A venit toamna… O toamnă cumplită. După Aureliu Busuioc, a fost chemat în ceruri şi Glebus Sainciuc. Omul oraşului Chişinău, cel mai distinct cetăţean al Chişinăului, un mare artist al acestui oraş. Odată cu plecarea Sa începe să apună o întreagă epocă a Basarabiei şi a Chişinăului. Mai mult decât atât, ne-am pomenit, deodată, fără omul care ne privea în ochi şi ne desena ochii, ne desena chipul, ne desena pe noi cei adevăraţi. Cine nu s-a văzut pe sine într-un portret de Glebus Sainciuc nu s-a văzut niciodată. Cine nu s-a suprapus prin intermediul Maestrului peste propria imagine, adică peste sine, nu şi-a văzut niciodată propriul suflet.

(more…)

Cine oare nu-şi doreşte să se întoarcă în copilărie? Toţi ne dorim! Păi, să ne întoarcem! Să revenim la clipele când am început a răsfoi (mai întâi pentru a vedea desenele, cum e şi firesc în clocotul copilăriei flămânde de imagini), apoi a citi „Isprăvile lui Guguţă”.

(more…)

Pe 1 mai, poetul Ion Vatamanu ar fi împlinit 75 de ani. E luna în care avem nevoie, şi cu atât mai mult în acest an, de prezenţa Sa fizică printre noi. A fost unul dintre înflăcăraţii luptători pentru recunoaşterea simbolurilor naţionale, iar curajul şi demnitatea cu care a pledat pentru oficializarea acestora trebuie să ne fie acum un exemplu acum când unii încearcă să înstrăineze tricolorul de sufletele noastre, arborând un bicolor agresiv şi fluturându-ne prin faţa ochilor o panglică vădit imperială sub pretextul că ar fi antifascistă.

(more…)

I-a fost lumină în minele de cărbuni din Kazahstan

„Acestea sunt cele mai fericite zile pe care le trăiesc pe acest pământ!”, a mărturisit duminică Simion Plămădeală în faţa consătenilor din Grinăuţi, Râşcani. Şi când te gândeşti că aceste emoţii au venit la capătul întunericului ce s-a lungit pe parcursul a cincizeci de ani în minele din Kazahstan unde poezia i-a fost lumină şi floare-de-mină. De fapt, acolo, în negrul de cărbune, limba română a minerului Simion Plămădeală căpăta esenţe de poezie.

  (more…)

După atâtea lecturi pe net şi prin ziare, uneori şi prin cărţi, ia să vedem ce mai scrie pe garduri. Vara trecută am fotografiat într-un sat de prin părţile Sorocii un anunţ copiat la xerox cu următorul conţinut… De fapt, mai întâi ţin să precizez că Vitoria Lipan, celebru „detectiv particular” din proza lui Mihail Sadoveanu, de data aceasta, ar fi fost nevoită, din nou de dragul propriilor copii, să se transforme din urmăritor în urmărită.

(more…)

Aceste rânduri le scriu, fireşte, la calculator. Calculatorul pare să fie una din emisferele creierului meu care gândeşte mult mai bine în aer liber decât în spaţiul îngust ce mi-i dat să-l port pe umeri. Şi, de fapt, nu capul meu propulsează gândurile în spaţiul virtual, ci emisfera cu cercumvoluţiuni electronice de pe birou le dirijează până ajung într-un anumit punct de pe glob pentru a fi captate acolo de o altă emisferă gânditoare, ieşită şi aceea în aer liber dintr-un cap comparabil ca îngustime cu al meu.

(more…)

Probabil acela era ultimul petic de zăpadă care se mai împotrivea desprimăvărării. Săptămâna trecută păşeam pe zăpada aceea cu sentimentul că şi albul curat devine obositor. A rămas acolo, sus, pe partea dinspre nord a unui vârf de deal, la cota de 410 metri deasupra nivelului mării. De acolo se vedeau locurile împădurite unde izvorăşte Bâcul, se vedeau ca în palmă, cam cenuşii la ieşire din iarnă, satele Peticeni şi Vălcineţ.

(more…)

Un anumit concurs de împrejurări m-a obligat să revin la volumele de versuri mai recente ale poeţilor de la noi pentru a căuta ceva ce n-am mai căutat în mod special încă din adolescenţă.

(more…)

Ceea ce, anul trecut, în plină campanie electorală, trezea doar bănuieli, acum devine certitudine. Anumite acţiuni pe care atunci le credeam drept trucuri electorale de moment, acum se dovedesc a fi componente ale unei strategii de lungă durată.

