Fiind suspectat de omor, a fost cercetat în libertate

Un individ din satul Ştefăneşti, raionul Floreşti, în vârstă de 23 de ani, a băgat în sperieţi toată localitatea. După ce a săvârşit acte de huliganism, fiind suspectat şi de un omor, a fost reţinut de poliţie şi cercetat în arest abia acum o lună de zile, după ce este suspectat şi de omorul unei bătrâne din sat. Oamenilor le este teamă ca şi în acest caz Valeriu B. să nu fie eliberat din lipsă de probe.

În acest an, mai mulţi oameni din satul Ştefăneşti au fost intimidaţi şi terorizaţi de un consătean în vârstă de 23 de ani, care, împreună cu alţi amici de-ai săi, maltratează oamenii din sat.

„Oriunde s-ar afla Valeriu B., lumea se plânge. El a intimidat şi bătut un tânăr, în timp ce acesta se afla în compania prietenei sale. Dosarul a fost închis pentru că părinţii fetei şi tânărul n-au scris o plângere la timp la procuratură. Asemenea cazuri au mai fost, iar în decembrie 2012, Valeriu B. şi încă un amic de-al lui, fiind în stare de ebrietate, au bătut cu bestialitate un bărbat în vârstă de 33 de ani din localitate, pe nume Filip Didei, care a murit la spital. Afară era frig. Şi, potrivit expertizei medico-legale, bărbatul maltratat a decedat la câteva ore după incident, cauza decesului fiind ‘hipotermia’. De menţionat că, în timpul anchetării cazului pentru omor, cei doi suspecţi au fost cercetaţi în libertate”, relatează primarul de Ştefăneşti, Simion Zdrăguş.

„Lumea din sat este terorizată şi stă cu frică, se teme să vorbească, deoarece acest individ nu acționează de unul singur, ci cu mai mulţi „tovarăşi”. Această grupare are și o căpetenie care negociază cu organele de drept, poliție, procuratură și judecătorie. Astfel şi acum, aflându-se în detenție, individul se laudă că va scăpa basma curată și de această dată”, scrie într-o scrisoare adresată redacţiei JURNALULUI un locuitor din Ştefăneşti.

Eliberat din lipsă de probe

Potrivit primarului, în cazul omorului lui Filip Didei, tinerii suspecţi au fost luaţi la poliţie, apoi eliberaţi din lipsă de probe. Sătenii presupun că banii au rezolvat totul.

La doar puţin timp de la încăierarea respectivă, Valeriu B. este suspectat că a omorât-o pe Elena Stâncaru – o bătrână în vârstă de 72 de ani. Numai după acest omor, poliţiştii l-au reţinut pe suspect în izolatorul de detenţie preventivă Floreşti.„Cazul se investighează şi nu pot comunica mai multe detalii pe marginea lui”, ne-a spus Vasile Revenco, procuror în Procuratura Floreşti.

Haosul din RM

Locuind de una singură, femeia a fost omorâtă cu cruzime cu un par de beton. Suspectat de omor, Valeriu B. le-a declarat poliţiştilor că a comis crima fiind în stare de ebrietate. Oamenilor din sat le este frică şi ziua. Aceştia spun că, dacă individul ar fi fost reţinut după crima din decembrie, bătrâna ar fi trăit şi azi.

„Mi-e frică şi ziua să stau în casă, deşi este închis. Are fraţi, amici cu care au fost împreună şi la Elena Stâncaru. Lumea crede că el n-a fost de unul singur la bătrână acasă. Au omorât-o pentru bani, căci Elena era o femeie respectată de toţi oamenii din sat. Vindea vin şi ei ştiau că femeia strângea bani pentru zile negre. Locuiesc cu mama mea şi ambele suntem în etate”, mărturiseşte Irina Botnariuc, prietena Elenei Stâncaru. Femeia spune că este haos în ţară la nivel înalt şi în raioane la fel. „Nu m-aş mira ca, peste puţin timp, pentru bani să-l elibereze, motivând că nu sunt probe”, spune fosta contabilă a primăriei din localitate.

„Mama nu mai este”

Şi fiica Elenei Stâncaru este îngrijorată de faptul că individul care le-a omorât mama ar putea fi eliberat. „Mama nu mai este. N-o putem întoarce, dar dorim ca organele de drept să-şi facă bine meseria, iar vinovatul să răspundă în faţa legii”, a spus pentru JURNAL, Ala Stâncaru, reporter la Radio România Actualităţi.

Potrivit expertului judiciar, medicul legist al raionului Floreşti, Iurie Ciobanu, care a fost la faţa locului, Elena Stâncaru a decedat în urma unor leziuni corporale grave şi a hemoragiei interne.

Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• Dragoste până la omor
• Furturi din gospodării
• A fost reţinut un suspect în cazul omorului tinerei de la Hânceşti

Copiii părintelui Nicolae petrec matineele de sfintele sărbători la biserică.

Preotul Nicolae Creţu e convins că Biserica are un rol important în educaţia creştină a tinerei generaţii

În fiecare duminică, după încheierea Sfintei Liturghii, 30 de copii – preşcolari şi elevi la clasele primare, însoţiţi de părinţi, frecventează şcoala duminicală din cadrul Bisericii Ortodoxe „Sf. Ierarh Grigorie Palama” din Chişinău, iniţiată şi condusă de preotul slujitor Nicolae Creţu. Părinţii copiilor consideră că şcoala duminicală este un pilon spiritual extraordinar pentru viitorul copiilor.

După liturghie, copiii ascultă vorbele înţelepte ale părintelui Nicolae, care este şi profesor la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Chişinău, unde predă religia pentru elevii de la ciclul primar. Potrivit preotului, interesul copiilor pentru religie îi face mai înţelegători, mai ascultători şi mai buni unii faţă de alţii.

Nu întotdeauna maturii au posibilitatea de a le oferi o educaţie creştină odraslelor lor, de aceea biserica are un rol important în acest sens.

„Avem potenţial, dar nu-l fructificăm”

„Pentru unii biserica este interesantă într-o anumită perioadă de vârstă. De aceea, când copiii sunt mici, trebuie aduşi la biserică pentru că, în adolescenţă, în multe cazuri, interesul faţă de biserică dispare”, explică preotul, precizând că înţelegerea profundă a vieţii bisericeşti, a slujbelor, a semnificaţiei simbolurilor creştine ş.a. se formează încă din fragedă copilărie. „Când le lipseşte această educaţie, oamenii maturi, acumulând alte cunoştinţe, consideră că biserica nu are informaţia care i-ar mulţumi sufleteşte, mulţi căzând pradă unor curente religioase sau filozofice distructive”, spune părintele Nicolae Creţu. Referindu-se la importanţa educaţiei creştine, preotul Nicolae subliniază că „de multe ori spunem şi nu întotdeauna facem lucruri concrete pentru a cultiva dragostea faţă de religie, biserică. Noi avem potenţial, dar nu-l fructificăm. Aşa că, decât să vorbim doar teoretic, am ales să trecem la fapte”, explică preotul necesitatea şcolii duminicale pentru copii.

„O tânără generaţie se formează în biserică”

Astfel au apărut şi orele de religie în biserică, după slujbele de duminică, pentru copiii mai mici şi mai mari de şapte ani. La lecţii poate veni orice copil, unde, timp de 45 de minute, ascultă poveţele părintelui Nicolae. „O tânără generaţie se formează în biserică”, afirmă preotul. Preotul se străduie ca fiecare lecţie de religie să fie inedită prin materialul adus la cunoştinţa copiilor, acesta fiind bine structurat conform particularităţilor de gândire la preşcolari şi şcolari şi metodologiei creştine predate la clasele primare. Îi sunt de ajutor şi imaginile, planşele folosite. Astfel, copiii învaţă – prin poezii, filme, rugăciuni – lucruri frumoase şi bune, fiind mai aproape de Dumnezeu. Ca să memorizeze mai uşor informaţia, părintele Nicolae le dă copiilor şi temă pentru acasă – completarea, împreună cu părinţii, a fişelor cu informaţie auzită la lecţie. Preotul le-a sugerat ca fiecare foaie de la ora de religie să fie păstrată într-o mapă, aşa încât, la sfârşitul anului, fiecare copil să aibă propria carte. Fiecare lecţie se încheie cu o mică gustare (biscuiţi, suc etc.), ca o formă de comuniune şi ca o mică răsplată pentru efortul depus la oră, după care toţi merg fericiţi acasă.

„Avem copii talentaţi”

Deşi nu pot sta mult locului, micuţii merg acasă impresionaţi de cele auzite, cântate, îngânând melodiile religioase şi în timpul jocului, afirmă Ana Costaş din Chişinău, care, împreună cu fetiţa ei, Alexandra, în vârstă de şase ani, frecventează orele de religie. „Consider că şcoala duminicală e una din cele mai binevenite forme de studiu, pentru că deseori copiii noştri sunt plini de informaţie, dar uităm de valorile principale. Cred că este o temelie extraordinară pentru viaţa ce urmează”. Îşi făcea griji că copiii nu vor rezista fără a mânca, dar ei rezistă şi mai bine ca maturii. „Am şi eu o cultură religioasă de acasă şi, frecventând şcoala duminicală împreună cu fiica, mă conving că este o şcoală cu un program bine stabilit, unde copiii învaţă noţiuni fundamentale din Biblie, Evanghelie, axându-se pe cele mai importante momente, inclusiv Decalogul”, spune mama sigură că fetiţa ei e sinceră în tot ce face.

„Veneau la biserică de când erau în burta mamei”

Şi pentru copiii Alionei V. din Chişinău, Ioana şi Mihai, în vârstă de şase şi, respectiv, nouă ani, biserica a devenit a doua casă. Copiii au fost aici botezaţi „venind la biserică de când erau în burtă”, spune o mămică zâmbind larg. „Sufletul îmi este încălzit cu multe cuvinte calde, frumoase, care îmi ajung pentru o săptămână întreagă”, mărturiseşte femeia, care nu lipseşte duminicile de la liturghii.

Ana Costaş, profesoară de matematică la UTM, afirmă că preotul Nicolae Creţu este un om şi un slujitor al bisericii deosebit, făcând totul cu dăruire de sine. „Are un nivel de inteligenţă extraordinar. E un părinte care îşi încheie propovăduirea cu citate din Lucian Blaga sau alţi scriitori români, de învăţătură pentru toată lumea ce-l ascultă”. Părintele speră că, de la 1 septembrie 2013, şcoala duminicală va avea mai mulţi elevi. „Este datoria mea de preot şi învăţător. Într-o zi ne va răsplăti Dumnezeu pentru lucrurile bune şi frumoase”, conchide el.

În săptămâna luminată, preotul Nicolae a pregătit un program pascal din poezii şi cântece pe versuri de George Coşbuc, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu ş.a., recitate şi cântate de copii, pe care le-a imprimat pe un CD, destinat elevilor şcolii duminicale şi părinţilor acestora, ca un cadou de Paşti. La sfârşitul lunii mai, copiii vor merge în vacanţă şi vor reveni la orele şcolii duminicale începând cu 1 septembrie 2013.

Originar din localitatea Sălcuţa, raionul Căuşeni, părintele Nicolae spune că în copilăria sa a mers la şcoala duminicală, unde l-a avut profesor pe prot. Grigore Jelihovschi, experienţă care l-a impresionat. A fost crescut şi educat în familie de preot. Preotul Nicolae Creţu slujeşte la Paraclisul Sf. Ierarh Grigore Palama din campusul UTM. Este licenţiat al Facultăţii de Teologie a Universităţii Valahia din Târgovişte. A absolvii studiile de masterat şi doctorat în domeniu la Universitatea din Bucureşti.

Victoria Popa

 

Articole asemănătoare:

• „Şi Cerurile se închid”
• “Sfântul” Marian termoficatorul
• Smerenie şi modestie

Începând din acest an, absolvenţii au dreptul să se înscrie la concursul de admitere concomitent la mai multe specialităţi din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituţii de învăţământ superior, însă pot fi înmatriculați la o singură specialitate în cadrul unei singure instituţii de învăţământ superior, notează Ministerul Educaţiei (ME).

Potrivit ME, absolvenţii vor prezenta la Comisia de admitere o copie a originalului diplomei de studii pentru a putea candida la mai multe facultăţi şi instituţii. Depunerea cererilor se va efectua în perioada 16–27 iulie 2013, iar rezultatele intermediare vor fi cunoscute până la 31 iulie curent. Documentele în original vor putea fi depuse la instituția aleasă până la 3 august 2013, iar rezultatele finale vor fi anunțate până la 14 august curent.

În perioada 7–9 august, va avea loc concursul repetat la locurile neacoperite. Reprezentanţii ME nu exclud că taxele pentru studii ar putea fi majorate, dacă guvernul va aproba o nouă metodologie de calculare a cheltuielilor de întreţinere a unui student.

Pentru anul de studii 2013–2014, autorităţile se aşteaptă la un aflux de peste 20 de mii de tineri care vor putea concura pentru 6 mii de locuri bugetare şi peste 13 mii de locuri în bază de taxă.

Angajaţii ME au efectuat modificări şi completări în metodologia de admitere în învăţământul superior. Admiterea în învăţământul superior de stat şi privat la ciclul I, studii superioare de licenţă, se va efectua în baza regulamentelor proprii de concurs stabilite de fiecare instituţie de învăţământ superior în baza autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare şi ale Regulamentului de organizare și desfășurare a admiterii la ciclul I, licență în învățământul superior.

La cererea de înscriere la concurs se vor anexa copiile documentelor menţionate în Regulament, avizate, în baza originalelor, de către Comisia de admitere. În cazul în care candidatul la studii intenţionează să participe la concursul de admitere doar într-o instituţie, acesta, la dorinţă, poate anexa la cererea de înscriere documentele în original.

După anunţarea rezultatelor intermediare ale concursului de admitere, stabilite prin decizia Comisiei de admitere, candidatul declarat admis la mai multe instituţii de învăţământ superior optează pentru specialitatea solicitată prin depunerea documentelor menționate, în original, la instituția de învățământ superior la care intenţionează să realizeze studiile, respectând termenul de depunere stabilit de către ME.

Neprezentarea în termenul stabilit a actelor în original din cauza exclusivă a candidatului admis duce la pierderea locului obţinut prin concursul de admitere în instituțiile de învățământ superior.

Cetăţenii statelor membre ale CSI şi a Ţărilor Baltice de naţionalitate moldoveni (români) pot participa la concursul de admitere în condiţiile prevăzute pentru cetăţenii Republicii Moldova, în limita planurilor de înmatriculare cu finanțare bugetară și cu taxă.

Locurile cu finanțare bugetară planificate pentru cetățenii străini și apatrizi în baza tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte pot fi redistribuite candidaților cetățeni ai Republicii Moldova doar în cazul lipsei de solicitare a acestora din partea cetățenilor străini și apatrizilor.

În acest an au fost menținute cotele la admitere: 15% pentru candidați din familii dezavantajate, 20% pentru candidații cu instruire în limba rusă, rural/urban (65%/35%), bacalaureat/studii medii de specialitate (90%/10%), locuri cu destinație specială pentru absolvenții din partea stângă a Nistrului.

Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• Atenţie, viitori studenţi!
• Admiterea la studii universitare de licenţă în România
• Etapa a doua a admiterii în România se va desfăşura online

Narcisa Triboi, 12 ani, din s. Vorniceni, r. Străşeni

Moldovencele ce poartă prenume de floare sunt sărbătorite de Florii

Violeta, Viorica, Viorel, Dumitriţa şi Laura sunt cele mai răspândite prenume de flori purtate de moldoveni. Duminica Floriilor, sărbătorită în acest an pe 28 aprilie, deschide săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti.

În această zi sunt omagiaţi şi cei care poartă prenumele Narcisa, Lăcrămioara, Florin, Crina, Lilia, Margareta ş.a.m.d. Şi Floarea Cordun, învăţătoare la clasele primare la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din or. Cricova, va merge duminică la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din localitate.

Floarea Cordun provine din localitatea Pătrăuţii de Jos, raionul Storojineţ. „Sunt de la Cernăuţi, de prin părţile de unde s-a născut şi Sofia Vicoveanca, Maria Iliuţ”, mărturiseşte cu mândrie învăţătoarea care poartă prenumele străbunicii sale. În copilărie, era strigată de ai casei Floricica. Tatăl ei, Toader Mâţac, a fost cel care le-a dat prenumele la toţi cei patru copii ai săi – Tudora, Floarea, Rodica şi Gheorghe. „Tata alegea numele după o carte de prenume a bunelului, care era notar. Se străduiau să ne dea prenumele mai aproape de sfinţii în preajma cărora ne năşteam”.

Vorbă de părinte

Tata ne mângâia pe toţi cu cântecul şi poezia. Eu eram Floricica tatei şi-mi cânta: „Mai la deal de casa noastră/ Creşte o floricică albastră”, sora Tudora asculta mereu cuvintele piesei „Tudoriţo, nene”, surorii Rodica i-a pus numele inspirându-se din pastelul omonim al lui V. Alecsandri, iar fratele s-a născut de Sf. Gheorghe şi poartă numele acestui sfânt”, îşi aminteşte cu lacrimi în ochi despre părintele său care nu mai este în viaţă. Doamna Floarea, numită aşa de mulţi discipoli, s-a născut pe 18 ianuarie, în ajun de Bobotează. Nu şi-a sărbătorit niciodată ziua de naştere în copilărie, pentru că-şi serba mereu ziua numelui în Duminica Floriilor.

Rochiţa nouă de Florii

Lăcrămioara şi Dumitriţa Lupaşcu din s. Măgdăceşti, r. Criuleni

„Eram îmbrăcată numaidecât în rochiţă şi, cu flori în mânuţe, eram felicitată de ai casei”. De Florii, la Pătrăuţii de Jos era un obicei. „Băieţii făceau o cunună de flori şi, nevăzuţi de nimeni, o puneau la uşa casei unde era o Floare, dacă era băiat – Florin, atunci se punea un brăduţ. Prin părţile noastre foarte mulţi purtau prenumele Floarea, Florin, Floricica, Florina”, povesteşte învăţătoarea.

Femeia spune că prenumele dat de părinţii ei îi poartă noroc. Toţi din familia ei aveau nume dublu, unul fiind al unui sfânt. Tradiţia de a da prenume de sfinţi copiilor este respectată şi de cei doi copii ai Floarei Cordun, care le-au pus copiilor lor prenumele sfinţilor în ziua în care s-au născut: „Nepoţica Sabina e Ştefania, născută de Sf. Ştefan, Sofia – de Sf. Sofia, şi nepoţelul Teodor-Luca – de Sf. Teodor”. Floarea Cordun a absolvit cu menţiune Colegiul de medicină din Bălţi. A lucrat un deceniu în medicină în calitate de moaşă. Apoi a absolvit Facultatea de Psihologie şi Pedagogie la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. De 27 de ani, este învăţătoare la clasele primare la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din Cricova.

