Serge şi Irina Mangole

Serge Mangole spune că ar lua şi el calea străinătăţii asemenea moldovenilor în căutarea unui salariu mai bun, dar nu poate să se rupă de familie

Serge Mangole, originar din Congo, lucrează de trei ani profesor de informatică şi educaţie fizică în comuna Pepeni, raionul Sângerei. Aici s-a căsătorit cu Irina, una din fostele sale eleve, în timpul în care aceasta era studentă la facultatea de limbi străine. Acum şase luni, soţia a adus pe lume o fetiţă, Abigail. În timp ce sătenii încearcă să ghicească de la care dintre părinţi a moştenit pruncuţa mai multe trăsături, părinţii sunt mândri de ea şi o iubesc ca pe lumina ochilor. Pe moment, Serge, asemenea tuturor tinerilor profesori din RM, încearcă să facă faţă unei sarcini dificile: să-şi ridice casă din salariul de profesor.

Serge a venit în Republica Moldova acum nouă ani. S-a înscris la Facultatea de Inginerie şi Informatică a ULIM, pe care a absolvit-o cu succes, iar un an mai târziu a obţinut şi masterul în domeniul tehnologiilor informaţionale. La cămin s-a împrietenit cu mai mulţi studenţi originari din Pepeni.

Prima oară aceştia l-au invitat la Pepeni de hramul localităţii. Inteligent şi onest din fire, Serge a atras simpatia părinţilor prietenilor săi. Cu timpul, mamele trimiteau câte o geantă de merinde la oraş pentru fiu şi câte o geantă pentru Serge, pe care îl jeleau că e departe „de Africa lui” şi încercau să-i îmblânzească şederea printre străini măcar cu o farfurie cu sarmale ori o plăcintă caldă. După ce a absolvit facultatea, timp de doi ani, congolezul şi-a căutat un loc de muncă în Chişinău, dar puţinele oferte pe care le-a primit nu i s-au părut atractive.

În una din zile, fostul director al liceului „Alexandru Agapie” din Pepeni i-a propus să vină să lucreze profesor de educaţie fizică în sat. A acceptat cu bucurie. Profesoara de franceză, Maria Turea, s-a bucurat să aibă un interlocutor cu care să comunice în franceză. „Nu mi-am imaginat că se va integra atât de rapid şi că vom avea o comunicare atât de bună. Este o persoană sociabilă şi punctuală. Nu e pauză în care să nu fie înconjurat de copii. Îşi cunoaşte bine domeniul şi îşi îndeplineşte obligaţiile cu multă abnegaţie. Dar acest fapt se datorează şi calităţilor oamenilor din localitatea noastră care sunt receptivi şi primitori”, se mândreşte profesoara.

Faţă în faţă cu familia soţiei

După mai bine de un an de muncă la Pepeni, Serge a îndrăgit-o pe Irina, iar sentimentele s-au dovedit a fi reciproce. A avut emoţii prima oară când a călcat pragul casei fetei. „Familia Irinei mă cunoştea, m-au văzut la şcoală în calitate de profesor. Dar nu s-au aşteptat că o să ajung în casa lor. M-au primit bine, am stat la masă, am discutat. Mă aşteptam la mai multe întrebări, însă, slavă Domnului, n-au fost prea multe”, îşi retrăieşte emoţiile de atunci tânărul.

Au făcut o nuntă ca la moldoveni, frumoasă, iar ceva mai târziu consiliul comunal le-a oferit un teren pe care tinerii au început să-şi construiască casă. „E greu să-ţi ridici casă din salariul de profesor, materialele de construcţie sunt scumpe, dar mai depinde şi cum gestionezi banii. Mă mai ajută părinţii. Ne dorim o casă nu prea mare, comodă. Totodată, soţia vrea să revină din toamnă la studii”, ne vorbeşte despre planurile sale Serge.

Mulţi din foştii colegi de facultate au plecat în căutarea unui câştig mai bun peste hotare. „S-a întâmplat aşa că prietenii mei din Pepeni s-au dus în America, iar eu am rămas stăpân la Pepeni”, râde Serge. „Aş pleca şi eu la lucru peste hotare ca toţi moldovenii, există loc pentru mai bine în viaţa noastră, dar pentru mine ar fi dificil să mă despart de familie şi de lucrul de la şcoală”, mai spune profesorul.

„Un profesor de milioane”

Echipa de fotbal

Serge este azi profesor de informatică, educaţie fizică, dirigintele clasei a V-a, face parte din echipa de fotbal a satului şi antrenează echipa de volei feminin care a înregistrat mai multe succese la competiţiile raionale şi republicane. „E un profesor de milioane şi un bun prieten”, îl caracterizează Nicolae, elev în clasa VIII. Serge i-a frapat pe pepeneni cu istoriile despre locurile şi tradiţiile din ţara sa.

Mai are trei fraţi şi trei surori în Africa. De nouă ani comunică doar la telefon şi pe internet. Deşi voia iniţial să se întoarcă în Congo, după ce s-a stabilit la Pepeni şi a întâlnit-o pe Irina a înţeles că acest lucru este imposibil din cauza conflictelor armate interminabile din ţara sa.

