul reabilitării stângii

Eu consider că, pentru a se moderniza, R. Moldova are imperioasă nevoie de partide de stânga de o nouă factură. Aceste partide trebuie să promoveze interesele celor dezavantajaţi de noile realităţi economice şi sociale. Acest lucru trebuie făcut însă nu din perspectiva sovietică a menţinerii unei mentalităţi de asistaţi sociali pentru păturile dezavantajate, ci promovarea unor politici care să le redea acestor oameni demnitatea şi puterea de a acţiona, încrederea că pot să-şi ia singuri soarta în mâinile lor. Partidele acestea trebuie să fie alimentate de ideile critice ale intelectualilor moldoveni, care să re-inventeze această doctrină în contextul specific al RM.
Stânga adevărată nu este preocupată de reabilitarea miturilor şi simbolurilor totalitare, ci de sărăcia care macină societatea pe fundalul îmbogăţirii amorale a oligarhilor comunişti şi necomunişti, dificultatea copiilor de la ţară să facă studii universitare pe fonul multiplicării şcolilor private elitiste, distrugerea spitalelor de stat pe fundalul imoralităţii unui sistem de sănătate inegalitar, dispariţia culturilor minoritare, cum ar fi cea găgăuză sau ţigănească, bulgară sau ucraineană, pe fonul revendicărilor ipocrite ale minorităţii ruse privilegiate etc. Distanțându-se de trecutul comunist şi oamenii care l-au reprezentat, „noua stângă” trebuie în acelaşi timp să evită reproducerea papagalicească a discursului stângii occidentale, lipsită de multe ori de relevanţă în context est-european, şi să atace inegalităţile reale cu care se confruntă oamenii sărăciţi ai acestei țări.

Noua stângă – şansa partidelor extraparlamentare de vocaţie progresistă

În aceste condiţii, partidele extraparlamentare cu mesaj progresist ar câştiga dacă s-ar situa acolo unde există o cerere politică reală, pe stânga eşicherului politic. Fiind aproape de oamenii simpli, cunoscând bine realităţile cu care se confruntă, ei se bulucesc cu toate acestea acolo unde nu mai este loc, pe dreapta liberală.

Dacă partidele extraparlamentare care nu se revendică din moştenirea sovietică vor să preia vreodată puterea, ele trebuie să treacă de partea celor care suferă din cauza inegalităţilor sociale şi să le apere drepturile şi accesul lor la resurse. Liberalii aduc eficienţă şi bogăţie, dar nu se pricep în a crea o societate egalitară. R. Moldova, pentru a se moderniza, are însă nevoie de partide de stânga moderne care să aducă un nou mesaj pe piaţa ideilor politice.

Politicienii care vor şti să intuiască această tendinţă a ieşirii din perioada postcomunistă şi vor intra mai devreme pe acest segment de discurs politic vor putea ocupa mai uşor locul gol creat de dispariţia inevitabilă a pseudo-stângii conservatoare de tradiţie sovietică.Articole asemănătoare:

• Fotbalul, în pragul unui nou conflict mondial!
• Scrisorile lui Buraga: Mitul şantajului cu gaze
• Alexandru Tănase: „Sper ca subiectul luptei cu mafia să rămână pe agenda politică şi după alegeri”

ARGUMENT // Îşi merită soarta acel popor care votează în cunoştinţă de cauză, nu cel care a fost şi este manipulat.

Comisia de modificare a constituţiei creată recent de preşedintele interimar Mihai Ghimpu își propune să elaboreze intervenții în textul legii supreme care să îmbunătăţească funcţionarea instituţiilor statului. Faptul că majoritatea membrilor îl constituie oameni de ştiinţă jurişti garantează faptul că propunerile pe care ei le avansează sunt fundamentate bine din punct de vedere ştiinţific. Cu toate acestea, deşi sunt argumentate ştiinţific, aceasta nu implică neapărat că deciziile comisiei trebuie puse în practică imediat.