Blonda Narcisa

E una din elevii de frunte ai Liceului Teoretic „Ion Inculeţ” din Vorniceni, Străşeni. Fetiţa în vârstă de 12 ani este unica din tot satul ce poartă acest prenume, care o şi caracterizează. Narcisa spune franc că mama i-a dat prenumele florii ce-i este dragă. „Mama mea, Tatiana, iubeşte narcisele”, spune copiliţa cu glas zglobiu. Narcisa adaugă că iubeşte foarte mult culoarea galbenă şi albă a narciselor şi, atunci când are ocazia de a alege între culori, o alege pe cea galbenă. „Noi şi acum avem în grădină narcise”, spune cocheta blondă cu ochi albaştri. Mama Narcisei, Tatiana Triboi, ne spune că acest prenume este unul rar. Este unul deosebit, ca şi copilul meu”, spune femeia.

Are mama două flori

Lidia şi Dumitru Lupaşcu din satul Măgdăceşti le-au chemat cu nume de flori pe ambele fete, cea mai mare – Lăcrămioara, iar cea mică – Dumitriţa. Lidia ne spune că a făcut studiile în România şi s-a împrietenit cu o fată ce purta prenumele Lăcrămioara. „Mi-a plăcut foarte mult. Când am născut-o, dintr-o listă de 12 prenume scrisă împreună cu soţul am ales fără a sta mult pe gânduri Lăcrămioara. „Să ştiţi că prenumele chiar o caracterizează. Este gingaşă, sensibilă şi firavă ca floarea de lăcrămioară, deşi e născută iarna”, ne spune mama fetelor. Femeia ne convinge că şi Dumitriţa, mezina, care poartă prenumele soţului, este asemenea florilor de dumitriţe: rezistentă, puternică, luptătoare.

Şi Viorica Lupu din Cricova afirmă că prenumele ei îi poartă noroc. I l-au dat părinţii după o întâmplare de acum 26 de ani. Mama ei, Maria Lupu, fiind însărcinată, se întorcea de la părinţi. Femeii i s-a făcut rău. Oprindu-se la marginea unei pădurici, a zărit o poieniţă cu flori, care i-au sugerat numele fetiţei sale.

Cele mai răspândite prenume de flori

„Aşa a apărut şi prenumele meu”, mărturiseşte tânăra interpretă de muzică populară întâmplarea povestită de mama ei. Viorica se mândreşte cu prenumele său, pentru că e românesc şi o avantajează, mai ales că interpretează muzică populară.

Referindu-se la prenumele provenite de la flori, doctorul în filologie Maria Cosniceanu spune că prenumele nu reflectă trăsăturile de caracter ale persoanelor. Sunt dorinţele părinţilor care au predilecţie faţă de anumite prenume ce predomină într-o perioadă de timp. Potrivit ei, printre cele mai răspândite prenume de flori în RM la femei sunt Viorica, Dumitriţa, Laura, iar la bărbaţi – Viorel.

Prenumele celor sărbătoriţi în Duminica Floriilor: Anemona, Brânduşa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crina, Crin, Crinuţa, Crizantema, Delia, Floarea, Flora, Florenţa, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofiţa, Gherghina, Iris, Lăcrămioara, Margareta, Micşunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluţa, Romaniţa, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorica, Zambila, Zambilica.

Victoria POPA

 

Articole asemănătoare:

• Soţul cu surprize
• Bărbatul cu cel mai lung nume
• De unde au apărut PLAHOTNIUC şi ULINICI?

S-a vindecat datorită credinţei în Dumnezeu şi a medicilor spanioli

Eugen Verdeş din Teleneşti, este unul din miile de moldoveni care au părăsit locurile natale în căutarea unui loc de muncă. Inventiv, curajos şi de bună credinţă, bărbatul a reuşit să se ridice şi să treacă prin multe greutăţi. Este omul căruia nu-i place să fie compătimit. Acum doi ani, medicii spanioli i-au depistat cancer la stomac şi esofag. S-a vindecat datorită credinţei sale în Dumnezeu şi a medicilor spanioli.

A lucrat director la Gospodăria vânătorilor şi pescarilor din Teleneşti. Pe timpuri, erau şase gospodării de acest tip în R. Moldova, ne spune bărbatul. A fost şi în Rusia la muncă, la tăiat pădure. A lucrat la Chişinău vreo şapte ani la construcţii şi, văzând că nu-şi poate întreţine familia, a plecat acum opt ani în Spania.

Spirit de acţiune

A mers singur în Spania, voia de la început să-şi deschidă propria afacere în domeniul construcţiilor deoarece avea experienţă bună în domeniu. Mai târziu, i s-a alăturat şi familia. Când a plecat în Spania, vorbea foarte puţin spaniola, a învăţat limba ibericilor acolo, paralel cu munca. „N-o vorbesc nici acum perfect, dar am citit mult. Trebuia să completez formulare şi contracte cu diferiţi parteneri. Scriu în spaniolă destul de bine, în prezent, am relaţii economice cu firme din Spania”, se mândreşte omul de afaceri.

Şi-a deschis o firmă de construcţii care funcţionează şi astăzi, „am suspendat activitatea din cauza sănătăţii mele, criza economică mondială ne-a afectat grav, am început afacerea împreună cu fiul meu, care a rămas în peninsulă, deşi e cu gândul acasă”. Fiind inventiv şi un bun organizator, Eugen, împreună cu fiul său, a deschis în Spania şi o fabrică de producere a gardurilor şi gresiei. „Am primit permisiunea de activitate a fabricii odată cu declanşarea crizei. Astfel, am fost obligat să sistez procesul de producere”, mărturiseşte pe o notă tristă Eugen Verdeş, explicând totodată că în Spania este mult mai uşor să deschizi o afacere decât în RM.

Salvat de credinţa în Dumnezeu

Stors de puteri şi din cauza multiplelor probleme care se abătuseră asupra familiei sale, Eugen s-a îmbolnăvit acum doi ani. Diagnoza: cancer la stomac şi esofag. Cu lacrimi în ochi, bărbatul mărturiseşte că s-a vindecat datorită credinţei în Dumnezeu şi a medicilor spanioli. „Intervenţia chirurgicală a durat şapte ore şi jumătate, toate cheltuielile au fost suportate de statul spaniol pentru că am achitat taxa pentru asigurare medicală timp de cinci ani”, spune bărbatul, precizând că din cei opt ani de muncă în Spania, numai cinci au fost cu şedere legală.

„Am deja un an de când am început să-mi revin. Am început să mă simt mai bine după vizitarea locurilor sfinte la Ierusalim. Am mers acolo de două ori – prima dată, după opt luni de la operaţie, când de abia am început să merg, iar a doua, în această iarnă. Mă simt mult mai bine”, spune cu emoţii bărbatul.

Trei medici şi o singură diagnoză

A revenit în R. Moldova pentru că se simte mai bine aici, însă merge în Spania la reabilitare, „am stat două luni la reabilitare, medicii care m-au operat urmăresc procesul de reabilitare postoperatoriu”. Nu respectă un regim alimentar strict. „Mănânc ce-mi văd ochii şi ce-mi doreşte sufletul, în special crudităţi, peşte, lapte, ouă şi nimic gras”, se confesează bărbatul.

Are încredere în medicii spanioli, pentru că l-au salvat de la moarte: „Am adresat o întrebare la trei doctori şi am primit unul şi acelaşi răspuns”. Chiar dacă e în convalescenţă, nu poate să nu lucreze. A deschis o afacere şi în R. Moldova. În prezent, are relaţii cu întreprinderi din Spania. Este unicul distribuitor, pe piaţa RM, al unui producător de articole de cauciuc şi masă plastică flexibilă. Produsele acestei companii sunt destinate tuturor sectoarelor din economia naţională, prioritate având domeniile construcţiilor şi agriculturii.

Articole din cauciuc de calitate europeană

Asortimentul propus cuprinde peste 100 de articole de calitate superioară certificate în UE. În opinia sa, folosirea acestor produse sporeşte productivitatea muncii de până la 15% în comparaţie cu articolele folosite în prezent.

Fabricate din cauciuc flexibil, obiectele sunt utilizate o perioadă îndelungată, ceea ce duce la economisirea resurselor financiare, prezentând şi o cultura înaltă a muncii de nivel european. „Cei care merg în ţările dezvoltate sau muncesc peste hotare ştiu bine că aceste articole folosite pe larg în construcţii, agricultură, zootehnie, la menţinerea curăţeniei în oraşe şi sate, la amenajarea străzilor, parcărilor, precum şi a terenurilor pentru copii. Mai multă informaţie găsiţi pe pagina web www.verdes-investPMI.md

Victoria POPAArticole asemănătoare:

• Imaginea pe care nimeni nu a văzut-o de 764 de ani // OBSCEN
• Papa Benedict al XVI-lea deplânge „confruntarea” dintre credinţă şi modernism în Europa
• Îngropaţi în bani!

Primarul raionului Şoldăneşti, Alexandru Tinică, şi directorul ÎM „Piaţa Şoldăneşti”, Andrian Pălăduţă, au fost condamnaţi la patru ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de trei ani, pentru abuz în serviciu.

Primarul nu va avea dreptul de a deţine funcţii publice timp de trei ani. Decizia a fost luată de Judecătoria raionului Şoldăneşti şi nu este definitivă, notează ştirilocale.md.

Decizia poate fi atacată în termen de 15 zile. În acelaşi dosar figurează şi administratorul ÎM „Piaţa Şoldăneşti”, Andrian Pălăduţă, care a fost condamnat la patru ani de detenţie pentru abuz în serviciu.

Instanţa a stabilit că primarul, împreună cu administratorul pieţei au prejudiciat bugetul local cu aproximativ 180.000 de lei.

Menţionăm că în JURNAL de Chişinău a fost publicat articolul „Concurenţă neloială la piaţa din Şoldăneşti” (14 septembrie 2012), unde am descris modul în care activau Alexandru Tinică şi Andrian Pălăduţă.

Printre cei care au avut de suferit în urma activităţii primarului de Şoldăneşti şi a administratorului pieţei au fost şi agenţii economici din Şoldăneşti, Sergiu Botoşanu, Vladimir Verba şi Lidia Melnic. Aceştia nu-şi puteau continua activitatea comercială pe teritoriul Î. M. „Piaţa Şoldăneşti”, pentru că autoritatea publică locală nu le elibera autorizaţie de comercializare pe teritoriul pieţei, iar şeful pieţei, Andrian Pălăduţă, refuza să încheie contracte cu agenţii economici respectivi.

Şi Judecătoria Şoldăneşti, şi Curtea de Apel Bălţi le-a dat dreptate reclamanţilor. Prin hotărârea înaltei curţi, care este irevocabilă, agentul economic Sergiu Botoşanu a ridicat suma de 87.662 de lei, primită drept prejudiciu moral şi material cauzat de către ÎM „Piaţa Şoldăneşti”, iar ceilalţi doi agenţi economici au fost despăgubiţi cu câte 25 de mii de lei fiecare.

Şi Valentin Sofroni din Şoldăneşti a fost destituit ilegal din funcţia de manager al ÎM „Şoldăneşti Servicii” de către Alexandru Tinică. Cum a fost învestit în funcţia de primar, din prima zi de muncă, Alexandru Tinică a decis eliberarea din funcţie a managerului principal al ÎM „Şoldăneşti Servicii” pe atunci, Valentin Sofroni, inginer de profesie, care activa în calitate de manager principal la ÎM „Şoldăneşti Servicii”. Şi Valentin Sofroni a ridicat din bugetul primăriei Şoldăneşti suma de circa 86.660 de lei, din care 50.000 de lei – prejudiciu moral, 36.660 de lei – salariul pentru fiecare zi de muncă pierdută, şi 2.500 de lei – cheltuieli de judecată.

Zilele acestea, mai mulţi agenţi economici adunaţi în faţa Judecătoriei Şoldăneşti au cerut demisia administratorului pieţei, invocând mai multe încălcări. Potrivit agenţilor economici ai ÎM „Piaţa Şoldăneşti”, conducerea pieţei a încălcat prevederile contractelor încheiate cu ei şi colectează ilegal bani.

Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• Concurenţă neloială la piaţa din Şoldăneşti
• Primarul de Şoldăneşti ţine apa
• Alţi doi complici în cazul delapidărilor de la „Chişinău-Gaz”

Ingredientul magic şi viaţa amoroasă a unui bucătar iscusit de 24 de ani

Pasionat de balet, teatru şi bucătărie, bucătarul Alexandru Buza, 24 de ani, a reuşit deja să lucreze cot la cot cu renumiţi bucătari italieni, brazilieni, ruşi şi evrei. Bucătar-şef într-un local din Chişinău, tânărul este în continuă căutare de inovaţii culinare.

E îndrăgostit de bucătărie de la 12 ani, vârsta când îi plăcea să facă bucate, iniţial de nevoie, fiind cel mai mare dintre fraţi, iar apoi din pasiune, pentru descoperirea de noi bucate. „Mama gătea rar. Era la serviciu şi când venea acasă mâncarea era gata. Odată mi-a reproşat că n-am tăiat cartofii corect, în general însă, aprecia mâncarea mea. Eu eram cel care prepara bucate pentru oaspeţi”, spune ungheneanul.

„Ingredientul magic” al bucătarului evreu

A vrut să studieze relaţiile internaţionale, însă familia nu i-a putut asigura taxele, de aceea a mers la studii culinare. Şcoala de bucătar nu i-a dat multe, „cunoştinţele teoretice din secolul XIX nu trebuiesc nimănui”, consideră el.

Stagiul de perfecționare l-a făcut într-un restaurant polonez din Chişinău, fiind subordonat unui bucătar evreu, Stanislav Rogolski. De la acesta a învăţat că „ingredientul magic” în prepararea bucatelor este… pasiunea, „fără suflet nu poţi obţine bucate delicioase, chiar dacă ai folosi cele mai calitative produse”, susţine Alexandru.

Timp de trei luni de lucru în bucătărie, fără zile de odihnă, a furat mai multe secrete ale bucătăriei europene. „Mi-a plăcut mult lucrul şi am fost angajat în calitate de bucătar la un local din Chişinău”, povesteşte tânărul. Au urmat oferte în Soci, Chişinău, Italia, Rusia, „unde lucram împreună cu diferiţi bucătari. Aşa am ajuns să lucrez în Sardegna, Italia, în vara anului 2010. Patronului i-a plăcut cum pregăteam. Salariul era bun, dar au urmat oferte din ce în ce mai tentante”.

Nemţii, cei mai generoşi la bacşiş

Din Italia Alexandru a plecat la Moscova, la propunerea unui renumit bucătar italian, Umbertto Rocca, fiind angajat în unul din restaurantele de elită ale capitalei ruse. Moscova însă nu l-a atras, peste trei luni, tânărul s-a întors la Chişinău. Potrivit lui, cei mai generoşi la bacşiş sunt germanii, austriecii, englezii, suedezii, ruşii, „italienii însă nu lasă bacşiş, ei se apropie de bucătarul-şef şi îi spun mulţumesc”.

Faptul că acum este solicitat se datorează experienţei sale acumulate de-a lungul anilor de la bucătari aparţinând diferitor bucătării. „Am muncit mult la început, am încercat să prind totul în bucătăria în care lucram. Primeam puţin, dar ştiam că trebuie să depun efort şi – cel mai important – făceam totul cu pasiune, asta am observat şi la italieni. Aceştia fac totul cu pasiune, de aceea poate îmi place mai mult bucătăria italiană, este o bucătărie veche, cu tradiţii. Cei patru bucătari pe care îi am astăzi în subordine fac mâncarea a lehamite. Un bucătar bun este preţuit şi căutat pentru bucatele sale alese”, mai spune el.

Inovaţie şi pasiune în procesul culinar

Ştie bucătăria italiană, rusă, braziliană, europeană şi bucătăria tradiţională românească. „Îmi place inovaţia, experimentez ca să obţin ceva original. Ador mâncarea italiană, şi anume rizotto, un tip de orez care poate fi suplimentat cu carne, legume, caşcaval, produse de mare, în funcţie de preferinţele fiecăruia.” În „cizmă”, fiecare regiune are specificul său culinar, de la Alexandru aflăm că baza bucătăriei mediteranene o alcătuiesc produsele de mare, mentă, roşii, vânătă, usturoi, busuioc.

Ce cred străinii despre bucatele româneşti

În Italia a făcut bucate tradiţionale româneşti învăţate de la bunica sa. Clienţii italieni, nemţi, francezi, ruşi, jamaicani rămâneau mulţumiţi au fost seduşi cu plăcinţele „poale în brâu” la cuptoraş şi zeamă, mai ales când auzeau că are reţeta de la bunica. În afară de pregătirea bucatelor, este pasionat de teatru, balet, poezie. Ar putea merge la unele spectacole de câteva ori. Scrie versuri inspirându-se din artă.

Prin 2007, când a venit la Chişinău, a descoperit baletul, apoi a început a merge la orice spectacol la Teatrul „Eugene Ionesco”. „Mă pasionează cum îşi joacă rolurile actorii, îmi plac trăirile lor. Majoritatea versurilor mele sunt despre dragoste. Am peste 300 de poezii şi o carte publicată numai în două exemplare, de către o fată.

Pe blogul http://despre-inversuri.blogspot.com/2012/04/in-lipsa-si-prezenta-ta.html sunt publicate vreo 150 de poezii. Poezia reflectă biografia sa amoroasă şi trăirile sale, unele versuri sunt dedicate mamei sale. A deschis recent atelierul „Gătim împreună” pentru doritorii de a-şi încerca aptitudinile în bucătărie. Şedinţele atelierului au loc în fiecare sâmbătă între orele 12:30 și 15:00.

Visează să aibă propria afacere – un restaurant în care să-şi aplice orice inovaţie, pentru a obţine cele mai delicioase tipuri de mâncare, „unde să nu fie un meniu stabil, ceva de tipul restaurantului Mechelen”.

Talentul său în bucătărie a fost apreciat şi de actorii Teatrului „Eugene Ionesco” care l-au invitat să elaboreze un meniu special pentru spectacolul „Caruselul erotic”, a cărui premieră va avea loc pe 26–27 aprilie. Spectatorii vor avea ocazia să bea o cupă de șampanie şi să guste din mâncărurile pregătite de Alexandru Buza. Meniul va include delicatese, precum profiterol cu mousse de vinete și mentă, carpaccio de vițel cu tapenadă de măsline sau de somon cu kiwi, midii gratinate, crevete tigru în crustă de nuci, fructe și șampanie.

