Ecaterina Plugaru, împreună cu nepoţelul Davidaş, la cumătria acestuia. Spune că i-a impresionat pe toţi oaspeţii atunci când au apărut în costume naţionale

„Nu iei nimic atunci când mori, numai binele pe care l-ai făcut”

„E plăcut să primeşti cadouri, dar e mult mai plăcut să vezi zâmbetul pe buzele oamenilor care primesc ceva de ce au cu adevărat nevoie”, ne spune Ecaterina Plugaru din Chişinău. Femeia susţine că, la 52 de ani, ar studia psihologia, după ce a studiat merceologia şi dreptul. Învăţând, crede că se descoperă pe sine şi pe oamenii din jurul său.

„Ce iei cu tine după moarte? Câte bijuterii poate să poarte o femeie? De ce înţelegem mai greu că trebuie să întindem o mână de ajutor oamenilor care au nevoie. Din păcate, oamenii care pot cu adevărat să ajute se lasă mai greu convinşi. Dar nu trebuie de generalizat”, începe discuţia Ecaterina Plugaru din Chişinău.

300 de finuţi

Crede că nu ar fi corect dacă ar spune că nu-i place să primească cadouri. „E mai mare bucuria atunci când dăruieşti celor care au cu adevărat nevoie. Pot să-mi iau prietenele și să ne ducem la o casă de copii. Cumpărăm hăinuțe, diferite lucruri de care au nevoie copiii, chemăm un preot şi îi botezăm. După ce îi botezăm, cineva îi ia neapărat acasă. Uite aşa am botezat peste 300 de copii”, comunică Ecaterina.

Într-o vară şi-a pus în plan să lucreze cu micuţii de la o şcoală-internat. „Le-am rugat pe fete să mă lase pe mine să spăl mânuţele copiilor. Lavoarul era pentru copii. Le spălam mânuţele, le ştergeam şi îi sărutam pe frunte. Mă uitam că nu se termină rândul, nu mai puteam de durere de spate. Atunci am înţeles că după ce le spălam mâinile, se puneau din nou în rând. Erau doriţi de dragoste şi grijă maternă sărmanii copii”, relatează emoţionată femeia.

A fost marcată profund de soarta oamenilor pe care a încercat să-i ajute prin intermediul campaniei „Urgent! Se caută Moş Crăciun”, pe care JURNAL a organizat-o iarna trecută. „Credeam că mor de jalea mamelor. De câte ori merg la mănăstire, îmi aduc aminte de fiecare mamă și mă rog să le dea Dumnezeu sănătate. M-au impresionat cât de prietenoși erau copiii, cum se cuprindeau”, îşi aminteşte Ecaterina, ducându-şi mâna la colţul ochiului.

Cel mai mare ajutor

Pe 7 martie curent, a fost în familia Nadejdei, a cărei fiică suferă de sindromul Down, despre care JURNAL a scris în numărul din decembrie, cu o maşină de spălat automată. „Mai am un pachet cu mai multe, pe care trebuie să i-l duc, dar e bolnavă sărmana acum, aştept până se face bine.”

Ecaterina susţine că dragostea sa pentru a aduce zâmbetul pe chipul celor necăjiţi vine din copilărie. Fiind cea mai mare din cei opt copii ai familiei în care s-a născut, avea pe umeri gospodăria, fraţii şi surorile mici. „Vin din Cerepcău, Florești. Părinţii plecau la lucru. Aveam grijă de animalele de pe lângă casă, de cei mici şi reuşeam să ţin casa curată. Îmi plăcea să le fac surprize părinţilor când veneau seara obosiţi de la lucru. Pe timp de vară, adunam flori şi făceam diferite ornamente. Dacă nu mai aveam loc în vază, luam borcanele şi le înfrumuseţam cu hârtie colorată.”

Surprize pentru părinţi

În copilărie nu avea timp să viseze. „Dacă nu eram acasă, eram pe deal, la tutun. Veneam seara acasă cu mâinile încleiate și mă gândeam: ‘Doamne, Maica Domnului, să învăț, să nu am și eu soarta oamenilor de la țară. Era nu numai visul meu, dar al tuturor copiilor de la sat’.”

Şi-a dorit să devină pediatru. „Mă bucur că nu am ales această cale pentru că nu știu dacă aş fi putut lucra. Mi-e milă de orice suflare. Aşa că m-am făcut merceolog şi am lucrat mai mulţi ani în comerţ”, afirmă femeia. Dar după ce a pătruns toate tainele merceologiei, a decis să schimbe ceva. „De multe ori, pentru că vreau ceva nou şi nu am ce schimba, mă apuc de mutat mobila în apartament. O prietenă de-a mea spune că femeile normale își schimbă culoarea părului, țara, soțul, dar eu mă plimb prin casă și îmi caut de lucru”, râde femeia.

De la comerţ la drept

Aşa că s-a gândit că ar fi bine să se apuce de ceva al ei. Un birou notarial i s-a părut cea mai bună idee. Aşa că s-a apucat de studiat dreptul. „Nu dormeam noaptea de teama că voi pica la examen. Înaintea examenului, cu două zile, mi s-a amestecat toată informația în cap și am anunțat-o pe fiica Olesea că nu mă duc la examen. Nu voiam să-i fac de râs. Am lăsat toate cărțile într-o parte. Când m-am trezit în dimineața examenului, totul era atât de limpede. Acum mă gândesc ce să mai fac. Nu pot să stau pe loc. Vreau să mă apuc de studiat psihologia”, îşi aminteşte Ecaterina.

„În 1995, am început cu farmacie și centru de cosmetologie. Când farmaciile au început să răsară la orice colţ, am renunţat la ea şi, încet-încet, am trecut la centrul medical”, povesteşte femeia.

Femeie fericită

Un incendiu de acum patru ani a mistuit munca de 14 ani. „Pe 2 decembrie 2009, o doctoriță a uitat un cearșaf electric în priză și a ars absolut totul. A trebuit s-o iau din nou de la zero. O lună am dormit la serviciu, am angajat patru echipe de muncitori. Lucram şi eu non-stop. Am scos cenușa, mirosul, împreună cu un nepot, pentru că meşterii cereau sume enorme.

Lucram în genunchi. De Anul Nou, am redeschis centrul. Deşi am încă datorii, cu Doamne ajută, voi reuşi să scap de ele.”

Se consideră o femeie fericită şi împlinită, iar apariţia pe lume a nepoţelului Davidaş a fost cel mai important eveniment pentru ea. „El este dragostea vieţii mele. Îi spuneam: ‘Tu nu ştii cât de mult te iubesc’. La care el îmi răspundea: ‘Ştiu, Taia (bunica – n.a.), ştiu. Pentru că sunt viaţa ta!”, spune Ecaterina, iar ochii i se îndreaptă spre pozele care sunt peste tot în oficiu.

Marina LIŢAArticole asemănătoare:

• OAMENI BUNI // Cum a devenit o casnică directoare
• Singură, cu nouă copii
• Ecaterina Chiperi a câştigat 500 de lei la concursul „JURNAL de Chişinău dă safeul la bătaie”

Larisa Mantea, poştaş din Tătărăşeni, Cantemir: „Avem 160 de abonaţi la „Jurnal de Chişinău” la cele 500 de case”.

JURNAL de Chişinău i-a premiat pe cei mai harnici poştaşi. „Au fost peste 80 de participanţi la concurs, din aceştia, 64 au câştigat premii. Premiul mare de 1500 de lei a mers la Galina Dima, din localitatea Lărguţa, raionul Cantemir, care a reuşit să aboneze 190 de persoane la JURNAL de Chişinău”, susţine Veaceslav Dreglea, manager producţie şi abonamente la JURNAL.

64 de câştigători

„Mi-a luat-o înainte Lărguţa, eu am luat locul doi şi am primit o mie de lei”, ne spune Larisa Mantea, din satul Tătărăşeni, raionul Cantemir. Aceasta susţine că în localitatea de unde vine sunt 500 de persoane şi a reuşit să facă 137 de abonamente. „Nu este uşor, trebuie să vorbeşti cu oamenii, să găseşti modalitatea de a ajunge la inima lor. Dar deja persoanele cunosc ziarul JURNAL de Chişinău şi nu trebuie să le conving să se aboneze. Faptul că cele mai multe abonamente sunt la JURNAL arată că este un ziar bun”, spune Larisa Mantea.

„Localităţile noastre – Lărguţa şi Tătărăşeni, sunt pe primul loc în raion. Colegii din alte sate ne întreabă cum convingem oamenii să se aboneze. Cel mai bine îi convingi atunci când vorbeşti cu ei. Eu nu am zile de sărbătoare, nici duminici”, continuă Mantea.

Abonament pe datorie

„De la început aveam trei–patru abonamente. Acum am peste 100. Într-o familie sunt două abonamente. Locuieşte mama şi fiica într-o ogradă şi ambele au abonamente, pentru că fiecare vrea să citească ziarul”, susţine Ion Trifan, din Sipoteni, Călăraşi.

„Un ziar, dacă-i bun, poate să-şi păstreze abonaţii. De multe ori am făcut abonamente pe datorie, până la pensie sau la salariu. Le intram în situaţie persoanelor, pentru că ne spuneau că nu au bani pe moment să ia abonamentul, dar când primeau pensia, neapărat întorceau banii”, susţine Trifan.

Rup trei perechi de sandale pe timp de vară

Poştaşii care au făcut cele mai multe abonamente la ziarul nostru au fost premiaţi.

Poştaşii spun că munca pe care o prestează presupune anumite cheltuieli pe care din salariu nu întotdeauna le pot acoperi. „Când e rece, câte două perechi de pâsluţe se rup. Vara – câte trei perechi de papucei distrugem, asta e sigur. La câte drumuri facem, nici nu e de mirare”, spune Larisa Mantea.

„În fiecare an, de ziua mamei, îi fac cadou o geantă, pe care până la primăvara următoare o rupe”, ne spune fiica Anei Butnaru, din Pruteni, Făleşti.

În acelaşi timp, Veaceslav Dreglea spune că au fost acordate şi două premii de încurajare, constând în bilete de odihnă, pentru centrele poştale Teleneşti şi Făleşti. „JURNAL de Chişinău va continua să-i încurajeze şi să-i stimuleze pe cei mai buni poştaşi”, a menţionat Dreglea.

Marina LIŢA

 Articole asemănătoare:

• JURNAL i-a premiat pe cei mai harnici poştaşi
• Cei mai harnici poştaşi
• Trei premii mari pentru poştaşii din Cantemir

De la stânga la dreapta Victoria Vorosciuc, Auma Obama, fetiţa şi soţul acesteia

Nu există hotare când ai motivare

Câţi din noi visează să călătorească şi să vadă mai multe ţări, să cunoască staruri de la Hollywood sau personalităţi care au puterea să schimbe ceva în lume! Moldoveanca Victoria Vorosciuc a reuşit să o cunoască pe Auma Obama, sora preşedintelui american, Barack Obama, a lucrat alături de staruri hollywoodiene, regizori străini din Noua Zeelandă, Canada şi SUA la crearea filmului documentar kenyan „A grandmother’s tribe”, care a făcut înconjurul lumii şi a fost prezentat la „Cronograf” în 2010. Anul trecut, a fost prezentat Departamentului de Stat American.

„În 2001, am intrat la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii de Stat din Moldova şi locuiam vizavi de gimnaziul-internat din Chişinău. Într-o zi, am auzit cum cerea ajutor o fată şi era gata să sară pe geam. A doua zi am fost să vedem cum s-a rezolvat situaţia şi de atunci am început să colaborăm cu administraţia gimnaziului pentru a organiza diferite activităţi de voluntariat. Predam limba engleza gratis, organizam diferite activităţi pentru copiii care nu aveau rude la care să plece de sărbători ş.a.”, îşi aminteşte primele experienţe de voluntariat Victoria Vorosciuc.

Cafeneaua socială

Victoria Vorosciuc împreună cu Felix Masi, fotojurnalist renumit din Kenya

Pentru că s-a implicat activ şi a dovedit de multe ori calităţi de lider, aceasta a fost selectată să plece în SUA prin intermediul unui program de schimb. „Aveam doar 20 de ani şi eram cea mai tânără dintre participanţi şi una dintre puţinele fete. Mi se spunea „Floarea din Moldova”. Acolo am făcut cunoştinţă cu Felix Masi, un tânăr din Kenya, Africa, un fotojurnalist de renume, care a realizat mai multe filme documentare despre localitatea unde s-a născut. Acesta ne-a lansat o invitaţie de a veni la el în vizită, pentru că lucra la un documentar despre localitatea în care s-a născut”, spune tânăra cu părul scurt, în cârlionţi, care par că o iau în toate părţile.

La puţin timp după ce se întoarce de pe continentul american, o altă destinaţie o aşteaptă: Danemarca. „A fost o vizită de un an de zile, prin intermediul Programului de Voluntariat European (EVS). Am activat timp de un an de zile în cadrul unei cafenele destinată persoanelor în etate din localitate. Veneau şi luau micul dejun, prânzul, citeau ziarele. Erau organizate diferite ateliere: manufactură, tâmplărie, muzică ş.a. Ce mi-a plăcut acolo era faptul că toată lumea era pe picior de egalitate. Chiar şi persoanele în funcţii de conducere puteau să pună mâna pe teu să facă ordine”, povesteşte Victoria.

Moldova – Mudoba

În acelaşi timp, având experienţa de a cânta în cadrul unei formaţii de muzică populară din RM, aceasta a promovat muzica noastră populară în Danemarca. „Am organizat pentru beneficiarii cafenelei mai multe serate muzicale. Am format o trupă, împreună cu unii tineri birmanezi. După ce am fost invitaţi la unele petreceri private pentru a cânta, am apărut în paginile ziarelor din Danemarca”, îşi aminteşte Victoria.

Apoi a urmat Africa. Pentru că nu avea suma necesară pentru a-şi acoperi cheltuielile de drum, a acceptat invitaţia televiziunii franceze ARTE de a lucra ca traducătoare. Jurnaliştii au venit în RM să realizeze un documentar despre traficul de persoane. „Am învăţat cât de dură este viaţa în satele noastre. Într-un fel aceasta m-a pregătit pentru Africa, să interacţionez mai uşor cu persoanele”, spune aceasta.

Cu banii câştigaţi am pornit spre Nairobi, capitala Kenyei. „Nu cunoşteam multe despre această ţară, iar prietenii îmi tot spuneau că mă duc într-o ţară unde bântuie SIDA. După mai multe ore de zbor şi un sfârşit de toamnă friguros şi ger, am ajuns în însorita şi frumoasa capitală a Kenyei, Nairobi. E ţara paradoxurilor, unde femeile duc greul familiei, dar nu le vei vedea niciodată triste. Ele nu cunosc altă viaţă şi se bucură de cea pe care o au”, susţine tânăra.

„Mamă, vinde-ne fiica!”

Victoria Vorosciuc

În acelaşi timp, Kenya este un loc periculos nu doar pentru băştinaşi, dar şi pentru turişti. „Mergeam prin sate atunci când filmam partea a doua a documentarului despre Africa. Nu o dată localnicii îi spuneau colegei mele, o americană de o vârstă mai înaintată: „Mamă, vinde-ne fiica!”. Se întâmpla la graniţa dintre Kenya şi Uganda. Când filmam în Mudoba, intrasem într-o cocioabă de lut să fac poze. La podele erau aşezaţi mai mulţi copii. Când m-au văzut, au început să plângă. Mi s-a explicat că sunt prima persoană albă pe care o văd. Pentru ei eram necuratul”, spune râzând aceasta.

„Am venit în Kibera, unul din cele mai sărace cartiere ale capitalei kenyene, să prezentăm documentarul în aer liber. Reprezentanţi ai Ambasadei SUA în Nairobi, care ne-au însoţit şi au fost şi oaspeţi de onoare, ne-au prevenit că atunci când se anunţă „Plecăm!”, toată lumea urcă în autoturisme. Erau copii mici care doreau atenţie. M-am emoţionat şi voiam să-mi iau rămas bun de la toate persoanele pe care le-am cunoscut. La un moment dat, am simţit că cineva mă trage nervos de mână şi mă duce în maşină. Dacă mai zăboveam câteva minute, nimeream în schimbul de focuri deschis de ‘mafia’ locală”, povesteşte Victoria.

Cronograf

Aceasta spune că a cunoscut-o în Kenya pe sora preşedintelui american de curând ales, Barack Obama. „Era pe 1 decembrie 2008, de Ziua Internaţională a prevenirii SIDA, unde am intrat împreună cu Felix Masi. Nu ştiam cine e şi am început să discutăm. Într-un anumit moment, careva mă trase într-o parte şi mă întrebă dacă ştiu că e sora vitregă a lui Barack Obama”, îşi aminteşte tânăra.

Documentarul „A grandmother’s tribe”, în căsuţa tehnică a căruia este prezentă şi moldoveanca Victoria, după ce a fost prezentat în mai multe ţări, printre care Canada, Turcia, Noua Zeelandă, anul trecut a putut fi văzut la Departamentul de Stat American. Victoria Vorosciuc a obţinut drepturile de a prezenta acest film şi în Republica Moldova, fapt realizat în cadrul festivalului „Cronograf” din 2010.

 Articole asemănătoare:

• Obama, acuzat de infidelitate
• Obama a pariat cu David Cameron pe rezultatul meciului de fotbal SUA – Anglia
• Ce reacţii a stârnit în Europa discuţia dintre Obama şi Medvedev // Lumi paralele

Mellody Bullock, expert în nursing, aflată la a cincea vizită în RM, William H. Moser, ambasadorul SUA, la CNMF

Îmbunătăţirea capacităţilor asistenţilor medicali ajută medicii să trateze un număr mai mare de pacienţi

Asistenţa medicală este necesară şi importantă, dar mai puţin prestigioasă. Pentru ca prestigiul acestui domeniu să crească, un grup de cinci asistenţi medicali din statul Carolina de Nord, SUA, oferă asistenţă lucrătorilor medicali din Republica Moldova. În acelaşi timp, în viitorul apropiat se preconizează deschiderea unei facultăţi de nursing în cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

La intrarea în Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie (CNMF) din Chişinău, patru tineri stau ca pe ace. În timp ce unii repetă de zor formulele de salut în engleză, alţii îşi setează aparatele de fotografiat ca să vadă dacă funcţionează. „Îl aşteptăm pe ambasadorul SUA. Avem pregătite şi mărţişoare”, ne spune Corina Paşca, studentă în anul doi la CNMF, în timp ce se leagănă de pe un picior pe altul.