E vorba că cei care trebuie să aprobe modificările propuse, adică electoratul, nu-şi fondează deciziile pe raţionamente ştiinţifice, ci pe ceea ce psihologii sociali numesc gândire socială. Gândirea socială face abstracţie de legile logicii formale, fiind determinată de scheme de gândire elaborate social: prin referirea la grupul din care face parte, dominaţia unei sau altei idei în spaţiul mediatic, opinia persoanelor care le servesc de modele, asocierea unei idei cu emoţiile pozitive sau negative etc. De multe ori nici cele mai ştiinţifice argumente nu sunt acceptate de oameni dacă ele nu sunt confirmate în acelaşi timp de convingerile lor profunde şi de contextul social în care se află.

Articolul despre limbă

Să luăm propunerea de a corecta articolul despre limbă. Vara aceasta, am vizitat rudele mele de la țară. Deși am vorbit cu argumente solide cu țăranii din satul părinților mei că limba română este denumirea corectă a limbii pe care o vorbesc, ei nu au acceptat niciun argument chiar dacă știau că sunt universitar. Atâta timp cât acest adevăr științific contrazice convingerile lor profunde şi nu este împărtăşit de grupul lor de referinţă – ceilalţi săteni, ei nu îl vor accepta.

Bineînţeles că oamenii se schimbă şi îşi schimbă şi convingerile, dar aceasta se întâmplă la scară socială doar dacă există premise în acest sens şi mai ales timp suficient. Odată ce comisia are mandatul de a face propuneri de modificare a constituţiei care trebuie să fie aprobate de majoritatea cetăţenilor acestei ţări, este foarte important ca propunerile să fie evaluate şi din perspectiva dispoziţiilor electoratului. Organizarea unui sondaj ar putea ajuta politicienii să evite unele decizii care vor condamna succesul acestei reforme.

Decenii de propagandă comunistă

În acelaşi timp, argumentul că, dacă nu va fi votată constituţia, poporul îşi va merita soarta este greu de acceptat. Îşi merită soarta poporul care votează în cunoştinţă de cauză, nu cel care a fost şi este manipulat. Iar acest popor a trecut prin decenii de propagandă comunistă. Din acest considerent cetăţenii din R. Moldova ar avea nevoie, în opinia mea, de o perioadă mai lungă de timp în care să se informeze despre reformele preconizate din surse credibile şi într-un context mediatic diversificat. Acest context va fi instalat în R. Moldova numai dacă procesul de democratizare iniţiat de actuala guvernare va fi continuat, iar acesta are mai mari şanse să continue dacă reforma modului de alegere a şefului statului nu va eşua. Politicienii trebuie să se gândească la toate aspectele atunci când vor da curs propunerilor comisiei în cauză.Articole asemănătoare:

• De ce Lupu ignoră Curtea Constituţională
• Cărţile Jurnalului la Târgul Internaţional de Carte Ştiinţifică şi Didactică
• Economistul, savantul şi profesorul Grigore BELOSTECINIC, pretendent la titlul de academician al AŞM

Constituirea unei noi elite politice, care împărtăşeşte o cultură politică bine conturată, garantează buna funcţionare a coaliţiei de guvernământ

În R. Moldova lucrurile par să se mişte într-o direcţie bună. Această evoluţie pozitivă a fost posibilă, în opinia mea, în primul rând datorită faptului că s-a format o nouă clasă politică în care generaţii mai tinere de politicieni dau tonul. Aceşti politicieni tineri, de multe ori şcoliţi mai spre Vest de Prut, vin să aducă în politica moldovenească o nouă cultură politică. Această cultură politică are câteva componente fundamentale.

Sensibilitatea faţă de electorat

Discursurile şi luările de poziţie ale noilor lideri politici demonstrează preocuparea lor constantă pentru dispoziţiile electoratului. Comportamentul acestor politicieni este de cele mai multe ori bine cântărit pentru a nu intra în contradicţie cu opiniile şi interesele electoratului lor. Atunci când se produc unele derapaje de la acest principiu, ele provin de cele mai multe ori de la politicienii din vechile generaţii.

Toleranţa şi încrederea reciprocă

Partidele politice care fac parte din AIE ocupă de cele mai multe ori segmente ale aceluiaşi electorat. Aceasta înseamnă că ei sunt în concurenţă unul faţă de altul în lupta pentru simpatiile şi respectiv voturile electoratului. Cu toate acestea, politicienii din coaliţie manifestă respect reciproc şi toleranţă, conducându-se după principiul pozitiv al prezentării propriilor avantaje, şi nu cel negativ al discreditării partenerilor care se află pe acelaşi segment electoral. În acelaşi timp, diferenţele doctrinare dintre unele partide ale AIE, manifestate prin luări de poziţie opuse asupra aceluiaşi subiect, sunt depăşite cu mult tact, aplicându-se principiul „criticăm ideea, şi nu persoana”.