  Victoria POPAArticole asemănătoare:

• Cetăţeni moldoveni, implicaţi în contrabandă de ţigări în Italia
• Cătălin Josan a lansat o piesă în italiană!
• Concurenţa sarmalelor // CATERING

CULTURĂ DE CONSUM // Mostră încurajată de Ministerul Culturii: „Nu te uita, băiete, atât de mult la fundul meu /C-ai să rămâi la mă-ta flăcău”

„Pentru că e la început de carieră şi merită să fie susţinută pentru piesele interpretate”, Nătăliţa Olaru a fost distinsă cu o diplomă a Ministerului Culturii. Tânăra interpretă, care şi-a făcut un repertoriu din piese gen „Jaga, jaga” şi „Hali, gali, măi Vitali”, pe la diferite ceremonii organizate de moldoveni, umplând şi internetul, a fost apreciată de Ministerul Culturii (MC) cu o diplomă de onoare „pentru contribuția substanțială în promovarea muzicii ușoare și populare”. JURNAL a solicitat opinia unor personalităţi din domeniul culturii, care s-au pronunţat diferit pe marginea acestui gest al MC.

Ghenadie Ciobanu, ex-ministru al Culturii: „Subcultura nu este cea pe care trebuie să o aprecieze Ministerul Culturii”

„O piesă de artă, chiar dacă e comercială, de distracţie, de agrement, nu trebuie să conţină cuvinte obscene. Ministerul este al culturii, dar nu al subculturii. Subcultura nu este cea pe care trebuie să o aprecieze MC.”

Maria Stoianov, compozitoare, interpretă: „Imnul Ministerului Culturii din RM”

„Aş vrea ca ministrul Culturii şi cei care i-au dat diploma de onoare Nătăliţei Olaru să iasă în faţa naţiunii şi să cânte piesa „Jaga, jaga”, ca imn al Ministerului Culturii din RM.”

Maria Sarabaş, interpretă de muzică populară: „Ne lipseşte o triere a pieselor admise pe scenă”

„Nu vreau să mă pronunţ. Nu comentez. În primul rând, nu cunosc interpreta, iar în al doilea rând, mă conduc de preceptul: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”. În general însă, bineînţeles că există nişte rigori, nişte criterii clare de evaluare a calităţii textelor şi melodiilor admise pe scenă, dar trebuie să recunoaştem că ne lipseşte acum un triaj din punct de vedere valoric.”

Ion Suruceanu, interpret de muzică uşoară: „Voi, jurnaliştii, sunteţi nişte ticăloşi”

„Sunt de acord că fata aceasta este fără nume. E foarte bine însă că MC susţine o tânără interpretă. Şi eu, şi Ştefan Petrache a trebuit să fim susţinuţi în anii ’70, nu să fiu făcut cu ou şi cu oţet de cei de la conducere că aş fi Dan Spătaru, numai nu Ion Suruceanu. Ce înseamnă o diplomă? O nimica toată. Când i-a fost acordat lui Pavel Stratan titlul de artist al poporului, lui, care a făcut ţara asta în două cu rahat, numindu-ne beţivani, de ce nu aţi scris atunci? Nu e numai părerea mea, ci la toată lumea, dar voi, jurnaliştii, sunteţi nişte ticăloşi!”

Ştefan Petrache, interpret de muzică uşoară: „Într-acolo ne mişcăm din punct de vedere cultural”

„Eu n-o cunosc pe această tânără şi nici piesele ei. Dacă MC a lăudat-o, înseamnă că MC are asemenea cultură. Vorba veche: „Nu mă tem de ministrul culturii, dar de cultura ministrului”. Generaţia mea nu ştiu dacă mai poate spune ceva la adresa cuvintelor din piesele de azi. Am auzit perle şi mai şi… Ca reprezentant al generaţiei mele, şi eu ar trebui să-mi asum această pacoste. Într-acolo ne mişcăm din punct de vedere cultural.”

Zinaida Julea, interpretă de muzică populară: „Nu am nimic împotrivă”

„Nu ştiu piesa. N-am auzit-o niciodată cap-coadă. Dar dacă ţinem cont de faptul câte premii s-au dat până acum şi cui, eu zic că nu-i mare lucru că i s-a acordat această diplomă. O cunosc pe fata asta. Cântă pe viu de ani de zile, pe unde am văzut-o: nunţi, cumetrii, concerte. Nu am nimic împotrivă”.

Andrei Tamazlâcaru, folclorist: „Am văzut-o ilustrată şi răstignită pe mai multe standuri”

„Eu cred că, dacă ministerul a făcut aşa o publicitate, este o interpretă promiţătoare. Am văzut-o ilustrată şi răstignită pe mai multe standuri. Cred că, în afara intereselor, la Ministerul Culturii există oameni progresişti care au apreciat-o”.

 Articole asemănătoare:

• O recunoaşteţi?
• Vlad Gheorghelaş, petrecut pe ultimul drum
• O recunoaşteţi?

Începând cu 1 septembrie 2013, colegiile pedagogice din Republica Moldova nu vor organiza admitere

Cele opt colegii pedagogice din republică urmează a fi reorganizate anul curent, deşi majoritatea nu vor să-şi schimbe statutul juridic. Profesorii susţin că colegiile pedagogice produc cadre didactice calificate şi ridică potenţialul intelectual în mediul rural. Ministerul Educaţiei (ME) lucrează la elaborarea unei strategii de reorganizare a colegiilor pedagogice.

„Nu vom mai organiza admitere în acest an. Au avut loc mai multe întruniri la ME în cadrul cărora a fost discutată problema reorganizării colegiilor pedagogice, dar nu vedem lumina de la capătul tunelului, pentru că nu există o strategie de reorganizare cu o finalitate clară. Aşa e la noi, la ME”, a declarat pentru JURNAL un profesor al unui colegiu pedagogic ce a solicitat anonimatul.

Potrivit directorului Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei, Valentina Sandu, reprezentanţii colegiilor au fost convocaţi în mai multe şedinţe la ME în privinţa reorganizării. Subiectul este suspendat până la identificarea unor modalităţi de reorganizare. „În cadrul consiliului profesoral, am discutat strategia sectorială până în 2020, care include problema reorganizării învăţământului mediu de specialitate. Am organizat şi o şedinţă comună cu Direcţia de Învăţământ Orhei în urma căreia am stabilit că dacă se va accepta varianta de reprofilare a colegiilor în licee cu profil pedagogic, evident că vom trece în gestiunea direcţiei de învăţământ”, a afirmat Sandu.

Deşi angajaţii Colegiului pedagogic de la Orhei optează pentru menţinerea colegiului în forma sa actuală, argumentându-şi opţiunea prin cadrele pedagogice calificate, sunt constrânşi să accepte reorganizarea, deoarece acest tip de instituţii nu se regăseşte în strategia de dezvoltare a învăţământului care trebuie aplicată până în 2017. Direcţia de Învăţământ Orhei acceptă reorganizarea colegiului în liceu cu profil pedagogic.

La Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei învaţă în prezent 786 de studenţi, dintre care 70% au bursă. În anul de studii 2012–2013, colegiul va avea 246 de absolvenţi, formând în total zece grupe: patru sunt specialitate în învăţământul primar, trei – în învăţământul preşcolar, două grupe – în asistenţă socială şi o grupă – în instruirea tehnologică.

Absolvenţii şomeri

La rândul său, directorul Colegiului Pedagogic Călăraşi, Gheorghe Şapoval, pledează pentru reorganizarea colegiilor, deoarece „un student al unui colegiu pedagogic trebuie să studieze patru ani la colegiu şi patru la facultate, pentru a se forma complet”. Un alt argument pentru închiderea colegiilor pedagogice, susţine directorul, constă în faptul că piaţa muncii din Republica Moldova nu are oferte pentru absolvenţii colegiilor. „Conform datelor din anul curent, în învăţământul preşcolar există numai 17 locuri libere, iar în învăţământul şcolar nu există niciunul. Producem şomeri. În plus, profesorii care nu au studii superioare nu pot aspira la grad didactic, nu pot evolua profesional”, a declarat Gheorghe Şapoval.

Făbrici de şomeri

Referindu-se la calitatea studiilor obţinute de studenţii colegiilor pedagogice, acesta a adăugat: „Vârsta de 14–17 ani este optimă pentru un elev ca să obţină abilităţi profesionale mult mai bune decât cele de la facultate, deoarece aici se păstrează un proces educaţional ce nu diferă de cel şcolar şi elevii au altă atitudine faţă de profesie. Absolvenţii liceelor care merg la o facultate pedagogică o fac fie că nu au unde merge, fie că pot obţine aici o bursă, fie că taxa este mai mică. Puţini liceeni merg la facultate după vocaţie, în timp ce toţi absolvenţii noştri sunt mult mai instruiţi”, spune Şapoval.

În opinia acestuia, cea mai mare parte dintre directorii de colegii au realizat că reformele trebuie făcute odată ce ne propunem integrarea în UE. „Şi dacă se reorganizează colegiile în licee pedagogice, cred că s-ar păstra tradiţii şi lucruri foarte bune. La noi vin în mare parte elevii de la sate care nu-şi pot asuma cheltuieli pentru întreţinerea într-o instituţie din afara satului. Ei aleg colegiile datorită bursei şi căminului”, relevă profesorul.

Programele liceelor vocaţionale pedagogice vor include discipline ce ţin de domeniul pedagogiei şi psihologiei, punându-se accent pe procesul educaţional în orientarea pedagogică. „Lucrurile trebuie bine gândite ca pierderile să nu fie mari. Reorganizarea colegiilor în licee vocaţionale pedagogice va dura până în 2015. La vară, nu mai avem dreptul să primim elevi la colegiu”, a mai spus Şapoval.

„E clar că pleacă toţi pensionarii”

În ce priveşte soarta profesorilor care lucrează în colegii, Şapoval a menţionat că li s-a sugerat din partea ME să discute cu fiecare profesor în parte pentru a identifica soluţii, să se reprofileze, pentru a nu rămâne fără muncă. „Să meargă la masterat. Pe moment, avem angajaţi 12 pensionari. Vor avea de suferit cei care au predat instrumentele muzicale. Aceştia au avut multe ore şi acum rămân fără ele. Circa 15 profesori rămân fără serviciu. Aş opta pentru un liceu teoretic şi vocaţional, ca să fie şi grupe de profil, şi profesionale. Şi atunci vom putea salva şi o parte din profesorii ce predau disciplinele muzicale”, opinează managerul.

Ministerul Educaţiei lucrează

Potrivit directorului Colegiului Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chişinău, reorganizarea colegiilor se efectuează conform legislaţiei, „în prezent, un grup de lucru de la ME se ocupă de metodologia reorganizării colegiilor pedagogice”.

Victoria Bercu a spus că situaţia cadrelor didactice, în cadrul colegiului pe care îl conduce, este bună, deoarece autorităţile comuniste au interzis în 2009 admiterea la trei colegii pedagogice din republică, inclusiv la cel din Chişinău, ceea ce a anticipat unele reorganizări în acest sens. Mai mult, Bercu a menţionat că în cadrul ME există grupuri separate ce se ocupă cu fiecare din cele opt colegii pedagogice, însă statutul fiecărei instituţii nu este încă determinat.

Victoria POPAArticole asemănătoare:

• ADMITERE // Cele mai solicitate facultăţi sunt şi cele mai scumpe
• Admiterea în România se dă în R.Moldova
• Gr. Vieru: „Tu ştii că un cântec poate salva o patrie”

Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Matthias Meyer, alături de invitaţi

Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Matthias Meyer, promite, de acum încolo, să organizeze mai multe manifestări culturale la Râbniţa

Aplauzele şi entuziasmul exprimat de locuitorii din Râbniţa după audierea unui concert de muzică clasică interpretată la orgă, organizat marţi, 9 aprilie, de către Ambasada Germaniei în Republica Moldova, la Biserica Catolică „Sf. Iosif” din Râbniţa, au creat o atmosferă de excepţie. Organistul german Matthias Eisenberg a cântat la bis la cererea publicului.

Suntem pe malul stâng al Nistrului, în centrul Râbniţei. Ceasul de pe faţada Universităţii de stat din Transnistria, filiala Râbniţa, indică ora 18.03. Pe străzile oraşului, ieşiţi de la serviciu, în perechi, grupuri, cu copii de mână, oamenii merg spre casă.

Elan pentru muncă şi conlucrare

În timp ce trag cu urechea la discuţiile celor din preajmă, examinez firmele magazinelor: „Lakomka”, „San Sanîci”, „Knijnîi mir”. Timp de o oră cât colind străzile din centrul oraşului, îmi dau seama că aici se vorbeşte exclusiv ruseşte. Orice firmă, panou, indicator îmi confirmă că limba rusă e la ea acasă. La Râbniţa am ajuns la invitaţia Ambasadei Germaniei din Republica Moldova, unde oficialii germani organizează un concert de muzică de orgă, interpretată de Matthias Eisenberg, director muzical, cantor şi organist la biserica din oraşul Zwickau, landul Saxonia, Germania.

Ajungem la Biserica Catolică „Sfântul Iosif”. Îngrădită cu un gard înalt, biserica este construită în anul 1993. „E casa lui Dumnezeu în care oamenii găsesc elan pentru muncă şi conlucrare”, ne spune parohul Diecezei de Râbniţa, Tadeusz Magierowski, polonez de origine, care, de peste douăzeci de ani, se află la Râbniţa. De la el aflăm că biserica parohială, sfinţită acum zece ani de Cardinalul Josef Glemp, Primatul catolic al Poloniei, are circa 300 de enoriaşi. Sfinţirea locaşului a coincis cu aniversarea a douăzecea de la crearea primei structuri centrale a actualei Biserici Catolice „Sf. Iosif”. Concerte de muzică de orgă au mai fost organizate la Râbniţa. Ultimul a avut loc acum patru ani.

Două Biserici despărţite printr-un zid

„Salut cu căldură autorităţile locale şi totodată reprezentaţii diplomatici ai Germaniei, Poloniei, Ungariei, Estoniei, Turciei. Cu iubire îi îmbrăţişez pe toţi cei care s-au adunat aici, fraţi şi surori în Cristos”, comunică la microfon părintele Tadeusz. „Sunt nişte concerte de excepţie, cu atât mai mult cu cât în Transnistria este numai o orgă şi ea se află aici”, adaugă parohul Tadeusz Magierowski.

Comunitatea catolică din Râbniţa a avut prima biserică în anul 1815. În 1825, erau peste o mie de credincioşi catolici. Comunismul a marcat în mod trist istoria parohiei: biserica a fost distrusă, iar în locul ei a fost pus un drapel roşu. Comunitatea şi-a continuat însă viaţa pe ascuns, ieşirea la lumină având loc abia în 1989. În 1991, parohia a fost preluată de preotul Tadeusz Magierowski, prin grija căruia a fost construită biserica.

Edificiul Bisericii Catolice „Sfântul Iosif” se învecinează cu impunătoarea clădire a Catedralei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Râbnița. Le desparte un zid. Concertul de muzică clasică îi face pe mai mulţi râbniţeni să grăbească pasul, curtea bisericii devenind neîncăpătoare.

Efectul muzicii de orgă

Organistul german Matthias Eisenberg

Matthias Eisenberg interpretează Sonata a VI-a de Johann Sebastian Bach. După fiecare piesă interpretată, lumea adunată în sală întoarce capul spre apus şi aplaudă organistul. Urmează piese ale compozitorilor Franz Schubert, Felix Mendelssohn, Dietrich Buxtehude. Între lucrări e o linişte mormântală.

Irina Şkovskaia, 18 ani, originară din Râbniţa, vine la biserica catolică de un an de zile. Tânăra spune că nu este pasionată de muzica de orgă, dar ar vrea să o asculte, iar concertul îi oferă ocazia.

Încerc să mă adresez în română unui cuplu aşezat pe scaune în aşteptarea concertului. „Înţelegem moldoveneşte, dar nu putem vorbi”, se scuză emoţionată Elena Liutov, 63 de ani, care a venit cu soţul ei, Valeri Liutov. „Dumnezeu este unul şi noi credem că nu este un păcat intrarea noastră în biserica catolică. Am venit aici cu cumetrii noştri catolici să ascultăm muzică de orgă”, îşi spune părerea Elena Liutov.

„Eram fluture, floare, nor, ploaie…”

Lilia Minin, pictoriţă, e încântată să ne vorbească despre pasiunea ei: „Iubesc muzica de orgă. Prima dată am auzit-o la 16 ani, în Sala cu Orgă din Minsk. Sunt originară de acolo. Era un concert cu muzică de Bach. Sentimentul a fost atât de copleşitor, încât m-a purtat pe nişte culmi nebănuite, eram la un moment dat fluture, floare, nor, ploaie…”. Lilia Minin nu scapă nici o ocazie de a asculta orga din Râbniţa, deşi este ortodoxă. Ea vine cu cea mai mare bucurie, nădejde, satisfacţie sufletească la asemenea concerte.

A studiat la Institutul „V.I.Surikov” din Moscova. „Din 1985, locuiesc aici. Atunci se construia uzina, se repartizau apartamente familiilor. Am doi băieţi. Acum şi ei studiază la Moscova. Am lucrat pictor la întreprinderi, la Casa de Cultură. Acum sunt profesoară de pictură la Centrul de Creaţie din Râbniţa”, povesteşte Lilia Minin. Din spusele ei, la Râbniţa locuiau acum câţiva ani circa 60 de mii de oameni, iar în prezent sunt mai puţini. Foarte multă lume pleacă. „Omului îi este bine acolo unde locuieşte. În accepţia mea, pot trăi şi pe o insulă nepopulată. M-aş bucura şi acolo de soare, lumină şi cer”, afirmă pictoriţa.

„Publicul a fost extraordinar, educat şi elegant”

După o oră de audiţie a orgii, râbniţenii şi diplomaţii străini îl aplaudă pe Matthias Eisenberg. La bis organistul mai interpretează o piesă. „Atunci când se construia această biserică aveam mai multe dorinţe, una din ele era organizarea concertelor de muzică clasică. Visul meu s-a îndeplinit”, spune la microfon preotul. Sala aplaudă.

„Sunt dorită de asemenea concerte. Pentru că-s rare la Râbniţa, sunt mult aşteptate. Muzica de orgă din seara aceasta mi-a adus noi speranţe, energie, vise, care mi-au umplut sufletul”, mărturiseşte Lilia Minin. Şi Antonina Petraş, 33 de ani, profesoară de limba poloneză la o şcoală din oraş, elogiază organizatorii evenimentului: „Concertul a fost extraordinar. Am fost de multe ori la Sala cu Orgă din Chişinău, iar la Râbniţa sunt pentru prima dată”.

Excelenţa Sa, dl Ambasador al Germaniei în Republica Moldova, Matthias Meyer, se adresează asistenţei: „Sunt bucuros că suntem alături de Dvs., locuitorii Râbniţei, la un asemenea concert. Am împlinit o dorinţă a tuturor de a organiza concerte în biserică şi cred că v-am adus cel mai bun organist, pe Matthias Eisenberg. De acum încolo, ne vom strădui să desfăşurăm mai multe manifestări culturale la Râbniţa”.