Îmbunătăţirea calităţii serviciilor

Aceştia ne spun că trei asistenţi medicali din SUA susţin de miercuri dimineaţă traininguri. „Au fost realizate trei prezentări despre pregătirea asistentelor medicale în America. Acest sistem urmează să fie implementat în RM din 2015, acum se lucrează la elaborarea curriculei şi a planurilor de studii. Trainingurile de astăzi fac parte dintr-un proiect de lungă durată ce îşi propune realizarea unui schimb de experienţă între statul american Carolina de Nord şi Republica Moldova, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea serviciilor oferite de asistentele medicale”, ne spune pe nerăsuflate directoarea.

La auzul anunţului că se apropie maşina lui William H. Moser, ambasadorul SUA, cei doi se grăbesc afară, iar tinerii, ca la un semn, încep a murmura salutul în engleză. „Ne-au ales pe noi pentru că vorbim engleza”, îmi spune Anton Marchin, student în anul I, fără să-şi dezlipească ochii de la uşă.

Suportul necesar

William H. Moser îşi face apariţia, zâmbind larg şi ascultând cu atenţie salutul studenţilor. „La intrare, doi tineri frumoşi mi-au pus în piept un mărţişor. Alături de mărţişor port insigna cu drapelul RM şi al statului american Carolina de Nord”, menţionează reprezentantul diplomatic, ieşind de la tribună, pentru a fi mai aproape de cei prezenţi.

„Prin îmbunătăţirea capacităţilor asistenţilor medicali, programul ajută medicii să trateze un număr mai mare de pacienţi şi să realizeze programe de prevenire a bolilor”, mai susţine ambasadorul SUA în RM.

În acelaşi timp, obiectivul asistenţilor medicali americani este să afle mai multe despre sistemul de nursing din RM, ca să poată oferi suportul necesar, afirmă Robert Lang, maior în cadrul Gărzii Naţionale a Carolinei de Nord.

Mellody Bullock, expert în nursing, aflată la a cincea vizită în RM, spune că a observat unele schimbări în bine: „Anul trecut, am instruit cadre medicale. Am făcut-o cu plăcere, am văzut că asistentele deveneau din ce în ce mai sigure pe ele”.

Salarii mici

Elena Stempovscaia, preşedinta Asociaţiei de Nursing din RM

Elena Stempovscaia, preşedinta Asociaţiei de Nursing din RM, spune că ceea ce interesează partea moldovenească este instruirea, pregătirea asistenţilor medicali, mai ales că acum, în Republică Moldova, au fost elaborate curricule noi. „Până acum, singurele studii de care beneficiau erau cele de la colegiul de medicină. Experţii americani au povestit din experienţa lor. În SUA sunt mai multe categorii de asistente medicale: practiciene, cu studii superioare (monitorizează asistentele începătoare), şi cu masterat sau grad ştiinţific de doctorat”, declară Stempovscaia.

Aceasta mai susţine că asistenţa medicală în RM este o profesie necesară, importantă, dar nu atât de prestigioasă din cauza salariilor mici. Programul umanitar de angajare civică al Comandamentului European al SUA a oferit toate materialele necesare. Instruirile au loc la Clinica mobilă a Ministerului Apărării, Spitalul militar, Colegiul de Medicină şi Farmacie din Chişinău şi clinica din satul Codreanca, raionul Străşeni, în perioada 17–23 martie curent.

Marina Liţa

 Articole asemănătoare:

• CNAM, un model de succes în spaţiul est-european
• ADMITERE // Cele mai solicitate facultăţi sunt şi cele mai scumpe
• Senatul american a aprobat candidatura noului ambasador SUA în R.M.

Un investitor a cerut 120 de hectare din cele 178 pe care le deţine instituţia

Deşi toate instanţele de judecată din Republica Moldova au dat câştig de cauză Ministerului Culturii (MC) şi au declarat Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală (MNEIN) ca singurul proprietar al terenului alocat pentru construcţia „Muzeului Satului”, autorităţile nu au bani pentru a începe amenajarea obiectivului. În acelaşi timp, Clubul de Golf, care are instalate de mai mulţi ani tarabe pe terenul „Muzeului Satului”, nu pare dispus să le strângă. Fundaţia „Viitorul Moldovei” susţine că va acţiona autorităţile RM la CEDO.

Toate instanţele de judecată din Republica Moldova au dat câştig de cauză MC, recunoscând MNEIN singurul proprietar al celor 178 de hectare pe care urmează să fie ridicat „Muzeul Satului”. Amintim că, în numărul din 29 iunie 2012, JURNAL a scris că, în 2009, Fundaţia „Viitorul Moldovei” a semnat un contract privind construcţia „Muzeului Satului”, care prevedea ca, la finisare, toate obiectivele arhitecturale să fie transmise în gestiunea muzeului. De asemenea, finanţatorii şi-au asumat cheltuielile pentru întreţinere şi continuă funcţioneze în zona de odihnă, în locul Clubului de Golf.

Parteneriat public-privat

Mihai Ursu, directorul MNEIN, susţine că contractul trebuia aprobat de către MC, iar Oficiul Cadastral urma să înregistreze fundaţia drept coproprietar al terenului. „În lipsa aprobării ministerului, contractul se declară nul, astfel prevede actul semnat. Cu toate acestea, având un document nul, ‘Viitorul Moldovei’ a înregistrat la Oficiul Cadastral terenul pe numele său. Astfel, MC s-a văzut nevoit să acţioneze în judecată fundaţia”, spune Ursu care consideră că „Viitorul Moldovei” nu e proprietar: „Această fundaţie a primit în folosinţă terenul ce nu poate fi privatizat”.

Gheorghe Postică, viceministrul Culturii, susţine că judecata s-a consumat deja şi urmează să se găsească soluţia de a merge mai departe. „S-a propus ideea unui parteneriat public-privat, care va oferi posibilitatea de a face ca acest muzeu să prindă viaţă”, a declarat pentru JURNAL Postică. Înaltul funcţionar mai spune că Boris Focşa, ministrul Culturii, s-a ocupat de identificarea finanţatorilor: „A găsit pe cineva interesat, dar ceva n-a mers. Nu e aşa de simplu. Promovarea şi construcţia ar trebui făcută din bani publici, dar ‘Muzeul Satului’ n-a primit niciun ban din partea statului. Parteneriatul public-privat presupune găsirea unui investitor prin intermediul unui concurs sau alte metode, care ar contribui financiar la construire. Acesta ar putea cere o parte din teren, aşa cum s-a mai întâmplat, când un investitor a solicitat 120 ha din cele 178 pe care le deţine ‘Muzeul Satului’. Dacă se cedează o parte din teren, se compromite ideea de „Muzeu al Satului”, instituţia va fi îngrădită într-un spaţiu mic”.

Bani vs interes

Pentru ca acest muzeu să fie construit ar trebui până la urmă să existe voinţă politică, aşa cum a fost acum mulţi ani când, printr-un decret al preşedintelui Mircea Snegur, s-au pus bazele. „Deţinătorul spaţiului, MNEIN, nu poate să-l întreţină”, menţionează Postică.

Mihai Ursu, directorul MNEIN, spune că după decizia luată în favoarea MC, ar trebui să părăsească terenul şi proprietarii Clubului de Golf, care au amplasat mesele şi continuă să perceapă taxe fără a da chitanţe. „Aşa cum am menţionat astă vară, aceştia funcţionează ilegal, le-am spus să plece. Ne-au comunicat că trebuie să găsească un loc unde să transporte mesele şi ce mai au acolo. Chiar săptămâna trecută, am avut o discuţie cu Ostapenco care ne-a spus că în această săptămână vor elibera spaţiul”, a declarat Ursu. În acelaşi timp, directorul MNEIN susţine că nu are posibilitatea să asigure paza şi curăţenia spaţiului: „Ne-am adresat guvernului, dar acesta este demis, prin urmare, adresarea noastră a rămas în aer”.

Moară de vânt

Alexandru Muşcinschi, preşedintele Fundaţiei „Viitorul Moldovei”, pe de altă parte, spune că se va adresa la CEDO ca să i se facă dreptate. „Nu am fost invitaţi la şedinţele de judecată, hotărârea a fost luată în lipsa noastră. Avem toate actele la mână, vom merge mai departe. Considerăm că avem dreptate”, afirmă preşedintele fundaţiei.

Roman Ostapenco, solicitat de JURNAL, s-a dovedit a fi mai zgârcit la declaraţii. „Nu pot să vorbesc. La revedere”, au fost singurele rostite de acesta.

Preotul Sergiu Curnic, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, restaurată la finele anului 2011, se teme pentru locaşul sfânt, mai ales că vremea începe să se încălzească. „Au început deja petrecerile. Chiar dacă a fost şi mai frig, circa 100 de persoane au încins grătarele şi au dat volumul la muzică, încât nu puteam să oficiez slujba”, a declarat pentru JURNAL preotul.

Parohul spune că n-a observat nicio mişcare care ar arăta că vor să scoată tarabele. „Din contra, din ce în ce mai multă lume vine să se odihnească. Acest fapt ne îngreunează munca. Plănuim să aducem aici o moară de vânt, dar atâta timp cât sunt aici, nu putem face nimic”, spune acesta.

Marina LIŢA

 Articole asemănătoare:

• „Viitorul Moldovei” şi aprecierile lui Focşa
• Drăgaica scoate covoarele la soare
• Biserica de lemn din Hirişeni, montată la Muzeul Satului din Chişinău

Interviu cu Philippe Beke, ambasadorul Regatului Belgiei în Republica Moldova cu sediul la Bucureşti

– Anul acesta s-au împlinit 21 de ani de relaţii moldo-belgiene. Cum apreciaţi evoluţia acestora?

Într-adevăr, în 21 de ani de relaţii bilaterale, s-au realizat multe lucruri frumoase. Din martie 1992, Ambasada Regatului Belgiei la Moscova reprezenta statul nostru şi în Republica Moldova. Din 2002 însă, relaţiile dintre Republica Moldova şi Regatul Belgiei erau realizate prin Ambasada Regatului Belgiei la Bucureşti. La Moscova aveam mai multă informaţie despre evoluţia politică a RM, conflictul transnistrean şi alte probleme. Însă după ce ne-am mutat la Bucureşti, Uniunea Europeană era implicată în lărgirea graniţelor UE. Apoi, pas cu pas, aspiraţiile de integrare europeană ale RM au dominat relaţiile bilaterale. A fost deschisă Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) belgiană – o punte între întreprinderile belgiene care vor să apară pe piaţa moldovenească, dar şi o punte pentru produsele moldoveneşti de calitate pe piaţa belgiană.

– Şi dacă a venit vorba despre relaţiile economice, care sunt principalele sectoare de care sunt interesaţi investitorii belgieni?

Există trei tipuri de investiţii. Primul constă în orientarea spre piaţa de investiţii. În acest sens, în apropierea Chişinăului funcţionează o companie care produce ciocolată, nu doar pentru R. Moldova, dar şi pentru Ucraina şi Serbia. Sunt companii care se ocupă de procesarea cărnii, lemnului.

Al doilea tip de investiţii ţine de externalizarea resurselor. Vorbim aici de companiile care se ocupă de fabricarea unor produse pentru export. O întreprindere cu capital belgian produce biciclete de curse pe care le exportă în Germania, Franţa, Belgia.

Cel de-al treilea tip este back office-ul (procesele interne ale unei întreprinderi – producţie, logistică, stocuri, contabilitate, gestiunea resurselor umane etc.). În acest sens, în RM funcţionează de ceva timp un call center. O companie oferă asistenţă contabilă pentru businessmenii care vor să investească în RM. Circa 50 de companii belgiene funcţionează în RM.

Ţin să menţionez de asemenea că CCI din Antwerpen s-a angajat să sprijine, printr-o cooperare cu Camera de Comerţ din Republica Moldova, calitatea produselor întreprinderilor moldoveneşti, pentru a da o şansă mai mare acestora pe pieţele europene, care presupun aplicarea dobânzilor comunitare. Valoarea schimburilor comerciale între Belgia şi Republica Moldova nu este foarte mare, dar există un potenţial capabil să întărească relaţiile comerciale.

– Ar putea oamenii de afaceri belgieni să investească în agricultura moldovenească?

Agricultura este un domeniu interesant, pentru că R. Moldova are soluri bune şi oportunitate de a lărgi terenurile arabile. Există o companie belgiană care a achiziţionat 800 de hectare de teren în nordul RM, pentru o afacere în domeniul agricol. Businessmenii belgieni colaborează cu fermierii moldoveni în domeniile producerii, comerţului. A treia categorie sunt cei care procesează.

Am discutat cu Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, despre dezvoltarea unei companii care ar acorda asistenţă companiilor moldoveneşti să-şi acrediteze produsele pentru a putea pătrunde mai uşor pe piaţa europeană. O bună parte din fermieri care se ocupă cu producerea produselor agricole consideră că dacă îşi ccresc culturile fără chimicale, au fructe şi legume bio. E un proces mult mai complicat. În România, o companie belgiană este interesată de achiziţionarea produselor de calitate bună, pe care să o menţină constant.

– Cum apreciaţi comunicarea dintre Dvs., în calitate de ambasador, şi autorităţile RM?

Elita politică din RM este deschisă discuţiilor. Partea moldovenească îşi expune de asemenea punctul de vedere. Aceasta nu înseamnă că se ajunge de fiecare dată la un consens. Pentru a sărbători 21 de ani de colaborare economică, diplomatică, culturală şi socială, a fost organizată o serie de evenimente. Nu le poţi face fără suportul autorităţilor.

– Evenimentele din ultimele săptămâni au aruncat RM într-o nouă criză politică. Cum apreciaţi situaţia politică din Republica Moldova?

R. Moldova are rezultate bune în domeniul integrării europene. Reformele stabilite de Parteneriatul Estic au fost implementate cu succes şi rezultatele sunt vizibile. Sperăm că această criză este temporară şi, în timpul apropiat, va fi ales un guvern pentru a continua lucrul. Aceasta ţine de decizii politice, de legislaţia locală. RM are nevoie de un guvern funcţional.

– Problema transnistreană persistă de mai mulţi ani. Credeţi că se va fi posibilă rezolvarea acesteia în timpul apropiat?

Acum un an, odată cu alegerea lui Evgheni Şevciuc în funcţia de preşedinte al rmn şi reluarea negocierilor în formatul 5+2 cu sprijinul Germaniei (finele lui 2011), eram foarte optimişti. Au fost făcuţi mai mulţi paşi în perioada în care Irlanda a preluat preşedinţia OSCE-ului. Însă s-a dovedit mai dificil decât ne-am aşteptat.

Demiterea guvernului de la Chişinău în perioada în care negocierile în formatul 5+2 de la Lvov nu au dat rezultate pozitive scade şansa. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie de continuat. Vreau să amintesc aici un proverb chinezesc: „Un salt mare se face cu paşi mici”. În unele situaţii poţi să faci paşi mari, iar în altele trebuie să fii atent.

– De câte ori pe an veniţi la Chişinău?

Minimum de cinci ori. Cred că atunci când eşti ambasador, trebuie să-ţi faci timp să vizitezi ţara în care eşti acreditat, pentru a-i înţelege mai bine necesităţile. În România, de exemplu, am vizitat aproape toate oraşele. În RM am fost în Găgăuzia, Transnistria. Voi pleca acum (miercuri – n.a.) la Bălţi, Soroca şi Ungheni. Încercăm să stabilim o cooperare belgiano-româno-moldovenească. Vom începe în zona de frontieră. Am vizitat mai multe mănăstiri, cetatea Bender. Am vizitat combinatele de vinuri. Deşi nu este diplomatic, spun că îmi plac mult vinurile moldoveneşti.

– Familia vă este aproape?

Soţia mea, Catherine Wyckaert, lucrează la Bruxelles ca director al unei şcoli de arte. Ea vine des la Bucureşti. A fost şi în RM. Dar are activitatea ei artistică în Belgia care îi ia mult timp. E fiica unui pictor celebru, Maurice Wyckaert, şi i-a moştenit dragostea pentru artă.

Cei doi copii ai mei lucrează deja, ne vedem de câteva ori pe an. Familia se reuneşte o dată pe an, pentru că fiica mea, 20 de ani, lucrează pentru Comisia Europeană. Acum lucrează pentru Naţiunile Unite în Tanzania. Fiul meu, 25 de ani, lucrează la Beijing. Comunicăm prin intermediul internetului.

– Pe final de interviu, ce mesaj aveţi pentru cititorii JURNALULUI?

În fiecare an, odată cu venirea Mărţişorului, te încarci cu energie pentru tot anul. De aceea, primăvara este anotimpul în care se pun dorinţe, se stabilesc noi obiective, la care se munceşte tot anul pentru a le realiza. Viitorul moldovenesc este unul frumos atâta timp cât există determinare şi dorinţă de a merge mai departe.

Interviu realizat de Marina LIŢA

 Articole asemănătoare:

• Şase ambasadori au primit agrementul ţărilor de acreditare
• O senatoare belgiană propune o „grevă a sexului”, până la rezolvarea crizei politice // Lumi paralele
• Fondatorul WikiLeaks: Obama trebuie să demisioneze dacă a aprobat spionarea funcţionarilor ONU

Interviu cu Kara McDonald, şef adjunct al misiunii SUA în Republica Moldova

– Aţi venit acum două luni în Republica Moldova. Ce ştiaţi despre RM până a ajunge aici?

E prima mea revenire în această parte a lumii după 10–12 ani de absenţă. Am lucrat în România şi este o adevărată plăcere să mă întorc în regiune. Am venit cu întreaga familie, soţul meu şi cei doi băieţei. Cel mai mare are 20 de luni, iar cel mai mic, patru. Am aşteptat cu nerăbdare să vin în R. Moldova, să văd locurile din afara Chişinăului, să aud din nou limba română. Trebuie să spun că mi s-a părut interesant să văd multe diferenţe aici. Am descoperit aspecte unice ale culturii acestui spaţiu, am studiat istoria Republicii Moldova şi dezvoltarea democraţiei moldoveneşti. E primul stat ex-sovietic în care voi lucra.

– Care sunt aspectele de care vă veţi ocupa la Chişinău?

Suntem aici pentru a susţine R. Moldova în dezvoltarea economică, politică. Susţinem de asemenea reformele pe care Chişinăul şi le-a asumat, precum şi Integrarea Europeană.

– Care au fost persoanele ce v-au îndrumat să urmaţi această carieră? E greu pentru o femeie să fie mamă şi să aibă o carieră de succes?