Deosebiri între R. Moldova şi Congo: „Nu prea mari”

„În R. Moldova, în special la sate, sunt mulţi care n-au văzut o persoană de culoare. Te examinează lung, se miră, aşa a fost la început şi e firesc să fie. Aici sunt mai multe sărbători, pe când la noi e doar Anul Nou, Crăciunul şi Ziua Independenţei. Nu avem atâţia sfinţi. Moldovenii ţin mult la tradiţiile legate de familie. Totuşi noi suntem mai uniţi, ne intersectăm zilnic cu rude, mătuşi, verişori, întreaga comunitate e ca o familie mare. Aici se întâlnesc doar la sărbători, posibil că lumea e mai ocupată”, afirmă Serge.

Potrivit lui, în Congo ca şi în RM, politicienii fac multe promisiuni şi tot atât de repede uită de ele. Populaţia se confruntă cu sărăcia, în timp ce averea familiilor conducătorilor e în creştere. Ţara sa, spre deosebire de R. Moldova, e bogată în zăcăminte de cupru, aur, dar acest aspect nu se răsfrânge asupra oamenilor de rând, prăpastia între bogaţi şi săraci fiind foarte mare.

Şi în domeniul învăţământului, instituţiile şcolare din ţara sa sunt mai puţin dotate, computerile şi cărţile sunt un lux, iar educaţia cu varga este o normă. Nu-şi doreşte să se întoarcă cu traiul la baştină. Îi este dor de familia sa, dar se simte cu trup şi suflet acasă în RM, la Pepeni.

Anul trecut, Serge a susţinut examenul la limba română şi la cunoaşterea Constituţiei RM. În august curent, speră să obţină cetăţenia.

Svetlana COROBCEANU

 Articole asemănătoare:

• Tania Cerga a născut o fetiţă
• Tineri pianişti basarabeni la Piatra Neamţ
• Minodora Mazur – în competiţie continuă // Notiţe subiective

Women in black

• RACURSI
• RACURSI
• RACURSI

Moscova s-a supărat rău pe organizatorii Eurovisionului. Ea consideră că reprezentantei sale „i s-au furat 10 puncte”, pe care trebuia să i le acorde Azerbaidjanul, în urma televotingului, dacă mecanismul jurizării ar fi funcţionat „cum se cuvine”, dacă nu s-ar fi intervenit în procesul de numărare a SMS-urilor. Supărarea ar fi fost poate mai mică dacă reprezentantul Azerbaidjanului nu ar fi beneficiat de generozitatea maximă, de 12 puncte ale Rusiei, în timp ce interpreta rusă Dina Garipova nu a primit nici un punct din partea azerilor.

Lavrov se supără pe Evrovidenie

După orice Eurovision se aud şi voci nemulţumite, comentarii critice, chemări la boicotarea acestui concurs de anvergură continentală. Aşa că reacţia Moscovei nu ar merita prea multă atenţie, dacă nu ar veni prin intermediul MID, al lui Serghei Lavrov în persoană, pe care ne-am obişnuit să-l auzim vorbind despre ordinea şi securitatea mondială, despre procesul de dezarmare nucleară, sistemele antirachetă, criza din Orientul Mijlociu, războiul din Irak şi Afganistan, conflictele îngheţate etc. Oricum, Eurovision în rostirea sa sună ciudat. Dacă Patriarhul Kirill s-ar supăra pe concursul Miss Univers, pentru nedreptăţirea fetelor ruse, ar fi cam acelaşi lucru.

Într-o conferinţă de presă, organizată cu ocazia vizitei oficiale a omologului său azer, Lavrov a ameninţat că „această acţiune revoltătoare nu va rămâne fără răspuns”, după ce va obţine din partea Azerbaidjanului „explicaţiile exhaustive”. Disciplinat, şeful diplomaţiei azere a promis clarificări în această „istorie detectivă”. Baku s-a grăbit să asigure Moscova că nu poartă nicio vină, că va efectua o anchetă şi îi va identifica pe răufăcători, exprimându-şi speranţa că „acest caz, iniţiat, probabil, de unele grupuri interesate, nu va umbri relaţiile frăţeşti dintre popoarele rus şi azer”. Şi Ilham Aliev, preşedintele Azerbaidjanului, s-ar fi implicat personal şi ar fi dat dispoziţii să se răspundă pretenţiilor ruseşti. Doar Putin mai păstrează tăcerea, nu se ştie până când.

Presiune asupra juriului

Reprezentantul oficial al Eurovisionului a respins acuzaţiile Rusiei, declarând că voturile au fost numărate corect, că punctajul a fost decis de juriul profesional, şi că orice formă de presiune politică asupra juriului profesional prezintă o încălcare a regulilor concursului.

