Preşedintele Nicolae Timofti, întreţinându-se cu Stefan Fule, comisarul UE pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, a denunţat Curtea Constituţională, acuzând-o că se „comportă ca un jucător politic”. Şeful statului a spus un lucru esenţial şi adevărat. Numai că nu l-a dezghiocat până la capăt.
În linii generale, întrebarea la care trebuia să răspundă membrii Curţii Constituţionale sâmbăta trecută era următoarea: un premier interimar, numit de preşedintele RM, dispune de aceleaşi atribuţii ca şi unul votat de parlament? Logica sugerează că da, că un guvern interimar trebuie să aibă la dispoziţie toate pârghiile administrative pentru a putea asigura o funcţionare deplină a „organului” executiv.
Ieri am discutat despre refuzul lui Voronin de a se întâlni cu înaltul comisar european Ştefan Fule, în semn de protest pentru că acesta a participat la marşul homosexualilor şi lesbienelor liberi, adresându-le şi un salut european political corect, tolerant, călduros.
Într-o declaraţie de presă, Traian Băsescu a lăsat să se înţeleagă că „soluția desemnării unui premier în Republica Moldova” a necesitat un efort şi din partea sa, el având „foarte dese convorbiri cu liderii de la Chişinău”. Acum se poate presupune despre ce au discutat Traian Băsescu cu Dorin Chirtoacă la telefon zilele trecute. Preşedintele României i-o fi sugerat primarului Chişinăului şi prim-vicepreşedintelui PL să încerce să-l tempereze pe unchiu-său, Mihai Ghimpu, care nu încetează să lovească în Filat nici acum, când a fost desemnat un nou candidat la funcţia de premier. Se pare că liderul PL nu se mai poate stăpâni.
Ieri am discutat despre desantul rusesc retroimperial în PMAN pe data de 9 mai a Europei, cu cântece lirice despre războiul crâncen. Îndeosebi ne-a bucurat prezenţa lui Iosif Kobzon, care reprezintă retroimperialismul la modul superlativ, sentimental, duios, lacrimogen.
Toată lumea caută să se dumerească azi asupra şanselor de învestire a guvernului Leancă. Eu unul privesc toată treaba asta prin prisma mizeriei negru-portocalii scursă din abundenţă la 9 mai prin Piaţa Marii Adunări Naţionale.
"Nu pot înţelege în ruptul capului cum a fost cu putinţă ca niciun reprezentant al puterii să nu protesteze împotriva acestui act de umilire făţişă a Basarabiei" - Ion Ţurcanu
La 9 mai ni s-a demonstrat ce este Moldova ca ţară şi cât costă conducerea ei politică
Prietenii au memorat (cu zâmbetul pe buze) o declaraţie voltairiană a subsemnatului: dacă cineva se va încumeta să interzică vreodată (d.e.) revista Literatura şi arta, voi protesta în PMAN. Revolta mea ipotetică putea să pară ipocrită, odată ce m-am certat de atâtea ori cu LA. Dar nu e aşa!
(Se dedică celui mai mare martir al acestui neam – limba română, cu ocazia împlinirii a 201 ani de la raptul teritorial din mai 1812)
Anul trecut, dl Constantin Tănase le reproşa intelectualilor că n-au prea fost prezenţi la Colocviul Internaţional organizat cu ocazia împlinirii a 200 de ani. Eu voiam să ascult măcar câteva comunicări ştiinţifice ale savanţilor, dar n-am putut rămâne decât un ceas (am venit pretextând că trebuie să iau o carte de la biblioteca Academiei), căci şefa de la Cadre a Bibliotecii Naţionale, o pensionară în vârstă de vreo 70 de anişori, m-a căutat imediat la birou întrebând cu voce aspră: „Unde-i?!?”.
„Unde-i? – întreba-vor toţi în şoaptă/ santinela ce fumează liniştit” (A. Lupan)
Spuneam acum o săptămână că juriul din acest an al Uniunii Scriitorilor din Moldova a fost unul îngăduitor. Lipseşte intriga, or, o competiţie e interesantă şi prin faptul că cineva pierde. Concursurile temperează entuziasmul celor care mai au de şlefuit piatra operei. Dar există (şi în acest an!) revoltaţi, care au ridicat o tornadă în biroul preşedintelui US, l-au admonestat pe preşedintele juriului, ameninţă cu contestarea în instanţă!
După lectura încordată a cărţii lui Orwel „1984”, nu acordam atenţie umorului său din romanul „Omagiu Cataloniei”, despre războiul civil din Spania, devenită loc de experimente al comuniştilor. Ce scrie acolo despre cimitire îmi aminteşte de ceva cunoscut din copilărie.
După cum războiul troian a fost provocat de răpirea frumoasei Elena, soţia lui Menelaus, regele Spartei, „războiul total” de pe scena politică moldovenească este consecinţă a demiterii prim-vicepreşedintelui parlamentului şi prim-vicepreşedintelui PD Vlad Plahotniuc.
Ieri am discutat despre scrisoarea lui Lupu către Timofti, în care ex-spicherul îi cere preşedintelui să nu promulge legile votate de liberal-democraţi împreună cu comuniştii, vinerea trecută, şi să numească urgent un candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a pune cât mai repede capăt crizei politice.
Spre deosebire de suporterii lui Vlad Filat din mass-media, eu nu m-aş apuca să afirm că întreg pachetul de legi votat vinerea trecută în Parlament a fost bun. Dar în acelaşi timp, urmărind zvârcolirile isterice ale trâmbiţaşilor de serviciu de la televiziunile şi ziarele lui Plahotniuc, mă întăresc în convingerea că setul de acte aprobate acum o săptămână şi-a atins scopul.