Cred că e foarte important să recunoaştem că în spatele succesului unei persoane este o echipă care a ajutat-o, i-a oferit susţinere. Vă pot spune că am fost binecuvântată să am în viaţa mea asemenea persoane. Am avut mulţi mentori care au investit în mine. Aş putea începe cu părinţii mei, care m-au susţinut enorm. Mama este director executiv de teatru. Tatăl meu este doctor la pensie. El provine dintr-o familie în care, în afară de el, nimeni n-a avut studii superioare. Aşa că m-a învăţat că totul este posibil. De la mama am luat perseverenţa şi determinarea. E important să menţionăm că orice persoană de succes este reprezentată de o echipă. Guvernul SUA susţine femeile foarte mult. O face în beneficiul societăţii. Sunt de acord cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, dna Ingrid Tersman, că doar prin abilitarea femeilor şi a bărbaţilor putem obţine dezvoltare economică şi democratică.

– Ce calităţi ar trebui să aibă o persoană pentru a reuşi?

Aşa cum am menţionat mai sus, ai nevoie de determinare, inteligenţă şi perseverenţă. În acelaşi timp, un mentor bun te poate face să reuşeşti mai multe. Pentru noi este important să susţinem femeile, în special, cele tinere.

Aşa că Guvernul SUA sprijină tinerele în studierea deprinderilor de viaţă şi a calităţii de lider. De asemenea, în această săptămână, am trimis zece femei ofiţeri din Republica Moldova în Georgia pentru a studia networking-ul, au participat la traininguri de dezvoltare profesională. Am avut plăcerea să fac cunoştinţă cu fiecare în parte înainte ca ele să plece şi vreau să vă spun că sunt minunate. Ele reprezintă un model pentru femeile din societatea moldovenească.

– Transmiteţi un mesaj femeilor care citesc JURNAL de Chişinău.

Primul lucru pe care aş vrea să-l transmit femeilor este să creadă în sine, totul este posibil. Găsiţi alte persoane care cred în aceleaşi vise ca şi dumneavoastră. Susţineţi-vă una pe alta. Vă doresc putere şi curaj.

Interviu realizat de Marina LIŢA

Casetă

Kara C. McDonald este șef adjunct al Misiunii Statelor Unite ale Americii la Chișinău. A ocupat funcţia de director al Oficiului Haiti și a fost coordonator adjunct pentru Haiti la Departamentul de Stat al SUA. A ocupat funcţia de director pentru ONU şi operațiuni internaționale la Consiliul Național de Securitate între 2007 şi 2009.

În perioada 2006–2007 a fost asistent special al lui R. Nicholas Burns, fostul subsecretar de stat pentru afaceri politice. De asemenea, a fost director adjunct pentru planificare în cadrul Oficiului Coordonatorului pentru Reconstrucție și Stabilizare, responsabil pentru portofoliul Republicii Cehe la Departamentul de Stat, consilier politic la Ambasada SUA din Port-au-Prince şi ofiţer pe probleme economice la Ambasada SUA la București.

Înainte de a se alătura Departamentului de Stat al SUA, a fost stagiară în domeniul administrației prezidențiale în cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională în Kosovo, Haiti, Macedonia, Croația. A fost supervizor pentru alegeri în Bosnia-Herțegovina în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. Are diplomă în literatura franceză și comparată de la Universitatea din Michigan, şi masterat la Școala Fletcher de Drept și Diplomație. Vorbește franceza, rusa și româna. E căsătorită şi are doi copii.

M.L.

 Articole asemănătoare:

• Plăcinte cu pământ
• Experţii vor lua decizia dacă va pleca sau nu Burghilă în Haiti
• Sex la birou

Orice aviz al Comisiei de la Veneţia este unul de recomandare, şi nu imperativ

Comisia de la Veneţia recomandă RM să declare neconstituţională legea privind interzicerea simbolurilor comuniste, altfel va mai pierde un caz la CEDO. Potrivit lui Victor Popa, preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi (CJNI), Parlamentul RM a condamnat regimul totalitar comunist şi utilizarea simbolicii acestuia, şi nu simbolurile PCRM. În opinia comentatorului politic Oazu Nantoi, legea respectivă este o răfuială cu PCRM, şi nu o încercare de a lupta cu trecutul comunist.

Interzicerea simbolurilor comuniste contravine drepturilor omului și libertăţii de exprimare. Aceasta este poziția oficială a Comisiei de la Veneția. Christoph Grabenwarter, raportor al Comisiei de la Venetia în acest dosar, a declarat, în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”, că a fost adoptată o lege care încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi libertatea de exprimare.

Au fost condamnate simbolurile regimului comunist

„Dacă interzicerea se referă la un partid politic dintr-un stat democratic, acest lucru nu este permis. Candidaţilor trebuie să li se acorde posibilitatea să se identifice cu simbolurile partidului din partea căruia candidează”, a menţionat Grabenwarter.

Potrivit preşedintelui CJNI, Victor Popa, a fost condamnat regimul totalitar comunist, care a comis crime împotriva populaţiei, prin urmare, a fost interzisă utilizarea simbolurilor acestui regim, şi nu ale PCRM. „Acestea sunt lucruri diferite, ne înscriem perfect în prevederile articolului 10 al Convenţiei”, a declarat pentru JURNAL Popa.

„Incapabili de a edifica un stat democratic”

Totodată, comentatorul politic Oazu Nantoi opinează că evenimentele de la sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 au demonstrat că cei care locuiau pe teritoriul fostei RSSM s-au dovedit a fi incapabili de a edifica un stat democratic.

„După colapsul URSS-ului, nu a fost adoptată legea lustraţiei şi foştii ofiţeri KGB, inclusiv cei din secţia a V-a care luptau împotriva ‘naţionalismului românesc’ au rămas în structurile de stat ale RM. Partidul Comunist, inclusiv organizaţia sa republicană, nu a fost interzis prin lege, ci printr-o decizie a Sovietului Suprem. La 25 februarie 2001, a avut loc revanşa PCRM-ului, care, exploatând nostalgia societăţii moldoveneşti, a revenit la guvernare”, spune Nantoi.

Comuniştii au secerat sute de mii de oameni

Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici, susţine că atâta timp cât comuniştii au fost la putere, chiar şi în Rusia, au secerat zeci de mii de oameni. „Sub acest simbol au fost împuşcaţi oameni, părinţii noştri au fost duşi în lagăre. Noi vom lupta ca secera şi ciocanul să nu se mai întoarcă în Basarabia”, spune Sturza.

În opinia lui Nicolae Osmochescu, doctor în drept constituţional, trebuie de ţinut cont de faptul că orice aviz al Comisiei este unul de recomandare, şi nu imperativ. „Autorităţile RM pot ţine cont sau ignora acest aviz. Este poziţia Comisiei de la Veneţia, un organ auxiliar al Consiliului Europei”, a declarat Osmochescu.

Marina LIŢA

 Articole asemănătoare:

• Simbolurile comuniste, miturile sovietice şi PCRM
• R. Moldova începe condamnarea comunismului!
• Comuniștii au rămas fără scule

O companie de taxi din Chişinău şi-a înmulţit clienţii datorită faptului că angajaţii săi vorbesc româneşte cu clienţii lor

Susţin că formează prima companie de taxi din Republica Moldova care utilizează limba română în discuţiile cu clienţii săi. Însă mai este încă mult de lucru pentru că majoritatea angajaţilor din acest domeniu sunt vorbitori de rusă şi nimeni nu le-a solicitat până acum să înveţe româna. În plus, în Chişinău există programe de operare doar în rusă copiate de la companiile de taxi din Rusia sau Ucraina.

„Un pasager mi-a plătit cu 20 de lei mai mult pentru că am vorbit cu el doar româneşte”, afirmă Igor, taximetrist din Chişinău. Bărbatul îmi spune că atunci când a fost angajat, în cadrul companiei se vorbea mai mult ruseşte, însă ulterior a început să se vorbească şi româneşte. „Avem clienţi care sunt mulţumiţi. Cu cei care nu vorbesc româneşte vorbim ruseşte. Unii colegi vorbesc chiar engleza şi greaca”, spune angajatul.

Bacşiş pentru limba română

Şi Olga, operatoare, confirmă că la început în cadrul companiei se vorbea mai mult ruseşte. „Din toamna anului 2012 administraţia a solicitat să utilizăm doar limba română. A fost dificil pentru că a trebuit să învăţăm termenii de specialitate. Toată lumea era obişnuită cu terminologia rusă, însă cine a vrut a învăţat. Unele persoane au ales să plece”, îmi spune tânăra în timp ce ridică receptorul pentru a răspunde unui apel.

Ion Gâscă, directorul companiei, declară că, la început, se vorbea mai mult ruseşte, deoarece operatoarele aveau experienţa altor companii. „Încet-încet însă, am selectat angajaţi care vorbesc limba română şi i-am instruit, nu era uşor să utilizeze terminologia corectă. M-am inspirat de pe site-urile companiilor româneşti”, ne mai spună directorul.

Au început să înveţe româna

Omul de afaceri recunoaşte că nu i-a fost uşor: „Era mai complicat, mai ales pentru cei care nu vorbeau deloc româneşte. Dar au început să înveţe, le-am dat răgaz două–trei săptămâni. Angajăm şi românofoni, dar le solicităm să ştie şi româneşte. Nimeni nu are pretenţii, încet-încet învaţă”.

Acest fapt n-a redus numărul clienţilor, „dimpotrivă, unii, când au auzit că operatoarele vorbesc doar româneşte, au devenit clienţi fideli. Luna februarie este o perioadă grea pentru companiile de taxi, noi, în schimb, avem multe solicitări. Au ales serviciul nostru deputaţi, scriitori, interpreţi de operă etc.”, spune mândru administratorul.

Ion Gâscă mai susţine că maşinile lor au un design deosebit: „E exact ca al taxiurilor din Londra. Avem şi uniformă pentru cei 45–50 de taximetrişti. Acum, în perioada rece, au cerut să nu le poarte, dar cum se va încălzi, îi veţi vedea în uniformele lor”.

Sistem de operare în rusă

Cu toate acestea, încă nu toate lucrurile sunt puse la punct. Operatoarele folosesc un program de operare rusesc. „Toate programele de operare din Republica Moldova sunt în limba rusă. Nu este problema noastră, ci a programatorilor, ei copiază programele din Ucraina şi Rusia. Nu e dificil de elaborat un program de operare în română, dar nu s-a solicitat. În Chişinău funcţionează 40 de companii de taxi din care numai una foloseşte limba română, restul folosesc rusa, de aceea nu vor face un program doar pentru noi”, explică Ion Gâscă.

În acelaşi timp, directorul ne mai spune că este greşită opinia că limba rusă este mai solicitată, deoarece 70% din locuitorii capitalei sunt românofoni. „Pur şi simplu, sunt oameni care nu vor nici după 20 de ani să înveţe limba româna”, susţine administratorul companiei care face astăzi un an de activitate.

Concurenţă neloială

Administratorul opinează că legislaţia lingvistică ar trebui să fie mai strictă, iar amenzile mai mari, „doar aşa vom reuşi să introducem româna în taximetrie. E plăcut atunci când urci în maşină şi eşti salutat în limba acestui stat. Pasagerii înţeleg că sunt în R. Moldova, nu în altă parte”. În plus, omul de afaceri şi-ar dori, în principal, concurenţă loială: „Sunt companii ai căror şoferi nu lucrează oficial şi taximetrişti ce nu achită taxele la stat”.

Marina LIŢA

 Articole asemănătoare:

• Cheamă taxiul în limba română!
• „Cheamă taxiul în limba română!”
• Campanie „Cheamă taxiul în limba română!”

Analiştii politici întrevăd patru opţiuni: alegeri anticipate, retragerea lui Plahotniuc, formarea unui guvern minoritar sau resemnarea acordului

Situaţia politică devine tot mai tensionată de la o zi la alta. Societatea este în aşteptarea paşilor pe care îi vor face cei trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană. Analiştii politici susţin că în situaţia creată se întrevăd patru opţiuni: alegeri anticipate, retragerea lui Plahotniuc, formarea unui guvern minoritar sau resemnarea acordului.

Viaţa politică moldovenească a luat foc miercuri după declaraţiile liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a adus mai multe acuzaţii Partidului Democrat din Moldova (PDM) şi a anunţat că formaţiunea pe care o conduce anunţă ieşirea sa din acordul de constituire a AIE 2. „PLDM se adresează partenerilor din AIE să înceapă neîntârziat negocierea unui nou acord de redresare şi funcţionare în continuare a majorităţii parlamentare în baza componentelor AIE, cu excluderea din textul noului Acord a prevederilor neconforme prevederilor legilor şi practicilor democratice”, a declarat miercuri Filat.

Declaraţii

Reacţia lui Marian Lupu, liderul PDM, nu s-a lăsat aşteptată. Acesta a declarat că premierul încearcă să ascundă că în toamnă nu va fi semnat acordul de asociere şi vrea să dea vina pe partenerii de Alianţă. În acelaşi timp, preşedintele RM Nicolae Timofti a anunţat, prin intermediul lui Vlad Ţurcanu, purtătorul său de cuvânt, că se va întâlni cu toţi liderii din AIE. Ieri a ieşit cu o declaraţie şi Mihai Ghimpu, preşedintele PL, care a comunicat că Alianța trebuie păstrată, fără schimbări, iar cei doi Vlazi să plece din politică. Acesta a repetat acuzaţiile aduse de Marian Lupu la adresa premierului că RM nu va semna în toamnă acordul de asociere.

La rândul său, Vlad Plahotniuc a menţionat că guvernul nu mai are suport politic în Parlament din momentul în care a denunţat Acordul de formare a AIE. „Cât ţine funcţia de prim-vicepreşedinte, eu am fost votat de întreagă componenţă a Alianţei şi am fost reconfirmat. Îl aşteptăm şi pe Filat în Parlament să-l reconfirmăm”, a menţionat Plahotniuc.

„Halal de aşa democraţie”

Analistul politic Oazu Nantoi a menţionat că, potrivit Constituţiei, votul de încredere faţă de guvern poate fi cerut de cel puţin o treime din deputaţi. „Trebuie să se vină cu o propunere în Parlament care va fi ulterior inclusă în şedinţa Parlamentului. Iar după asta, dacă este inclusă pe ordinea de zi, cel puţin 51 de deputaţi trebuie să dea votul de neîncredere guvernului şi acesta cade. Dacă politicienii noştri nu citesc Constituţia, halal de asemenea democraţie”, a declarat Nantoi în cadrul emisiunii „Ediţie specială” a JURNAL TV.

„În această situaţie se creează impresia că nimeni nu a citit ce a scris domnul Filat, în primul rând, dl Lupu şi Plahotniuc. E vorba de renegocierea clauzelor Acordului de constituire a AIE care sunt ilegale”, a continuat Nantoi.

Analiştii politici au schiţat unele scenarii care ar putea urma după declaraţiile din 13 februarie 2013 – alegeri anticipate, retragerea lui Plahotniuc, formarea unui guvern minoritar sau resemnarea acordului.

Responsabilităţi

„PLDM poate rămâne cu întreg guvernul, adică să fie un executiv minoritar, iar cele două partide ale AIE trec în opoziţie. Nu va fi o sarcină deloc uşoară în mai puţin de un an să-ţi asumi tot ce nu a reuşit Alianţa în trei. Totuşi nu cred că cineva o să se grăbească să-şi asume o asemenea responsabilitate”, consideră Doru Petruţi, directorul IMAS, la PRO TV.

„Ideea alegerilor anticipate va însemna o dezamăgire din partea societăţii. Au fost făcute foarte multe investiţii pentru ca RM să meargă spre Europa”, a precizat Petruţi. În acelaşi timp, Doru Petruţi este de părere că PLDM nu va risca să meargă la o reconfigurare a componentelor Alianţei. „Aici riscurile sunt foarte mari, deoarece există un traseu istoric, iar liderul creştin-democrat Iurie Roşca a fost taxat dur”, a menţionat Petruţi.

În viziunea analistului Vitalie Ciobanu, un alt scenariu ar fi retragerea lui Plahotniuc. „Filat a spus că a răbdat de dragul interesului naţional, dar care interes naţional când avem sate părăginite, lipsa de medici”, a menţionat Ciobanu.

Optimism

În acelaşi timp, Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM, crede că liderii AIE trebuie să se reaşeze la masa de negocieri. „Trebuie să luăm o decizie cu toţii împreună. Există lucruri bune şi probleme care ar trebui să le eliminăm. Dar trebuie să o facem în cadrul AIE. Eu rămân optimist”, a comunicat Diacov pe un ton împăciuitor la postul naţional de televiziune.

Alexandru Solcan, profesor universitar în ştiinţe politice, susţine că societatea moldovenească are aşteptări mari din partea preşedintelui RM, dar, din păcate, acesta nu are toate pârghiile necesare de a se implica cum aşteaptă cetăţenii. „Gestul lui Filat este salutabil. Timpul însă a fost ratat. Trebuia să se ia această decizie din vară. În acelaşi timp, componentele AIE sunt sortite să rămână împreună”, a conchis Solcan.

Marina LIŢA

 Articole asemănătoare:

• Liderii AIE se învinuiesc reciproc de trădare
• Scenarii apocaliptice pentru AIE
• AIE nu mai există

Fundaţia „Bill şi Melinda Gates” va investi trei milioane de lei în bibliotecile din Republica Moldova

Bibliotecile din Republica Moldova vor avea o nouă şansă să crească. Potrivit bibliotecarilor, instituţiile vor deveni centre comunitare, dar pentru ca aceasta să se întâmple, ar trebui să existe implicare, colaborare şi dorinţa de a lucra.

Biblioteca raională din Leova s-a îmbrăcat marţi în straie de sărbătoare, a deschis larg uşile şi a întâmpinat oaspeţii. Unii au venit din Chişinău, alţii au traversat Atlanticul pentru a ajunge la deschiderea primului Centru Regional de Formare pentru bibliotecari – parte a rețelei pilot de biblioteci „Novateca”. „E un eveniment istoric, suntem mândri de deschiderea Centrului în localitatea noastră”, a dat startul discursurilor Eufrosinia Greţu, preşedintele raionului Leova.

Centru pentru toţi

Valentina Naşcu, directoarea Bibliotecii publice raionale Leova, spune că, prin intermediul proiectului pilot „Novateca”, instituţia a fost dotată cu zece calculatoare, imprimantă, scaner şi alte aparate ce le-au uşurat lucrul. „Până a se apuca de lucru, bibliotecarii au fost instruiţi, au participat la diferite traininguri în cadrul cărora au învăţat ce este internetul, cum să deschidă un cont pe skype, lucruri importante şi utile”, spune emoţionată Naşcu.