Unii intelectuali ruşi, care îşi mai păstrează nealterat simţul critic, au ironizat pe seama lui Lavrov, citând un proverb rusesc care spune că „un dansator prost se plânge că îl strâng papucii”. Şi Dina Garipova s-a declarat mulţumită de rezultat. Adepţii lui Putin însă au profitat de ocazie pentru a arunca cu pietre în curtea Occidentului, învinuindu-l, ca de obicei, de practica dublelor standarde, întrezărind în acest caz o conspiraţie anti-rusă la nivel european.

Se votează altfel

Moscova, ruşii în general, s-au obişnuit să considere statele postsovietice drept un fel de anexă a Rusiei, un spaţiu aferent spaţiului cultural şi informaţional rus. Şi atunci când de acolo vin semnale contrarii, acestea sunt privite cu neîncredere, ca manifestări antiruseşti. Presa rusă a constatat cu mirare că statele din jur se schimbă, că votează altfel decât se aştepta de la ele. Reproşuri că nu au acordat suficiente puncte interpretei ruse au fost adresate Belarusului („doar” 8 puncte, neprimind, de altfel, nici unul din partea Rusiei), Armeniei, Ucrainei, presa sesizând în televoting un trend negativ, o trădare a „prieteniei” necondiţionate de altă dată şi chiar – horribile dictu! – o încercare de îndepărtare de la proiectele politice comune. „Sociologii belaruşi, fiindcă veni vorba, avertizau demult că paritatea şubredă a celor care sunt pentru întărirea uniunii Belarusului cu Rusia şi a celor care sunt pentru mişcarea spre Europa curând va începe să se schimbe încet în folosul celor din urmă”, comentează RIA Novosti rezultatele televotingului din Belarus.

Eurovision şi Uniunea Vamală

În faptul că Armenia a acordat reprezentantului rus cu un punct mai puţin decât doi ani în urmă, acelaşi comentator întrevede… intenţiile armenilor de a se eschiva de la intrarea în Uniunea Vamală. Că interpreta rusă ar fi putut pur şi simplu să nu placă unor armeni sau că unii juraţi au încercat să facă abstracţie de „prietenia seculară” şi „trecutul istoric comun”, apreciind calitatea piesei şi a interpretării, o fi fiind o idee mai greu de acceptat. Nu numai în Rusia, fireşte. Fiindcă veni vorba, şi în modul cum l-au votat pe Cezar Ouatu melomanii moldoveni, un ziarist de peste Prut a sesizat o conspiraţie „pansovietică”, o renunţare a moldovenilor la integrarea europeană. Totuşi Titus Corlăţean n-a intervenit şi, în general, politicienii români au păstrat distanţa cuvenită faţă de acest eveniment. Kremlinul, care, în ultima vreme, recurge tot mai intens la „softpower”, pentru consolidarea spaţiului „lumii ruse”, conturat de Patriarhul Kirill, pentru refacerea, sub o formă sau alta, a URSS, visată de Putin, are nevoie de „victorii” în orice domeniu.

Mesajul lui Lavrov

Gestul surprinzător al lui Lavrov este simptomatic şi prevesteşte politizarea definitivă a Eurovisionului, sfârşitul acestui concurs. Constatând că nu se mai poate bizui în mod automat pe voturile din „străinătatea apropiată”, Moscova purcede la acţiuni. Ea anunţă că veghează la rezultate şi că va „răspunde”, dacă va considera de cuviinţă. Supărarea sa nu poate trece neobservată în statele postsovietice, dar şi în limitele fostului „lagăr socialist”, mai cu seamă în Balcani. Dependenţa energetică va fi convertită în puncte pentru interpreţii Rusiei la Eurovision. Nu e nevoie de un mesaj direct, ameninţările indirecte sunt uneori mai eficiente. „Gazprom” va avea grijă de aceasta.

Nicolae Negru

 Articole asemănătoare:

• Eurofiasco
• „Locul 12 este mai mult decât locul 6”
• Cedări nereciproce // Cutia cu piuneze

Ieri am discutat despre decizia Curţii Constituţionale, care a stabilit că Marian Lupu a fost demis în mod legal din funcţia de spicher al Parlamentului. Imposibil!