Ambasadorul îi mulţumeşte parohului pentru colaborarea frumoasă şi râbniţenilor pentru prezenţa la eveniment şi dragostea pe care o au pentru muzica de orgă. Tineretul stă la rând pentru un autograf al maestrului Eisenberg.

Solicitat de JURNAL, organistul ne spune cu căldură: „Exprimând limbajul inimii, muzica e deosebită în biserică pentru că trezeşte cele mai profunde sentimente şi emoţii ale omului. Sunt fericit să mă aflu la Râbniţa. Publicul a fost extraordinar, educat şi elegant, m-am convins de aceasta după fiecare piesă aplaudată”.

Matthias Eisenberg este director muzical, cantor şi organist al bisericii din oraşul Zwickau. A început să cânte la orgă la vârsta de nouă ani, creându-şi de-a lungul anilor un renume ca organist. El a mai activat timp de şapte ani ca organist la renumita Sală de concerte din Leipzig. În 2003, i-a fost conferit titlul de profesor de onoare. Eisenberg are o mare experienţă concertistică internaţională şi a evoluat în SUA, Canada, America Latină, India, Rusia şi Japonia.

Victoria Popa

 Articole asemănătoare:

• Primăvara se poartă Bach
• Festivalul „J.S. Bach” va demara pe 4 aprilie
• Corul Stavropoleos aduce un dar de laudă şi mulţumire lui Dumnezeu

Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a organizat, după o pauză de şase ani, o expoziţie a meşterilor împletitori din fibre vegetale

Meşteriţa populară Natalia Cangea a luat calea săptămâna trecută spre Chişinău, cu două păpuşi, de înălţimea unor adolescenţi, confecţionate de la pălărie la opincă din fibre vegetale. Este visul ei de mai mulţi ani, de a construi păpuşi de papură şi pănuşi într-o mărime apropiată de cea naturală. Cei doi oameni de papură, confecţionaţi cu multă măiestrie şi migală, au constituit surpriza actualei expoziţii a meşterilor împletitori din fibre vegetale inaugurată vineri la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.

Au pus umărul la confecţionarea celor două păpuşi atât Natalia Cangea, cât şi feciorii şi tatăl ei, Grigore, care va împlini în curând vârsta de 80 de ani. „Mi-a luat mult timp să găsesc materia primă necesară, cât şi confecţionarea îmbrăcămintei pentru aceste două lucrări. Am lucrat la ele mai bine de o lună. Sper să-mi aducă noroc”, a spus meşteriţa.

Îşi va mări colecţia

Potrivit ei, fiecare creator visează să-şi dezvolte meşteşugul. Visează să-şi completeze compoziţia cu animale în mărime naturală. „Voi face un cal, pentru ‘voinicul’ din papură, mai am unele idei legate de fata cu cosiţă, dar care vor fi o surpriză”, ne dezvăluie planurile sale de viitor meşterul popular.

Membră a Uniunii Meşterilor Populari de aproape două decenii, Natalia Cangea este şi autoarea cărţii „Jucării din fibre vegetale”, în care dezvăluie tehnicile de confecţionare a păpuşilor din fibre vegetale, preluate de la bunica ei Natalia şi perfecţionate în timp. „În carte vorbesc despre păpuşi cu dimensiuni mai mari de un metru, dar nu le-am putut ilustra, şi nici n-am prea intrat în detaliile confecţionării acestora din cauza că erau la nivel de proiect. Acum ne putem mândri cu această nouă realizare a familiei noastre”, mai spune meşteriţa.

Deocamdată nu a avut oferte de vânzare a păpuşilor, însă astfel de lucrări sunt solicitate de obicei ca element de decor pentru restaurante, pensiuni agro-turistice şi vitrinele unor magazine.

Jaluzele de la Orhei

Expoziţia lucrărilor meşterilor împletitori de fibre vegetale a avut loc după o întrerupere de aproape şase ani. La expoziţie au participat meşteri populari din toate raioanele. Au fost expuse lucrări din lozie, papură, paie şi pănuşi. Vizitatorii s-au arătat interesaţi în special de coşuleţele pentru pască, confecţionate cu multă măiestrie, cu care de regulă gospodinele merg la biserică, de micile coşuleţe pentru ouă ş.a. Meşteriţa populară Alexandra Morari, în vârstă de 67 de ani, de la Mitoc, Orhei, a prezentat vizitatorilor jaluzele din papură. „Am făcut jaluzele pentru mai multe localuri, ei le atârnă de regulă peste luminile de neon din tavan, creând o atmosferă mai caldă, mai rustică”, ne spune femeia.

A învăţat meşteşugul în copilărie de la mama Elena, apoi s-a căsătorit, a lucrat în colhoz şi l-a abandonat. Într-o zi a văzut nişte lucrări frumoase ale unui meşter popular lăudat mult la televizor. „Am zis, păi, pot şi eu să fac aşa ceva şi de atunci m-am apucat de lucru”, ne spune femeia. Confecţionează o coşniţă în vreo trei ore, şi aceasta costă între 100 şi 200 de lei. Dar în pofida faptului că le poate asigura un venit, nici copiii, nici nepoţii nu se arată interesaţi de meşteşug.

Meşteriţa de 9 ani

Cea mai tânără participantă la expoziţie este Laura Moldovanu de 9 ani din Bălţi. Mica meşteriţă şi-a expus îngerii din paie şi şiragurile de mărgele din fibre vegetale. Laura s-a arătat foarte mândră de lucrările sale, meşteşug pe care l-a învăţat de la bunica sa, membră a Uniunii Meşterilor Populari, Eugenia Moldovanu. Bunica ne dezvăluie totuşi că îi plăteşte câte 20 de bani pentru fiecare mărgică, pentru îngeri mai mult.

Fetiţa îşi câştigă banii pentru îngheţată de la vârsta de 6 ani. „Dacă n-aş motiva-o, m-ar lăsa şi s-ar duce la computer, căci munca e destul de migăloasă, ar putea uneori să nu le ajungă răbdare nici celor maturi, cu atât mai mult unui copil”, afirmă bunica fetei

 Victoria Popa

 Articole asemănătoare:

• Natalia Cangea, meşteriţa păpuşilor de pănuşi
• Lozie de lux
• Păpuşile prind viaţă în mâinile ei

Un bărbat a intrat într-o casă în flăcări pentru a salva familia unui vecin, dar a fost prea târziu, unele victime s-au stins la spital

Anatol Ghilinciuc, 51 de ani, din Stolniceni, Edineţ, nu a stat nicio clipă pe gânduri când a văzut casa vecinilor săi în flăcări. A fost unicul bărbat ce s-a aruncat în flăcări şi a scos patru persoane, dintre care doi minori. Pe aceştia i-a găsit ţipând în ungherele unei camere. Trei din cei salvaţi s-au stins la spital.

Anatol spune că se uita la televizor când a auzit ţipete în curtea unui vecin. Fratele său i-a spus că a luat foc casa lui Ruslan Pelepţchi. Vecinii au început a se striga unul pe altul şi au sărit în ajutor, ne povesteşte Valentina Ghilinciuc. „Am sărit ca ars, nici nu-mi aduc aminte când am ieşit din casă”, mărturiseşte Anatol Ghilinciuc.

Ţipete de durere

Bărbatul spune că ograda era deja plină de oameni. „Toţi stingeau flăcările prin geamuri. Dacă sunt electrician, am alergat imediat la contor. Era dat în jos numai un întrerupător”, povesteşte Anatol Ghilinciuc. După ce s-a asigurat că a stins lumina, bărbatul a auzit ţipete de copii ce veneau din casă. Strigătele lor l-au determinat să lase căldarea cu apă şi să intre în casă. „Am aruncat un ţol pe mine. Era fum mult încât nu vedeam nimic. Ţipetele copiilor m-au ajutat să-i găsesc repede în ungherele unei camere. În pragul camerei în care stăteau stăpânii, am dat de femeia în vârstă de 25 de ani, Ana. Am strigat la un bărbat să mă ajute s-o scot afară. A reacţionat îndată Igor Cuzmin. Femeia era în viaţă, chiar mi-a vorbit”, îşi aminteşte Anatol Ghilinciuc. După Ana, bărbatul i-a scos pe cei doi copii, în vârstă de 6 şi, respectiv, 8 ani, şi pe stăpânul casei, Ruslan Pelepţchi.

Şi Nicolae Călăraşi a participat la salvarea vieţilor celor şase oameni aflaţi în casa incendiată. „După ce au fost scoşi din casă copiii şi cei maturi, eu şi Vasile Berbecu i-am luat pe cei doi copii şi, cu maşina mea, am pornit în goană spre spitalul raional. Copiii strigau, plângeau. Erau ţipete de durere. Mergeam cu viteză maximă. Poliţia ne-a oprit, dar ne-a permis să continuăm drumul”, mărturiseşte bărbatul. Potrivit lui, la o distanţă de opt kilometri de la sat, i-a preluat ambulanţa, iar a doua zi a aflat că copiii au decedat.

„Nu i-am salvat până la capăt”

„Erau în viaţă toţi. Aveau arsuri, dar cred că au suferit mai mult din cauza fumului. Soţia lui Ruslan şi bebeluşul de câteva luni erau deja afară. Au decedat băiatul şi fetiţa, de 6 şi 8 ani, şi femeia de 25 de ani. Îmi pare rău. Nu i-am salvat până la capăt. Am făcut tot ce am putut. Eram şocaţi, dar am reacţionat repede. Cea care le-a acordat primul ajutor medical a fost Nadejda Tomaş, Olga Procopişina, soţia mea, Valentina. Femeile tăiau hainele de pe copii şi îi înveleau în cearşafuri umede. Erau şocate, dar au făcut tot ce trebuia”, spune Anatol Ghilinciuc.

„Nici nu vreau să scrieţi despre mine, pentru că nu i-am salvat pe toţi. Au murit bieţii copii şi tânăra femeie din cauza fumului şi a arsurilor”, îşi dă cu părerea Anatol Ghilinciuc. Are 51 de ani şi, din cauza unei operaţii complicate la picioare, nu poate lucra. A fost electrician. Are doi băieţi, Sergiu şi Artiom. De la primul are o nepoţică.

Incendiul a izbucnit duminică, 31 martie, într-o locuință din localitatea Stolniceni, raionul Edineţ. Locotenentul Adrian Marchitan de la Situaţii Excepţionale Edineţ ne-a comunicat că incendiul a avut loc din cauza unui scurt circuit al firelor electrice.

 Victoria POPAArticole asemănătoare:

• Copiii au ars de vii, îmbrăţişaţi
• Gardian cu o avere de 54 milioane de dolari
• 4 ani de închisoare pentru jaf

Constantin Nasu mai are şi cote de teren agricol, ar dori să-şi extindă afacerea, dar nu înainte de a rezolva problema apei

Secretul afacerii cu căpşuni. Cum să ai căpşuni din primăvară până în iarnă

După nouă ani de muncă peste hotare, Constantin Nasu din Sămăşcani, Şoldăneşti, a decis să cultive căpşuni în grădina sa. Nu-l sperie investiţia pe care a făcut-o în cei 30 de ari cu căpşuni, ci realizarea fructului. „Ţăranul munceşte şi se mulţumeşte cu preţul pe care îl propun precupeţii, căci nu ai încotro, aceştia adună banii”, spune resemnat sămăşcăneanul.

Situat la 130 kilometri de Chişinău, Sămăşcaniul are aceeaşi soartă ca majoritatea localităţilor rurale din R. Moldova. Tinerii de aici se stabilesc fie peste hotare, fie în centrele raionale, „la ţară” rămân numai cei care, acum două-trei decenii, şi-au legat destinul de sat şi bătrânii. Deşi e amiaza mare, la intrarea în sat n-am zărit pe nimeni. Prin centrul localităţii, aproape de o clădire construită recent, cu faţada verde, un bărbat ţine un cal de funie.

Unde să lucrezi în sat?

După ce-i dau bineţe, îl întreb dacă mă poate ajuta să-l găsesc pe căpşunarul satului. „Cum să nu ştiu unde locuieşte? E unchiul meu”, îmi spune Gheorghe Nasu. După ce se întoarce cu faţa la vale, îndemnându-l pe Buian (calul – n.r.) să stea cuminte, Gheorghe Nasu îmi explică cum să ajung la casa rudei sale, „o gospodărie foarte îngrijită”.

Întrebându-l pe Gheorghe Nasu cum e viaţa la sat, bărbatul ridică din umeri şi îmi spune: „Ne chinuim cu animalele din jurul casei şi cu cotele pe care le mai avem, de acolo ne hrănim. Tinerii pleacă la muncă la Moscova, în Italia, Spania, Grecia. Unde să lucrezi în sat?”, se întreabă sămăşcăneanul.

De la el aflăm că în sat este şcoală, grădiniţă, biserică, iar vara trecută a fost construit şi un punct medical. „Totul e foarte frumos”, ne asigură bărbatul. Ajunsă la poarta „căpşunarului”, cum îi spun sătenii, mă conving că Constantin şi Dora Nasu au o gospodărie îngrijită.

Gospodăria familiei Nasu

În grădina casei, printre rândurile de căpşuni, un bărbat stă aplecat şi rupe frunzele uscate. După ce-i dau bineţe şi spun că îl caut pe Constantin Nasu, bărbatul, ridicând mâna un pic, îmi spune că el este. „Am muncit nouă ani în Italia, la construcţii, şi după atâta lipsă de acasă, îndemnat de un nepot de-al meu, care a fost de asemenea în Italia, am început să cultivăm căpşuni. Am 30 de ari pe lângă casă, am plantat soiul francez ‘San Andreas’ cumpărat de la o firmă de la Chişinău. Anul trecut a fost nefavorabil. Vara a fost secetoasă, de aceea prima roadă am cules-o abia în august”, îmi spune bărbatul.

Venitul fermierilor, „la voia Domnului”

„În timp ce toamna a fost lungă şi călduroasă, am cules căpşuni şi la începutul lui decembrie.” Când vine vorba de realizarea căpşunilor, bărbatul oftează un pic şi spune: „Cu asta e cam slut. Am dus-o la Chişinău. Când e mai greu, când e mai uşor… Am dat-o şi noi la un preţ mai mic, numai să n-o ţinem acasă. Am vândut kilogramul de la 25 de lei, la sezon, la 45 de lei, la roada cea de toamnă”.

„N-am investit mult în această afacere, deoarece suprafaţa este mică. Am cumpărat o peliculă specială, ca s-o protejăm de nopţile reci de toamnă, şi sistemul de irigare prin picurare. Însă totul depinde de timp. Cel care investeşte în agricultură are venit doar cu voia Domnului. Plouă o dată cu grindină şi nu mai ai roadă.”

„Căpşunul rodeşte până dă îngheţul”

Bine informat, sămăşcăneanul spune că „soiul de căpşuni ‘San Andreas’ este remontant, este calculat să fie cultivat pe o perioadă de trei ani împreună cu pelicula, sistemul de irigare. Căpşunul rodeşte până dau îngheţurile”.

„Multe soiuri de căpşuni se vând şi se cultivă pe teritoriul R. Moldova. Toate sunt bune, dacă sunt îngrijite corect. Dacă este soare şi apă, sunt curăţite la timp, ai roadă. Concurenţa creşte în fiecare an, pentru că oamenii încearcă să se descurce aici, acasă, ca să nu plece peste hotare”, spune fermierul.

Bărbatul are şi planuri de viitor. Împreună cu un nepot, testează câteva soiuri de căpşuni italiene: „Avem soiurile ‘Capri’ şi ‘Joli’ pe care am vrea să le vedem cum rezistă în condiţiile de aici. Anul trecut, nu a fost favorabil şi nu am înţeles, deşi unul din aceste două soiuri este bun”. Soiul de căpşuni pe care îl cultivă în grădină dă de la 1 la 1,5 kg la curpăn. Le-a dat şi sătenilor răsad, însă nu este sigur dacă va da aceeaşi cantitate de roadă ca planta-mamă.

Mâinile de aur ale Dorei Nasu

Se alătură discuţiei noastre şi soţia căpşunarului, Dora Nasu, profesoară de limba şi literatura română la gimnaziul din Sămăşcani. Modestă şi harnică, muncind alături de soţ, femeia reuşeşte să facă mai multe lucruri: „Am de muncit ca orice gospodină prin casă, pe afară, în perioada rece a anului croşetez, brodez, meşteresc copaci din mărgele”.

„E una să zici căpşună, dar până le vezi pe masă trebuie mult de muncit. Este şi un profit. Când se începe sezonul, aproape în toată ziua trebuie să mergi prin căpşuni. Să rupi stolonii, să vezi dacă au vreun semn de boală. Când încep a rodi, trebuie să le culegi”, ne relatează femeia grijile ocupaţiei.

Spune că, după suprafaţa pe care o au, şi-au scos investiţiile. „Anul acesta, vom munci pentru noi, dacă va fi un an bun. E plăcut când vezi lăzile pline cu căpşuni mari şi frumoase. Au cumpărat şi sătenii, am dus la Chişinău. Cei care o iau câştigă foarte bine. Dacă toamna o vindeam cu 40 de lei pe kilogram, cei de la Chişinău – cu 70-80 de lei. Căpşunile franceze sunt mai tari şi se păstrează un timp mai îndelungat decât cele tradiţionale”, spune femeia.

Cum se răsădesc căpşunii

„Cine vrea să cultive căpşuni, mai întâi, trebuie să facă analiza solului. PH-ul trebuie să fie peste 5,5 unităţi. Căpşunii se recomandă a fi răsădiţi după păioase. Nu se pun în pământ după cartofi, legume, pentru că au aceeaşi vătămători. Trebuie să te asiguri că vei avea apă dacă vrei să ai roadă. Până la înflorire, stropesc curpenii de două ori împotriva vătămătorilor. Stolonii se recomandă a fi plantaţi în august-septembrie. Se prind mai uşor, primăvara ai deja roadă”, recomandă căpşunarul

 Articole asemănătoare:

• Agrişul lui nea Constantin // OAMENI BUNI
• Şi-a omorât vecinul din gelozie
• „Vinu-i bun cu puţintelul”

Avem un sistem viciat şi discriminatoriu de calculare a pensiilor

Indexarea cu 6,75% şi mărirea pensiilor ai căror beneficiari nu au în cuantum, după indexare, 1300 de lei nu i-a bucurat pe pensionarii din Republica Moldova. Cetăţenii moldoveni consideră această mărire a pensiilor „un banc de care râde toată lumea”. Experţi în economie susţin, pe de o parte, că sporul la pensii este foarte mic şi nu acoperă un coş minim de produse şi servicii, iar pe de altă parte, că „dacă ar apărea rezultate serioase în dezvoltarea economică a ţării, ar exista şi o bază pentru o majorare serioasă a pensiilor”.

Mărimea indexării constituie media creşterii anuale a indicelui preţurilor de consum de 4,6% şi creşterea anuală a salariului mediu pe ţară în anul precedent – de 8,9%.