Aceasta a mai menţionat că Centrul deschis la Leova va servi nu doar la organizarea trainingurilor pentru bibliotecari, dar va putea fi folosit şi de către locuitorii oraşului Leova. „Deja au început să vină oameni pentru a naviga pe internet. Vorbesc cu rudele plecate peste hotare. În timp ce îşi aşteaptă rândul, mai răsfoiesc câte o carte”, spune directoarea bibliotecii.

„De ce mai avem nevoie de bibliotecă?”

„Unii primari se întrebau de ce mai avem nevoie de bibliotecă în comunitate. Acum această întrebare nu mai există. Au înţeles că biblioteca va deveni un centru comunitar”, ne spune Mariana Jalbă, directoarea Bibliotecii raionale Hânceşti. Aceasta susţine că a trecut timpul când bibliotecile erau considerate ca depozite de cărţi. „Dotarea acestora cu computere şi internet le transformă într-un adevărat centru, mai ales în localităţile care au rămas fără şcoli şi grădiniţe. Nu puteam rămâne în continuare la nivelul anilor 90. Avem posibilitatea să mergem în pas cu lumea. În acelaşi timp, va creşte încrederea în bibliotecari. Am o colegă care a lucrat toată viaţa la biblioteca din sat cu un salariu de 800 de lei. Soţul îi spunea să lase serviciul şi să facă ceva mai util. După ce a participat la programul de instruire, a fost solicitată să vorbească pentru mai multe televiziuni, după asta bărbatul şi-a schimbat atitudinea. Merge prin sat şi le spune tuturor că soţia sa este bibliotecară. De asta aveau nevoie bibliotecarele noastre, de o mână întinsă şi de recunoaşterea lor profesională. Acum cred că vor înceta să fie la fel de modeste şi vor cere mai mult respect din partea autorităţilor”, spune Mariana Jalbă.

Potrivit organizatorilor, Bill Gates are o filozofie democrată şi susţine că nu poate intra în casa cuiva să facă ordine. De aceea a fost lansat proiectul pilot pentru doi ani şi, în funcţie de rezultatele obţinute, se va decide dacă va continua sau nu.

Sandra Fried, reprezentant al Fundaţiei „Bill & Melinda Gates” care susţine financiar reutilarea bibliotecilor şi deschiderea centrelor regionale, menţionează că proiectul „Novateca” face parte din Programul „Global Libraries” deschis în Statele Unite ale Americii. „Prima ţară, după SUA, în care a fost implementat proiectul a fost Chili. „Novateca” este proiectul pilot pentru RM. În fiecare ţară, programul are o denumire proprie şi o organizaţie care îl implementează. În R. Moldova programul este implementat de IREX, în timp ce în Chili de Ministerul Educaţiei”, explică Fried.

Parteneri de încredere

Fried mai susţine că punctul forte al Republicii Moldova este că bibliotecile sunt deja formate. „Aş vrea ca acest proiect să meargă înainte, deoarece avem oportunitatea să contribuim la dezvoltarea şi creşterea bibliotecilor”, opinează reprezentantul fundaţiei.

Megan O’Connor, specialist principal al organizației IREX pentru Inițiativa „Global Libraries” pentru România, Ucraina şi R. Moldova, spune că spre deosebire de celelalte două ţări, în Republica Moldova, bibliotecarii, cu resursele modeste pe care le-au avut, au reuşit să păstreze instituţiile.

„Nu vrem să ne gândim că este un proiect pilot, dar că va avea continuitate. Sunt mai puţine provocări. Pentru aceasta avem nevoie de parteneri de încredere şi implicare”, spune O’Connor.

Prima doamnă Margareta Timofti, prezentă la eveniment, a fost denumită şi prima bibliotecară a RM. „Proiectul ‘Novateca’ vine în Republica Moldova în condiţiile în care doar 15% din bibliotecile de aici sunt dotate cu calculatoare şi doar 11% au acces la internet. Este unica şansă pentru biblioteci de a-şi moderniza activitatea”, a menţionat Margareta Timofti.

Novateca

Proiectul pilot „Novateca” a demarat în 2011. În această perioadă au fost selectate 68 de biblioteci care vor fi dotate cu computere. De asemenea, pe întreg teritoriul RM vor fi deschise cinci centre regionale de formare, care vor instrui peste 100 de bibliotecari pentru a putea utiliza noile resurse tehnologice în beneficiul comunităţilor.

Proiectul „Novateca” este susţinut financiar de către Fundaţia „Bill şi Melinda Gates”, prin intermediul IREX Moldova în cooperare cu Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). La etapa pilot, pentru dezvoltarea bibliotecilor şi transformarea lor în centre comunitare vor fi alocate trei milioane de dolari.

 Marina LIŢA

Articole asemănătoare:

• 500 000 de dolari de la Bill Gates pentru bibliotecile din RM
• „THE GATES”, primul muzical din Moldova, atacă tema migraţiei
• INOVAŢIE // În R. Moldova a fost lansată prima bibliotecă digitală

Un medic trebuie să devină prieten al pacientului bolnav de cancer, dar să nu se ataşeze de el

Sunt doctori care pot pune pe picioare pacienţi. Însă atunci când primii nu reuşesc, cei din urmă recurg la asistenţă paliativă, o ramură nouă a medicinei în Republica Moldova. Deşi ştiu că pacienţii lor nu vor mai fi la fel ca înainte, aceştia îi vizitează de două–trei ori pe săptămână, vorbesc cu ei, le aduc medicamente, pansamente şi alte lucruri necesare. Aceşti doctori trebuie să fie – de la caz la caz – psihologi, preoţi şi asistenţi medicali.

Completarea dosarelor pacienţilor, introducerea datelor în computer, împărţirea ajutoarelor pentru beneficiari – lucrul e în toi la ora nouă dimineaţa la Fundaţia Filantropică Medico-Socială „Angelus Moldova”. În timp ce doctorii îi sună pe pacienţi, asistentele medicale transportă cu maşina medicamentele şi lucrurile necesare bolnavilor. Un ultim apel şi ne pornim împreună cu medicul Natalia Carafizi şi asistenţa medicală Cristina Derevenco să vizităm una dintre paciente.

Doctor la „Hospice Angelus” de 12 ani

„E bolnavă de cancer mamar de mai mulţi ani”, ne spune Natalia Carafizi care lucrează de aproape 12 ani în cadrul „Angelus Moldova”. „În 2001, când am absolvit Universitatea de medicină, se găsea mai greu de lucru. Atunci s-a deschis ‘Angelus Moldova’, directorul mi-a dat o şansă, chiar dacă nu aveam experienţă în acest domeniu”, îşi aminteşte femeia.

Ca orice început, nu a fost deloc uşor, „dar era interesant, domeniu nou, despre care am auzit în ultimul an de studii. La universitate nu se învaţă îngrijirea paliativă. La început, eram doctor, psiholog şi soră medicală”.

Valiza şi hulubii

Din vorbă în vorbă, ajungem în sectorul Râşcani al capitalei. În apartamentul cu o cameră curat şi luminos, se aude un cântec vesel. Silvia se grăbeşte să se aşeze ca să nu ne întâmpine culcată. În timp ce asistenta îi masează mâna dreaptă, inflamată după o intervenţie chirurgicală, medicul o întrebă ce a mâncat, cum a dormit, cum se simte. „Are nişte mâini de aur”, spune femeia uscăţivă, uitându-se la Cristina, care îi masează în continuare braţul.

„Azi v-aţi pregătit de venirea noastră, aţi legat părul în două gâţe”, îi spune Natalia Carafizi. „Pe vremuri, eram mai frumoasă, pe 18 februarie, voi împlini 55 de ani. Am avut şi un cavaler care a vrut să se însoare cu mine. A venit cu valiza şi hulubii. Când a auzit de boala mea, şi-a luat valiza, iar hulubii i-a lăsat”, glumeşte bolnava, în timp ce medicul îi schimbă pansamentul. Geme de durere, dar nu uită să zâmbească.

„Prima dată am aflat de boală cu 15 ani în urmă. Am văzut unele persoane fără păr după chimioterapie şi m-am speriat că şi eu voi fi aşa. Am fugit”, îşi întrerupe cu tristeţe gândul.

Fiul o ajută cu tot ce îi trebuie. Lângă ea se află permanent Valentina, din păcate, aceasta are gospodărie acasă şi mâine (vineri – n.a.) va pleca să vadă ce se întâmplă acolo. „Mă tem să rămân singură, mai ales noaptea, când creşte durerea”, menţionează Silvia, o umbră de tristeţe îi atinge chipul frumos.

Au nevoie de comunicare

După o oră, îi urăm Silviei sănătate multă şi ne pornim la drum. Privindu-ne cu tristeţe, Silvia ne îndeamnă să o mai vizităm. „De multe ori, acestor persoane le lipseşte comunicarea. Nu e uşor să oferi îngrijire paliativă. Dacă ai înţeles din start că nu este al tău, mai bine renunţi. Nu te va acuza nimeni de nimic. Un medic trebuie să devină prieten al pacientului bolnav de cancer, dar să nu se ataşeze de el”, explică medicul.

Uneori ar putea să nu ajungă

Spune că s-ar putea uneori să nu ajungă la pacient. „Ieri (miercuri – n.a.) ne-am pornit să vizităm pacienţii. Pe drum ne-a sunat o colegă şi ne-a anunţat că cea de-a doua persoană la care trebuia să ajungem a murit. Nu ai timp să te învinovăţeşti pentru că înţelegi că asta e viaţa. Dar ceva rămâne în suflet”, intervine Cristina Derevenco.

Natalia Carafizi spune că mai este mult de lucrat în domeniul îngrijirii paliative. Acest domeniu e privit de unii medici ca o simplă discuţie sau ca simplă asistenţă medicală. „Pacienţii sunt în evidenţa medicilor de familie. E meteahna sistemului, medicul de familie se sperie şi îi trimite la Institutul Oncologic. Acolo medicul înţelege că nu-i mai ajută niciun fel de tratament, pentru că trebuie deja să aplice tratamentul simptomatic. La noi ajung de cele mai dese ori de sine stătător. Cred că ar trebui de creat un mecanism în care să colaborăm cu medicii de familie”, opinează femeia.

Viaţa e una

Spune că şi-ar dori să poată oferi asistenţă paliativă mai multor persoane: „Ne dăm seama că sunt mai mulţi bolnavi, dar nu reuşim să ajungem la toţi. Nu putem oferi sănătatea noastră oamenilor, le alinăm durerea celor cărora doctorii nu le mai pot face nimic”.

Consideră că cel mai greu este să găseşti portiţa prin care să ajungi la inima pacientului şi a rudelor acestuia: „Nu toate familiile acceptă diagnoza de cancer. Oamenii nu realizează că nu se mai poate face nimic. Trebuie să-i facem să înţeleagă că se poate trăi ultimele clipe fără durere şi cu demnitate”.

Natalia Carafizi realizează în fiecare zi importanţa zilei de azi. „Înainte, trăiam pentru pacienţi. Am înţeles că dacă vrei să fii bun, trebuie să existe viaţă după serviciu. Nu trebuie să planifici doar activitatea, dar şi viaţa”, conchide Carafizi.

Marina LIȚA

 Articole asemănătoare:

• Voci pentru speranță
• Oscarul său e la Hospice // OAMENI BUNI
• Lupta continuă

 Numărul de copii depăşeşte capacităţile statului Republica Moldova

Circa jumătate din copiii care ar trebui să meargă la grădiniţă sunt nevoiţi să stea acasă din cauza locurilor puţine şi a grupelor aglomerate. În acelaşi timp, oficialii din cadrul direcţiilor de învăţământ susţin că părinţii vor uneori să-şi înscrie copilul anume în grădiniţa din curtea blocului.

Marina LIŢA

Ministerul Educaţiei spune că deşi există o problemă în acest sens, încearcă să facă faţă şi, în timpul apropiat, circa 40 de grădiniţe urmează a fi deschise. Avocatul copilului Tamara Plămădeală afirmă că micuţii care nu sunt vaccinaţi sunt obligaţi să stea acasă. „Am trei anişori, dar încă nu merg la grădiniţă”, ne spune Adelina cu o mină serioasă ce ne face să zâmbim. „Eu vreau la grădiniţă să mă joc cu fete şi băieţi”, răspunde cu aceeaşi seriozitate micuţa.

Angela Caraghiaur, mama fetiţei, spune că a încercat să o înscrie pe micuţă la grădiniţa de alături din vara anului 2012. „Mi-au spus atunci că nu au locuri şi mi-au sugerat să vin în toamnă. În toamnă situaţia a fost aceeaşi. Am vrut să mă întorc la serviciu, dar n-am avut cu cine s-o las pe Adelina şi nici bani ca să angajez o bonă, aşa că stau cu ea”, ne spune femeia.

Potrivit Floricăi Rusu, şefa Serviciului management preşcolar din cadrul Direcţiei Generale Învăţământ, Tineret şi Sport (DGÎTS) Chişinău, spune că, la ora actuală, în capitală, circa zece mii de copii aşteaptă să fie cuprinşi în educaţia preşcolară. „Din cei peste 35 de mii de copii, circa 25 de mii sunt înscrişi la grădiniţe. Din luna mai, şase mii de micuţi vor începe să frecventeze şcoala şi, în consecinţă, vom avea şase mii de locuri pentru micuţii care vin din urmă”, ne-a comunicat Rusu.

„Vor lângă casă”

Aceasta afirmă că sunt unele grădiniţe în care sunt mai mulţi copii şi părinţii vor ca micuţii lor să meargă anume acolo. „Părinţilor le este mai uşor să ducă copilul în grădiniţele din apropierea casei lor şi refuză atunci când le spunem că sunt locuri în alte grădiniţe”, explică aceasta.

În acelaşi timp, oficialul menţionează că o parte din părinţi vor să trimită la grădiniţă copiii lor, chiar dacă încă nu au împlinit vârsta de trei ani. „Conform legislaţiei, copiii după vârsta de trei ani pot fi acceptaţi în instituţiile preşcolare pentru că au fost scoase creşele. Copiii cu vârsta între cinci şi şapte ani – a căror cuprindere este obligatorie – sunt instituţionalizaţi în proporţie de 98–99% în municipiul Chişinău”, menţionează Florica Fusu.

Aceeaşi situaţie se înregistrează şi în alte raioane. Eudochia Ştefârţă, şefa Direcţiei DGÎTS Orhei, spune că cele mai multe probleme sunt în oraş. „În raion funcţionează 63 de instituţii preşcolare frecventate de 4938 de copii, din cei 7964 pe care îi avem. Copiii între cinci şi şapte ani sunt asiguraţi cu locuri în grădiniţe în proporţie de 98%”, spune Ştefârţă.

Aceasta a menţionat că părinţii solicită de cele mai dese ori ca micuţii lor să fie înscrişi anume la o anumită grădiniţă. „În oraş, cartierul Slobozia Doamnei este cel mai solicitat. Probabil, deoarece sunt multe familii tinere ce au copii”, explică Ştefârţă, care a adăugat că în timpul apropiat se va încheia reparaţia într-o grădiniţă.

Dacă nu eşti vaccinat, stai acasă!

O situaţie similară întâlnim şi la Soroca. „Circa 50% din copiii pe care îi avem sunt asiguraţi cu loc în grădiniţe”, a declarat pentru JURNAL Raisa Pânzaru, şefa DGÎTS Soroca. Aceasta susţine că localităţile rurale nu se confruntă cu probleme, în timp ce „în oraş e mai complicat. Unele grupe sunt aglomerate, altele mai puţin. Totuşi putem spune că avem o problemă cu copiii de trei–cinci ani pentru că cei mai mărişori sunt în proporţie de 80% cuprinşi de educaţia preşcolară”, spune Pânzaru.

Tamara Plămădeală, avocatul copilului, menţionează că i s-au adresat persoane cu această problemă. „De regulă, le sfătuiam să meargă la Direcţiile de Învăţământ şi să încerce să rezolve problema”, spune Plămădeală.

Avocatul copiilor opinează că a mai depistat o problemă. „Copiii care nu sunt vaccinaţi nu sunt acceptaţi în grădiniţe. Astfel, mamele sunt nevoite să stea acasă şi să-i îngrijească”, explică aceasta.

Tatiana Potâng, viceministru al Educaţiei, susţine că numărul de copii este peste capacităţile statului, care se angajează să îi pregătească pentru şcoală de la vârsta de cinci ani. „Încercăm să rezolvăm problema prin amenajarea spaţiilor acolo unde sunt, deschiderea grupelor pe lângă şcolile care au rămas cu mai puţini copii şi a centrelor comunitare cu un program de câteva ore pe zi în localităţile unde grădiniţa lipseşte”, a declarat pentru JURNAL Potâng.

Cu zece mii de copii mai mulţi în grădiniţe

„Cu susţinerea Băncii Mondiale, implementăm proiectul Parteneriatul Global pentru Educaţie, în valoare de 4,4 milioane de dolari, din care un milion de dolari va merge pentru reabilitarea spaţiilor pentru grădiniţe. Am planificat să reabilităm spaţii în circa 40 de localităţi plus 50 de centre comunitare”, spune viceministrul.

Ca urmare a acestor măsuri, autorităţile speră ca până în 2014 rata de înscriere la grădiniţe să fie cu două la sută mai mare, ceea ce ar însemna cu 10000 de copii mai mulţi în instituţiile preşcolare.

 Articole asemănătoare:

• Prima grădiniţă incluzivă a fost deschisă la Orhei
• Directoarea grădiniţei unde a fost violată fetiţa de 3 de ani, demisă
• Sfinţirea unui locaş pentru îngeraşi

Sărbătoare mare la Bobeica, Hânceşti – inaugurarea grădiniţei „Ghiocel”. Oaspeţi de la Chişinău şi Hânceşti au vizitat duminică, 3 februarie, această localitate. „Mă bucur când sunt chemat la asemenea evenimente. Aceasta demonstrează că oamenii vor şi pot să lucreze ca să dezvolte localitatea în care trăiesc”, a menţionat Valeriu Lazăr, ministrul Economiei.

Lilian Musteaţă, primarul de Bobeica, a declarat că această grădiniţă le va oferi copiilor posibilitatea să se dezvolte într-un mediu curat şi modern. „După cum ştiu localnicii, erau trei grădiniţe mici şi vechi în satele Boguşeni, Danici şi Bobeica. Condiţiile erau sub orice critică, aşa că deschiderea „Ghiocelului” este un motiv de bucurie nu doar pentru cei mici, dar şi pentru educatori şi copii, care nu vor mai fi nevoiţi să fugă afară la baie”, a menţionat primarul.

După ce s-a încheiat partea oficială, cei mici au cântat şi au dansat, făcându-i pe cei mari să-şi descreţească frunţile.