Cum de miniştrii liberali şi procurorul general au fost demişi ilegal, iar spicherul Marian Lupu a fost demis legal? – se revoltă sanitara Vera. Acum el nu mai pare atât de impunător, cum era mai înainte, remarcă în stil elegiac Sobcor. Oricum, este mai înalt decât Filat – replică în stil liberal sanitara Vera. Sunt miniştrii liberali – Moldovanu, Şalaru şi încă unul, îmi scapă numele, care au fost restabiliţi în funcţie, mai importanţi decât Lupu? Şi Gurin a fost restabilit în funcţia de procuror-general, iar Lupu a fost ignorat! De ce miniştrii liberali antireformatori au fost restabiliţi în funcţie, pentru câteva zile, Gurin a fost restabilit şi el, iar Lupu – nu? Este Lupu mai puţin important pentru Plahotniuc? – se întrebă sanitara Vera. Sugerezi, Vera, că judecătorii Curţii sunt sub controlul lui Plahotniuc, că ei decid ceea ce le şopteşte el pe la clubul vipurilor nespălate? Nu te uita ce scrie presa flămândă! Lupu n-are noroc. Nu poate decide Curtea Constituţională numai în favoarea PD. Bate la ochi. Trebuie din când în când să le dea dreptate şi altora. Măcar de formă. Să ia exemplu de la Filat, care nu mai pretinde să fie prim-ministru, interveni Cozonac. Filat nu are talia lui Lupu, nu este atât de vizibil! – insistă sanitara Vera. În timpul acesta, pe ecran apăru Mihai Ghimpu: „Marinuţă preşedinte de partid? Marinuţă, du-te şi te spală, dragul tatei, şi te pocăieşte. Am să-ţi dau eu ţie preşedinte al Partidului Liberal! General? Dacă mă întorc preşedinte, îţi iau epoleţii înapoi! Aţi văzut câte publicaţii are în VIP? Eu am avut una! El, soţie-sa, fiica, găinile, gâştele, roşiile, morcovii, toţi în VIP erau. De unde atâţia bani? Că acolo cel puţin trei mii de euro costă!” – strigă liderul liberal în stil lăpuşnean, şi lumea uită imediat de Lupu.

Acuma stau şi mă gândesc că la noi viaţa nu numai că bate filmul, distruge industria cinematografică…

Al vostru lipscan, pelagofit, nucleotidaz, Ion Buraga

 Articole asemănătoare:

• Scrisorile lui Buraga // Fără funcţii
• Alegeri foarte şi foarte secrete // Scrisorile lui Buraga
• Lupu, preşedinte pe viaţă // Scrisorile lui Buraga

Titlul de mai sus nu-i o predicție, ci un anunț. Nu menesc și nu doresc nimănui rău. Pur și simplu constat că, în materie de democrație și stat de drept, Bucureștiul e doar cu câțiva pași înaintea Chișinăului.

Azi la București, mâine la Chișinău

Experiența ultimilor ani demonstrează că ceea ce se întâmplă azi la vest de Prut, mâine se va produce inevitabil la est. Privit din acest unghi, cazul Becali este emblematic.

Condamnarea patronului clubului Steaua, alături de un fost şef al Statului Major şi un ex-ministru al Apărării, face înconjurul globului. Cel mai mediatizat eveniment românesc e relatat și comentat de toate agențiile mondiale, de marile televiziuni și publicații occidentale.

Interesul mass-media este explicabil. Încarcerarea celor trei este proba europenizării și funcționări normale a justiției românești care își face treaba fără a trage cu ochiul la rangul social, poziția publică sau culorile politice ale inculpaților. Nu uitați că înainte de Gigi Becali a fost Adrian Năstase, fostul prim-ministru.

Condamnații reprezintă elita românească și întruchipează corupția la vârf. Patronul Stelei e europarlamentar, ales pe listele PNL, și reprezintă, astfel, coaliția de guvernământ. Victor Babiuc și generalul Dumitru Cioflină fac parte și ei din cercul actualei puteri. Toți aveau pile și un spate tare. Cu toate acestea, au ajuns în situația să-și ispășească pedeapsa după zăbrele.

Lecții pentru oligarhia de la Chișinău

Așa fiind, dosarul schimbului de terenuri cu MApN, în urma căruia Becali s-a îmbogățit în mod fraudulos, se constituie în câteva lecții concludente pentru Republica Moldova. Din lipsă de spațiu și timp, vom enumera doar câteva dintre ele.

Prima. Investigația judiciară și procesul au durat ani buni. Justiția s-a mișcat lent, dar sigur, fără să cedeze în faţa ingerinţelor politice și campaniilor mediatice angajate care încercau să-l scoată basma curată pe patronul Stelei.

A doua. Procurorii și judecătorii nu s-au lăsat impresionați de sacul cu bani. Nimeni dintre ei n-a înghițit momelile generoase ale lui Gigi, făcându-și datoria cu onestitate.

A treia. Cu toate că se aflau sub anchetă de mai mulți ani, niciunul dintre cei inculpați n-a fost privat de drepturile sale în baza unor suspiciuni de corupție, după cum recomandă Curtea Constituțională de la Chișinău. Dimpotrivă. Becali, cu dosarul în cârcă, a fost ales deputat în 2012. Cât timp nu ești condamnat, te bucuri de toate libertățile și oportunitățile legale. Nicio dreptate nu se poate face printr-o nedreptate, după cum se iluzionează încă multă lume în Basarabia.

Și a patra. Când a fost deschis dosarul Becali, nimeni nu credea că acesta va fi pus pe rol vreodată. Părea o joacă de-a justiția. Totul însă a fost pe bune. Europa înaintează și punctează spre estul continentului cu siguranța golurilor înscrise de Robert Lewandowski în poarta Barcelonei.