Gabriela Ciumac răspunde acuzaţiilor deputatului din Duma de Stat a Federaţiei Ruse
„Vreau să accentuez că bunelul meu, Petru Bulat, a luptat în Armata sovietică şi a ajuns până la Berlin. Nu trebuie să se dea cu presupuneri domnul deputat. Eu consider în continuare că este grav să foloseşti simbolurile comuniste ca şi pe cele naziste”, este răspunsul Gabrielei Ciumac pentru deputatul rus care a criticat dur iniţiativa de a declara 9 mai zi de doliu în Chişinău.
Un fost coleg de redacţie mă acuza, zilele trecute, că „m-am vândut la bătrâneţe”. Din punctul său de vedere, eu nu mă aflu pe partea corectă a liniei frontului, în războiul lui Ghimpu contra lui Filat. Căci primul reprezintă în mod curajos, brav românismul, unionismul, luptă împotriva ocupaţiei ruseşti, iar cel de-al doilea nu posedă în mod evident aceste calităţi.
Ieri am discutat despre instalarea camerelor video la examenul de bacalaureat, ca elevii să nu poată să copieze. Unii spuneau că e o idee bună, foarte şi foarte bună, căci, astfel, elevii se vor pregăti cum se cuvine pentru examene şi vor acumula cunoştinţele necesare pentru viaţă, alţii spuneau că e o idee proastă, că e o risipă de bani, căci nu se va schimba nimic, decât că se vor perfecţiona tehnica şi tehnologiile de copiere.
Cum viaţa politică de la noi nu are nici odihnă, nici astâmpăr, ultima săptămână înainte de sărbătorile de Paşti ne-a copleşit cu evenimente. Le vom parcurge telegrafic.
Fiind român basarabean, dar și cetățean al Republicii Moldova, urmăresc cu atenție evenimentele majore din Republica Moldova. Rapiditatea ultimelor schimbări de situație de pe scena politică m-au surprins şi mă îngrijorează profund având în vedere riscul real de a reveni la un regim autoritar.
Juriul Uniunii Scriitorilor din acest an e unul bun la suflet: lista nominalizărilor pentru premiile uniunii e foarte încăpătoare. După (răul de) mine, la o lectură exigentă, cărţile anului literar 2012 nu sunt remarcabile decât în câteva cazuri sau decât… cu anumite concesii. Am senzaţia că, în unele cazuri, textele premiabile sunt alăturate unor titluri demne de vreun top al bizareriilor literare. E cum i-am pune în aceeaşi listă pe pretendenţii la Oscar şi pe candidaţii la Zmeura de aur!
Să recapitulăm. Ca să nu pierdem firul, să putem descâlci ghemul evenimentelor. La finele anului trecut, nimic nu prevestea criza de azi. Dacă fostul procuror general nu ar fi tăinuit omorul lui Sorin Paciu, AIE-2 ar fi funcţionat în continuare. După demisia forţată a lui Valeriu Zubco, în presa lui Plahotniuc a început o campanie îndreptată împotriva unor miniştri PLDM, a Băncii de Economii. E de presupus că era un răspuns la acuzaţiile care i s-au adus prim-vicespicherului în Parlament, din partea unor deputaţi PLDM şi a premierului Filat, care li s-a alăturat. Rămâne o enigmă pe ce a mizat Filat pornind lupta împotriva lui Plahotniuc fără a-şi pregăti „tolba” cu date concrete care să ilustreze acuzaţiile la adresa oligarhului. PLDM nu a prezentat vreo dovadă că Plahotniuc ar fi fost implicat în cazul din Pădurea Domnească, iar PD a cedat destul de repede solicitărilor de demitere a lui Valeriu Zubco.
JURNAL i-a intervievat pe generalii Ion Costaş şi Anton Gămurari, dar şi pe comentatorul politic Oazu Nantoi cu privire la ultimele evenimente care au avut loc în satul Varniţa, RM. Generalul Ion Costaş consideră că problema există din 1990, mocneşte de 23 de ani.
Vinerea trecută, a doua zi după destituirea lui Marian Lupu, Vlad Plahotniuc a mai fost văzut o dată la sediul PLDM. Astfel, în mai puţin de 48 de ore, oligarhul autohton numărul 1 l-a vizitat de două ori pe Vlad Filat, cel dintâi şi deocamdată singurul cetăţean moldovean din perioada post-sovietică ale cărui drepturi fundamentale au fost suspendate în baza unor speculaţii politice.
În mod normal, o decizie a Curţii Constituţionale nu se discută, ci doar se studiază şi se execută. „Hotărîrile Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu pot fi atacate”, se spune în Constituţie. Astfel, judecătorii constituţionali sunt un fel de zei ai statului de drept, ceea ce presupune un grad excepţional de responsabilitate. Atunci când „zeii” se comportă ca nişte „muritori” de rând, „sacralitatea” Curţii are de suferit enorm şi autoritatea statului de drept se compromite, se ruinează.
Ieri am discutat despre împăcarea celor doi Vlazi şi decizia Curţii Constituţionale de a-i interzice lui Vlad Filat să mai ocupe funcţia de prim-ministru. Unii spuneau că bine i-au făcut, că demult era timpul să i se ia maşina cu girofar şi bodigarzii vânjoşi, iar alţii spuneau că trebuie să i se interzică orice activitate politică şi să fie expulzat în Elveţia neutră a bancherilor anonimi.
"Jurnal de Chişinău" este creat pe WordPress.
SEO monitor