„E mai bine aici. Spaţiul e mare, grupele sunt spaţioase şi luminoase. E foarte bine, pentru că în grădiniţele vechi grupul sanitar lăsa de dorit. Copiii se duceau afară. Aici sunt lavoare, e călduţ”, spune Lidia Busuioc, educatoare.

„Adelina este foarte bucuroasă. Ieri (sâmbătă, 2 februarie – n.a.) a fost la repetiţii şi s-a întors acasă entuziasmată”, ne spune o mamă, Elena Dragomir. Nu la fel de bucuroşi au fost unii părinţi din celelalte două sate: „E departe şi încă nu au găsit un transport ca să aducă copiii la grădiniţă”, ne spune o mamă indignată. Totodată, primarul a menţionat că a anunţat un tender şi că în timpul apropiat vor avea şi mijloc de transport.

M.L.

 Articole asemănătoare:

• „Scufiţa Roşie i-a spus un secret lupului”
• Copiii Moldovei, în vizorul guvernului german
• Sfinţirea unui locaş pentru îngeraşi

Din cauza legislaţiei imperfecte şi a lipsei de voinţă politică, persoanele păgubite aşteaptă ani la rând achitarea prejudiciilor

Persoanele care îşi asigură autoturismele, pentru a-şi recupera  pagubele provocate de accidentele rutiere, trec prin proceduri anevoiase. Această situaţie este determinată de faptul că valoare prejudiciului propusă de companii diferă de cea pe care o pretind persoanele asigurate. În această situaţie, instanţa de judecată este singura care poate pune punct litigiului. Experţii economici cred că această situaţie apare din cauza că asiguratorii profită de uzura autoturismului.

Natalia Halabudenco din Chişinău şofează de 17 ani. „Pe 7 mai 2011, în ziua nunţii fratelui meu, mergeam pe strada Dosoftei, eram pe drum cu prioritate. Când am ajuns la intersecţia dintre străzile Dosoftei şi Petru Movilă, am adaptat viteza maşinii la condiţiile de intersecţie. Am observat că de pe Petru Movilă venea la vale cu viteză o maşină şi am apăsat pe pedala de acceleraţie pentru a evita accidentul. N-am reuşit, m-a lovit din spate şi m-a proiectat într-un pilon”, îşi aminteşte Natalia.

„Du-te naibii de aici!”

Poliţia Rutieră venită la faţa locului a constatat vina şoferului care venea de pe Petru Movilă. „Odată ce am avut concluzia Poliţiei Rutiere, m-am adresat companiei de asigurări. Reprezentanţii acesteia mi-au spus că trebuie să consult un specialist ca să-mi stabilească valoarea prejudiciului. La scurt timp, am venit cu lista cheltuielilor, conform noilor piese auto pe care trebuie să le achiziţionez. S-au uitat la mine şi m-a întrebat dacă sunt sănătoasă. A început să strige şi m-a trimis naibii”, îşi aminteşte femeia.

Nu ştia ce să facă mai departe. A hotărât să facă o expertiză independentă: „Expertiza a fost efectuată de Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei, m-a costat 600 de lei. Având rezultatele expertizei, m-am adresat din nou companiei. Am fost întâmpinată cu aceeaşi atitudine. Au avut grijă să mă facă să mă simt vinovată că cer bani de la ei. Mi s-a spus că mi se va comunica suma pe care urmează s-o primesc printr-o scrisoare. Deşi expertiza a arătat că trebuie să mi se achite peste 57 de mii de lei, compania m-a anunţat că-mi va plăti 43872 de lei”.

Prejudiciu mai mic

Când a văzut că n-o scoate la capăt cu firma de asigurări, Natalia a hotărât să ia un avocat: „Juristul m-a sfătuit să iau banii oferiţi de compania de asigurări. Ulterior, prin intermediul procesului de judecată, vor achita restul banilor. Zis şi făcut. Doar că şi aici surpriză. Persoana din cauza căreia a avut loc accidentul a acţionat Poliţia Rutieră în judecată”, povesteşte aceasta.

Avocatul Nataliei ne-a spus că, în septembrie 2011, clientul său a intentat acţiune împotriva companiei de asigurări şi a persoanei vinovate de producerea accidentului: „Conform legislaţiei, persoana vinovată de comiterea accidentului contactează compania de asigurări pentru a achita valoarea pagubei provocate de ea în timpul accidentului. Nu tânăra a contactat compania, ci clientul meu. Mai mult, aceasta a contestat în judecată procesul-verbal întocmit de poliţişti în ziua accidentului din cauza că semnul de circulaţie era întors şi nu l-a observat”, spune Irina Burac-Mihalachi, avocatul Nataliei Halabudenco.

Cert este că, dacă instanţa de judecată va considera că tânăra nu se face vinovată de accident, compania de asigurări ar putea refuza achitarea despăgubirii din lipsă de culpă.„Compania de asigurări achită despăgubiri dacă prejudiciile s-

au produs din cauza asiguratului”, explică avocatul.

„Am acţionat conform legii”

La rândul său, juristul companiei de asigurări susţine că a acţionat în conformitate cu legislaţia. „E dreptul persoanei să ne acţioneze în judecată dacă nu este mulţumită de valoarea prejudiciului propus. Considerăm că avem dreptate pentru că suma înaintată ar trebui să corespundă realităţilor noastre. Doamna a solicitat o sumă exagerată, şi noi am efectuat expertiza autoturismului. Instanţa de judecată urmează să se pronunţe care din aceste două este veridică”, comunică Andrei Grib, juristul companiei „Transelit”.

Acesta a menţionat că potrivit expertizei prezentate, Natalia Halabudenco solicită 57 de mii de lei. „Recunoaştem suma de 43872 de lei. S-a ajuns la aceste două sume pentru că la preţul pieselor auto s-a adăugat taxa pentru valoarea asigurată”, spune juristul.

Grib neagă acuzaţiile că nu i-a propus nicio sumă şi că a vorbit necuviincios cu Halabudenco: „I s-a prezentat iniţial suma de 30 de mii de lei, însă ea a venit cu o expertiză independentă, solicitând peste 57 de mii de lei. Am efectuat şi noi o expertiză, care a stabilit un prejudiciu de 43 de mii de lei”, spune Andrei Grib.

Sistem ineficient

Pe de altă parte, expertul economic Alexandru Zgardan susţine că legislaţia moldovenească obligă cetăţenii să-şi asigure automobilele. „Omul nu are de ales şi se ajung la situaţiile de mai sus, deoarece atunci când se achită despăgubirile compania ia în consideraţie uzura maşinii. Mai mult, firmele de asigurare motivează că, dacă nu vor ţine cont de acest aspect, vor da faliment. Nu am văzut nicio firmă de asigurări care să dea faliment. Majoritatea maşinilor care circulă pe străzile noastre sunt vechi, adică au peste cinci ani. Politicienii nu vor să mărească termenul din motive politice”, menţionează expertul.

Serviciul de asigurare a maşinilor există, dar este ineficient, produsul oferit de companii este inutil. Este funcţional în momentul în care ai o maşină nouă. La asta se mai adaugă concurenţa neloială dintre companii care oferă reduceri interzise prin lege. „De astăzi va fi implementat Sistemul Informaţional Automatizat de Stat, care îşi propune să elimine carenţele sistemului”, explică Zgardan.

La rândul său, Vladimir Ştirbu, şef secţie Direcţia generală supraveghere asigurări în cadrul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, menţionează că, anual, sunt înregistrate 250 de petiţii din partea cetăţenilor. „Majoritatea covârşitoare din acestea se referă la asigurarea automobilelor. O parte se referă la respectarea procedurii de întocmire a poliţei de asigurare, iar cea de-a doua – la cuantumul despăgubirilor. În ce priveşte al doilea element, este mai complicat pentru Comisie să se implice în rezolvarea litigiilor, pentru că nu suntem asiguraţi din punct de vedere tehnic să efectuăm o expertiză şi, în cazul de faţă, doar judecata poate să se pronunţe”, spune Ştirbu.Articole asemănătoare:

• „Activităţile de caritate nu ne sunt străine”
• R. Moldova nu riscă să fie exclusă din Sistemul Internațional de Asigurări Carte Verde
• De ce sunt şomerii obligaţi să se asigure?

„Când faci ce-ţi place, le reuşeşti pe toate”

Îşi dorea să devină avocat, dar sarcinile care au venit una după alta i-au dat peste cap acest vis. Cu toate acestea a reuşit să depăşească condiţia de casnică. În urma unui proiect a reuşit să pună pe picioare o mică afacere. Deşi din afacere îi vin banii pentru trai, spune că cea mai mare atenţie o acordă activităţilor de voluntariat. În 2010, a fost aleasă în funcţia de consilier local în comuna Bobeica, raionul Hânceşti. Mai nou, s-a reapucat de studiat, intenţionează să absolvească psihologia şi dreptul.

Deşi locuieşte în Chişinău, Stela Bucur nu uită locul de unde a pornit şi unde şi-a întemeiat familia. Aceasta a făcut-o să înceapă afacerea, dar şi ONG-ul, în comuna Bobeica, raionul Hânceşti. Născută în familia unei profesoare de fizică şi a unui director de moară, aceasta spune că a fost în adolescenţă o rebelă şi era nr. 1 la şotii. „Mama îmi spunea în fiecare seară să învăţ căci mă va întreba la următoarea lecţie, eu ziceam „bine” şi, a doua zi, fugeam de la ora ei”, îşi aminteşte cu zâmbetul pe buze femeia.

Numărul unu la şotii

Îşi dorea să urmeze facultatea de drept. A intrat la universitate, dar a rămas însărcinată în anul IV şi a întrerupt studiile. „M-am căsătorit cu un băiat pe care îl cunoşteam de mai mulţi ani. De fapt, a fost cea mai neobişnuită nuntă, pentru că am organizat-o într-o săptămână. Nu am dorit să întindem câteva luni cu pregătirile. Aşa că ne-am pornit luni seara să anunţăm rudele şi prietenii. Joi, în ajunul nunţii, am găsit naşii, iar vineri eram la Chişinău în căutarea rochiei de mireasă şi a verighetelor. La ora patru în aceeaşi zi, trebuia să fim înapoi la Leova la cununia religioasă”, spune zâmbind femeia.

Deşi intenţiona să se întoarcă la studii, cea de-a doua sarcină a făcut-o să mai stea acasă. „După aceea am aflat că am fost exmatriculată şi că trebuie să o iau de la început. Am studiat timp de un an de zile contabilitatea”, comunică aceasta.

„Celelalte activităţi”

Peste ani s-a hotărât să reia studiile. Acum este studentă în anul III la Psihologie. A revenit şi la dragostea din tinereţe, fiind în anul I la drept. „Acum sunt în sesiune, aşa că pe moment las puţin într-o parte celelalte activităţi”, spune aceasta.

„Celelalte activităţi” sunt mica afacere pe care a deschis-o în localitatea Bobeica şi voluntariatul prin intermediul ONG-ului „Always together”, creat de asemenea în Bobeica. „În 2009, am elaborat un business-plan şi, cu 500 de euro câştigaţi dintr-un proiect, am deschis un mic magazin de birotică. Dar cea mai mare parte a timpului îl acord ONG-ului creat în 2008, la iniţiativa unui grup de profesori. Atunci eram doar voluntară, curiozitatea mă adusese acolo. Voiam să ştiu ce înseamnă voluntariat şi dacă aş putea să-l practic. Aşa a început aventura”, povesteşte Stela Bucur.

Femeia afirmă că au trei domenii de activitate: egalitatea de şanse, implicarea persoanelor cu dizabilităţi şi lucrul cu tinerii. „Sunt implicată mai mult în primul domeniu. Astfel, am reuşit să lucrăm cu femeile din Bobeica şi din localităţile alăturate. Atunci când vorbeşti despre abilitarea femeilor în mediul rural, persoanele reacţionează diferit. Câteva mi-au spus că locul femeii este la cratiţă, să îngrijească de casă şi copii. Unele doamne ne spuneau că nu vor reuşi să se implice în activităţile pe care le planificam. Era în perioada lucrărilor de primăvară. A trebuit să stabilim orarul aşa ca să poată reuşi. Acum ne întâlnesc şi ne întreabă: când vom mai organiza activităţi?”, spune mândră femeia.

Locul femeii e la cratiţă?

Stela se mai mândreşte cu faptul că a crescut numărul elevilor interesaţi de activităţile de voluntariat. „La început erau doar 11, acum numărul acestora a ajuns la 44. Sunt copii care aleg să vină şi să înveţe lucruri noi, în loc să piardă timpul”, afirmă Bucur.

Un lucru cu care se mândreşte este amenajarea unui teren de joacă pentru copiii din satul Bobeica. „Am avut sprijinul unor agenţi economici. E adevărat că numărul copiilor din sate este în descreştere. Dar pot să spun că unii tineri din Bobeica aleg să se întoarcă în sat, după încheierea studiilor”, spune aceasta.

În toamna anului 2012, a avut ocazia să descopere Statele Unite ale Americii, prin intermediul programului de schimb Open World.

Vizita de studiu

Vizita a durat două săptămâni şi a fost intensă. „Am vizitat aleşii locali, am participat la şedinţe. Mi-a părut neobişnuit că la şedinţele aleşilor locali pot participa toţi. Mai mult decât atât, este amenajat un spaţiu special delimitat de un gărduţ mic. La un anumit moment poţi să intervii. Ar trebui să fie organizate şi la noi asemenea spaţii. Şi cel mai important lucru: ar fi bine ca alegătorii să fie interesaţi şi să monitorizeze aleşii locali, aşa cum am văzut”, spune Stela Bucur.

Are un singur regret. „Petrec mult prea puţin timp cu copiii mei. Soţul şi mama se ocupă mai mult de ei. În acelaşi timp, pot să spun că am o familie minunată care mă sprijină”, susţine femeia.Articole asemănătoare:

• INAUGURARE // „Ghiocelul” s-a deschis la Bobeica
• Părinţii tânărului Ilie Cazac au fost internaţi în spital
• O recunoaşteţi?

Butaşii de kiwi au rodit bine anul acesta

Vasile Pojoga din Paşcani, Criuleni, este printre puţinele persoane din Republica Moldova care pot să mănânce fructe din familia kiwi de la ele din grădină. Spune că nu sunt greu de crescut şi nu necesită o îngrijire specială. „Iese bună şi dulceaţa din aceste fructe, mai ales dacă adaugi şi curmale de China care cresc în grădina noastră”, spune Pojoga.

În grădina lui Vasile Pojoga, din comuna Paşcani, raionul Criuleni, găseşti de la mere, pere, căpşuni şi 28 de soiuri de viţă-de-vie până la fructe de kiwi şi curmale de China. „Aventura cu butaşii de actinidia sau kiwi, cum sunt cunoscute de toată lumea, a început acum şapte ani, când s-a solicitat importarea butaşilor de la Kiev. Atunci am cumpărat şi eu patru, trei femele şi un mascul, şi i-am sădit alături, pentru a fi posibilă polenizarea. Au dat anul acesta o roadă bună, din luna septembrie s-au copt primele fructe. Nu am reuşit să le consumăm pe toate şi au îngheţat pe copac”, susţine Pojoga, director al Institutului de Fitotehnie „Porumbeni”, din aceeaşi localitate.

Ocupaţie în grădină

Spune că fructele sunt gustoase, iar butaşii nu necesită o îngrijire specială. „E acelaşi tratament pe care-l aplici viţei-de-vie. Un plus este că nu sunt afectaţi de boli”, explică acesta. Pojoga susţine că ţine în continuare butaşii pentru nepoţica de trei ani, Ana Daniela. „De fapt, de când erau mici fetele mele, aveam de toate în grădină. Nu-mi place să se uite peste gard la vecini. Având casă la ţară, copilul trebuie să aibă mereu o ocupaţie în grădină. Aşa era la noi, din primăvară, când se coceau căpşunile, până toamna, când cădea ultimul măr din pom”, spune acesta.

În acelaşi timp, spune că vecinii se uită peste gard, le mai dă el câte un kiwi să guste, dar nu se încumetă să se apuce de crescut şi ei. „Trebuie să-ţi placă. Eu de mic sunt în acest domeniu. Pentru mine este o realizare deja faptul că au început să cultive pe lângă casă diferite soiuri de viţa de vie. Însă atunci când vine nepoţica mea, de fiecare dată se bucură să intre în grădină şi să găsească câte ceva bun. Şi iarna fructele îşi găsesc locul în borcane. Dulceaţa din kiwi şi curmale de China, pe care le cresc tot pe lângă casă, este delicioasă”, zice cu mândrie Vasile Pojoga.

Seminţe contrafăcute

Dragostea pentru pământ spune că o are moştenită de la bunei şi părinţi. „Sunt născut în Ciuciuleni, raionul Hânceşti. Buneii mei erau oameni gospodari, aveau o grădină în care găseai de toate, ce se putea la vremea aceea. Tatăl a lucrat ca magaziner în colhoz. Aşa că nimeni nu s-a mirat atunci când fratele meu a intrat la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, iar câţiva ani mai târziu şi eu am devenit student tot acolo”, afirmă bărbatul.

Din 1982, atunci când după absolvirea studiilor a fost repartizat la Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Porumb şi Sorg, devenit ulterior Institutul „Porumbeni”, a înţeles că acolo va fi casa lui. „În 1991, am susţinut teza de doctor în ştiinţe în testările ecologice, am fost timp de nouă ani colaborator ştiinţific, ocupându-mă de testarea hibrizilor ecologici. În 1999, am început să activez în cadrul Comisiei de stat pentru testarea soiurilor de plante. Cinci ani am fost vicedirector, alţi cinci director”, povesteşte Pojoga.

Din 2009, a revenit la primul serviciu, deja în calitate de director. „Institutul se ocupă în principal de crearea hibrizilor de porumb şi a soiurilor de tutun. Piaţa moldovenească este plină de seminţe contrafăcute. Noi trebuie să-i oferim ţăranului nostru posibilitatea de a cumpăra seminţe bune, ca ceea ce e scris pe ambalaj să se găsească şi în interior”, susţine Pojoga. „Am reuşit să luăm cinci brevete la seminţele de porumb, avem alte trei decizii pozitive şi cred că, într-o lună, vom avea alte trei brevete. Încercăm să stopăm contrafacerea seminţelor şi să avem drepturi de autor asupra hibrizilor noştri”, explică Pojoga.

Locul II

În acelaşi timp, în cadrul concursului „Topul inovaţiilor”, de anul trecut, a luat locul II pentru crearea hibridului de porumb „Porumbeni 461”. „Este munca întregii echipe care activează în cadrul Institutului nostru”, spune acesta cu modestie.