Între justiția Europei și verticala lui Putin

Sunt convins că și parveniții localnici, care au intrat în politica autohtonă cu apucăturile lumii interlope, au astăzi senzația, aidoma «ciobanului din Pipera» că sunt stăpânii vieții. Că se află la ani lumină de cazul Becali. Se înșală.

Răsplata e aproape. Vor trebui să dea socoteală pentru corupție și abuz de putere mai curând decât își imaginează.

Deși nu-și dau seama încă, toți acești mici imitatori de la Chișinău ai boss-ului Carleone sunt deja prinși, ca între ciocan și nicovală, între justiția europeană, pe de o parte, care își croiește drum spre est, și verticala puterii lui Putin, pe de altă parte, care face una cu pământul orice oligarh cu ambiții politice.

De cea dintâi avizii noștri moguli nu pot scăpa, pentru că în cea de-a doua n-au cum evada. Oricum ar suci-o, pică din lac în puț.

Așa stau lucrurile. Nu e o previziune, ci doar o înștiințare. Drumul de la București până la Chișinău e mai scurt decât pare. La Moscova însă, cine dorește poate să plece chiar azi. Să nu uite numai de pesmeți pentru Hodorkovski.

Petru BOGATU

 Articole asemănătoare:

• Steaua Bucureşti şi FC Sheriff se înfrăţesc?
• Petru Bogatu: Pe când un caz Voicu şi la Chişinău?
• Basarabeanca care a refuzat să fie purtătorul de cuvânt al lui Gigi Becali

La primul forum al întreprinderilor moldo-italiene, investitorii au vorbit despre necesitatea unor reforme autentice

La 22 mai a avut loc primul forum al întreprinderilor moldo-italiene organizat de Ambasada Italiei la Chişinău, Camera de Comerţ Italo-Moldavă şi asociaţia „Cofindustria Moldova”. La eveniment aflăm că în Republica Moldova funcţionează 600 de întreprinderi cu capital italian.

Prin comparaţie, acum câţiva ani, cotidianul francez „Le Monde” scria că în oraşul Timişoara şi suburbiile acestuia funcţionează circa 2000 de firme italiene, iar Bucureştiul numără 22 de mii de întreprinderi cu capital italian. După discursul premierului interimar Iurie Leancă despre necesitatea de a atrage cât mai multe investiţii în RM şi plecarea acestuia, au început discuţiile despre problemele cu care se confruntă italienii.

Corupţia, monopolul, conflictele de interese, legi „europene” nefuncţionale se numără printre impedimentele formulate de către investitorii italieni. Pretenţii serioase au fost adresate Serviciului Vamal al Republicii Moldova, la eveniment fiind prezent şi şeful serviciului Tudor Baliţchi. Mai mulţi oameni de afaceri au formulat o întrebare privind importul utilajului în Republica Moldova. „De ce vameşii moldoveni ignoră certificatele italiene care atestă preţul unui utilaj importat din Italia, considerând că preţul acestuia este mult mai mare? Vameşul are o grilă, de exemplu, de la 10 până la o sută după care estimează, în baza unor criterii neclare, utilajul. Se favorizează astfel actele de corupţie”. Tudor Beliţchi i-a oferit cuvântul unei angajate care a spus că Serviciul Vamal funcţionează conform legislaţiei europene la care oamenii de afaceri italieni au râs copios.

De 22 de ani în Republica Moldova

JURNAL a abordat unii investitori prezenţi la eveniment pentru a afla cum e să faci business în Republica Moldova. În holul hotelului în care a avut loc conferinţa se află multă lume gălăgioasă, oameni care gesticulează, fac mimici. Ei sunt oameni de afaceri italieni. M-a mirat faptul că n-am întâlnit pe nimeni care ar putea să ne vorbească în engleză, dar organizatorii au fost foarte receptivi şi au tradus pentru JURNAL.

Aici îl întâlnim pe Roberto Menici, un italian binevoitor, energic, îmbrăcat în sacou şi adidaşi, de la care aflăm că a deschis o afacere în Republica Moldova acum 22 de ani. Roberto ne spune că este primul italian care a deschis o afacere în Republica Moldova imediat după destrămarea Uniunii Sovietice. Este un pionier, zice. Italianul plantează copaci – mesteceni, sălcii, salcâmi, plopi pe care îi exportă în toată Europa. Firma se mai ocupă cu creşterea plantelor decorative şi de design al landşaftului. Acum cifra de afaceri pe care o înregistrează întreprinderea sa este de un milion de euro pe an. „Am o suprafaţă lângă Bălţi unde cresc copaci. 50 de procente din ce producem vindem aici, iar cealaltă jumătate o exportăm în Europa”.

În Pistoia, regiunea Toscana, oraşul de unde este originar Roberto, toată lumea se ocupă de cultivarea copacilor şi arbuştilor decorativi. Diferenţa este că în Pistoia, cultivarea copacilor decorativi necesită multe îngrăşăminte şi suplimente la sol. În Republica Moldova însă, spune Roberto, pământul este atât de bun încât nu necesită asemenea substanţe. De fapt, acesta este primul motiv pentru care a ales Republica Moldova pentru afacerea sa.