Diminuarea factorului emotiv

Atunci când s-a creat AIE, liderii partidelor componente au manifestat o maturitate politică care nu se observă de exemplu la politicienii din ţările vecine. Acest lucru se explică mai ales prin faptul că politicienii moldoveni au învăţat să ia decizii nu în funcţie de emoţii sau resentimente, ci în funcţie de interesele pe care le au într-un context politic concret. Astfel ei au învăţat să aplice principiul win-win, toată lumea câştigă, cunoscut de asemenea şi cu numele non-zero-sum game. Acest principiu se bazează pe ideea că orice context politic poate deveni reciproc avantajos dacă se iau în consideraţie interesele tuturor actorilor. Această formulă măreşte coeziunea socială deoarece nu produce perdanţi. El este o componentă importantă a culturii democratice occidentale.
Respectarea înţelegerilor stabilite

Deşi se observă mai multe evoluţii ale contextului politic care schimbă unele date ale problemei (ex. nevotarea preşedintelui, dificultăţi în interiorul unor partide etc.), niciun politician din AIE nu a pus la îndoială principiile de bază de formare a coaliţiei formulate în documentul său de constituire şi nu a trădat înţelegerile făcute. Deciziile luate, chiar dacă unele nu corespund în totalitate cu viziunile unui sau altui partid, nu afectează coeziunea coaliţiei, deoarece ele nu contrazic aceste înţelegeri de principiu.

Constituirea unei noi elite politice care împărtăşeşte o cultură politică bine conturată îmi întăreşte optimismul în buna funcţionare în continuare a acestei coaliţii, în pofida tentaţiei unor comentatori pentru teoria complotului. Astfel eu nu cred în regenerarea ideii că Lupu ar face coaliţie cu Voronin pentru a dărâma Alianţa din interior.

Marian Lupu are alte opinii decât ceilalţi parteneri pe mai multe probleme, şi asta este firesc din moment ce electoratul său are alte opinii decât electoratele celorlalte partide. Deşi pe unele subiecte eu consider că el ar câştiga mai mult în perspectivă dacă ar încerca să explice electoratului său anumite poziţii, cum ar fi de exemplu denumirea corectă a limbii oficiale sau necesitatea montării unui monument al victimelor represiunilor din aprilie 2009, faptul în sine al verbalizării divergenţelor nu mi se pare un semn al cristalizării unei diversiuni în sânul coaliţiei. Şi aceasta deoarece cultura politică care face ca această coaliţiei să fie funcţională presupune, cum ziceam, un nivel de toleranţă avansat pentru opinii divergente şi luarea deciziilor în funcţie de interese, şi nu de emoţii sau resentimente.

În acest context, aş zice că nu doar politicienii trebuie să fie sensibili la opiniile analiştilor şi ale comentatorilor politici, ci şi unii ziarişti ar avea nevoie să înveţe de la politicieni atunci când aceştia din urmă manifestă mai multă cultură democratică şi responsabilitate socială.Articole asemănătoare:

• Acordul Coaliţiei Proeuropene, „o refacere cosmetică”
• Seninătatea lui Lupu // Observator
• „Avem destul testosteron, dar suntem guvernaţi de alte interese”

Miturile moldovenilor

PCRM are un parcurs incredibil. E vorba că în Moldova fostul partid comunist al RSSM a fost interzis imediat după puciul din 1991. A fost interzis nu doar partidul, dar și simbolurile comuniste, iar patrimoniul acestui partid a fost naționalizat. PCRM nu este astfel succesorul direct al PCM, ci un partid cu totul nou.

Asta se întrevede chiar în denumirea acestuia, unde cuvântul comunist a fost înlocuit cu comuniștilor. În afară de aceasta, el nu a fost creat de membrii vechiului comitet central, care continuau să se afle la putere reconvertiți în democrați, ci de câțiva indivizi depășiți de vremuri. Dintr-un sentiment de vină prezentată ca o falsă preocupare pentru democrație, ex-comuniștii convertiți în democrați au permis crearea PCRM prin anularea deciziei anterioare a Parlamentului de interzicere a simbolurilor comuniste.