La cei 54 de ani ai săi, împliniţi pe 2 ianuarie recent, spune că cel mai mult îşi doreşte de la anul care a început să fie sănătos şi să poată continua lucrul început. „Vreau ca atâta timp cât voi fi director la Institutul Fitotehnologic să reuşesc să pun pe picioare o linie de procesare a seminţelor la „Porumbeni”. Am avut o datorie de peste patru milioane de lei şi degrabă vom scăpa de ea, aşa că este ceva bun”, comunică Vasile Pojoga.

În acelaşi timp, afirmă cu tărie că este o persoană fericită. „Sunt căsătorit de 30 de ani şi soţia mea, pedagog de profesie, mi-a fost mereu aproape. Cu ea împreună mă avânt în toate aventurile şi avem pe lângă casă o grădină plină cu de toate”, mărturiseşte bărbatul.

Fetele însă nu au luat nici drumul mamei, nici al tatălui. „Cea mai mare este economist”, spune Pojoga, iar vocea îi devină mai tristă. „Mezina a plecat împreună cu prietenul ei în Statele Unite ale Americii. O vedem o dată pe săptămână, în fiecare duminică, pe skype”, susţine acesta.Articole asemănătoare:

• Kiwi reglează tensiunea
• 20 de ani. A fost război
• Cocktail pentru întărirea sistemului imunitar

Cum reacţionează copiii în urma divorţurilor şi ce ar trebui să întreprindă părinţii pentru a atenua traumele odraslelor lor 

Date oficiale arată că jumătate din cuplurile care se căsătoresc divorţează. Motivele sunt migraţia, violenţa în familie, adulterul ş.a. Cu toate acestea, atunci când ajung în faţa judecătorului, părţile invocă incompatibilitatea caracterelor. Potrivit psihologilor, dar şi părinţilor, cel mai mult au de suferit de pe urma divorţului copiii, de aceea angajarea unui specialist este absolut necesară.

După mai bine de zece ani de căsătorie, într-o zi, Sanda a depus, împreună cu soţul său, actele de divorţ. „Motivul s-a ascuns, ca de obicei, însă eu l-am menţionat verbal – adulterul”, începe femeia. Ea susţine că, în timpul divorţului, cea mai mare provocare a fost cu cine vor sta copiii. „Încerca prin toate metodele să mă facă să renunţ la ei. Îmi spunea că nu am serviciu şi nu-i voi putea întreţine. E adevărat că el are o situaţie financiară mai bună, însă eu nu eram în stare să mă adun. M-am lăsat cuprinsă de durerea sufletească, am pierdut serviciul. Am fost împreună cu persoana asta de la vârsta de 18 ani. A fost primul şi singurul meu bărbat. Mă ameninţa că îmi va lua apartamentul pe care l-au cumpărat după nuntă părinţii mei, mă ameninţa cu răfuiala fizică”, îşi aminteşte cu durere Sanda.

Impactul divorţului asupra copiilor

Cel mai greu a fost pentru cei doi băieţi ai săi. „Celui mare i-a fost mai uşor, cel mic însă a rămas traumatizat. Îşi mânca unghiile din carne, nu dorea să conştientizeze că nu mai suntem o familie”, spune femeia, neputându-şi reţine lacrimile. Sanda menţionează că toţi cei care trec prin divorţ trebuie neapărat să contacteze un psiholog, atât pentru ei, dar mai ales pentru odrasle. „Copiii mei se ruşinau de faptul că părinţii au divorţat. Inventau diferite motive că e din cauza lor, că nu au fost destul de buni ca părinţii să fie împreună. Statul ar trebui să introducă consiliere psihologică pentru copii şi părinţi”, susţine femeia.

Mângâierea copiilor trecuţi prin divorţ

Constantin spune că nu-şi dorea să divorţeze de fosta sa soţie. „Nu voiam să-i pun pe copii să treacă prin stresul divorţului. Am doi băieţi gemeni. Voiam să mai acord o şansă căsătoriei noastre, chiar dacă ne confruntam cu unele probleme, speram să le putem rezolva împreună”, spune bărbatul.

„A fost iniţiativa ei să ne despărţim. În căutarea unui trai mai decent a plecat la muncă peste hotare. Peste un an, mi-a spus că vrea să divorţeze. În urma hotărârii judecătoreşti, copiii au rămas la ea. Fosta mea soţie este mai mult plecată, de aceea, băieţeii mei sunt în grija părinţilor ei”, afirmă Constantin.

Îşi vede copiii o dată pe săptămână şi de fiecare dată are grijă să nu se ducă cu mâna goală. „Achit lunar o pensie alimentară de 1200 de lei, dar nu mă limitez la asta. Sunt copiii mei, băieţii lui tata. Au trecut printr-un divorţ, le lipsesc pe moment ambii părinţi, vreau, cel puţin material, să nu le lipsească nimic”, spune Constantin.

Soţiile intentează mai frecvent acţiunea

Potrivit avocatei Stela Barbă, de cele mai dese ori, soţiile intentează acţiunea de divorţ. „De obicei, sunt trei motive: migraţia, adică unul dintre soţi a plecat peste hotare şi şi-a format o familie nouă, violenţa în familie şi adulterul”, ne spune juristul. „Din punctul meu de vedere, pentru femei, divorţul este mai greu, pentru că unii tătici nu au responsabilitatea faţă de copii, iar legislaţia nu susţine mămicile. Li se oferă o pensie de întreţinere, dar şi aici apar probleme, deoarece, de cele mai dese ori, soţii vin cu un certificat de salariu de 1600 de lei. În timpul carierei mele, am avut un caz în care tatăl a solicitat ca, cel puţin, la finele săptămânii, copiii să fie cu el. El a plecat să locuiască în altă parte şi a lăsat soţia şi copiii să locuiască în apartament. În RM, atât legea, cât şi instituţiile statului lasă partajarea averii agonisite la discreţia părinţilor”, spune avocata.

Justificarea: incompatibilitatea de caractere

Luminiţa Solonaru, şefa secretariatului administrativ a Judecătoriei Centru, de asemenea, a confirmat că femeile sunt  cele care intentează mai frecvent divorţul. „Motivul principal invocat este incompatibilitatea de caractere. De cele mai dese ori, atunci când soţii intentează acţiunea de divorţ, spun că nu au nevoie de proprietăţi. După trei ani, aceştia ar putea să revină şi să ceară partajul prin judecată”, spune oficialul.

Aceasta spune că părţilor li se acordă un termen de jumătate de an pentru împăcare. „Dacă se împacă soţii, nu mai vin la şedinţă şi cererile sunt scoase de pe rol, pentru neprezentare”, susţine Solonaru.

În acelaşi timp, avocatul Stela Barbă afirmă că sunt unele cazuri în care unul dintre reclamanţi poate solicita să nu-i fie acordat acest termen, pentru că este implicat în altă relaţie. „Au fost şi cupluri care, presaţi de părinţi, s-au împăcat, dar nu pentru mult timp”, relatează avocatul.

Penalizările părinţilor ignoranţi

Referindu-se la achitarea pensiei alimentare sau a pensiei de întreţinere a mamei cu copil mic până când acesta împlineşte trei ani de către unul dintre părinţi, Ludmila Gheţiu, executor judecătoresc, spune că există cazuri în care sunt nevoiţi să caute persoanele. „Dacă unii părinţi aleg să plece din ţară ca să nu achite pensia alimentară, calculăm restanţele şi, atunci când se întorc, li se aplică interdicţia de a ieşi din RM până nu achită datoria”, afirmă executorul judecătoresc.

În acelaşi timp, acesta a comunicat că a avut doar un singur caz în care mama l-a acţionat în judecată pe tatăl copiilor săi, pentru neachitarea pensiei alimentare. „Bărbatul a primit un an de închisoare cu suspendare”, spune Gheţiu.

Divorţul poate fi depăşit

Psihologul Elena Scubacevscaia menţionează că divorţul declanşează nelinişte, tensiune, frământare pentru femei. E un moment destul de greu, dar nu imposibil de depăşit. „Ar trebui să încerce totuşi să-l privească ca pe un nou început, o nouă şansă de a fi fericită”, sugerează specialistul.

Divorţul însă poate avea un impact mai dur asupra copiilor. „Unii copii pot deveni dependenţi de un părinte sau îngrijoraţi de momentele separării. Alţii pot să arate semne mai pronunţate de mânie sau tristeţe. Copiii încearcă uneori să fie foarte cuminţi, ca şi cum s-ar purta perfect, sperând că astfel părinţii lor vor rămâne împreună”, susţine Scubacevscaia.

Prin urmare, părinţii trebuie să înţeleagă că, din cauza divorţului, suferă copiii. Unii dintre ei vor accepta să vorbească, alţii însă nu. E important ca în orice împrejurare să le transmiteţi mesajul că divorţul este un subiect deschis.

Divorţul în cifre

Luminiţa Solonaru, şefa Secretariatului administrativ a Judecătoriei Centru din municipiul Chişinău: „În 2012, au fost intentate 355 de acţiuni de divorţ. Din acestea, în cazul a 250 de cauze, a fost pronunţat divorţul, 58 de cereri au fost încetate sau scoase de pe rol. Peste 60 de cereri au fost depuse pentru partajul averii, 33 au fost admise, 19 scoase de pe rol, pentru că părţile s-au împăcat, cinci au fost respinse. Pentru achitarea pensiei alimentare au fost depuse 62 de cereri. 45 au fost admise, patru respinse, zece încetate, cinci scoase de pe rol”.Articole asemănătoare:

• Sacrificii pentru o familie fericită
• Dragoste şi răzbunare
• Precizare la articolul „Sub aripa dragostei părinteşti” din ediţia de marţi, 4 mai

Interviu cu Jan Valeška, expert ceh în promovarea agriculturii ecologice

– Stimate Domnule Jan Valeška, definiţi, vă rog, agricultura ecologică.

Agricultura ecologică este un sistem agricol ce utilizează tehnica ce nu dăunează mediului ambiant, evită produsele chimice pentru fertilizarea solului, pentru protecţia roadei şi hrana animalelor.

– Agricultura ecologică este capabilă să aprovizioneze populaţia? Mai multe voci spun că roada este mai mică.

În comparaţie cu cea industrială, agricultura organică dă mai puţină roadă. Dar nu se poate generaliza, pentru că totul depinde de condiţiile climaterice ale anului. Într-un an, ar putea fi o roadă bogată, iar în alt an roada ar putea să scadă.

În acelaşi timp, multe din produsele agricole sunt aruncate fără a fi atinse. Omul modern merge la magazin şi cumpără produse alimentare în cantităţi mari, pentru că sunt ieftine. Agricultura organică este capabilă să producă cantităţi suficiente pentru a satisface necesităţile oamenilor.

Pe moment, se produce mai mult decât se consumă. Problema este cum este repartizată. În unele ţări se găseşte în exces, iar   în altele oamenii mor de foame.

– Cum reacţionează persoanele la agricultura ecologică?

Agricultura ecologică nu este un termen nou. În Cehia, 12% din agricultură este ecologică. Cehii sunt sceptici faţă de aceste produse. Un mare interes în dezvoltarea acestei situaţii îl au companiile producătoare de pesticide, deşi iniţial au reacţionat pozitiv, pentru că se promova ideea că vor fi sănătoşi. Mănânci şi te lecuieşti de toate bolile de care suferi. E un mit. Erau aşteptări mari din partea populaţiei. În general, dispoziţia în societatea din Cehia nu e în favoarea agriculturii ecologice. Doar un grup de persoane, 10–20%, luptă pentru promovarea acestor produse.

– Cum ar trebui fermierii moldoveni să-şi promoveze produsele atunci?

În primul rând, agricultorii nu ar trebui să promoveze produsele ecologice având la bază conceptul că dacă vei mânca, vei deveni mai sănătos. Ar fi mai corect de spus că îţi vei păstra sănătatea, pentru că produsele ecologice nu sunt miraculoase. Sunt doar alimente fără adaosuri chimice, atât de dăunătoare sănătăţii. Din 2005 încerc să mănânc doar produse ecologice. Nu pot spune că am devenit mai sănătos, doar mi-am păstrat sănătatea pe care o aveam. Ştiu că e mai bine să mă alimentez cu produse care nu conţin adaosuri chimici, dar nu pot demonstra. În acelaşi timp, agricultura organică poate să dea sănătate solului, mediului înconjurător. Acestea pot fi demonstrate ştiinţific.

– De multe ori putem auzi că nu folosesc pesticide, doar mai stropesc din când în când cartofii sau roşiile ca să nu fie atacate de insecte. Putem spune că aceasta este agricultură ecologică?

Uniunea Europeană a editat un ghid universal al fermierului care cultivă produse ecologice, unde sunt indicate produsele acceptate. Putem spune că sunt produse cvasiecologice.

– În Republica Moldova e complicat să capeţi certificat de fermier ecologic. În Cehia este la fel?

În general, e mai uşor. UE este interesată de acest domeniu şi oferă subvenţii mari, fapt ce atrage agricultorii. De exemplu, în 2000, când Cehia a aderat la UE, doar 4–5% din pământuri erau semănate cu produse ecologice. Peste patru cinci ani au crescut la 8%. În acelaşi timp, în cadrul Ministerul Agriculturii al Republicii Cehia activează aproximativ două mii de persoane, dintre aceştia doar trei se ocupă de agricultura ecologică. Aceasta arată interesul pe care îl are statul ceh pentru fermieri.

Banii vor mai veni în Cehia încă cinci ani. Vom vedea ce se va întâmpla după asta. Chiar de la început nu toţi fermierii erau deschişi faţă de agricultura ecologică. Au intrat în acest sistem numai ca să primească banii de la UE. De cele mai dese ori, avea de suferit şi calitatea produselor lor.

– Ce puteţi spune despre agricultura ecologică din Republica Moldova?

În general, am auzit că acum se încearcă promovarea acesteia. Majoritatea produselor ecologice crescute aici sunt pentru export. Sunt multe cazuri de agricultură de familie, ceea ce este un început bun. Atunci când creşti pentru familia ta, eşti atent la ce pesticide foloseşti, cum tratezi solul.

– Care ar fi primii paşi pe care fermierii ar trebui să-i facă?

Cred că la început ar trebui să capeţi cât mai multă informaţie posibilă pentru a te porni la drum. Ar fi bine să preia cunoştinţe de la cineva care are experienţă în domeniu. Atunci nu trebuie să faci greşelile noastre. Trebuie să iei ce e mai bun de la persoanele care au pornit-o înainte. Nu este uşor să treci de la agricultura tehnologică la cea ecologică. Cea din urmă presupune multe cunoştinţe, cum ar fi: cum să creşti plantele într-un mod sănătos, cum să eviţi insectele, prin folosirea altora etc.

– Lucraţi şi cu cei mici? Sunt mai deschişi faţă de agricultura ecologică?

Copiii sunt deschişi la tot ce ţine de mediul înconjurător, le place să se joace afară. Ei se simt bine atunci când îi ducem la ferme. Le place să descopere lumea şi sunt atenţi la tot ce avem a le spune. În general, cu adulţii este mai greu de lucrat, cred că e mai dificil să înţeleagă faptul că viitorul lor şi al copiilor lor este în protejarea mediului înconjurător. Atâta timp cât vom îmbuiba pământul cu diferite pesticide, nu avem viitor. Suntem implicaţi în mai multe proiecte cu copii. Mergem la şcoală şi vorbim despre agricultură.

– Povestiţi despre agricultura sprijinită de comunitate. Ce aduce nou aceasta?

În Cehia se observă o scădere a entuziasmului populaţiei faţă de produsele ecologice. În acelaşi timp, jumătate din produsele crescute la noi sunt pentru export. În timp ce Cehia este cunoscută ca ţară crescătoare de mere, se importă mere ecologice din Noua Zeelandă. Ne-am gândit atunci să susţinem fermierul autohton şi să creăm relaţii între fermieri şi consumatori, ceea ce noi numim Comunity Supporting Agriculture (Agricultura Sprijinită de Societate), ca mâncarea organică sau cea aproape de ea, produsă de micii agricultori, să fie adusă aproape de consumatori.

Cumpărătorii se adună împreună, găsesc un producător, de la care cumpără permanent produsele. Ambele părţi au de câştigat, fermierul îşi vinde roada, iar consumatorul achită doar pentru produs, nu pentru ambalaj. În Franţa, a fost format un grup de femei care sprijină agricultura ecologică. Cumpără toată roada şi o vând în comunitatea lor.

– Vând aceste produse la un preţ mai mare?

Cumpără produsele pentru necesităţile comunităţii din care fac parte, nu ca să le vândă mai scump. În Cehia a început acum cinci ani şi părea ceva de domeniul fantasticului, pentru că societatea noastră este dispersată. Acum sunt şapte iniţiative de acest gen care includ 10–12 agricultori.

– Acesta este motivul aflării în Republica Moldova. Cum au reacţionat moldovenii la acest concept?

Oamenii erau curioşi, de cât teren ai nevoie ca să hrăneşti un anumit număr de persoane, de câţi bani ai nevoie ca să investeşti etc. Voiau să afle detalii. A fost bine. În general, am fost fericit pentru că în Cehia, atunci când am început, am vorbit pentru două persoane.

Jan Valeška este angajat al organizaţiei PRO-BIO LIGA, care se ocupă de promovarea fermieritului organic. De asemenea, lucrează la conceperea programelor educaţionale despre fermierit şi procesul alimentar pentru copii. Conduce campanii de promovare şi dezvoltare a fermieritului ecologic, precum şi la răspândirea informaţiei pentru consumatori despre impactul agriculturii tehnologice asupra mediului înconjurător. A organizat târguri de produse organice, prezentarea fermelor organice, deprinderea abilităţilor teoretice şi practice despre grădinărit. S-a implicat activ în dezvoltarea conceptului de agricultură sprijinită de comunitate.

 Articole asemănătoare:

• Produsele ecologice prin rădăcini în Republica Moldova
• Visul american împlinit în Moldova
• La piaţă dis-de-dimineață

Gerurile iernii au făcut deja primele victime

Multe rânduri de haine, ghete îmblănite, căciulă, fular şi mănuşi, creme grase pentru protecţia feţei şi a mâinilor: toate trebuie să facă parte din arsenalul nostru de iarnă. Iar dacă stăm mult la frig, trebuie neapărat să consumăm lichide calde. Nici într-un caz nu ar trebui să ne încălzim, folosind alcool din abundenţă. Nici alimentaţia nu ar trebui neglijată, în perioada rece a iernii.