Conform unui proiect de lege aprobat de deputaţi, toate pensiile vor fi indexate cu 6,75% de la 1 aprilie, iar cele care şi după asta nu vor depăşi suma de 1.300 lei vor fi majorate cu încă 8,25%.

Ajutoare financiare de 50, 60 şi 90 de lei

Deputaţii au susţinut şi creşterea cu 10,4% a pensiilor militarilor şi angajaţilor MAI. De indexare vor beneficia circa 649 909 de pensionari, iar de majorare – aproximativ 88% din totalul beneficiarilor. Se majorează cu 8,25% pensiile stabilite cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl și cu 10,4 % pensiile stabilite militarilor şi persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, cuantumul cărora după indexare nu depășește suma de 1300 lei.

De asemenea, Legea prevede acordarea unui suport financiar de stat lunar unor beneficiari de pensii, cuantumul cărora după indexarea de la 1 aprilie 2013 nu depășește 1300 lei în funcție de categoria beneficiarilor de pensii, după cum urmează: beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă integrale – 90 lei; beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă incomplete – 50 lei; beneficiarilor de pensii de invaliditate: de gradul I – 90 lei; de gradul II – 60 de lei; de gradul III – 50 de lei.

Intelectuali cu vechime de 4-5 decenii au pensii de o mie de lei

„Am auzit de indexarea şi de mărirea pensiilor mai mici, dar nu ştiu cu cât se va mări pensia mea, care acum este de 1097 de lei, după 34 de ani de muncă la Radio Moldova. Cred că n-ajung la 1300 de lei, în mod sigur”, spune jurnalista Lidia Bobână. Ea adaugă că indexarea şi mărirea aceasta n-o ajută deloc, pentru că e bolnavă de diabet zaharat. „Mai am şi ulcer stomacal. Numai pentru tratament cheltui lunar câte 1500 de lei. Dacă aş trăi singură, nu ştiu ce aş face. Nu mai vorbesc de facturi, alimentaţie, haine sau încălţăminte”, mărturiseşte Lidia Bobână.

Şi Virginia Malcoci din Chişinău a muncit în calitate de cadru didactic peste 50 de ani. Are o pensie de 1100 de lei. „Am titlul de învăţător-metodist, sunt autor a patru manuale pentru şcoli auxiliare. Am muncit de la vârsta de 18 ani, după ce am absolvit şcoala pedagogică, apoi universitatea”, spune fosta profesoară şi comentează: „Adaosul şi indexarea de la 1 aprilie curent este un banc de care râde toată lumea, făcând comparaţie cu preţurile la produsele alimentare şi serviciile comunale etc.”.

„Noi, pensionarii, nu trăim, ci existăm în nişte condiţii de nedescris. Îmi pare foarte rău că suntem preţuiţi astfel pentru munca depusă de decenii”, conchide plângând femeia.

150 de lei pe lună pentru un poştaş pensionar

Larisa Mantea în vârstă de 61 de ani din localitatea Hănăşeni, Cantemir, este la curent cu indexarea şi mărirea pensiilor din 1 aprilie curent. Femeia are o pensie de 751 de lei. „Achit facturile vreo 600 de lei, căci avem şi noi la sat gaz, lumină, şi rămân cu 150 de lei. Aceasta este de fapt pensia mea. Lucrez şi acum căci n-am încotro”, spune femeia care a lucrat patru decenii fără întrerupere în calitate de poştaş.

Discrepanţa dintre pensii

Referindu-se la indexarea şi mărirea pensiilor, expertul în economie, Viorel Chivriga, spune că „mai întâi trebuia luat în calcul cât primeşte bietul pensionar şi corelat cu ceea ce cheltuieşte. Această indexare se argumentează în comparaţie cu rata inflaţiei, pentru care trebuie să existe un raport constant.

Pensiile în RM sunt foarte mici şi există un decalaj foarte mare între pensiile majorităţii pensionarilor şi cele pe care le primesc unii foşti demnitari de stat sau unele categorii de pensionari, incomparabile cu cele ale foştilor medici, profesori, agricultori, funcţionari. Probabil că aici ar trebui să fie făcută puţină ordine”. Potrivit lui Chivriga, sporul care o să apară la pensiile mărite este unul foarte mic, „pentru că acest adaos nu acoperă creşterea preţurilor la o bună parte din produsele alimentare, mărfurile de prima necesitate, o serie de servicii”.

550 de mii de moldoveni au pensii sub minimul de existență

Expertul spune că lucrurile ar putea fi privite şi altfel. „De fapt, tot timpul ne gândim că pensiile şi salariile sunt mici şi trebuie majorate, dar majorarea este una superficială, pentru că accentul ar trebui pus pe schimbările din economie. În mod normal, atunci când vor apărea nişte rezultate serioase în dezvoltarea economică a ţării, va exista şi o bază pentru o majorare serioasă a pensiilor, salariilor. Viorel Chivriga spune că „oamenii trebuie să ştie că au dreptul să primească o pensie sau un salariu decent, care trebuie să crească cu indici mai mari decât indicii inflaţiei şi cel mai important e că aceste pensii şi salarii trebuie să acopere un coş minim de produse şi servicii de calitate, raportate la preţurile pe care le achită pensionarii şi bugetarii”.

În R. Moldova sunt înregistraţi 649 909 beneficiari de pensii de toate tipurile, între care 484 545 – pensionari pentru limită de vârstă, mărimea pensiei medii a cărora va constitui, de la 1 aprilie 2013, 1053,64 lei.

Potrivit preşedintelui Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, Vladimir Hotineanu, 550 de mii de moldoveni au pensii sub minimul de existență.

Cheltuielile necesare indexării cu 6,75% la 1 aprilie 2013 constituie 373517,3 mii lei din Bugetul asigurărilor sociale de stat şi 17261,8 mii lei din Bugetul de stat.

Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• O iniţiativă salutară a PD // OBSERVATOR
• Fără pensii electorale?
• Bătrâni privilegiaţi

Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare asigură persoanele cu dizabilităţi cu mijloace ajutătoare tehnice

În timp ce persoanele imobilizate la pat se plâng că duc lipsă de îngrijiri specializate şi de echipament medical tehnic atât de necesare în astfel de situaţii, şeful Direcţiei politici de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi, a MMPSF, Vasile Cuşcă, susţine că persoanele respective se bucură de toate drepturile de care beneficiază la noi persoanele cu dizabilităţi.

Cei circa 8 mii de oameni ţintuiţi la pat nu văd soarele cu lunile, iar în unele cazuri chiar cu anii. Nu întotdeauna rudele ştiu cum pot să-i ajute, să le acorde la domiciliu asistenţa medicală de care au nevoie şi n-au nici mijloace financiare pentru a angaja un asistent medical.

„Mi se rupe inima când mă gândesc zilnic că am grijă de o bătrână de peste 90 de ani aici, în Italia, iar mama mea de 80 de ani stă singură în casă şi-i deschide zilnic uşa o femeie străină angajată de noi, copiii ei, care muncim departe de casă ca să întreţinem familiile. Pe lângă faptul că o îngrijesc pe italiancă, îi fac unghiile şi coafura, o plimb cu căruţul prin parc, primesc bani pentru asta”, povesteşte o femeie din Moldova, care lucrează timp de şapte ani în calitate de „badante” (îngrijitoare) în Italia. După spusele femeii, ea îşi întreţine familia şi îşi ajută şi mama cu strictul necesar. „Trimit de aici scutece, pijamale, praf de spălat, săpun lichid, chiar şi produse alimentare la reduceri, căci la noi e mai scump. Statul nu are grijă de noi, cei mai tineri, nemaivorbind de oamenii în vârstă”, conchide femeia.

În R. Moldova există o evidenţă a persoanelor ţintuite la pat?

„Problemele cu care se confruntă persoanele ţintuite la pat sunt grave. Din experienţă proprie ştiu că familiile care nimeresc pe neaşteptate în asemenea situaţii, până la Serviciul de „Asistenţă personală” au în primul rând nevoie de: paturi funcţionale, dispozitive de ridicare a bolnavilor şi alt echipament tehnic. În multe ţări europene, odată cu externarea din clinică, statul asigură persoanele cu aceste mijloace strict necesare, pe când în Republica Moldova ele nu sunt de găsit. Ar fi binevenită crearea, stocarea acestor mijloace, provenite din ajutoare umanitare, într-o Secţie specială unde familiile s-ar putea adresa pentru a le procura sau a le închiria. Nu ştiu dacă în R. Moldova se ţine o evidenţă a persoanelor ţintuite la pat. Lucrurile strict necesare pentru aceste familii sunt articolele de igienă personală: scutece, absorbante, fără de care nici nu poate fi vorba despre îngrijirea persoanelor cu afecţiuni severe”, spune un cititor al JURNALULUI.

O vizită în trei ani de zile

Maria B., locuitoare a sectorului Botanica din Chişinău, are un băiat care de trei ani este ţintuit la pat cu diagnoza tetraplegie. „De când fiul meu este la pat, asistentul social a fost o singură dată, în 2010, pentru ca să completez un formular în baza căruia am primit un singur ajutor social din partea preturii – 3000 de lei. De alte ajutoare n-am beneficiat”, zice femeia precizând că nu are posibilitate să meargă la reabilitare pentru că nu are posibilităţi financiare în acest scop. „La spitalul neurologic nu este nimeni care să te ajute să te deplasezi de la un etaj la altul. Rugam pe cineva şi-i puneam un ban în buzunar ca să mă ajute să-l duc în sala de reabilitare. Eu am doar 50 de kg, pe când băiatul meu cântăreşte peste 90 de kg. Îmi vine foarte greu să mă descurc”, spune printre lacrimi femeia. Din cauza problemelor financiare, din 2011 n-au mai mers la un spital.

„Nici o instituţie nu distribuie tehnică pentru oamenii ţintuiţi la pat”

Femeia a făcut rost de un pat multifuncţional de la o prietenă, soţul căreia a fost şi el ţintuit la pat. „Îl ajut să se ridice un pic cu ajutorul acestuia, poate urmări televizorul”, spune ea.

Băiatul ţintuit la pat primeşte lunar o alocaţie de 134 de lei. Din cauza că nu a fost angajat în câmpul muncii, nu beneficiază cel puţin de o pensie de invaliditate. Salariul şi pensia mamei, care însumează vreo 3000 de lei, nu le ajung pentru tot cursul de medicamente şi proceduri care lunar ajunge să-i coste peste 5000 de lei. Sergiu Afanasenco de la Asociaţia Obştească a Persoanelor cu Dizabilităţi „Invasport”, le-a promis să-i ajute cu un dispozitiv de verticalizare, pentru ca să restabilească funcţia organelor interne. „Din luna octombrie fiul meu n-a ieşit afară. El iese de 5-6 ori pe an, şi atunci doar cu ajutorul prietenilor”, spune disperată femeia.

„Solicităm ajutoare, dar nu se acordă”

Solicitată de JURNAL, şefa Direcţiei asistenţă socială Botanica, Carolina Olaru, a spus că nu au o evidenţă a numărului de persoane ţintuite la pat în sectorul unde activează. „Sunt înregistrate doar persoanele care solicită ajutor. Avem 58 de lucrători sociali care deservesc la domiciliu de 2-3 ori pe săptămână 259 de invalizi de gradele I şi II şi pe care-i ajută la diferite lucruri de care aceştia au nevoie”, explică funcţionara. Potrivit ei, toate cele 19 persoane ţintuite la pat din sectorul Botanica beneficiază de îngrijire la domiciliu de către lucrătorii sociali în limita posibilităţilor acestora. Acestea sunt în cele mai dese cazuri persoanele solitare. Carolina Olaru mai spune că persoanele cu dizabilităţi nu au primit niciodată în ultimii doi ani ajutoare umanitare legate de strictele necesităţi ale acestora. „Noi solicităm, dar nu se acordă, ni s-au oferit în repetate rânduri doar nişte haine la mâna a doua”, spune funcţionara precizând că persoanele ţintuite la pat primesc din partea statului, o dată pe an, ajutor material şi compensaţii la transport.

Scutece de la ONG-ul „Armata Salvării”

Valeriu Negru, şef interimar la Direcţia generală asistenţă socială a Primăriei municipiului Chişinău, susţine că statul nu are posibilităţi să ajute suplimentar aceşti bolnavi. Paturile multifuncţionale, scutecele sunt câteva din ajutoarele pe care le oferă doar unele organizaţii internaţionale umanitare. „Deseori persoanele care sunt trecute în evidenţa noastră beneficiază de mărfuri de igienă, haine noi sau vechi, colete cu produse alimentare. Ele solicită în scris ajutorul şi când vin coletele noi avem lista şi-i anunţăm sau merge asistentul social la domiciliu. Mai mult de atât nu-i putem ajuta”, informează Aurelia Bulat, angajat al Serviciului îngrijire socială la domiciliu.

Paturi funcţionale pentru reabilitare

Inginerul-şef al Centrului republican experimental protezare, ortopedie şi reabilitare (CREPOR), Sergiu Roşca, ne-a asigurat că la CREPOR sunt paturi funcţionale, unde vin pacienţii pentru reabilitare. „Dispunem de paturi funcţionale, dar nu le repartizăm pentru pacienţi acasă. Pacienţii care sunt ţintuiţi la pat sunt ajutaţi prin intermediul ONG-urilor din republică”, ne-a mai spus Roşca.

Cărucioare, la preţul unui automobil

Potrivit lui, populaţia R. Moldova este aprovizionată cu bastoane şi cărucioare din ajutoarele umanitare venite de peste hotare. „Această tehnică nu este nouă, dar e funcţională. Cu unele piese este îmbunătăţită pe loc. Bugetul nostru nu ne permite să-i aprovizionăm cu cărucioare şi altă tehnică pe toţi cei care au nevoie de asemenea echipament. Pentru că un cărucior nou costă 500-600 de euro, dar cele mecanizate sunt la preţul unui automobil de 15 mii de euro”, ne explică Sergiu Roşca. La centru sunt înregistraţi circa 23 de mii de pacienţi care necesită încălţăminte ortopedică. Anul trecut, s-au confecţionat 8112 perechi.

Solicitat de JURNAL, şeful Direcţiei politici de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi, Vasile Cuşcă, susţine că persoanele imobilizate la pat se bucură de toate drepturile de care beneficiază persoanele cu dizabilităţi severe, şi anume prestaţii şi servicii sociale în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Conform ultimelor statistici, în republică sunt înregistrate circa 8000 de persoane, cu dizabilităţi severe, imobilizate la pat.

Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• Zece corturi de reabilitare, instalate în Chişinău
• Un strigăt în tăcere // DISCRIMINARE
• Speranţe şi vise împlinite pentru copiii Centrului Republican de Reabilitare din Chişinău

„În memoria părinţilor, am donat casa părintească pentru prima biserică din sat”

Interpreta şi jurnalista Veta Ghimpu-Munteanu este una din promotoarele înflăcărate ale folclorului autentic. Dragostea faţă de cântecul popular şi folclor o are din copilărie, când cânta de răsuna lunca Prutului.

„Majoritatea copiilor de la ţară din copilăria mea erau împătimiţi de cântecul popular. Părinţii, buneii noştri cântau la petreceri, la muncă”, mărturiseşte Veta Ghimpu-Munteanu. În copilărie, îl auzea cântând pe tatăl său, Mihail Munteanu, şi pe mama sa, Virginia, la petrecerile din sânul familiei, din s. Paicu, r. Cahul. „Se cânta: „Aseară vântul bătea”, „Mărie şi Mărioară”, „Sanie cu zurgălăi”. Eram ultima casă din sat şi toată Lunca Prutului, în faţa noastră, răsuna de se auzea pe malul celălalt al râului”, îşi aminteşte femeia de anii copilăriei sale.

Spune că satul său de baştină este mic, dar pe vremuri oamenii îl înfrumuseţau prin tradiţii, obiceiuri. „Cum dansează oamenii de la sud n-am văzut în alte părţi ale republicii. Oameni simpli de la ţară, plini de nevoi, în dans sunt alţii”, îşi laudă consătenii şi rădăcinile Veta Ghimpu-Munteanu. Ea s-a născut prima, apoi încă cinci copii. „Am crescut în familie cinci fete şi un băiat, fiind educaţi după nişte principii morale şi creştine stricte”.

„A fi cântăreţ însemna a umbla cu toba”

A moştenit vocea de la bunelul său de pe mamă – Ionică Negru, care s-a pierdut în război. În copilărie nu s-a evidenţiat prin cântec. „Prin clasa a 6-a am simţit că vreau să mă afirm în scenă cu cântecul popular”, îşi aminteşte solista „Tălăncuţei”. Părinţilor nu le-a plăcut alegerea fiicei pentru că în concepţia unui ţăran de atunci „a fi cântăreţ însemna a umbla cu toba”, dar nu s-au opus. „Am rămas dezamăgită căci la Conservator era numai facultatea de canto academic.”

A făcut Facultatea de actorie şi regie la Veniamin Apostol care tocmai aduna un curs. Şi-a zis că va fi actriţă şi a avut succese în timpul studiilor, după aprecierea lui Veniamin Apostol, Victor Ciutac şi a Silviei Berov. Cu trecerea timpului, şi-a dat seama că nu e de ea teatrul dramatic. După facultate a lucrat la Direcţia Cultură a capitalei, s-a căsătorit şi şi-a spus, după apariţia primului copil, că va fi o bună gospodină şi va avea grijă de casă, deşi nu uita de cântec.

Lacrima observată de Simion

Şi-a dat seamă că nu este împlinită din punct de vedere profesional în timpul unei petreceri de familie, prin anii ’80, când la televizor cântau Veronica Mihai şi Valentina Cojocaru. Soţul ei, regretatul poet şi profesor Simion Ghimpu, ştia de pasiunea soţiei sale. O ruga să cânte într-un cerc mai restrâns. „Atunci mi s-a prelins o lacrimă şi Simion a observat”. El a ajutat-o să se afirme rugându-l pe folcloristul Andrei Tamazlâcaru s-o asculte. „I-am cântat o piesă din repertoriul Angelei Păduraru, ‘Spune mamă cui m-ai dat’, apoi cântecul care se cânta la împodobitul miresei, interpretat pe timpuri la vioară de tatăl lui Nicolae Botgros, Dumitru Botgros. Maestrul i-a dat de încercare să cânte „Balada Ancuţei”. Folcloristul a fost surprins de talentul cahulencei. „Soţul meu a intuit că ar fi bine să cânt în ansamblul etnofolcloric ‘Tălăncuţa’ ”, povesteşte ea. Are în repertoriul său piese de folclor, etno şi un singur cântec de autor, scris pe versurile lui Simion Ghimpu: „Ce folos de viaţă c-o trăiesc”.

Piesele interpretate de Veta sunt culese de prin părţile Cahulului, la Chilia, Ismail, dar şi din nord şi din centru, „fiindcă la noi nu sunt delimitate zonele folclorice ca în România”, spune ea. Fiecare interpret al „Tălăncuţei” încearcă să-şi adune repertoriul din zona sa. Ansamblul cuprinde tot arealul de cântec – din Basarabia istorică până în Bucovina.