(more…)

Să revenim la „Literatura şi arta” din 20 ianuarie a.c. şi la articolul „Uniunea Scriitorilor – în declin”. Însuşi titlul dă startul plonjării în neadevăr, sugerând că, vezi Doamne, odată cu alegerea noii conduceri a USM, mişcarea ascendentă şi înfloritoare, brusc, o ia razna la vale. Adevărul e că un declin mai clar decât cel înregistrat constant pe parcursul a 20 de ani n-a mai cunoscut nicio altă uniune de creaţie. Iar „Literatura şi arta” a simţit pe pielea (hârtia) proprie ce înseamnă asta, trebuind să-şi retragă formula de „Săptămânal al Uniunii Scriitorilor din Moldova” şi devenind „Săptămânal al scriitorilor din Republica Moldova”.

(more…)

Mulţi ne îndeamnă să n-o luăm în serios pe Nina Josu când vorbeşte în numărul din 20 ianuarie 2011 al revistei „Literatura şi arta” despre existenţa unui grup de scriitori infractori. „N-o ştiţi pe Nina?”, ni se spune liniştitor. „Mai fabulează şi ea!

(more…)

Intraţi în orice magazin alimentar din orice sat de la noi şi veţi avea ciudata senzaţie că vă aflaţi într-un hutor din Ucraina. Nu-ţi foloseşte la nimic nici faptul că preţurile sunt indicate în lei. Multicolorele vitrine te ademenesc ştrengăreşte ca pe un cetăţean dintr-un hutor, ca pe unul cu moţ pe creştet. Toate ingredientele – de la pătrunjel la busuioc; toate tomatele – de la sucuri la pasta roşie pentru înăcrit borşul, toate gemurile – de la cel de caise la cel de mere, se fălesc glamuros că se trag din pământ ucrainesc, încât pământului natal de peste geam i se face ruşine să te privească în ochi, simţindu-se inutil.

(more…)

De când cu telefoanele astea mobile, trăim cu senzaţia că suntem însoţiţi pas cu pas de rude, prieteni, colegi, simple cunoştinţe. Vorbim din mers, ne ascultăm din fugă, ne alinăm durerile aflaţi la petreceri, suntem treziţi din somn ca să ni se spună noapte bună.

(more…)

Cineva credea că glumeşte când, acum un deceniu şi ceva, afirma, spre amuzamentul celor aflaţi de faţă, că unii scriitori vor rămâne în istoria literaturii doar datorită faptului că au fost fotografiaţi de Nicolae Răileanu. Observăm însă că între timp gluma capătă consistenţa unui fapt deja adeverit.

(more…)

Borcănaşul Domnului Profesor

(more…)

Interviu cu Arcadie Suceveanu, candidatul care a acumulat cel mai mare număr de voturi din partea scriitorilor pentru funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM)

(more…)

Azi toată lumea e predispusă să se împrăştie prin lume şi a venit timpul să reevaluăm cu toată seriozitatea importanţa legăturilor noastre cu lumea, stabilite de cei plecaţi.

(more…)

Azi toată lumea e predispusă să se împrăştie prin lume şi a venit timpul să reevaluăm cu toată seriozitatea importanţa legăturilor noastre cu lumea, stabilite de cei plecaţi. Mai ales când e vorba de plecări dramatice, când doar statutul de refugiat mai putea salva familia de deportări spre îngheţurile veşnice. Însă tăvălugul represaliilor pe criterii de clasă, venit peste noi după 28 iunie 1940, nu a însemnat neapărat şi dezrădăcinări totale, cum şi-ar fi dorit torţionarii. Astăzi, istoria se răzbună prin copiii şi chiar prin pruncii de atunci. Se răzbună prin copilul Paul Goma, prin pruncul Adrian Păunescu, prin pruncul ce avea să devină coleg de breaslă al acestora, dar şi un important diplomat, Aurel Dragoş Munteanu.

(more…)

Nu s-a scurs decât un an, însă uitarea pare să fi trecut peste noi ca un ştergător de parbriz. Aşadar, acum un an, afară era tot luna august. Rezultatele alegerilor generate de revolta din 7 aprilie erau deja cunoscute, Alianţa pentru Integrare Europeană era ca şi constituită şi toată lumea (necomunistă) respira uşurat, la unison cu cei ajunşi cu zile la capătul „coridorului morţii”.

(more…)

Încet-încet, ne dăm seama că situaţia e şi mai complicată decât cum o complică cei ce sunt aşi în a complica totul în jur. În douăzeci de ani de independenţă, ne-am democratizat într-un asemenea hal, încât nu am lăsat nici măcar o singură dată să decidă cetăţenii, prin „da” sau „ba”, cum să procedeze pentru a ieşi din impas. Şi asta în ciuda faptului că ne-a cam aşteptat la fiecare pas câte-un impas.