Moldovenii sunt nerăbdători

Omul de afaceri italian conchide că moldovenii, deşi ar putea şi ei să deschidă asemenea afaceri, nu o fac pentru că sunt nerăbdători. „Moldovenii investesc azi, iar mâine vor să aibă profit. Însă eu semăn azi şi vând peste zece ani”.

Roberto ştie să tragă foloase din orice. Este unicul om de afaceri italian care nu se plânge pe birocraţia şi corupţia din Republica Moldova. „Mulţi italieni din regiunea mea au vizitat RM pentru a studia mediul de afaceri de aici şi a deschide o afacere similară. S-au speriat de toată corupţia şi justiţia aservită. Cu atât mai bine pentru mine! Am rămas unicul. Nu am concurenţi!”, spune Roberto.

Se mimează standardele europene

Un alt om de afaceri este Antonio Chessa, se ocupă de cultivarea cerealelor pentru export. Colaborează cu multe companii din Republica Moldova care exportă cereale în Europa. Antonio Chessa se află de şapte ani în Republica Moldova. „În RM sunt probleme legate de democraţie, se mimează standardele europene cu privire la libertatea comerţului. Dacă nu se va ajunge la o libertate economică autentică, va fi foarte greu de atras investiţii. Structurile statului încurajează monopolul. Granturile sunt oferite în mod arbitrar”.

O altă problemă pe care a denunţat-o Antonio este faptul că Republica Moldova nu permite cultivarea cerealelor care nu se află în registrul de stat. „Există culturi cerealiere care se cultivă în toată lumea şi nu ştim de ce în Republica Moldova acestea sunt interzise”, conchide Antonio.

Vom avea mori eoliene?

Francesco Pitrelli ne spune că a venit în Republica Moldova pentru a face un studiu de fezabilitate pentru a iniţia o afacere în domeniul energiei regenerabile. „Intenţionăm să investim în toate ramurile din acest sector: energie eoliană, solară, hidraulică. Am văzut că în Republica Moldova acest tip de energie nu este exploatată. Vrem să fim primii aici. În Italia operăm deja de douăzeci de ani”.

Cifra de afaceri a companiei pe care o reprezintă depăşeşte 15 milioane de euro pe an. Francesco nu se numără printre italienii care se sperie de obstacolele despre care s-a vorbit în prima jumătate a forumului, are intenţii serioase de a aduce primele turbine eoliene în RM şi speră că această muncă nu va fi, de fapt, o luptă cu morile de vânt. „Suntem deschişi pentru provocări. Vrem să folosim energia vântului pentru a produce energie electrică. Sper că, în cinci ani, vom instala turbine eoliene”.

Vadim VASILIU

 Articole asemănătoare:

• Silvio Berlusconi: „Vom fi în continuare susţinători ai integrării europene a Republicii Moldova”
• Prieteni veneţieni aduc apa în Hârceşti
• „Afaceri importante în R. Moldova, împărţite între oligarhii locali”

Nedumeririle unui nedumerit

Tancuri patrulează pe la porţi, elicoptere survolează văzduhul, lunetişti stau de veghe la ferestre, mascaţi pândesc pe la toate intrările şi ieşirile. Calamitate naţională! Cod portocaliu! Vine bacalaureatul. Bacalaureatul vine!

Să fim înţeleşi de la bun început. Suntem categoric împotriva faptului ca absolvenţii să copieze sub orice formă. Dar suntem şi mai categorici, şi mai împotriva transformării examenului într-un eveniment preluat din arsenalul de luptă al glorioşilor haiduci moldoveni Zumbreanu şi Chetraru! O primă nedumerire ar fi faptul că, în toată această cacealma preparată de Minister la foc mic, părinţii, societatea civilă în general, şi-au asumat rolul de simpli spectatori!…

Presiune psihologică

Copiii noştri, unii dintre care au şi încercat să protesteze, s-au trezit la un moment dat nişte orfani lăsaţi la cheremul unor experimente voluntariste dubioase ale căror efecte psihice nu le cunoaşte şi nici nu s-a ostenit cineva să le cunoască. Absolvenţii îşi vor schimba auditoriul, profesorul, locul, de multe ori, chiar şi localitatea unde vor susţine examenul. Mai adăugaţi aici faptul că sunt vegheaţi mereu de ochiul camerelor video şi de privirile încrucişate ale mascaţilor, care văd în orice reprezentant al faunei terestre un potenţial criminal şi, chiar fără a pune la socoteală că bacalaureatul e oricum o situaţie de stres, poate o să vă daţi seama sub ce presiune psihologică au ajuns copiii noştri.