Doine de pe prispa casei

Este o fire foarte energică şi plină de entuziasm. De orice s-ar apuca duce lucrul până la capăt. A lucrat un deceniu la scrierea monografiei istorice a satului natal, „Paicu – un sat din lunca Prutului de jos” (2009). Pe parcursul a peste trei decenii de activitate la radio, realizatoarea a lansat o serie de emisiuni de promovare a folclorului şi culturii noastre populare. Astfel, cântăreţii de folclor şi de muzică populară, instrumentiştii moldoveni, colectivele artistice de amatori de la ţară, expediţiile folclorice în starea lor pură, rapsozii şi-au găsit locul în emisiunile: „Port în suflet dor de cântec”, „La izvoare”, „V-aduc cântul meu de-acasă”, „Lăutarii Moldovei”.

Azi realizează emisiunea „La vatra jocului” şi, prin muzica difuzată, încearcă să cuprindă tot arealul românesc cu zonele sale, punând accent pe cântecul moldovenesc de la noi. Se mândreşte că este unul din organizatorii primului Festival al Doinei, lansat anul trecut, la care s-au înscris peste 80 de participanţi. La Festival s-au cântat doine fără acompaniament, „aşa cum se cântă pe prispa casei”.

„Simion m-a format”

„Din păcate, de aproape trei ani soţul meu, Simion Ghimpu, nu mai este. Era un om de calitate şi nu puteam să nu am şi o viaţă de calitate. El m-a format şi a intuit că trebuie să merg la redacţia muzică, m-a dus la „Tălăncuţa” şi niciodată nu mi-a interzis nimic. Am avut toată înţelegerea din partea lui. Discutam mult. Şi azi îi simt lipsa căci nu am cu cine sfătui. Niciodată nu mi-a îngrădit libertatea, deşi între noi era o diferenţă de vârstă”, vorbeşte Veta Ghimpu despre cel cu care şi-a împărţit viaţa.

Au trăit în armonie şi dragoste deplină. „Am doi copii, Cristina şi Lucian. De la Cristina, stabilită la Bucureşti, am trei nepoţi. Lucian absolveşte masteratul la Politehnica Iaşi. Lucrează în calitate de inginer, este mulţumit. Anul acesta voi fi şi soacră mare”, spune cu mândrie folclorista.

Casa părintească, transformată în biserică

Satul de baştină al interpretei este unul micuţ şi nu a avut niciodată primărie, biserică, şcoală. Gândul de a avea o biserică în sat, unde să meargă lumea să se roage i-a venit în timpul unei mese de pomenire a mamei sale, acum trei ani. „A plecat din viaţă mama, bunica şi a rămas casa cu mult pământ. Fiecare dintre fraţi este aranjat departe de casă. Atunci am venit cu propunerea să donăm casa noastră părintească pentru biserică. Am nişte fraţi foarte înţelegători, care s-au unit şi, în memoria părinţilor, am donat casa, unde azi se fac slujbe pentru sătenii mei dragi”.

Recent, a lansat cartea „Ansamblul etnofolcloric ‘Tălăncuţa’ în cronici şi în imagini’. „Este o carte-document. Am adunat tot ceea ce am găsit publicat despre formaţie şi despre fiecare membru al ei”, comunică ea. Veta Ghimpu-Munteanu s-a produs în calitate de interpretă a cântecelor populare în filmul „De cine dorul se leagă” (2000) şi în filmul „Portret muzical” ca interpretă de cântece etno-pop (2001). A înregistrat patru discuri: „De cine dorul se leagă”, „Sus la-naltul cerului”, „Mai lin, dorule, mai lin”, „Fir-ai, dorule, nebun”.

 Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• „Păstraţi limba română”
• S-a stins din viaţă Simion Ghimpu
• “Candidaţii” lui Ghimpu nu vor să fie preşedinţi

Vladimir Todiraşcu, la fel ca şi tatăl său, rapsodul Filip Todiraşcu, reproduce orice melodie auzită fără a cunoaşte notele muzicale

Moştenind harul tatălui său, Vladimir a reuşit să menţină memoria vie a părintelui prin organizarea la fiecare doi ani a Festivalului-Concurs Naţional al interpreţilor violonişti „Filip Todiraşcu”, în cadrul căruia se descoperă noi talente în arta interpretării la vioară.

Vladimir Todiraşcu a studiat la Colegiul Auto din Chişinău, apoi la UTM, devenind inginer. „Tata n-a vrut să fac studii muzicale, dar m-a învăţat a cânta la vioară de la vârsta de şapte ani. Nu prea am avut copilărie. Mă ţinea în casă în timp ce cosea, pentru că în afară de faptul că era un bun muzician, mai era şi un iscusit croitor pe vremea ceea. Toată săptămâna cosea, iar sâmbetele şi duminicile cânta la nunţi”, îşi deapănă amintirile despre marele lăutar Filip Todiraşcu unicul său fiu, Vladimir.

Prima piesă la vioară a lui Filip Todiraşcu

De la el aflăm că rapsodul Filip Todiraşcu a însuşit arta cântatului la vioară de la tatăl său, Vladimir Todiraşcu. „Eu port numele bunelului. El cânta bocciu, faţă de alţi muzicanţi de pe atunci, cum erau vioristul Simion al lui Iancu de la Buţeni. Pe când tata avea cinci ani, bunelul i-a meşterit o vioară şi i-a dat să înveţe un cântec până ce se va întoarce acasă de la nunţi, după o lună de zile”, povesteşte Vladimir Todiraşcu.

Copilul de numai cinci ani a însuşit timp de două săptămâni vreo cinci piese, după cele povestite de bunica Mavra. „Bunelul a înţeles că tata are talent şi plângea când îl vedea cum cântă la vioară. A doua zi i-a cumpărat o vioară de fabrică. De atunci cânta zilnic şi la vârsta de zece ani cânta singur la vioară la jocul satului”, îşi aminteşte emoţionat Vladimir Todiraşcu.

La armată cu vioara

La 12 ani, Filip cânta mai bine decât bunelul Vladimir. Vestea despre talentul băiatului s-a răspândit prin satele din împrejurimi şi anume la urechile vioriştilor recunoscuţi în acea vreme.

„Când l-a auzit Simion al lui Iancu, i-a spus bunelului că acesta va fi un viorist de forţă. El i-a şi cerut bunelului să i-l dea pe tata cu el să cânte pe la nunţi pentru a învăţa şi mai multe melodii. Cânta doar la auz fără a şti buchea muzicală”, povesteşte fiul. Filip Todiraşcu a locuit un deceniu în România, fiind observat de un general în timpul serviciului militar făcut acolo. A fost vechil la moşiile generalului. „Toată viaţa a cântat la vioară şi a cusut haine şi pentru demnitari de la Chişinău. Era un croitor de vază. A învăţat a coase singur prin descoaserea unui costum vechi, după care a croit din ziare unul nou. El m-a crescut singur, pentru că mama ne-a părăsit. A plecat la Chişinău, luând-o şi pe soră-mea cu ea. Datorită cusutului tata a supravieţuit foametei din 1947”, mărturiseşte fiul vestitului rapsod.

Vladimir şi-a urmat tatăl. La şcoală, participa la toate manifestările. „Datorită insistenţei lui am învăţat a cânta la vioară. Cântam la nunţi cu ansamblul său. Îmi plătea după fiecare ceremonie. Când m-am însurat, aveam şase mii de ruble. Tata m-a învăţat să fac totul – mâncare, să coc şi să spăl. Locuiam doar noi doi. A vrut să mă facă inginer, spunând că muzica e profesia de suflet. Aşa a şi fost”, urmaşul lui Todiraşcu îşi evocă părintele drag, pe care l-a ascultat neabătut, absolvind excelent studiile. „Mi-a spus să nu beau şi să nu fumez. N-am fumat în viaţa mea, şi nici el”.

Filea Scripcarul cânta „Ceasul”

Folcloristul Andrei Tamazlâcaru l-a descoperit pe Filip Todiraşcu. „A înscris peste 300 de melodii de la tata: sârbe, hore, bătute, şaiere, cântece de jale, cântece de mireasă, bulgăreşti. Dacă erau cinci nunţi în sat, lumea se aduna la nunta unde cânta tata. Avea o memorie fenomenală, ştia peste 300 de melodii şi niciodată nu repeta o piesă de două ori, ci trecea de la una la alta”, îşi aminteşte fiul lui Todiraşcu. El mai spune că, „de fiecare dată, pe la orele 3.00 dimineaţa, când lumea era obosită la nuntă, îi cerea lui Filea Scripcarul să cânte piesa „Ceasul” învăţată de la Simion al lui Iancu de la Buţeni, pe care o cântă şi Vladimir Todiraşcu.

Rapsodul cânta doar după ureche luând la concursuri locuri de frunte. „Cânta piese româneşti, bulgăreşti, evreieşti, ruseşti. Tot ce auzea la radio. Cosea şi asculta mereu radioul.”

Şi Vladimir Todiraşcu este un talent. Cunoaşte repertoriul tatălui său şi poate reproduce orice piesă după auz. „Mă duc pe la nunţi unde sunt invitat de prieteni şi cei care mă cunosc mă roagă să le cânt la vioară. Cânt că-mi place deşi toată viaţa am lucrat inginer deţinând şi funcţii de conducere”, spune urmaşul lui Filea Scripcarul.

Vioara tatei are 160 de ani

Din anul 1992, o dată la doi este organizat festivalul-concurs, la care participă violonişti talentaţi de diferite vârste, care cântă o piesă din repertoriul lui Filip Todiraşcu şi alta din zona din care vin. Deschiderea fiecărei ediţii este făcută de Vladimir Todiraşcu prin interpretarea unui potpuriu din piesele tatălui. El păstrează şi acum vioara tatei şi primul său instrument din copilărie. „Am acasă patru viori de 4/4. A tatei are vreo 160 de ani, a mea – vreo 150 de ani, mai am una electrică şi una mai nouă”, spune cu lacrimi în ochi fiul rapsodului.

Vladimir Todiraşcu vrea ca măcar nepoţelul Cristian în vârstă de şase ani să facă studii muzicale şi să meargă pe urmele bunicului şi străbunicului. Crede că aşa va fi pentru că are aptitudini muzicale.

Cunoscutul lăutar Filip Todiraşcu s-a născut la 27 noiembrie 1914, în satul Costeşti, raionul Ialoveni şi a trecut în lumea celor drepţi la 4 ianuarie 1988. În fondul de folclor al CNCP şi al AMTAP se află aproximativ 300 de melodii, păstrate de la Filip Todiraşcu.

Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• Cine a ajuns în Parlament
• Lăsat în grija bunicilor // Jurnalul copilului
• Şi-a ales mire după placul părinţilor

Cristina Pintilie: „Prin acest concert solo, mi-am adunat gândurile, emoţiile, dragostea mea faţă de public”

De ziua ei, 21 februarie, pe scena Teatrului „Eugene Ionesco”, Cristina Pintilie a reuşit să umple sala cu admiratori ai romanţelor în cadrul unui concert-spectacol solo inedit. Interpreta a cântat romanţe în limbile română, franceză, rusă, pentru care a fost premiată timp de un deceniu în R. Moldova şi România. În cadrul aceleiaşi manifestări, cântăreaţa a lansat şi primul său CD intitulat „Destin”.

Şi-a făcut studiile la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, apoi la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. Interpretează din copilărie piese populare, de estradă, jazz şi blues. Romanţele o reprezintă, spune Cristina Pintilie, deoarece le interpretează de la 18 ani.

„Privirile, aplauzele şi florile dăruite au spus multe”

Tot atunci a fost şi deţinătoarea premiilor mari la Festivalul „Crizantema de argint” de la Chişinău şi la Festivalul de romanţe „Crizantema de aur” de la Târgovişte. Are dragostea pentru romanţă de la marile câtăreţe Ioana Radu şi Mia Braia.

„Mi-am dorit dintotdeauna să organizez un concert bazat pe conceptul şi viziunea mea artistică, în cadrul căruia aş putea cânta numai romanţe. Concertul solo sub formă de spectacol a fost unul de debut şi cred că am reuşit să fascinez publicul. Privirile, aplauzele şi florile dăruite au spus multe”, se bucură artista.

Dorul de romanţe

Interpreta intenţiona iniţial să organizeze o lansare de CD, dar întâlnirea cu regizoarea Daniela Burlaca i-a schimbat planurile. „Împreună cu ea, am reuşit să creez un adevărat spectacol, fără a avea mult timp la dispoziţie. În două săptămâni, am realizat şi decorul, şi scenariul, lucrul cu trupa de dansatori”, povesteşte Cristina Pintilie.

„Departe te-am lăsat, sătucul meu”

Susţine că romanţa este un gen interpretat mai puţin în R. Moldova, de aceea „am propus publicului o altă viziune despre romanţă”. Concertul a început cu romanţa „Departe te-am lăsat, sătucul meu”, prima piesă cu care Cristina a început să interpreteze romanţe, este piesa care o reprezintă: „Prin ea îmi iau rămas bun de la copilărie, de la familia şi de la satul meu”. Mersul spectacolului a fost unul sugestiv, prin intermediul romanţelor „Cristina”, „Îmi ajunge”, „Dorm poveştile visând”, „Nu voi uita niciodată”, interpreta reuşind să fascineze spectatorul din sală.

„Fiecare spectator a retrăit anii copilăriei, adolescenţei, prima dragoste, ca mai apoi să ajungă la viaţa de familie, toate acestea fiind văzute prin intermediul romanţei, decorului, trupei de dans condusă de Dumitru Tanmoşan. Ultimul a jucat rolul bărbatului de care mă îndrăgostesc, îl iubesc şi căruia îi dedic tot ce cânt pe scenă”, relatează interpreta firul concertului.

Romanţa franceză

Cântăreaţa a interpretat romanţe în rusă şi franceză, propunându-şi acest lucru pentru că, de fapt, romanţa este interpretată în foarte multe limbi, iar publicului din RM, în opinia sa, romanţele ruseşti îi sunt cunoscute. Într-o manieră deosebită, artista a interpretat şi romanţe ale lui Edith Piaf şi Mireille Mathieu, „sper că astfel am reuşit să aduc Parisul la Chişinău, ca toată lumea să simtă feeria romanţei franceze”.

Îmbinare reuşită între tangou, vals şi blues

Primul său CD intitulat „Destin” cuprinde cele mai reprezentative romanţe pe care le-a cântat în cadrul concursurilor de creaţie. Romanţele stilizate constituie o îmbinare reuşită între tangou, vals şi blues.

De asemenea, în orchestră a fost introdusă şi trompeta, un instrument netradiţional pentru romanţă. Autorii romanţelor pe care le interpretează Cristina Pintilie sunt scriitorul Ianuş Ţurcanu şi compozitoarea Svetlana Badrajan, cu care interpreta are o colaborare frumoasă. „Ei îmi cunosc stilul, maniera de interpretare, diapazonul şi starea lăuntrică. Romanţele acestor doi oameni de artă cântate de mine au fost apreciate cu premii mari.

Flori de la prima învăţătoare

Cristina Pintilie recunoaşte că a avut o bucurie enormă să aibă sala plină de spectatori de toate vârstele. „Mă bucur că toţi erau atât de eleganţi şi le mulţumesc că au găsit timp să vină la o întâlnire de suflet. Am citit pe chipurile lor acea linişte sufletească, sentiment pe care ne-am propus să-l transmitem”, mărturiseşte interpreta.

La sfârşitul concertului, interpreta a primit flori de la prima ei învăţătoare, Tatiana Răilean, de la profesori din cadrul liceului, interpreţi, dirijori cunoscuţi. Dintre invitaţi, Cristina a menţionat familia, studenţii, elevii, cărora le predă canto, dirijorii Petre Neamţu, Gheorghe Şevcişin, Ion Dascăl, Nicolae Botgros, Constantin Rusnac, Gheorghe Mustea, Maria Iliuţ.

„Astăzi e ziua ta”

„21 februarie este o dată norocoasă pentru mine. La vârsta de 18 ani, în această zi, am luat premiul mare pentru două romanţe. În plus, în fiecare an, de ziua mea sunt pe scenă, fie participând la concurs, fie la concert. Bunul Dumnezeu a vrut ca şi anul acesta să am o sărbătoare dublă”, recunoaşte cântăreaţa.

Pe scena Teatrului „Eugene Ionesco”, alături de Cristina Pintilie, au fost colegii săi de liceu şi AMTAP: vioară – Radu Tălămbuţă, pian – Dumitru Dubangiu, percuţie – Garic Tverdohleb, contrabas – Oleg Laşcu, acordeon – Sandu Focşa, trompetă – Dumitru Hanganu, chitară – Andrei Prohniţchi.

La final, spectatorii n-au lăsat-o să plece de pe scenă, aplauzele răsunând întruna. Cristina Pintilie a interpretat la bis romanţa „Astăzi e ziua ta”.

Victoria POPAArticole asemănătoare:

• Un nou premiu adus de Cristina Pintilie
• Cristina Pintilie, crizantema noastră de aur
• O recunoaşteţi?

„Un sac conţine cârnaţi de mai multe feluri şi afumături. Arată bine, le cumpăr pentru animale”

Locuitorii satului Verejeni, raionul Teleneşti, au fost aprovizionaţi toată iarna cu salamuri, afumături şi crenvurşti cu termenul expirat. O maşină cu numere de Bălţi opreşte o dată pe săptămână în localitate şi descarcă desagile cu carne, la un agent economic de pe teritoriul satului. Un sac de carne costă 20 de lei. Carnea veche se vinde ca pâinea caldă. În timp ce primarul localităţii ridică din umeri şi spune că nu ştie nimic despre ceea ce vorbeşte tot satul, medicul din localitate afirmă că mezelurile expirate ar fi aduse de la S.A. „Basarabia Nord”.

Ecaterina Coadă din Verejeni, Teleneşti, spune că a cumpărat şi ea un sac cu salamuri şi afumături pentru pisică şi câine. „Un sac conţine cârnaţi de mai multe feluri şi afumături. Arată bine, nici mirosul nu e atât de grav, dar n-am îndrăznit să gust, ca să nu mă otrăvesc. Le cumpăr pentru animale”, afirmă femeia.

„Gura lumii n-o astupi”

O altă locuitoare a satului Verejeni spune că băiatul ei, Alexandru, a fost şi a cumpărat şi el carne de la maşina comercianţilor străini. „Le cumpărăm şi noi pentru animale. Arată bine, dar pe alocuri salamurile sunt mucegăite. Personal n-am gustat, dar unii din sat spun că au mâncat din şunca afumată şi era bună”, afirmă entuziasmată femeia, rugându-ne, totuşi, să nu-i divulgăm numele în ziar.