Nici cei care i-au permis să apară, nici analiștii politici, nici partidele din opoziție nu au sesizat în acea perioadă în acest partid niciun pericol. Ei toți au considerat brandul comuniștilor depășit, epuizat, aruncat la lada de gunoi a istoriei, căci foștii comuniști, vechea nomenclatură de partid convertită la democrație, era oricum la putere fără aceste simboluri. În momentul creării PCRM, acestui partid i se rezerva astfel soarta unui partid marginal, care să nu ia mai mult de 10% din sufragii în perioadele bune. Și asta pentru că acest partid nu avea nimic în afară de simboluri – nu avea resurse, nu avea putere administrativă, nu avea nici oameni. Din partid lipseau cu desăvârșire persoane instruite, competente în anumite domenii. Partea cea mai mare din activiștii de partid erau pensionarii care nu se împăcau cu ideea că URSS a dispărut.

Din cauza că nu aveau oameni, listele electorale ale acestui partid erau pline de șoferi, paznici și șomeri. În scurt timp însă calculele tuturor s-au dovedit a fi date peste cap de măria sa viața.  Acest partid care nu avea decât simbolurile comuniste a obținut la început 10%, apoi 30%, pentru ca în 2001 să ia majoritatea în parlament și să devină unicul partid comunist din Europa ajuns la putere pe cale legală. Dar chiar și atunci nimeni nu credea că vor rezista patru ani de guvernare. Ei însă au rezistat și chiar după opt ani de guvernare PCRM este partidul cu cele mai multe mandate în Parlament. Cum se explică acest succes story?

Greșelile democraților?

Mulți explică succesul PCRM prin greșelile democraților care s-au perindat la putere. Este însă absolut fals. Nu au fost democrații la putere niciodată în R. Moldova. Chiar și în perioadele de renaștere națională pârghiile puterii erau tot timpul controlate de nomenclatura comunistă. Poporul R. Moldova la niciun scrutin nu a oferit democraților întreaga putere politică, partidele fără lideri provenind din fosta nomenclatură acumulând cel mai mult în jurul a 20% din sufragii. Eu cred că succesul PCRM poate fi înțeles doar prin studierea atentă a rezultatelor sondajelor de opinie.

Moldovenii împărtășesc conform sondajelor trei mituri profund înrădăcinate în mentalitatea lor. Să încercam să facem o scurtă descriere a acestor mituri.

1. Mitul paradisului sovietic. Ultimul Barometru al Opiniei Publice efectuat în noiembrie 2009 de IPP arată că 56,9% din moldoveni consideră că pe timpul URSS era mai bine, iar 48,6% regretă destrămarea URSS. Acest rezultat ar părea surprinzător pentru cineva familiarizat cu istoria acestui popor. Imediat după ocuparea în 1940 a Basarabiei de către URSS moldovenii din teritoriile ocupate au trecut prin mai multe tragedii greu de imaginat: deportări, dispariții ale oamenilor nevinovați, foamete organizată de puterea comunistă, colectivizare forțată, supraveghere politică, deznaționalizare sistematică, distrugerea bisericilor și a credinței, și nu vreau să continui pentru că orice intelectual onest a avut din 1987 încoace multe ocazii să se informeze privitor la aceste lucruri oribile care s-au întâmplat cu poporul nostru în perioada sovietică.

Cu toate acestea, cele aproximativ 50% de moldoveni care sunt nostalgici după URSS nu asociază perioada sovietică cu aceste evenimente tragice, ci cu clișeele propagandistice ale discursului sovietic validat de amintirile și experiențele din perioada brejnevistă. Astfel pentru majoritatea moldovenilor perioada sovietică este perioada când: toată lumea avea de lucru, salariile erau plătite la timp, statul dădea locuințe gratuite tuturor cetățenilor, serviciile medicale erau gratuite și accesibile, școlile la fel, criminalitate nu exista, iar oamenii erau toți egali, căci toți erau salariați ai statului. Era ordine, egalitate, previzibilitate, iar minimul de existență întotdeauna asigurat. Acest paradis sovietic se datora partidului comunist care avea grijă de toți. Simbolurile comuniste – culoarea roșie, secera și ciocanul, cuvântul comunist se asociază în conștiința celor aproximativ 50% din moldoveni cu acest paradis sovietic.