Într-un talk show la postul TV „Mir” specialişti cu renume afirmau că introducerea examenului de absolvire unic în Rusia a avut un impact grav, tragic, chiar asupra psihicului absolvenţilor, semnalându-se şi cazuri de suicid printre ei în diferite regiuni ale ţării. Şi vă rog să remarcaţi. Acolo este vorba de o simplă schimbare a formulei examenului şi psihologii, pedagogii, părinţii dau alarma. Cineva a studiat sau măcar a încercat să studieze ce impact are asupra psihicului copiilor o modalitate de examinare care, altminteri decât vrăjmaşo-teroristă, nu poate fi catalogată? Sau la noi, ca totdeauna, nu se poate întâmpla nimic, pentru că… nu se poate întâmpla?

După 12 ani de studiu, să pici examenele?!

Cea de-a doua mare nedumerire este faptul că iubitul nostru Minister al Educaţiei se comportă cu absolvenţii de parcă ar fi nişte duşmani de clasă, uitând că examenul de Bac este o responsabilitate reciprocă a tuturor factorilor implicaţi în procesul de învăţământ, iar Ministerul este principalul responsabil. Admitem fireşte că un anumit procent poate să nu susţină examenul. Dar un procent foarte mic. Dacă însă acest indice trece de un anumit hotar, atingând cifre de trei, patru sau, Doamne fereşte, cinci-zece procente, curioşi am fi să ştim cu ce s-a ocupat Ministerul şi instituţiile pe care le conduce în această perioadă concretă?

Cum se întâmplă că un elev, mai apoi licean, timp de peste un deceniu este promovat din clasă în clasă, iar la sfârşit este dărâmat şi moral, şi psihic? Cum de se întâmplă că un tânăr sau o tânără în plină forţă fizică şi psihică, după doisprezece ani de instruire zilnică, nu poate susţine nişte pâclişite de examene – patru la număr? Sunt nişte întrebări mai banale decât banalitatea. Suntem de acord ca şi răspunsurile să fie la fel de banale, dar vrem să le auzim!

Demisie in corpore!

Or, convingerea noastră fermă este că, în cazul unor nereuşite majore ale absolvenţilor, singura datorie de onoare a Ministerului e să-şi dea demisia in corpore – de la femeia de serviciu la ministru.

Nu suntem împotriva reformelor. Dar, în naivitatea noastră, am crezut şi mai continuăm să credem că reformele ar trebui să înceapă de la… început. În cazul nostru chiar de la instituţiile preşcolare şi în niciun caz de la sfârşit, aşa cum crede Excelenţa Sa, dna Maia Sandu!

Şapte milioane cinci sute de mii de lei va cheltui Ministerul, din sărăcia noastră, pentru a susţine o idee absurdă şi aberantă. Astea sunt costurile materiale. Cât costă dauna morală, după cum vă daţi bine seama, nu-i interesează pe birocraţii noştri.

Anatolie GONDIU

P.S. Din surse demne de toată încrederea am aflat că şi Galilei, şi Einstein, şi mii de alţi savanţi de pe toate meridianele, dar şi Maia Sandu, au dat examenele fără supraveghere video şi fără compania mascaţilor.

Savanţii au rămas în istoria omenirii pentru vecie.

Maia Sandu a ajuns ministru!

A.G.

 Articole asemănătoare:

• Notele proaste, o apropiere de realitate
• Restanţierii la română din UTA Găgăuzia nu vor primi diplome de Bac
• Stresul bacalaureatului

Măgdăceşti, Criuleni. Casa în care au fost comise cele două omoruri

Suspecta în cazul dublului omor de la Măgdăceşti a fost crescută în familia unui preot

Crima de la Măgdăceşti, Criuleni, din februarie curent, când o femeie (42 de ani) şi fiul său (16 ani) au fost omorâţi în propria casă în faţa fiicei de numai trei ani a zguduit întreaga republică. Oamenii legii i-au identificat drept suspecţi pe sora Ecaterinei Rusu, Maria Ţ., şi pe concubinul acesteia, Vladimir S. Potrivit procurorului Cornel Bratunov, probele acumulate demonstrează că sora femeii omorâte şi concubinul ei sunt implicaţi direct în comiterea crimei. Menţionăm că cele două surori au fost crescute şi educate în familia unui preot.

JURNAL a încercat să afle mai multe detalii despre viaţa celor două surori, familia în care au crescut şi au fost educate. În presă s-a vehiculat că surorile nu-şi mai vorbeau de ceva timp din cauza invidiei şi a unui conflict mai vechi. Pe de altă parte, primarul de Sofia, Drochia, Tudor Rusu, soţul Ecaterinei şi tatăl lui Bogdan, spune că n-a avut nimic cu sora victimei. Mai mult, bărbatul îndurerat spune că s-a străduit toată viaţa să facă numai bine oamenilor.

„Nu vreau să vorbesc despre asemenea oameni, nu merită nici să le fie scrise numele”, spune soţul îndurerat. De la el aflăm că Maria (40 de ani), sora Ecaterinei, a fost mereu plecată în Rusia, unde muncea împreună cu concubinul său şi familia primarului nu ţinea niciun fel de legătură cu ea.