Deşi la finele anului trecut şi începutul lui 2013 temperaturile au crescut în termometre, meteorologii anunţă că iarna şi-a reintrat în drepturi şi în zilele următoare se aşteaptă – 12 grade la nordul RM, – 10 la sudul RM şi – 11 la centrul RM.

20 de victime

Frigul a făcut circa 20 de victime de la începutul acestui an la Chişinău. La Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă (CNSPMU) au fost aduse cinci persoane cu degerături de gradul doi şi trei şi 15 cu hipotermie. Din păcate pentru unii, medicii au fost nevoiţi să intervină şi să amputeze unele membre. Este şi cazul unui băiat de 20 de ani care a rămas fără unele degete după ce, în noaptea de revelion, a băut alcool şi a adormit afară”, a declarat pentru JURNAL Petru Craveţ, purtător de cuvânt CNSPMU.

În acelaşi timp, presa de la Chişinău a anunţat că trei oameni ai străzii au ajuns pe 3 ianuarie la spital. Unul dintre aceştia a rămas fără picioare după ce medicii au fost nevoiţi să i le amputeze. Ceilalţi doi au suferit degerături în forme mai uşoare.

Factorii care duc la apariţia degerăturilor

Un bărbat de 50 de ani din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, un bărbat de 50 de ani a fost găsit mort în casă. Acesta trăia singur, nu făcea focul în sobă și obișnuia să bea alcool şi, în urma temperaturilor scăzute din ultimele zile, a murit din cauza degerăturilor. Dacă stai în casă şi apoi ieşi afară, te expui la variaţii de temperatură greu de suportat. Nu e indicat să stăm mult timp în frig, riscăm să facem degerături. În cazul în care vă confruntaţi cu înroşirea sau umflarea membrelor, dureri de degete sau învineţirea lor, iritaţia pielii sau sângerări, apariţia bulelor pe piele, s-ar putea să aveţi o degerătură. Adresaţi-vă de urgenţă medicului.

Dar cea mai bună metodă este prevenirea, iar doctorii susţin că trebuie să ne protejăm, pentru că nu e de glumit cu frigurile iernii. „În primul rând, trebuie să eliminăm factorii care ar favoriza apariţia degerăturilor. Vom exclude abuzul de alcool şi fumatul”, spune Octavian Cirimpei, medic ortoped-traumatolog.

Materiale naturale

„Trebuie să ne îmbrăcăm adecvat pentru temperaturile scăzute. Să punem mai multe haine pe noi. Îmbrăcămintea să fie din materiale naturale: bumbac, in. Nu sunt împotriva unei haine din material sintetic, dar care este termo-protector”, susţine Cirimpei.

Încălţămintea ar fi bine să fie îmblănită şi cu o mărime mai mare. „Un picior gol, într-o pâslă nu poate degera aşa de tare cum ar fi un picior în ciorap gros într-un pantof de toamnă”, explică medicul. Se recomandă în această perioadă rece a anului să consumăm băuturi calde. „Nu trebuie de limitat lichidele calde şi energizantele cu zahăr”, afirmă acesta.

Alimentaţia

Nu trebuie neglijată nici alimentaţia. „Organismul uman trebuie să aibă un suport energetic din proteine, lipide şi glucide, într-o balanţă. Iarna se protejează de frig”, comunică medicul. Expunerea îndelungată la temperaturi joase creşte riscul de hipotermie. „Şocul hipotermic se manifestă prin tulburări de circulaţie, adică începem să ne înroşim, se înroşesc extremităţile, apoi ni se contractă vasele de sânge şi se învineţesc mâinile şi picioarele. Şocul hipotermic culminează cu decesul”, mai spune medicul.

Primul ajutor

Suprafaţa întregului corp trebuie încălzită treptat. Victima trebuie dusă într-un mediu încălzit: zonele degerate se înfăşoară în haine groase sau paturi; extremitatea degerată se introduce în apa cu o temperatură de 34 – 37 grade Celsius; dacă victima e conştientă şi nu vomită, i se pot oferi lichide calde (nu fierbinţi); victima se transportă la spital.

Nu se recomandă masarea zonelor degerate; expunerea la temperaturi ridicate: calorifere, sobe, ape fierbinte; servirea victimei băuturi alcoolice.Articole asemănătoare:

• Au degerat din cauza alcoolului
• Alimente de iarnă care ţin cald
• Încălzirea globală are impact şi asupra alcoolului din vin

Tânăra care vrea să îmbine viaţa de familie cu creşterea profesională

La 22 de ani, CV-ul Anei Susarenco ar face invidios pe oricine. S-a implicat în diferite activităţi încă de la 12 ani, când a fost selectată pentru Parlamentul Copiilor. Au trecut zece ani de atunci şi se poate lăuda că a lucrat împreună cu fostul premier britanic, Gordon Brown, la elaborarea unei petiţii pentru susţinerea copiilor din India. Visează să-şi formeze un cămin, să aibă copii şi să devină o voce puternică în societatea moldovenească.

În copilărie era sigură că va deveni chirurg pentru că o mătuşă de-a sa e medic. Nu prea înţelegea ce înseamnă să fii doctor, dar îi plăcea personalitatea mătuşii sale. Medicina a rămas în continuare o pasiune ascunsă pentru ea.

Fără vacanţe

De la 12 ani a prins gustul implicării în diferite acţiuni. Prima sa activitate a fost în 2002, când a devenit membru al Parlamentului Copiilor, afirmă Ana Susarenco din Sipoteni, Călăraşi. „În urma unui concurs au fost selectaţi 100 de copii, probabil că avantajul meu a fost că sunt de la sat”, crede tânăra.

Făcând parte din Parlamentul Copiilor, a trebuit să renunţe la vacanţe. „Au avut loc trei şedinţe în timpul vacanţelor, dar mi-a plăcut mult şi m-am simţit importantă. Am avut ocazia să-mi exprim opiniile, să analizez ce spun alţi copii”, susţine Susarenco.

Acesta a fost un început al implicării sale în diferite acţiuni. „Una din temele de acasă pe care le-am avut la Parlamentul Copiilor a fost să organizăm un grup de iniţiativă în şcoală. Una din activităţi a fost ‘Liga naţională de dezbateri’, care organiza deliberări între şcolile din diferite raioane şi care m-a ajutat să învăț arta vorbirii”, spune Ana.

Jurnalismul, un alt vis al său

După absolvirea clasei a IX-a la şcoala din Sipoteni, a decis să-şi continue studiile la Chişinău. „Am descoperit anunţul de recrutare a voluntarilor în cadrul reţelei ‘Y-peer’, reţeaua educatorilor ‘De la egal la egal’, care funcţionează cu susținerea Fondului ONU pentru Populație, UNFPA Moldova. Prima activitate în cadrul acestei reţele a fost cea de instruire. Ni se prezentau temele. Cel mai mult mi-au plăcut activităţile media, poate pentru că era un alt vis al meu: să devin jurnalist. Cert este că am avut ocazia să realizez emisiuni radio despre şi pentru tineri.”

De aceea, alegerea făcută i-a lăsat pe toţi fără replică. „Am ales Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale. Nu-mi pare rău, mi-am format unele aptitudini şi abilităţi de comunicare, ceea ce cred că este util. Jurnalismul a rămas în continuare un hobby pe care îl dezvolt colaborând cu ziarul ‘Fără tabu’”, susţine tânăra.

În cadrul „Y-peer” a organizat seminare de instruire, campanii de educare şi informare, diferite acţiuni pentru tineri şi beneficiari direcţi. În 2009 a devenit lider al reţelei, iar după asta, coordonator. În 2010–2011, a fost reprezentant pentru Europa de Est şi Asia Centrală în Grupul Consultativ de Tineri pe lângă Fondul ONU pentru Populație, UNFPA, oficiul central în New York.

Londra şi Gordon Brown

Călătoria recentă la Londra i-a adus ocazia de a se întâlni cu unul dintre cei mai importanţi politicieni britanici. „Londra este oraşul în care mi-am dorit să ajung de mică. Am avut ocazia să-l cunosc pe Gordon Brown, fostul premier britanic.”
„Nu noi le invităm pe personalităţile care se implică în activităţile ‘Y-peer’, ele sunt cele care se interesează. Gordon Brown a fost unul dintre cei care şi-au arătat disponibilitatea de a participa activ la promovarea iniţiativei ‘Educaţie întâi’,  elaborată de secretarul general ONU, Ban Ki-Moon. E o persoană care încurajează implicarea tinerilor. Consilierii săi ne spuneau că, de cele mai dese ori, el însuşi îşi scria discursurile.”

Dreptul la educaţie pentru copii

A lucrat împreună cu Brown la elaborarea unei petiţii împotriva folosirii copiilor ca forţă de muncă. „De fapt, ne axăm pe problemele copiilor din India. E una din ţările în care copiii nu au acces la studii, dar sunt angajaţi. Peste un milion de copii din India, în ajunul sărbătorilor de iarnă, sunt puşi să confecţioneze jucării de Crăciun care sunt vândute în lumea întreagă. Am elaborat o petiţie pentru guvernul indian şi, pentru a avea succes, avem nevoie de peste un milion de semnături.”

Activităţile de voluntariat ocupă un loc important în viaţa sa. S-a angajat în cadrul unei companii, îi place munca pe care o prestează. În acelaşi timp, consideră că fiecare an îi aduce multe provocări şi, la sfârşit de an, preferă să-şi amintească doar de cele bune. „Vorbind despre viaţa personală, 2011 a fost mai deosebit decât 2012. Mi-a adus în viaţa mea o persoană specială şi, în prezent, suntem împreună. E un băiat cu care am fost într-o clasă şi nu l-am văzut demult”, spune tânăra. Când vorbeşte despre el, în ochii săi se observă sclipiri.

Rămâne în R. Moldova

Anume acest motiv o face să-mi spună că speră ca, peste zece ani, să fie membră a unei familii fericite. „Vreau să am un cămin cald şi… copii. E primul lucru care m-ar face fericită şi deschisă pentru oportunităţile de carieră. M-aş vedea unul dintre liderii importanţi ai schimbării mari în societatea noastră. Nu ştiu dacă vreau să mă implic în politică, pentru că a fi lider nu înseamnă a fi şi politician, e mai important să ajuţi oamenii.”

În acelaşi timp, nu şi-ar dori să plece în afară. „Plecând peste hotare, voi fi un cetăţean simplu, rămânând în R. Moldova voi fi mai importantă! Vreau să fiu una dintre persoanele care vrea şi poate schimba lucrurile în bine aici”, conchide optimistă Ana.

Marina LIŢAArticole asemănătoare:

• Rihanna, în sutien, dar fără chiloţi în faţa şemineului!
• Nicolae Popa: Mângâieri la preţ redus
• „Editura cu suflet de copil” // ANIVERSARE

Opinia expusă în declaraţia Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse reflectădoar viziunea organelor de anchetă ale Federaţiei Ruse

Deşi se anunţă că Procuratura Generală continuă investigarea decesului lui Vadim Pisari, împuşcat pe 1 ianuarie 2012 de un „pacificator” rus, organul puterii de stat este rezervat în declaraţii din cauza „secretului anchetei”.
Şi aceasta în condiţiile în care autorităţile ruse au clasat cazul din lipsă de elemente constitutive ale infracţiunii. În acelaşi timp, rudele şi apropiaţii  lui Vadim Pisari sunt din ce în ce mai reticenţi şi chiar ne-au rugat să nu-i mai sunăm.

Marina LIŢA

Ministerul rus de Externe a anunţat vineri prin intermediul site-ului oficial că Veaceslav Cojuhari, „pacificatorul” rus care l-a împușcat mortal pe Vadim Pisari la postul de pacificatori de la Vadul lui Vodă, a fost scos de sub urmărire penală de către organele de drept din Rusia. Potrivit diplomației de la Moscova, Cojuhari a fost scos de sub urmărire penală din cauza lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii. Oficialii ruși susțin că „pacificatorul” a utilizat arma legal, în condiții de risc pentru viață.

Colaborare reticentă

Procuratura rusă a trimis raportul privind încetarea urmăririi penale organelor de drept ale RM încă în iulie curent.
Angajaţii Procuraturii Generale a Republicii Moldova au confirmat că au primit raportul, dar au menţionat că au păstrat „secretul anchetei”. „A fost făcută expertiza pentru a depista dacă tinerii erau în stare de ebrietate. Nu putem să vă comunicăm rezultatele. Ţine de secretul anchetei”, a declarat pentru JURNAL Ion Dediu, şeful Secţiei investigaţii şi infracţiuni a Forţelor Armate din cadrul Procuraturii Generale.

Potrivit acestuia, la începutul anchetei, partea rusă era mai deschisă în colaborare. „Acest lucru s-a cam schimbat pe parcurs. Recent, am trimis unele documente pe adresa Comisiei rogatorii din Federaţia Rusă. S-ar putea să fie redeschis cazul, dacă vor analiza actele primite”, susţine Dediu.

Investigaţii nefinalizate

Şeful secţiei spune că, pe moment, sunt cercetate materialele pe care le au. „Nu a fost adoptată decizie definitivă”, a menţionat angajatul PG. În aceeaşi ordine de idei, Iurie Leancă, ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM, a menţionat că investigaţiile efectuate nu au fost deocamdată finalizate. „Putem constata că organele competente ale Federaţiei Ruse nu au utilizat în procesul de investigaţie întreaga bază de probe, deoarece opinia expusă în declaraţia Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse reflectă, din câte înţelegem, doar viziunea organelor de anchetă ale Federaţiei Ruse”, a declarat Leancă pentru Radio Europa Liberă.

„Au simulat o investigare a incidentului”

Referindu-se la decizia autorităţilor ruse, Alexandru Postică, director program Asociaţia Promo-LEX, a comunicat că acestea „şi-au demonstrat incompetenţa profesională, neglijenţa totală pentru standardele minime ale unei anchete eficiente în sensul Convenţiei Europene, laşitate şi frică de a recunoaşte la timp şi public concluziile la care au ajuns şi deciziile adoptate”. „Totodată, considerăm că organele de anchetă ale Federaţiei Ruse doar au simulat o examinare a incidentului, deoarece au ajuns la aceeaşi concluzie lansată oficial încă la 9 ianuarie 2012, adică după o săptămână de la incident”, continuă acesta.

Apropiaţii lui Pisari nu vor să vorbească

Deşi a trecut aproape un an de la incident, Constantin Bologan, care a fost în dimineaţa nefastă în maşină cu Vadim Pisari, este încă rezervat în declaraţii. „Nu eram în stare de ebrietate. Mai multe nu vreau să vă spun”, a declarat acesta.
Nici rudele lui Vadim Pisari nu au vrut să vorbească cu noi: „Părinţii nu sunt acasă. Dar vă rog mult să nu ne mai sunaţi”.Articole asemănătoare:

• Rusia nu s-a ţinut de cuvânt!
• SUA, Germania, Ucraina: „Transnistria trebuie demilitarizată”
• Adevărul despre 7 aprilie îl vom afla din memorii?

Direcţia generală educaţie, tineret şi sport, din cadrul primăriei Chişinău a alocat anul acesta 521 de mii de lei pentru instalarea camerelor de supraveghere în 13 instituţii de învăţământ din capitală.

În 12 instituţii de învăţământ din capitală au fost instalate camere video, restul şcolilor se descurcă cum pot

Securitatea elevilor în şcolile din capitală este lăsată pe seama părinţilor sau a administraţiei instituţiilor de învăţământ. Unele licee au reuşit să instaleze turnichete, altele au semnat contracte cu firme de pază şi protecţie. Există cazuri în care administraţiile şcolilor ridică neputincioase din umeri deoarece nu au fonduri, în cazul acestora angajaţii veghează uşa şcolii. Reprezentanţii Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, din cadrul Primăriei Chişinău afirmă că au fost instalate camere video de supraveghere în 13 instituţii de învăţământ din capitală.

Săptămâna trecută, lumea a fost cutremurată de incidentul ce a avut loc într-o şcoală din Statele Unite ale Americii în care un tânăr de 20 de ani a omorât 28 de persoane, dintre care 20 de copii. Opinia publică americană a reacţionat, solicitând autorităţilor reevaluarea legislaţiei privind posesia de arme.

Turnichete şi cartele de acces

Pentru a vedea care e situaţia în domeniul securităţii şcolilor din capitală, am contactat unele instituţii de învăţământ. Nelly Berezovschi, directoarea liceului „Mihai Viteazul”, ne-a comunicat că, de un an şi jumătate, la intrarea în şcoală au fost instalate turnichete. „Avem 1400 de copii, au fost unele incidente. Am găsit cuţite şi petarde pe care elevii le-au adus la şcoală. A fost un caz în care au încercat să introducă petarde pentru a le comercializă pe teritoriul şcolii”, afirmă Berezovschi.

Nelly Berezovschi susţine că decizia a fost luată de consiliul părintesc. Fiecare părinte a achitat pentru instalarea turnichetelor şi achiziţionarea cartelelor de intrare. „Unele persoane nu au fost de acord din considerente financiare, dar nu li s-a impus nimic”, spune directoarea.

Administraţia liceului „Ştefan cel Mare” a semnat un contract cu o firmă de protecţie şi pază: „De doi ani avem paznic la intrare. Până la angajarea acestuia, am avut un incident în care un părinte a venit în stare de ebrietate şi a făcut scandal. Aceasta a fost cauza pentru care am apelat la serviciile acestei firme”, explică Sergiu Axânti, directorul liceului.

Cinci lei pe lună

Cei care achită pentru serviciu sunt copiii: „Fiecare elev achită câte cinci lei pe lună. Paznicii nu au ture de 24 de ore, lucrează doar în decursul zilei”, susţine Axânti.

Directoarea liceului „Petru Zadnipru” susţine că, de o lună sunt, instalate camere de supraveghere. „Pentru camerele de supraveghere nici liceul, nici părinţii nu au achitat niciun leu. Ne-am numărat printre cele opt licee din sectorul Centru al capitalei pentru care primăria a procurat şi instalat camere de supraveghere”, susţine Eugenia Andreţchi, directoarea liceului.

Andreţchi afirmă că nu au avut probleme cu elevii. „Curtea liceului nu este delimitată şi, de multe ori, treceau persoane în stare de ebrietate şi provocau diferite pagube. Acum însă, din cauza frigului sau datorită camerelor instalate, nu au mai fost înregistrate asemenea incidente”, comunică directoarea.