Potrivit sătenilor, maşina cu carne venea pe înserat, în fiecare zi de marţi, şi descărca „marfa” pe teritoriul unei fabrici de cherestea ce-i aparţine unui chişinăuean, Iacob Popa. Ulterior de comercializarea cărnii se ocupa paznicul întreprinderii. Proprietarul fabricii nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia, pe când sora acestuia, Angela Potorac, susţine că „cineva încearcă să-i facă un rău fratelui” şi neagă că comercializarea cărnii ar avea loc pe teritoriul descris de săteni.

Salamuri fără etichetă

Potrivit oamenilor, automobilul cu suspecta încărcătură a fost văzut ultima oară pe 12 februarie curent. Niciunul din salamuri nu conţine etichetă ca să-ţi dai seama cine-i producătorul. Solicitat de JURNAL, primarul localităţii, Ştefan Bârcă, se arată surprins. „Cine v-a spus una ca asta? Prima oară aud!”, se miră el. Medicul de familie Silvia Vitrilă spune că a fost informată de oameni că la marginea localităţii se comercializează carne cu termen expirat. „Mulţi o cumpără pentru animale, nu am avut pacienţi intoxicaţi din cauza consumului acesteia. De la asistentele medicale însă şi oameni am auzit că salamurile ar fi de la S.A. „Basarabia Nord”, ne-a mai spus medicul.

S.A. „Basarabia Nord”: „Nu ştim nimic despre acest caz”

Solicitat de JURNAL să ne informeze ce ar trebui să se întâmple cu produsele expirate de carne, şeful Secţiei vânzări a SA „Basarabia Nord”, Ion Obadă, ne spune că „marfa expirată de pe întreg teritoriul republicii este dusă pentru nimicire la Chişinău. Avem un contract cu compania S.A. „Carmez”, care dispune de utilajul de nimicire a mărfii cu termen expirat”. Obadă ne-a încredinţat că produsele din carne cu termen expirat, care se presupune că ar fi comercializate în satul Verejeni, nu pot fi produse la unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din Republica Moldova cum este S.A. „Basarabia Nord”, iar numele lui Iacob Popa nu-i spune nimic.

Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• Unde găsim „ieftin, bun şi mult în chilă”
• Carne de Contrabandă
• Ne cheamă pământul sărat

Va organiza un concert de caritate pentru o familie cu şase copii

A reuşit ceea ce şi-a dorit în viaţă, a lansat patru albume de muzică, a fost mamă şi tată pentru cei doi fii ai săi, fiind şi funcţionar public la Primăria municipiului Chişinău.

S-a născut în familia lui Victor şi a Mariei Pascaru, originari din Chetrosu, Drochia, alături de alţi patru copii. Prin anii 1980, s-a angajat ca pictor la Fabrica de zahăr din Drochia, îndemnat şi susţinut de un frate care absolvise Universitatea de Stat de Arte din Moscova.

Îi place de mic muzica şi voia să se facă interpret. Voia să îndeplinească şi o dorinţă de-a mamei sale. „Maică-mea avea voce frumoasă, cânta rugăciuni când muncea pe lângă casă. Era o femeie religioasă. Când eram mic, îmi spunea că „uite, Vasilică, cântă Nicolae Sulac. Aş vrea şi tu să cânţi”, Vasile Pascaru îşi aminteşte vorbele celei care i-a dat viaţă.

„Am făcut muzică uşoară la îndrumarea lui Ion Aldea-Teodorovici”

Primele încercări muzicale le-a făcut la şcoala din sat în care a învăţat a cânta la instrumente aerofone şi acordeon. Participa la orice activitate artistică. A absolvit concomitent Facultatea de Litere a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău şi Facultatea de Studii obşteşti în domeniul artei.

„Atunci am început să fac ceea ce îmi plăcea mult – cântam în taraful universităţii”, povesteşte Pascaru. Atunci l-a cunoscut pe Ion Aldea-Teodorovici. „Am făcut muzică uşoară la îndrumarea lui Ion Aldea-Teodorovici, deoarece pe atunci soţia sa, Doina, preda literatura universală la facultate, iar tatăl lui Oazu Nantoi era decan al facultăţii şi îl ruga pe Ion să ne pregătească pentru festivaluri la care luam locuri de frunte”, povesteşte interpretul.

În timpul studenţiei a participat la un festival naţional organizat între instituţiile de învăţământ superior din republică în cadrul căruia a fost laureat cu piesa proprie „Cântec pentru pace”. În 1983, a avut primele imprimări la Radio Moldova: „Cântec pentru pace” şi „Mi-e dor de tine soare”. Cu aceste piese a participat şi la alte festivaluri de muzică uşoară organizate între amatori.

„O iubire şi o speranţă au trecut în amintiri”

De-a lungul anilor, a fost profesor de limba şi literatura română la şcoala din Truşeni, apoi angajat al Institutului de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Paralel, făcea şi muzică. „Compuneam muzică, scriam texte – asta mi-a plăcut cel mai mult. Am avut o perioadă în care nu am ieşit în scenă. Eram căsătorit. Fostei mele soţii nu-i plăcea să apar în concerte”, se confesează Vasile Pascaru. În piesele sale, interpretul cântă dragostea de casă, mama, femeia.

Muzica şi dragostea l-au salvat din toate necazurile pe care le-a avut. Spune că se inspiră din tot ceea ce îl înconjoară. „Pe noptiera mea este mereu un stilou şi o foaie. Atunci când s-a produs ruptura dintre mine şi fosta mea soţie, am scris în timpul nopţii: O iubire şi o speranţă au trecut în amintiri…”.

50 de piese la 50 de ani

În prezent, are înregistrate 50 de piese, unele îi aparţin. Recent, cantautorul Vasile Pascaru a lansat cel de-al patrulea album intitulat „Cred în steaua dragostei” şi lansat cu ocazia împlinirii a 50 de ani. Albumul conţine 22 de piese din albumele anterioare plus câteva lucrări noi.

Vasile Pascaru este un sufletist, nu este indiferent faţă de soarta familiilor numeroase care se descurcă mai greu în zilele noastre. „Pentru luna mai planific lansarea unui album în colaborare cu Mariana Cepraga care se va numi „Două inimi şi o iubire”. Ne propunem să organizăm un concert de caritate pentru o familie din Chişinău cu şase copii, cel mai mic are două luni, iar cel mai mare – nouă ani”, spune funcţionarul public.

Tată şi mamă a doi fii

În afară de faptul că este respectat şi apreciat de toţi cei care îl cunosc, bărbatul a crescut singur mai bine de un deceniu doi băieţi. „Soţia a vrut să plece peste hotare, i-am oferit posibilitatea. Atunci când am simţit că nu trebuie să mai plece, am rugat-o să se întoarcă pentru a păstra familia. Cu părere de rău, n-a fost posibil”, explică un moment pe care l-a avut de trecut.

Cei doi băieţi ai săi cu care se mândreşte au rămas cu tata atunci când aveau şapte şi, respectiv, 14 ani. „Am avut grijă de ei. Cel mic învăţa după-masă, mergeam la prânz acasă, îl hrăneam şi îl duceam la şcoală. Asta a fost viaţa. Le-am spus că avem situaţia pe care o avem şi dacă vom avea trei lei, îi vom împărţi la trei. Ne-am descurcat!”, mărturiseşte bărbatul.

Acum, copiii şi creaţia sunt mândria lui, pentru asta trăieşte. Cel mai mare fiu, Lilian, are 25 de ani şi este căsătorit, lucrează pompier şi face facultatea, iar mezinul, Cristian, este la liceu şi e pasionat de fotbal. De la el aflăm că şi-a educat copiii într-un stil democratic. „Nu i-am obligat niciodată să facă ceva ce nu-şi doreau. Fiecare copil este bun la ceva, el ştie ce îi place, trebuie susţinut şi îndreptat spre a face lucruri bune, frumoase”.

Funcţionarul muzician

Ziua de muncă pentru Vasile Pascaru începe la ora 8.00 dimineaţa şi se încheie uneori aproape de miezul nopţii. Din 1999, bărbatul este funcţionar public la Primăria municipiului Chişinău, specialist principal în cadrul Direcţiei social-umanitare şi relaţii interetnice.

Cei care îl cunosc îl întreabă deseori cum reuşeşte să îmbine activităţile sale. „Până la 17.00 sunt la primărie, după care, până la miezul nopţii, fac muzică”, mărturiseşte interpretul. Mărturiseşte că îl solicită cel mai des staţiunile balneare din republică, unde merge o dată la trei săptămâni să concerteze.

Victoria POPAArticole asemănătoare:

• Doina și Ion, în şcoli la 1 septembrie
• Astăzi, Doina Aldea-Teodorovici ar fi împlinit 53 de ani
• Îl recunoaşteţi?

Cei 179 de asistenţi sociali au fost selectaţi „în baza propunerilor autorităților administrației publice locale la etapa elaborării proiectului bugetului pentru 2013

Pentru a oferi asistenţă şi îngrijire copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi severe, Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF) a iniţiat un nou serviciu social – „Asistenţă personală” – la 1 ianuarie 2013. Potrivit serviciului de presă al Ministerului Finanţelor, acest serviciu va funcţiona doar în nouă raioane.

În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul PSF, Valentina Buliga, a comunicat că „dezvoltarea acestui tip de serviciu va contribui şi la îmbunătăţirea măsurilor de protecţie socială a membrului de familie care asigură îngrijirea persoanei cu dizabilităţi severe şi, din această cauză, se confruntă cu diverse dificultăți, inclusiv cu imposibilitatea de a se angaja şi cu achitarea contribuțiilor de asigurări sociale şi medicale”.

Potrivit ministrului Buliga, membrii familiei vor putea fi angajați ca asistenţi personali şi vor beneficia de un salariu pentru îngrijirea unei persoane cu dizabilitate severă. Ministrul a mai declarat că, pentru 2013, bugetul de stat prevede mijloace financiare în valoare de 4800,8 mii de lei pentru angajarea a 179 de unități de asistenți personali. Totodată, autorităţile administraţiei publice locale pot angaja asistenţi personali şi din surse proprii. Salariile vor fi în medie de 1.000 de lei lunar.

Lacrimi de bucurie

De serviciul „Asistenţă personală” beneficiază din ianuarie curent şi familia Gaiduc din Bulăieşti, Orhei, alcătuită din două persoane cu dizabilităţi severe: Nadejda, 57 de ani, suferă de miopatie, şi Alexandru, 26 de ani, de paralizie cerebrală infantilă. Cel care îngrijeşte de ambii bolnavi ţintuiţi la pat este Ion Gaiduc, fratele Alexandrei Gaiduc. Bărbatul primeşte un salariu de 900 de lei pentru grija pe care o poartă rudelor sale. „E un mare ajutor pentru noi. Plângeam când am aflat că vom primi şi un salariu pentru că îngrijim de cumnata şi nepotul meu”, a mărturisit soţia lui Ion Gaiduc, Natalia, singura persoană angajată din familie.

„S-a întors statul cu faţa la noi”

Polina Galaşan, 42 de ani, din Mitoc, Orhei, are grijă de fiul său de 21 de ani ce suferă de paralizie cerebrală infantilă. „Până la naşterea băiatului, am lucrat în calitate de contabilă, apoi, din cauza bolii sale, n-am lucrat nicio zi. Am grijă de el, soţul mă ajută, căci îmi este greu să-l ridic, să-l spăl. Soţul este invalid de gradul III pe viaţă. 900 de lei sunt puţini, dar bineveniţi, am poliţa medicală şi, în plus, vor fi calculaţi anii la pensie. S-a întors statul cu faţa la noi”, spune femeia.

„În acest an, în raionul Orhei sunt prevăzute 30 de unităţi de asistenţi personali. Am propus acest serviciu MPSF încă în 2008, reieşind din analiza efectuată la nivel raional. Din cei 30 de asistenţi personali, 90% sunt membri de familie, rude”, a comunicat Ion Racu, şeful Direcţiei asistenţă socială a Consiliului raional Orhei. Potrivit acestuia, în raionul Orhei sunt peste 900 de persoane cu gradul I de invaliditate şi 65 de cereri neacoperite pentru serviciul de asistenţă personală. „Am ales cele mai dificile cazuri cu ajutorul unei comisii”, informează Racu.

Trei invalizi în familie şi fără serviciul „Asistenţă personală”

În familia Bolocan din Sipoteni, Călăraşi, sunt trei invalizi de gradul I – Andrei, Maria şi mama acesteia. Maria se află în scaunul cu rotile, iar Andrei a rămas fără picioare şi o mână în urma unui accident cu motocicleta. Pe lângă cei trei invalizi, în familie mai creşte un copil de şase ani. Venitul familiei Bolocan îl constituie pensiile de invaliditate ce însumează 2270 de lei. Maria Bolocan spune că serviciul „Asistenţă personală” ar fi de mare ajutor familiei sale.

„Dacă ar fi bani, am implementa şi mâine acest serviciu”

Şefa Direcţiei asistenţă socială a Consiliului raional Călăraşi, Mihail Cotelea, menţionează că a primit regulamentul noului serviciu şi că, în prezent, identifică persoanele care au nevoie de asistenţi personali. „La următoarea şedinţă a Consiliului raional, ne propunem să aprobăm regulamentul. Am negociat cu MMPSF şi Asociaţia Obştească ‘Cheiston’ ca de la 1 ianuarie 2014 să avem măcar 30 de unităţi pentru serviciul respectiv. Raionul Călăraşi are nevoie de cel puţin 118 asistenţi personali”, afirmă funcţionarul.

Potrivit acesteia, Republica Moldova nu poate susţine financiar un număr mare de asistenţi personali, de aceea în raionul Călăraşi vor fi selectate cele mai complicate cazuri. Cotelea a mai spus că în bugetul raional Călăraşi nu sunt bani pentru asemenea serviciu, „dacă ar fi, şi mâine am implementa proiectul”.

La Teleneşti, funcţionează alte servicii de asistenţă socială

Şefa Direcţiei asistenţă socială a Consiliului raional Teleneşti, Angela Sârbu, susţine că proiectul „Asistenţă personală” nu a fost implementat în această unitate administrativă şi că aici funcţionează alte servicii de acest gen. „În raionul Teleneşti fiecare bătrân şi persoană cu dizabilităţi severe sunt îngrijiţi. Avem Centrul de reabilitare pentru persoane cu dizabilităţi la Sărătenii Vechi şi Azilul pentru bătrâni cu 15 paturi în aceeaşi localitate”, a spus femeia.

În plus, aceasta a afirmat că „în cadrul şedinţei Consiliului raional se va pune în discuţie serviciul ‘asistenţă personală’. La început, vor fi achitate doar câteva unităţi, pentru că este nevoie de acoperire financiară. La nivel raional, am avea nevoie la început de zece asistenţi personali”.

Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au declarat că serviciul „Asistenţă personală” este implementat doar în unele raioane ale RM pentru că pentru 2013 în relațiile dintre bugetul de stat şi bugetele unităților administrativ-teritoriale s-au luat în calcul mijloace financiare pentru întreținerea a 179 de asistenți sociali din nouă raioane, ceea ce constituie 4800,8 mii de lei. Decizia s-a luat în baza propunerilor autorităților administrației publice locale la etapa elaborării proiectului bugetului pentru 2013.

Raioanele          Nr. unităților  Suma (mii lei)

1 Anenii Noi     10,0                    268,2

2 Cantemir        2,0                      53,6

3 Căușeni           31,0                    831,4

4 Dubăsari         50,0                  1341,0

5 Nisporeni       11,0                    295,0

6 Orhei                17,0                   455,9

7 Rîșcani            7,0                     187,7

8 Soroca            17,0                   455,9

9 Mun. Bălți     34,0                    911,9

Total                   179,0                 4800,8

FOTO:

Natalia Rusu din Năpadova, Floreşti, nu va beneficia de salariu pentru că îngrijeşte de fetiţa sa cu probleme locomotorii grave, pentru că Floreştiul nu este în lista raioanelor în care se implementează proiectul „Asistenţă personală”

Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• Copil de doi ani, lăsat singur în casă
• Sclavie pe bani publici
• Lista operatorilor de cablu din R. Moldova la care poate fi urmărit Jurnal TV

Hainele tradiţionale se bucură de mare căutare la cei care au înţeles că vor să aibă nişte rădăcini

Meşterul popular Maria Cristea este femeia care, de-a lungul timpului, a apreciat tradiţiile populare, fiind înconjurată zi de zi de lumea firelor de aţă, îmbinându-le în cel mai armonios mod la crearea portului popular autentic. Costumele populare cusute la „Casa Cristea” fondată de meşterul popular acum două decenii sunt purtate de mulţi interpreţi populari, ansambluri de dansatori din Republica Moldova şi de peste hotare.

Este originară din Ulmu, Ialoveni. „Sunt mezina şi una dintre cele patru fete ale mamei. Îi seamăn foarte mult”, mărturiseşte femeia, în timp ce o podidesc lacrimile. Se apleacă asupra unui sertar şi scoate o rochiţă din hasa albă brodată de mama ei purtată la botezul său. „Este naturală şi brodată de mâinile celei care mi-a dat viaţă. Am acasă şi plăpumioara, croşetată de mama cu beţe de liliac. Sunt nişte lucruri care te înduioşează.” Femeia are studii în domeniul ciberneticii şi a lucrat ceva timp ca inginer superior.

Meşter popular fără ac şi aţă în casă

Pasiunea de a broda o are de la mama şi bunica, prima mea învăţătoare în ale brodatului. Când am mers la şcoală, ştiam a coase. Educând copilul mai sever, îi faci de fapt o favoare. Când cresc mari, pot face ceva, nu se pierd în situaţiile mai grele. Câteodată, mă trezesc noaptea şi îmi pare rău că nu este încă dimineaţa. Pentru a coase ceva, am nevoie de aţă, ac, pe care nu le am în casă”, se destăinuie femeia. Crede că dacă nu ai instinctul şi dragostea pentru ţesut, brodat, nu poţi realiza ceva inedit.

„Covorul cu cucoane” din 1908

„Bunica din partea mamei a murit devreme, mama rămânând orfană la 6 ani, dar are lucruri făcute de bunica.” Îmi arată două fotografii de epocă înrămate cu grijă: „Asta este bunica mea. A fost o gospodină extraordinară. În cealaltă fotografie e străbunica mea, fotografia a fost realizată prin 1880”. Le ţine în mâini cu emoţii. „Am acasă nişte horboţele şi feţe de pernă. Am încercat de câteva ori să le copiez, dar nu mi-a ieşit deoarece sunt lucrări fine. Am şi un covor ţesut de bunica mea, atât de elegant sunt alese culorile, este o lucrare model ţesută în 1908. Se numeşte ‘Covorul cu cucoane’, prezintă două femei stând faţă în faţă cu buchete de trandafiri.”