1. Mitul Rusiei modernizatoare. Acest mit este în legătură cu mitul paradisului sovietic, însă are o popularitate mai mare. El constă în ideea că Rusia a avut un rol de modernizare, chiar de civilizare în Moldova, explicat prin măreția unică în lume a culturii și științei rusești. Rusia a adus în Moldova tractoare moderne, mașini, fabrici și uzine performante, a construit drumuri și a adus gazele naturale în fiecare casă, a construit blocuri de locuit și a împânzit Moldova cu electricitate. Toate acestea sunt pe cale de a dispărea din cauza că R. Moldova s-a îndepărtat de Rusia. Din această cauză moldovenii consideră în proporție de 50,4% că Rusia TREBUIE să fie principalul partener al R. Moldova. Istoria însă a arătat că modelul de modernizare care ne-a fost impus de Rusia a fost unul monstruos și, în ultimă instanță, ineficace. Astăzi, știm că modernitatea occidentală este singura care a produs prosperitate și bunăstare pentru toți cetățenii.
2. Mitul jandarmului român. În contrast cu Rusia, România și tot ce e românesc are imagine proastă la majoritatea moldovenilor. Conform acestei imagini, România este o țară înapoiată, agrară, cu un popor leneș care a avut tot timpul și mai are o atitudine disprețuitoare față de moldoveni. Această atitudine este cel mai bine ilustrată de mitul jandarmului român din perioada interbelică care bătea necruțător bietul țăran moldovean. Cu această imagine atât de negativă, ce are rădăcina „român”, nicio persoană “normală” nu ar vrea să fie identificată. Sondajele arată că foarte puțini moldoveni (2,4%) consideră că sunt români, doar 8,7% consideră România o țară care trebuie să fie principalul partener al R Moldova, iar limba moldovenească este considerată, în pofida tuturor evidențelor, de majoritatea moldovenilor ca fiind diferită de limba română. Se știe de exemplu că limba vorbită la Chișinău are mai puține diferențe cu limba literară română decât limba folosită la Roma cu limba literară italiană! În aceste condiții, orice politician care se declară român are în R. Moldova un potențial de popularitate de maxim 2,4%.

Deconstruirea miturilor

Înrădăcinarea profundă a acestor trei mituri în conștiința cetățeanului moldovean explică în opinia mea succesul atât de bizar la prima vedere al PCRM în R. Moldova. Un partid atât de slab pregătit profesional, fără resurse administrative și nici financiare cu un lider agramat și incult a reușit performanța incredibilă și unică în toată regiunea de a ajunge la putere și de a se menține timp de opt ani rămânând și astăzi cel mai popular partid al moldovenilor. Aceasta a fost posibil în opinia mea doar datorită faptului că acest partid a știut să exploateze aceste trei mituri fondatoare ale poporului sovietic moldovenesc. Acest partid va continua să fie puternic și va naște la infinit alte partide după chipul și asemănarea sa atâta timp cât aceste trei mituri nu vor fi distruse sau, cum se spune în literatura de specialitate, deconstruite. Deși este greu să schimbi mentalitatea oamenilor, aceasta este unica șansă pentru partidele cu vocație europeană de a-și face o cale în inimile moldovenilor. Un plan de comunicare bine gândit, crearea unor evenimente pentru atragerea atenției publice, dezbateri pe tema evenimentelor create, poziția liderilor de opinie, prezentarea materialelor documentare, interzicerea simbolurilor în urma creării unui curent de opinie etc., ar putea într-o perioadă de timp medie să producă o schimbare în acest sens care să permită moldovenilor să se desprindă de trecut și să meargă cu încredere în viitor.Articole asemănătoare:

• Simbolurile comuniste, miturile sovietice şi PCRM
• Gorbaciov critică vehement clasa politică din Rusia // Lumi paralele
• Comuniştii se multiplică

Un dialog pe teme evitate ani de-a rândul în spațiul public, dar care sunt la originea multor probleme de fond cu care se confruntă societatea din R. Moldova

Zilele trecute, a avut loc la o bibliotecă publică din Chișinău o dezbatere moderată de Chiril Lucinschi, fiul fostului președinte, pe tema «Românizarea ori rusificarea societății moldovenești». Din păcate, nu am avut cum să particip la acest eveniment. Am putut urmări însă această dezbatere, la care au fost invitați intelectuali cunoscuți și lideri de opinie din R. Moldova, pe o înregistrare video. Ideea care am înțeles că a stat la originea acestui eveniment este crearea unui spațiu de dialog în care toate punctele de vedere prezente în societate să-și găsească locul. E vorba de un dialog pe teme evitate ani de-a rândul în spațiul public, dar care sunt la originea multor probleme de fond cu care se confruntă societatea din R. Moldova.