„Nu avem de unde”

Nina Ivanov, directoarea Liceului cu învăţământ seral nr. 2 din capitală, susţine că nimeni nu stă la intrarea în instituţie. „Persoanele care învaţă la noi sunt oameni maturi, nu avem nevoie de aşa ceva”, afirmă Ivanov. Totuşi aceasta crede că ar fi bine să fie o persoană la intrarea în şcoală. „Vine cineva şi vrea să afle unde se află biroul directorului. Nimeni nu îl ghidează, de aceea rătăceşte pe coridoarele instituţiei. Din păcate, nu avem asemenea posibilităţi”, spune directoarea.
Din cauza problemelor financiare, angajaţii Gimnaziului „Steliana Grama” sunt nevoiţi să aibă grijă de securitatea lor şi a copiilor. „Din octombrie până în aprilie, persoanele care lucrează la vestiar urmăresc cine intră şi iese din şcoală. Nu avem posibilitatea să angajăm o firmă de pază, deşi am avut mai multe oferte. E un lux pentru bugetul şcolii, iar părinţii nu au posibilitatea să achite”, explică Tatiana Samohvalova, directoarea gimnaziului.

12 şcoli supravegheate

Alexandru Fleaş, director general adjunct în cadrul Direcţiei Educaţie, spune că majoritatea şcolilor se descurcă la acest capitol cum pot: „Ştiu că sunt şcoli în care au fost instalate turnichete. Acestea decizii au fost luate de administraţiile instituţiilor de învăţământ. Direcţia a alocat, în 2012, 521 de mii de lei pentru instalarea camerelor de supraveghere în 13 instituţii de învăţământ din capitală. Direcţiile de sector au selectat şcolile în care au fost înregistrate incidente şi ne-au înaintat lista”, ne-a comunicat Fleaş.

Fleaş afirmă că, pentru 2013, a fost alocat, din bugetul municipal, un milion de lei ca să fie dotate cu camere de supraveghere alte şcoli din capitală. „Ne propunem ca, până în 2014, toate instituţiile de învăţământ din Chişinău să fie supravegheate video”, susţine funcţionarul.

Oficialul spune că a fost luată decizia de a instala camere de supraveghere în şcoli după incidentul de acum doi ani când, într-o grădiniţă din capitală, a avut loc o tentativă de viol.

De asemenea, Ministerul Educaţiei (ME) ne-a comunicat că nu are o bază de date care ar include numărul şcolilor ce au sisteme de securitate. „De acest aspect sunt responsabile administraţiile publice locale”, susţine Violina Lavric, şefa serviciului de presă din cadrul ME.

Marina LIŢAArticole asemănătoare:

• Moscalu apără românii
• „Copiii noştri sunt în pericol real”
• Directoarea grădiniţei unde a fost violată fetiţa de 3 de ani, demisă

Fetele din şcolile-internat visează la o familie pe care nu au avut-o din cauza alcoolului şi a violenţei
Violenţa în familie le constrânge pe unele femei să fugă din casa agresorului. Ajunse în stradă, acestea pot ajunge în mâinile traficanţilor. În acelaşi timp, tinerele care ies din şcolile-internat nu au deprinderi de viaţă, cum ar fi să faci cumpărăturile pentru o săptămână înainte, să pregăteşti mâncare sau cum să-ţi spele hainele. Mai grav este că, odată ce ajung independente, acestea vor să completeze lipsa de familie prin crearea altei familii şi ajung mame singure la o vârstă fragedă, fără a avea un loc de trai.

Marina LIŢA

Anişoara are 16 ani, peste două luni va deveni mamă. Când tatăl său a aflat că este însărcinată, a alungat-o de acasă. „Pe mama nu am văzut-o din 2000. Tata o bătea şi ea a plecat în Ucraina la lucru. Nu s-a mai întors. Am fost cu tatăl meu în Ucraina ca s-o aducem acasă. Când ne-a văzut, a fugit printre case şi de atunci n-am mai văzut-o”, povesteşte Anişoara.

Mamă la 16 ani

După plecarea mamei, viaţa nu a fost deloc uşoară. „Tata îmi spunea că nu sunt copilul lui. Îmi spunea că voi fi ca şi mama mea, o stricată. Arunca după mine cu ce găsea la îndemână. Pe urmă, m-a dat la şcoala-internat”, povesteşte fata.
Îşi dorea să absolvească nouă clase şi să deprindă meseria de frizer. „Am aflat că sunt însărcinată şi nu am mers la şcoală. Tatăl copilului este un băiat de 21 de ani de la mine din sat. E un prieten bun de-al fratelui. Mi-a plăcut că nu bea alcool, se purta frumos cu mine. Părinţii lui nu mă vor, că sunt dintr-o familie mai săracă şi cu probleme”, susţine tristă tânăra.

Păpuşica mamei

Deşi nu-şi imaginează cum va face faţă noilor provocări, vrea să păstreze copilul. „Voi avea o fetiţă, pe care o va chema Lenuţa, ca şi pe mama. Mi-aş dori şi eu ca toată lumea să am o familie. Să mă duc acasă şi să aud vocea dulce a mamei care-mi spune: ‘Păpuşica mamei!’. De când a plecat, nimeni nu m-a dezmierdat. Vreau ca tata să se liniştească, să nu mai bea şi să ne primească pe toţi acasă”, spune aceasta, neputând să mai reţină lacrimile care o fac să nu poată vorbi.

Potrivit angajaţilor Centrului Maternal „Ariadna” din oraşul Drochia, care lucrează deja de şase ani cu victimele violenţei în familie, atunci când ies pe poarta şcolii-internat, primul lucru pe care-l fac fetele – rămân însărcinate. „Vor să formeze familia pe care nu au avut-o. Din păcate, bărbaţii fug şi ele, de cele mai dese ori, rămân singure, în stradă, cu copiii în braţe. Anişoara, când a venit la noi, nu avea nici acte şi nici la medic nu a fost de la începutul sarcinii. Locuia cu tatăl său şi sora sa mai mică într-o cameră, care avea o plapumă în uşă, ca să nu intre frigul”, susţine Simion Sârbu, directorul Centrului.

„M-am săturat să îndur”

Crina (numele femeii este schimbat la solicitarea acesteia – n.a.) nu a mai putut suporta bătăile şi ameninţările cu moartea ale soţului, şi-a luat cei doi copii şi s-a pornit în noapte singură. „Am mai plecat o dată de acasă şi am rămas la sora mea, dar el a venit după mine şi a făcut probleme. N-am avut de ales, decât să mă duc înapoi”, începe femeia povestea dureroasă. Spune că neplăcerile în familie au fost chiar de la început: „Mă bătea în fiecare seară. La ei în familie a fost aceeaşi situaţie, tatăl-socru avea probleme cu băutura şi era violent. A murit de băutură”.

„M-am săturat să îndur. Rudele sale îl credeau un om de treabă, pentru că întotdeauna spunea glume. Eu cu copiii nu odată fugeam de acasă ca să scap de „bunătatea” lui. Fetiţa mea a avut şi ea de suferit. Îi spunea că e proastă şi multe din astea. De băiat nu s-a atins niciodată. De multe ori mi-a spus că mă va omorî, pentru că sunt prea frumoasă. A sărit cu cuţitul la mine şi m-a tăiat la nas, am fost şi operată”, spune, uitându-se cu milă la copila de nouă ani.

Sătulă de bătaie de joc

Acum spune că nu ştie ce va face, dar e hotărâtă să nu se întoarcă la bărbatul care şi-a făcut obişnuinţă din a ridica mâna la ea seară de seară. „Când ieşeam vânătă la ochi, spuneam că  m-am lovit. Niciodată nu m-am plâns în sat. Dar nu vreau că băiatul meu să creadă că e bine ceea ce face tatăl”, spune sigură pe sine femeia.

„Primul lucru pe care am să-l fac, am să văd mâine (luni – n.a.) la care şcoală să o dau, pentru că nu vreau să piardă orele. Învaţă bine şi-i place matematica. Am de crescut doi copii şi am să-i cresc cum ştiu eu mai bine. La mine în familie, părinţii au divorţat, pentru că aşa au vrut ei, nu din cauza bătăilor. Nu pentru asta m-au crescut părinţii mei, ca să-şi bată joc cineva de mine şi de copiii mei”, încheie plângând Crina.

Fratele îi fură banii

Nu încheie bine fraza că uşa camerei se deschide şi-şi face apariţia Tatiana cu o zgâtie în braţe. Degrabă va împlini un an şi a prins gustul mersului, e mai greu s-o ţii într-un loc, trebuie mereu să o surprinzi ca să fie atentă la tine. Tatiana, 24 de ani, spune că se află de mai multe luni la Centru. „Părinţii au murit. Sunt singură pe lume”, povesteşte tânăra care nici nu vrea să audă de fratele ei. „A luat-o pe un drum rău, de cele mai dese ori când o sună, o face ca să-i ceară bani. Fata nu vrea să ştie cineva că se află aici, mai ales fratele ei, care poate să vină şi să ceară bani şi poate şi să ridice mâna la ea”, spune directorul centrului „Ariadna”.

Despre tatăl copilului nu spune nimic. „Am fost la şcoala- internat. După aceasta, am făcut cursuri de tractorist şi de croitoreasă”, spune aceasta. Pentru că nu avea unde se duce, s-a aciuat la o stână şi avea grijă de oi. „Nu erau condiţii cum sunt aici, dar era bine. Aveam ce mânca”, spune aceasta.

Contract de ajutor financiar

Angajaţii Centrului spun că o familie bună din sat a luat-o şi a adus-o la Centru. „Când a venit aici, nu ştia nimic să facă. Centrul oferă fiecărei beneficiare o sumă de bani pentru o săptămână şi acestea trebuie singure să se descurce. Tatiana nu ştia cum să facă mâncare, cum să împartă banii pe care-i avea şi la început se ducea cu asistentul social. A învăţat să pregătească mâncare şi de multe ori ne cheamă şi ne arată bucuroasă că i-a ieşit bine pireul de cartofi sau alte bucate care, pentru majoritatea din noi, par ceva obişnuit”, povesteşte directorul.

Astfel, tinerele primesc un livret de economii, unde sunt înscrişi toţi banii pe care i-au primit şi semnează un contract de ajutor financiar. „Nimeni nu are acces la aceşti bani în afară de beneficiarele noastre. Acestea, după ce cumpără tot ce au nevoie, ne prezintă bonurile. Dacă se duc la piaţă şi cumpără unele legume şi nu primesc bon, ne arată cumpărăturile”, adaugă Rodica Grădinaru, coordonator de serviciu, responsabilă de calitatea serviciilor.

Pe moment, în cadrul Centrului Maternal sunt găzduite zece mame, două gravide şi 13 copii. „Acestea pot să stea la noi timp de trei luni, până ce reuşesc să se pună cât de cât pe picioare şi să se angajeze. Încercăm să le găsim un serviciu şi un loc de trai. Din păcate, sunt cazuri în care beneficiarele se întorc în familia agresorului pentru că depind de acesta financiar şi emoţional”, susţine Simion Sârbu.

Majoritatea victimelor violenţei sunt mamele cu copii

Potrivit datelor statistice, peste 63% din femei au suferit diverse forme ale violenţei în familie în perioada vieţii lor, începând de la vârsta de 15 ani. Totodată, o treime din numărul femeilor din Republica Moldova cu vârstele între 15 şi 34 de ani au suferit de pe urma violenţei partenerului. Majoritatea victimelor violenţei au fost mamele cu copii.Articole asemănătoare:

• „Nu mă întorc la soţul bătăuş”
• Tatăl călău
• E cumplit să nu poţi răspunde soţului „te iubesc”

Istoria tragică a unui cuplu de deportaţi care n-au putut scăpa niciodată de stigmatul de „duşman al poporului”

Vitregiile vieţii i-au luat tatăl de lângă el când avea şapte ani. Peste zece ani s-a îmbolnăvit şi a murit mama. Soarta însă i-a adus-o în cale pe Nina care urma să-i fie soţie. Deşi s-a întors în Moldova şi a muncit din greu împreună cu soţia lui, mai sus de şef de studii sau inginer principal nu putea avansa din cauza stigmatului de „duşman al poporului”.

Primele persoane care au fost luate în miez de noapte şi duse în Siberia au fost bunicii săi, cei patru fraţi şi două surori ale tatălui său. „Pe drum, fraţii şi surorile au fugit în România, care la Bucureşti, care la Alexandria, la Brăila. Nu s-au mai întors niciodată în Moldova. Bunicii au fost doborâţi de gerurile siberiene”, ne spune Valentin Rusnac. „Am locuit împreună cu soţia la Făleşti. În 2010, s-a stins de inimă şi eu am venit la Chişinău la fiică”, povesteşte bărbatul.

De la Moara Nouă la Maramonovca

În 1944 a fost despărţit de tatăl său. „Părinţii mei erau intelectuali, au absolvit Şcoala de medicină din Bacău. Acolo s-au cunoscut. Ambii erau din raionul Drochia, din sate diferite: mama din Chetrosu, iar tatăl din Moara Nouă. Sovieticii au numit satul Maramonovca”, continuă cu durere bărbatul.

„În 1944, mă jucam în faţa casei cu o căţeluşă roşcată. S-a oprit o maşină la poartă, au ieşit doi enkavedişti înarmaţi şi au intrat în curte. Câinele nostru a sărit la ei, unul însă a scos arma şi l-a împuşcat. Unele momente nu se uită niciodată.

Aveam doar şapte ani, a fost ultima dată când mămica şi tăticul meu s-au văzut”, spune Rusnac, închizând ochii şi oftând.
După ce a fost deportat tată-său, de la sovietul sătesc poposeau des pe la ei. Luau ba un scaun, ba un covor. „Eram priviţi ca duşmani ai poporului, se făceau a uita să ne dea raţia de alimente, pentru că eram duşmani ai poporului. Când a văzut mămica una ca asta, s-a gândit să ne ducem la sora ei, Liuba, la Chetrosu. Am locuit la ea câteva săptămâni până am găsit o gazdă”, povesteşte acesta.

„Enkavedişti erau foarte vicleni”

„Mămica nu avea de lucru, însă oamenii din sat au auzit că este moaşă, veneau la ea ca la medic. Care aducea lapte, care făină. Peste un timp, cei din Maramonovca au început a suna la sovietul sătesc din Chetrosu ca s-o cheme înapoi. Nu erau lucrători medicali în acea perioadă. I-au promis că-i vor da înapoi casa. Tare mai erau vicleni enkavediştii”, susţine Rusnac.

Deşi credeau că au scăpat şi nu vor fi deportaţi, la scurt timp după ce s-au întors în Maramonovca, s-au trezit cu soldaţii la uşă. „Pe 6 iunie, la ora trei noaptea, s-a auzit un sunet la uşă. Au venit să ne ridice şi pe noi. Mămica a încercat să fugă, credea că pe mine nu mă vor lua. A fost prinsă de un enkavedist. După 24 de ore de aşteptare în Gara Drochia, am mers două săptămâni, până am ajuns în regiunea Tiumen”, spune bătrânul.

Au fost duşi în localitatea Kargalî. „Ne-au lăsat să trăim trei familii într-o casă cu două camere. Era veche, fără geamuri, cu tavanul şi podeaua stricate. Nu am putut dormi nici cinci minute, casa era din lemn şi plină de ploşniţe. Am fugit toţi afară, dar ţânţarii au tăbărât peste noi”, îşi aminteşte bărbatul.

Ajuns în Siberia, i-a murit şi mama

Poate pentru că simţea că nu mai are mult de trăit, mama lui Valentin a început să scrie scrisori, cerând să fie mutaţi în localitatea Şandrinsk, unde locuia o soră de-a ei, de asemenea deportată. „Acolo ne-au cazat într-o cămeruţă, lângă punctul medical. În 1954, mama s-a îmbolnăvit de ficat. După două săptămâni, a murit în spital. Acolo am înmormântat-o. Am intrat în acel an la Tehnicumul Mecanic din Şandrinsk şi am decis să-l termin”, oftează Rusnac.
După absolvire a decis să se întoarcă în Moldova, deşi nu-l aştepta nimeni acasă. „M-am stabilit la Drochia, lucram ca lăcătuş, eram remunerat bine, însă un prieten de-al tatălui meu m-a sfătuit să fac facultatea, să nu rămân numai cu tehnicumul. Aşa am făcut. Am depus actele la Institutul agrar.

În aceeaşi perioadă, am cunoscut-o pe Nina, soţia mea. Lucra vânzătoare la un chioşc în care se vindeau produse agricole. Mă uitam la ea şi îmi era tare dragă. Am înţeles că va fi viitoarea mea soţie când am aflat că şi ea în 1949, în noaptea de 6 iunie, a fost deportată în Siberia, împreună cu familia.

Nu ştie nimic nici azi despre moarte tatălui său

„Tare chinuită a fost sărmănica. Părinţii săi erau oameni gospodari, aveau şapte hectare de pământ, animale pe lângă casă. Voiau să construiască o moară în sat, când au venit, i-au luat pe sus şi i-au dus în regiunea Kurgan. Părinţii Ninei erau bătrâni, aşa că ea, împreună cu cei doi fraţi, lucra şi-i întreţineau. A lucrat şi la fermă, aduna fân, creştea sfeclă furajeră, n-a avut timp pentru carte”, spune omul.

În 1955, le-au dat voie să se întoarcă în Moldova, au stat pe la rude, pentru că, aşa cum s-a obişnuit, nimic nu le-a fost întors. Au locuit pe la rude şi au fost trataţi ca duşmani ai poporului. Cei doi „duşmani” au format în 1961 o familie. În acelaşi an, s-a întors tatăl său din Siberia. Dar nu s-a bucurat mult timp de prezenţa părintelui. „A încercat să afle de ce a fost deportat şi cine se fac vinovaţi pentru părinţii morţi şi soţia îngropată la alt capăt de lume. Mergea la Chişinău şi se întorcea înapoi la Drochia. Acestea au fost ultimele veşti despre tatăl meu. Pe urmă l-au găsit mort în codrii Orheiului. Cine se face vinovat de moartea lui nu se ştie nici până în ziua de azi”, spune cu tristeţe bărbatul.

Amintiri amare

Valentin Rusnac afirmă că, deşi a muncit şi a fost respectat, era avansat până la anumite funcţii. „Mai sus de şef de studii sau inginer principal nu mă puteam ridica. Soţia a lucrat toată viaţa vânzătoare. Am fost ‘duşman al poporului’ şi n-am avut tată, iar mama a murit când eram copil. Să nu treacă nimeni prin ce am trecut eu”, încheie bătrânul, adunându-şi amintirile amare şi pozele persoanelor dragi, care i-au fost prea puţin timp alături.

Marina LIŢAArticole asemănătoare:

• Calvarul deportărilor
• 9 mai: o tentativă de concordie
• „Nu au existat sărbători de iarnă în condiţii mai triste ca cele din Siberia” // Crăciunul în Gulag