A ales viaţa de familie pentru a fi alături de copiii săi

S-a apucat de brodat acum vreo treizeci de ani, lucra paralel şi ca inginer. Broda feţe de mese, prosoape. Şi-a lăsat lucrul de inginer pentru că a vrut să fie alături de copiii săi. Fiind acasă cu copiii, lua comenzi de la Fondul cultural naţional şi broda. Întreprinderea „Casa Cristea” a deschis-o în 1994. „Am început cu încetul a face lucrări apreciate, aşa m-a cunoscut lumea. Am participat cu costume populare şi ii la concursuri internaţionale în Italia, Rusia, România, Franţa, Germania”, spune cu mândrie femeia. În prezent, mobilizează un grup de femei din mâinile cărora ies cele mai frumoase ii, costume naţionale pentru bărbaţi şi femei purtate de interpreţi, membri ai ansamblurilor folclorice din Republica Moldova şi din România.

Cât costă o ie?

Apropiindu-se de o bară plină de ii, cămăşi pentru bărbaţi, fuste, catrinţe, bondiţe, ia o ie care îmi sare în ochi: „La această ie am lucrat patru luni. Designul, broderia, elementele folosite îmi aparţin în totalitate”. De la Maria Cristea aflu că la o ie se lucrează mult. Preţul unei ii începe de la 800 de lei.

O ie cumpărată de la „Casa Cristea” este confecţionată de cel puţin zece mâini. „O femeie face designul, pictorul alege culorile, altă femeie face găurica, alta brodează, alta croieşte etc. Aceste preţuri se explică prin faptul că la ele lucrează mai multă lume. Dacă o ie ar fi cusută numai de o persoană de la început până la sfârşit, nu ar avea preţ.”

Achiziţionarea materiei prime nu este o problemă ca acum un deceniu. „Materia primă este adusă din România – patria pânzei topite. De fapt, am lucrări de la mama mea făcute din borangic, tiriplic, bumbac. Păcat că la noi nu se mai produce mătase naturală, în timpul copilăriei mele aceasta se producea în condiţii casnice. În RM există firme care au toate tipurile de aţă.”

Tineretul de azi apreciază portul popular

Preferă să lucreze cu artişti tineri. „Pot să lucrez cu ei, le demonstrez, îi conving atunci când vor să le cos un costum popular autentic. Unii interpreţi de vârsta mea au caracter şi gust. Am încercat să schimb cumva costumele lor, dar nu mi-a reuşit întotdeauna schimbarea. Nu pot să-mi permit să fac lucrări aşa pur şi simplu. Munca pe care o fac presupune responsabilitate şi îmi place enorm”, se confesează Maria Cristea.

La „Casa Cristea” se cos cămăşuţe de botez, ii, costume populare. Meşterul popular este de părerea că portul nostru popular este unul deosebit, iar dragostea faţă de straiele populare trebuie cultivată din copilărie, chiar de la botez. Potrivit Mariei Cristea, în ultimul timp, costumul popular este apreciat. Tinerii care vor să se căsătorească îşi dau comandă de costume de mire şi mireasă în stil tradiţional.

Cine apreciază portul tradiţional

„În mare parte, cei care au făcut studii peste hotare sau au trăit o parte din viaţă acolo se întorc acasă şi îşi comandă la nuntă costume populare autentice. Probabil că îi încălzesc aceste lucruri din cauza dorului de casă, de părinţi şi prieteni. Îşi îmbracă în port popular naşii, druştele şi prietenii. Valorile tradiţionale au trecut de la ţară la oraş. Acum la ţară naşii sunt legaţi cu nişte panglici, iar la oraş – cu prosoape naţionale. Oare nu la sat s-au cusut prosoapele!? Tradiţia este apreciată de cei care au înţeles că vor să aibă nişte rădăcini”, spune meşterul popular.

Victoria POPAArticole asemănătoare:

• PAGINA BUNĂ // „Cât ascult de Dumnezeu ascultă şi El de mine”
• Atleta Olga Cristea a fost suspendată pentru doi ani
• O recunoaşteţi?

La începutul săptămânii trecute, diplomaţi, oameni de afaceri, de artă, jurnalişti au venit la vernisajul expoziţiei cu genericul „Istanbul – oraş de vis” care cuprinde lucrări ale pictorilor Mihai Mungiu şi Eudochia Zavtur. Expoziţia a fost organizată de Ambasada Republicii Turcia la Chişinău împreună cu Muzeul Naţional de Artă al Moldovei.

Cele circa 60 de lucrări au fost expuse în una din sălile Muzeului Naţional de Arte al Moldovei.

„Orice lucrare este o emoţie”

„Am fost emoţionat şi impresionat de propunerea Ambasadei Turciei în Republica Moldova de a participa la asest proiect. Cunosc istoria acestui oraş în calitate de critic de artă şi când am văzut pentru prima oară Istanbulul m-am convins că este un oraş multicolor. Într-un timp scurt, am realizat 31 de lucrări, în special peisaje al Istanbulului. Am pictat ceea ce m-a impresionat mai mult”, mărturiseşte pictorul şi criticul de artă Mihail Mungiu.

Tablourile „Acoperişurile Istanbulului”, „Peisaj cu casă din Istanbul”, „Case pe malul Mării Marmara”, Bosforul albastru”, „Case pe malul Bosforului”, „Moscheea Albastră” te impresionează prin coloristica lor. „Orice lucrare este o emoţie”, conchide artistul.

„Seară la Istanbul”

Ideea acestui proiect îi aparţine Ambasadorului Turciei în Republica Moldova, Mehmet Selim Kartal, spune pictoriţa Eudochia Zavtur. „Am vizitat multe monumente de artă din Istanbul. Am făcut cunoştinţă cu o mare parte din monumentele de cultură ale oraşului. A fost o experienţă interesantă şi intensă pentru că, într-un timp scurt, trebuia să adunăm materialele necesare pentru a picta lucrările pe care le vedeţi azi la expoziţie”, relatează Eudochia Zavtur. Lucrările ei reprezintă vederi emblematice ale Istanbului, intitulate „Ruinele cetăţii Rumelia”, „Turnul Domniţei”, „Seară la Istanbul”, „Turnul Baiazid”, „Turnul Galata” etc.

„Muzica este limba în care se înţeleg toate popoarele”

După ce au vizitat expoziţia, invitaţii au avut posibilitatea de a audia un program de piese instrumentale prezentat de naistul Constantin Moscovici.

Mulţumindu-i naistului pentru atmosfera creată în sală, apreciată după aplauzele celor prezenţi, Excelenţa Sa, Ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Mehmet Selim Kartal, a comunicat că „muzica este limba în care toate popoarele se înţeleg”. Potrivit ambasadorului, proiectul s-a realizat cu suportul Ministerului Culturii al Republicii Turcia. „Aţi văzut cum au redat oamenii de artă moldoveni Istanbulul. Capitala Turciei este o metropolă multiculturală şi în acest context vedem un exemplu de succes al interacţiunii culturale dintre Turcia şi Moldova. Mihail Mungiu şi Eudochia Zavtur au creat nişte picturi extraordinare şi pentru asta le mulţumesc”.

Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• Turcia va construi Canalul Istanbul, între Marea Neagră şi Marea Marmara // Lumi paralele
• Le Figaro: „Cristian Mungiu, un geniu al Carpaţilor”
• Expoziţia ARTELIT va reuni plasticieni din 12 ţări

Vitalie Burlacu spune că merită să investești în piața din Republica Moldova

Greutățile prin care le-a fost dat să treacă i-au făcut mai puternici, mai inventivi, mai descurcăreți. Din banii adunaţi ani în şir în Italia au reuşit să deschidă o mică afacere, unde investesc zilnic cunoştinţe, imaginație, putere. Muncesc cot la cot cu cei 16 angajaţi şi familia lor. Este vorba de Vitalie Burlacu, în vârstă de 33 de ani și mama sa, Natalia Diacenco, originari din localitatea Mingir, raionul Hâncești.

„Am fost 19 ani profesoară de fizică la Liceul Teoretic din Mingir, Hâncești. Acolo unde sunt doi profesori în casă nu prea ai din ce trăi. Erau timpuri că nu primeam salariul câte jumătate de an”, mărturiseşte Natalia Diacenco, amintindu-și de vremurile de acum cincisprezece ani.

Familia a ieşit din criză odată cu plecarea mamei la muncă în Italia. Acolo a făcut cunoștință cu nişte italieni care i-au propus un serviciu ce ţinea de tricotat. Ocupaţia îi permitea femeii să meargă acasă şi să fie cu familia, paralel să câştige un ban.

Fulare împletite cu beţe de liliac

„La început comenzile au fost mici, iar apoi au crescut. Am antrenat femei din 13 sate moldovenești în împletirea mănușilor din lână, a căciuliţelor, fularelor şi altor accesorii. Moldovencele stăteau acasă și pe ceea ce împleteau primeau bani, și nu puțini pe acele timpuri. Articolele erau tricotate pentru diferite brenduri internaţionale. Se cerea ca lucrul să fie făcut impecabil. Am împletit unele fulare nu numai cu andrele, dar şi cu beţişoare de liliac pentru că nu se găseau în magazine croşete sau andrele de mărimea potrivită, folosite la un anumit tip de împletitură”, își amintește fosta profesoară.

Potrivit femeii, toate moldovencele antrenate la confecţionarea obiectelor tricotate au învăţat a utiliza corect româneşte termenii de specialitate – „croşetă”, „jeteu”, „picior scurt”, „picior dublu”, pentru că ele făceau parte dintr-o filială a unei firme din România. Criza din Europa a afectat și domeniul tricotatului, italianul întrerupând contractul de muncă cu femeile din RM.

Industrie de obiecte din marochin

În acest timp, fiul Nataliei Diacenco, Vitalie Burlacu, îndemnat de un italian cu care legase o prietenie adevărată, a început o mică afacere de confecţionare a obiectelor de marochinărie. Italianul l-a susținut la începutul lansării afacerii cu materie primă din Italia.

„Pielea naturală de toate nuanţele, ața, accesoriile și alte materiale auxiliare din care sunt făcute obiectele pe care le propunem azi spre comercializare sunt importate din Italia. Orice lucru făcut în atelierul nostru este de valoare și e confecționat sută la sută din piele naturală de cea mai bună calitate”, spune Vitalie Burlacu. Dincolo de faptul că, la cei 33 de ani ai săi, bărbatul are studii superioare în ingineria tehnică şi în medicină, Vitalie mai ştie a coase orice obiect din piele la maşină, propune ideile sale în designul obiectelor de marochinărie şi ştie a confecţiona la maşina de tricotat mănuşi din lână naturală. Mingireanul spune că are cursurile de producere de la mama. „Singur am început a coase, a croi la mașinile de cusut. La început lucram eu, mama, sora”, își amintește el.

„Totul începe de la mama”

Este de părerea că „dacă vrei să obţii ceva în viaţă trebuie să munceşti mult”. În prezent, este manager, director la firma sa, unde, pe lângă mama, munceşte sora sa, câteva verişoare şi soţia sa.

Bărbatul spune sincer că „totul a început de la mama, din anul 2005, când făcea articole tricotate. Atunci m-am gândit să confecționăm și articole din altă materie. În anul 2008, am început cu articole de marochinărie, și în 2012 am făcut un rebranding. Astfel toate obiectele confecționate din lână și piele produse de noi poartă logoul Vitalie Burlacu, propus de mama mea”, explică el. Bărbatul spune că 90% din piața de desfacere a obiectelor confecționate la firma sa sunt în Republica Moldova. Încă nu are planuri de a exporta produse, pentru că se conduce după zicala: „Nu fă pasul mai lung decât piciorul”.

„Nu fă pasul mai lung decât piciorul”

„Noi putem concura la nivel mondial cu husele confecționate de cei 16 angajați în atelierul nostru. Sunt de calitate, au un design deosebit şi un preț accesibil. În orice magazin de telefonie mobilă găsiți în vânzare husele noastre. Nu a reușit să iasă pe piața Moldovei Iphone 5, că husele erau deja confecționate și transmise spre comercializare”, spune mândru bărbatul. Cât priveşte celelalte obiecte, acestea încă nu pot fi comparate cu mărcile cunoscute la nivel mondial. „Mai trebuie de muncit la design. Suntem responsabili pentru orice obiect și pentru noi contează mult opinia, sugestia fiecărui cumpărător”, spune Vitalie Burlacu.

Astfel, o centură cu marca „VB” costă de la 230-280 de lei, o geantă – de la 500 la 1200 de lei, o husă de la 49 la 99 de lei și mai scumpe, o servietă ajunge la 2500 de lei, fiind căptuşită şi în interior cu piele naturală.

Mănuşile şi căldura mamei

Nu rămân în urma obiectelor din piele lucrurile tricotate de mama lui Vitalie Burlacu şi două angajate ale ei. Femeia ne asigură, ţinând în mână o pereche de mănuşi cu marca familiei sale, că astfel de mănuşi din lână naturală nu se mai produc în Moldova. Munca este enormă, dar ele costă doar 50 de lei. „Cine cunoaşte ce căldură şi ce înseamnă lână naturală nu ezită să cumpere mănuşile noastre, dar şi celelalte obiecte tricotate, fie un fular, fie o căciuliţă”, îşi etalează lucrările din lână meşteriţa.

Vitalie Burlacu se mândrește cu mica afacere pe care o are și spune că merită să investești în piața din Republica Moldova, „dacă te mulțumești cu ceea ce ai. Duminicile poți sta la masă cu familia ta şi să discuți orice idee. Te bucuri de ceea ce ți-a dat Dumnezeu. Îți vezi copilul cum crește”, își enumeră tânărul atuurile pe care ar trebui să le preţuiască oricine.

 Articole asemănătoare:

• Polițistul bătăuș a răpit camera JURNAL TV
• Oameni de papură la Chişinău
• „Ca pielea să fie mai bună, jupuim câinii de vii”

Aliniate în faţa maternităţii, rudele cuplului alcătuiau expresia: „Mulţumesc pentru fiică”

De bucurie că i-a născut o fiică, Andrei Creţu din or. Străşeni şi-a întâmpinat soţia la ieşirea din maternitate cu un grup de 20 de persoane pe care le-a rugat să îmbrace câte un maiou. Aliniate conform scenariului, rudele alcătuiau expresia: „Mulţumesc pentru fiică”, pe fiecare maiou fiind înscrisă o literă.

Povestea de dragoste a lui Andrei şi a Vioricăi a început acum trei ani, când s-au întâlnit întâmplător la o petrecere. La început erau doar prieteni, cu timpul însă relaţia lor a crescut într-o adevărată poveste de dragoste. De atunci viaţa îi este plină de surprize, spune Viorica. „O zi deosebită pe care o marcăm e ziua în care ne-am întâlnit, apoi sărbătorim ziua în care ne-am căsătorit. Cred că aşa este firea soţului meu pe care-l iubesc mult pentru felul lui de a fi. Noi ne trăim viaţa din plin, iar el este cel care şi dintr-o zi simplă poate face o sărbătoare. Poate veni de la serviciu, într-o zi obişnuită, cu o floare sau cu un mic cadou. Uneori o surpriză poate fi şi o ieşire la plimbare. Şi eu mă strădui să-i facă viaţa frumoasă. Cred că aşa va fi mereu”, mărturiseşte proaspăta mămică.

De la Viorica aflăm că a avut şi o cerere în căsătorie pe măsură. Andrei a cerut-o în căsătorie anul trecut, cu flori, cu un mesaj pregătit din timp şi cuvinte frumoase adresate şi tatălui ei, de la care a cerut-o.

„Mi s-au umplut ochii de lacrimi şi au început să curgă atunci când Andrei mi-a pus inelul pe deget, zicând că „toată viaţa va avea grijă de mine, de noi, de relaţia noastră, şi la bine, şi la rău”, îşi reaminteşte clipele retrăite în 2012.

Naştere asistată de soţ

După cum e şi firesc după căsătorie, Viorica a aflat că este însărcinată. Se gândeau la ce prenume va purta copilul atunci când va veni pe lume. „Soţul l-a ales. Spunea că dacă va fi băiat, va fi Gabriel, iar dacă fetiţă, va fi Gabriela. Viorica a adus fetiţa pe lume la maternitatea din Străşeni. Soţul i-a fost un timp alături, apoi medicii l-au alungat. „Deşi l-au alungat ca să nu încurce mai tare. Andrei s-a ascuns în baie, iar când a auzit ţipătul bebeluşului a ieşit din ‘ascunzătoare’ ”, povesteşte femeia. După spusele ei, a născut o fetiţă perfect sănătoasă.

Un copil e o binecuvântare de la Dumnezeu

Pentru soţii Creţu venirea pe lume a copilului este o binecuvântare de la Dumnezeu. Andrei a făcut tot posibilul ca ieşirea din maternitate a „fetelor sale” să fie una inedită. Şi-a informat rudele şi prietenii despre surpriza pe care urmează să i-o facă soţiei sale şi i-a rugat să-l ajute doar cu prezenţa lor. Aceştia l-au susţinut pe Andrei. Toţi au venit cu maşinile lor la maternitatea din Străşeni înarmaţi cu flori, baloane colorate şi îmbrăcaţi în maiourile înscrise cu literele care, aranjate, întregeau formula: „Mulţumesc pentru fiică”. Andrei a ţinut să repartizeze maiourile cu litere după prenumele celor prezenţi. Astfel tatăl Vioricăi purta tricoul cu litera „T”, prietenul Nicolae, litera „N”.

„Nu ştiam nimic despre surpriza cu ieşirea din maternitate. Eu i-am spus să-mi aducă hainele şi ştiam că vine cu aparatul de fotografiat, dar până la urmă a organizat o adevărată petrecere”, spune Viorica.

Pătuţul cu prenume

De la ea aflăm că şi personalul a fost surprins de o astfel de sărbătoare organizată în curtea spitalului. „O moaşă care a lucrat toată viaţa la maternitate a spus că n-a mai văzut aşa ceva în viaţa ei”, mărturiseşte emoţionată Viorica. Surpriza fetelor lui Andrei a urmat şi acasă. Tot alaiul de la maternitate a condus-o până acasă, unde era aşezată o masă cu bucate de sărbătoare, iar camera nou-născutei a încheiat ziua de 17 ianuarie 2013 plină de surprize. „Eu nu ştiam ce pătuţ va avea fetiţa noastră. Andrei a spus că va aranja el totul. Îl tot întrebam după ce am născut dacă a cumpărat pătucul. Când am intrat în camera propriu-zisă, totul era schimbat, amenajat altfel decât fusese pentru că s-a mai adăugat şi pătucul Gabrielei. Pe acesta era gravat numele fetiţei. Plângeam şi râdeam de bucurie. Îi mulţumesc Celui de Sus pentru că mi-a dat aşa un soţ”, spune Viorica.Articole asemănătoare:

• Cum şi de ce le-a fost schimbat copilul la maternitate? (II)
• Lidia Bobână: Norocul ia de fiecare dată chip diferit
• Norocul ia de fiecare dată chip diferit