A sosit în sfârșit momentul când elita intelectuală din această țară a ajuns la maturitatea necesară pentru a putea dialoga, după ce ani, decenii și chiar secole ea a monologat și a visat să ajungă la putere ca să-și impună monologul său întregii societăți. Am avut deci un sentiment de ușurare atunci când am aflat de acest eveniment. Cu toate acestea trebuie să recunosc că am fost puțin nedumerit de felul în care a fost tratat subiectul.

Un subiect delicat

Subiectul anunțat este unul delicat din două motive. Primul este că aceste concepte, rusificare și românizare, au o conotație afectivă puternică datorită contextului negativ în care au fost utilizate în discursul ideologic. Atât românizarea, cât și rusificarea ar reprezenta o realitate negativă în sine, un act de agresiune, de violență. Datorită acestei semnificații, românizarea/rusificarea generează resentimente.

Al doilea motiv este că aceste concepte indică un raport real de putere care se dispută în contextul R. Moldova. Puterea unui grup etnic, social sau instituțiional este în primul rând de natură simbolică. Dacă un partid politic nu are suficiente argumente ca să justifice comportamentul său, el pierde puterea. Din acest considerent este atât de important spațiul mediatic în lupta politică. Dacă se dezbate la rece acest subiect al rusificării și românizării, există riscul ca fundamentul ideologic pe care se bazează actualul raport de forțe din societate să fie sugrumat și astfel să aibă loc o repoziționare, ceea ce nu convine celor care dețin în acest moment puterea simbolică.

Pentru mine, nici rusificarea, nici românizarea nu sunt lucruri rele în sine. Ele nu reprezintă decât faptul că un grup sau o persoană adoptă o altă limbă decât limba maternă pentru a o folosi în viața publică. Din acest punct de vedere, procesul de rusificare este unul încheiat în R. Moldova, căci, conform sondajelor, în jur de 95% din moldovenii de altă etnie decât cea rusă cunosc limba rusă și o folosesc în viața publică. În același timp, românizarea, adică adoptarea limbii române ca a doua limbă, se referă la doar 44% dintre cei de altă etnie.

O minoritate domină majoritatea populaţiei

Românizarea în R. Moldova este astfel semnificativ mai mică decât rusificarea. Aceasta pare și mai flagrantă atunci când adăugăm la datele noastre faptul că limba română are un statut oficial în R. Moldova și că, demografic, purtătorii acestei limbi sunt majoritari. Toate aceste date indică un raport de putere în care o minoritate de 5,9% domină o majoritate de aproape 80%, dar și celelalte minorități etnice. Această realitate socială poate fi explicată istoric, însă faptul că ea poate fi explicată nu diminuează cu nimic inegalitatea pe care ea o reflectă.

Tocmai limpezirea datelor problemei chiar la începutul dezbaterii a lipsit, în opinia mea, la această întâlnire a elitei intelectuale din R. Moldova. În opinia mea, discuția nu a putut să producă soluții pentru problema anunțată pentru că ea nu a fost formulată în termeni exacți și corecți. Dar trebuie să recunosc că această degajare haotică a discuției a permis în schimb aducerea la lumină a unei game întregi de subiecte tabu care frământă astăzi întreaga societate moldovenească. Sper că în viitorul apropiat, datorită faptului că vom avea mai multe dezbateri de acest gen în care fiecare opinie să fie ascultată și acceptată, aceste subiecte delicate se vor transforma dintr-o sursă de dezbinare într-o sursă de unitate.Articole asemănătoare:

• Românizare artificială sau naturală? // Observator
• Kaghebiştii şi lingviştii // Scrisorile lui Buraga
• De unde au apărut PLAHOTNIUC şi ULINICI?