(more…)

Nu cumva începem a ne sminti? Inclusiv în sensul în care sminteală înseamnă şi înstrăinare de credinţă? În orice caz, o umbră de sminteală se lăţeşte deja peste oraş de pe glamuroase panouri publicitare, menite parcă să blocheze cerul. Între noi şi Bunul Dumnezeu se interpun acum chipuri proaspăt convertite la canoanele publicităţii stradale. Descoperim uimiţi că înalta camilafcă a mitropolitului Vladimir poate fi şi un accesoriu de reclamă, în timp ce dantura cu „strunguliţă” a bărbatului în civil de alături, dimpotrivă, e antireclamă curată. În fine, ni se sugerează că noi, credincioşii, şi cu atât mai mult preoţii, nici nu se cade să ne dăm cu părerea despre aceste fenomene bizare, deoarece „fiecare trebuie să se conformeze deciziilor Sinodului”.

(more…)

Dacă se întâmpla să-l întrebi cu ceva timp în urmă pe un ditamai om serios, a cărui moralitate ţi se părea ireproşabilă, tot el mai având şi bunici deportaţi, că de ce s-a dat cu comuniştii, cu cei care au decimat milioane de oameni, care au distrus biserici şi s-au dedat atâtor fărădelegi întrecându-se în a potlogări prin toată Europa de Est şi prin lume, cel întrebat se făcea străveziu la faţă de puritate interioară şi-ţi răspundea mirându-se de nepriceperea ta: „Păi, aiştia-s altfel de comunişti, dom’le! Ce, nu ştiai?”. A-ha! Carevasăzică, altfel de! Se numesc tot comunişti, idolul lor e tot Lenin, simbolurile – tot seceră şi ciocan pe un drapel de culoarea sângelui vărsat, însă ei sunt, vezi bine, altfel de! Şi s-au lăsat mult prea mulţi îmbrobodiţi anume de această imagine… altfel-de-istă.

(more…)

Refrenul acestor zile aducătoare de vacanţă sună cam aşa: „Dragi copii, nouă ne plac copiii! Aşa că daţi-vă mai aproape să vă îmbrăţişăm!”. Şi, efectiv, cei mari îi îmbrăţişează pe cei mici împreună cu braţele de flori ce li se aduc (celor maturi, desigur!). E cel puţin ciudat că de Ziua Copiilor, tot ei, copiii, trebuie să le aducă flori oamenilor maturi, ca dovadă că sunt conştienţi de grija ce le-o poartă încă din faşă şi chiar încă de pe vremea primei ecografii. Ce-i drept, unii par să nu fie mulţumiţi că se aleg doar cu buchete de flori în semn de mulţumire, sugerând că ar fi cazul ca tot ei, copiii, să pună şi de băut dacă e ziua lor.

(more…)

Ştiaţi că, la codru, pădurarilor nu li se mai spune „pădurari”, ci „drujbari”? Adică mânuitori de ferestraie „Drujba”. Iar pădurea nu se mai cheamă „pădure”, ci „magazie de lemne” („leso-sklad”). Vii aici, plăteşti cât te ţine buzunarul, încarci lemn de stejar, de carpen, de tei sau fag şi târgu-i gata. Atâta doar că în magazia respectivă lemnul nu se păstrează în stive, ci e mereu în stare proaspătă. Îl salţi în camion direct de pe rădăcini. Şi mergi printre copaci vii, foşnitori, alegându-i cu migală, ca la târgul de sclavi. Iar pădurarul îţi stă la dispoziţie ca o domnişoară într-un magazin de lux, interesat să-şi vândă marfa cât mai avantajos, fiindcă un şef de sus îşi cere urgent partea sa de câştig, pe care trebuie să o împartă cu alt şef şi mai de sus şi tot aşa, până la marele boss ce domneşte peste păduri în haine kaki.

(more…)

Au trecut mai bine de patru luni de la declanşarea ostilităţilor – anume despre aşa ceva putem vorbi acum – şi observăm că, pauză, cazul Muruianu se derulează după principiul bulgărului de zăpadă care creşte şi creşte, tot adunând zăpadă pe măsură ce e rostogolit, ameninţând să domine dealurile din jur. Mai ales că are şi cine-l rostogoli, iar zăpada se aşterne până hăt peste orizontul siberian, încât ar trebui să se anunţe cod portocaliu din toate punctele de vedere. Or, cel mai recent raport Freedom House indică, total dezinteresat, că în Republica Moldova presa nu este liberă.

(more…)