Femeia omorâtă cosea straie preoţeşti

Tudor Rusu, primarul de Sofia, în noaptea crimei

Veronica Bărbuţă, soră medicală la Sofia, Drochia, a mărturisit că Ecaterina Rusu, soţia decedată a primarului, era o femeie liniştită, cumpătată, retrasă, pe care a cunoscut-o acum mulţi ani. Erau şi cumetre. Potrivit femeii, Ecaterina, Maria şi Gheorghe au crescut în familia unui preot, care a slujit în ultimii ani ai vieţii sale în Pelinia, Drochia. „Ecaterina era cumsecade, înţeleaptă. Era preocupată mai mult de educaţia celor doi copii ai săi. Paralel, comercializa produse cosmetice şi cosea haine preoţeşti”, mărturiseşte Veronica Bărbuţă care nu ştie nimic de sora femeii decedate.

Preoţi din tată-n fiu

După spusele lui Tudor Rusu, cei trei copii din familia lui Gheorghe şi Galina Ţurcanu – Gheorghe, Ecaterina şi Maria – au trăit într-o familie normală, în condiţii obişnuite, primind aceeaşi educaţie ca orice copil născut la sat, zicând că tatăl lor, Gheorghe Ţurcanu, decedat acum şapte ani, a fost preot toată viaţa şi a slujit în diferite parohii din mai multe localităţi.

Şi fiul Gheorghe Ţurcanu a mers pe urmele părintelui. Fratele celor două surori a făcut studii la Seminarul Teologic din Odesa şi la Academia Teologică din Sankt Petersburg, în prezent, este doctor în teologie şi locuieşte în Rusia. Bărbatul îndurerat încearcă să trăiască şi să muncească pentru fiica Anişoara aflată acum în îngrijirea sa şi a bunicii din partea mamei.

Vizite zilnice la cimitir

Bogdan Rusu

Cu lacrimi în ochi, Tudor Rusu spune că începe orice zi de lucru cu vizita la cimitir unde, timp de câteva minute, este alături de mormintele soţiei şi fiului. „Îmi dă puteri doar fiica. Am pierdut totul…”, spune primarul de Sofia. Bărbatul mai trece şi pe la casa din Măgdăceşti, Criuleni, unde arde lumina în faţa casei zi şi noapte. După un timp de şedere la un centru de reabilitare din Chişinău, micuţa Ana de trei ani, care a fost lăsată în viaţă din „mila” mătuşii şi a unchiului său, se află în grija bunicii Galina, din partea mamei, şi a tatălui.

Contactată de JURNAL, Galina Ţurcanu n-a vrut să ofere nicio informaţie despre copilăria şi relaţia celor două fete ale sale.

„Obsedată prin ispită de cel rău”

Referindu-se la acest caz, preotul Vlad Mihăilă l-a calificat drept cruzime de nedescris. „În orice familie sunt discuţii, păreri, dar asemenea fapte sunt inacceptabile, mai ales în familia unui slujitor al bisericii. Această femeie a fost obsedată prin ispită de cel rău. Nu am mai cunoscut asemenea cazuri de groază în familia unui preot”, a opinat preotul. Copiii crescuţi în familiile de preoţi, crede părintele, sunt educaţi cu blândeţe, şi nu prin violenţă.

Implicată direct

Şeful Secţiei urmărire penală în cazuri excepţionale a Procuraturii Generale, Cornel Bratunov, a menţionat pentru JURNAL că, în prezent, se aşteaptă rezultatele unor probe acumulate în dosarul Mariei Ţ., şi a concubinului său, Vladimir S., precizând că unele dovezi demonstrează că Maria este implicată direct în omorârea nepotului şi a surorii sale, deşi ea nu recunoaşte aceasta.

În prezent, femeia se află în arest. Maria Ţ. are trei copii minori cu vârste de 14, 3 şi 1,6 ani, ultimii doi fiind comuni cu bărbatul suspect în cazul crimei de la Măgdăceşti. Copiii se află într-un centru de plasament la Vadul lui Vodă şi sunt bine.

Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• O mână de ajutor pentru tripleţii din Lunga!
• Thalia vrea încă un copil
• Iată candidaţii la TRM!

Cea mai mică participantă a festivalului etnofolcloric „Dulce floare de salcâm” are doar şase ani

„Am băut cu nesaț din fântâna nesecată a folclorului”

„Mergeţi la Văleni? La festival? Unde vedeţi o poiană de salcâmi şi mulţi oameni veseli îmbrăcaţi în costume naţionale acolo vă opriţi”, ne ghidează un bătrânel aşezat comod într-o căruţă trasă de un măgar care, în pofida soarelui fierbinte, îşi duce stăpânul la festivalul internaţional etnofolcloric „Dulce floare de salcâm”, din Văleni, Cahul.

Oricine ajunge în satul de pe malul Prutului o caută pe „bunica care a bătut toba”, Lidia Bejenaru. Noi o găsim pe o scenă amenajată în sânul unei poiene, acompaniată de soţ şi nepoţi. Dinastia Bejenaru, pentru al cincilea an consecutiv, este mascota festivalului „Dulce floare de salcâm”, care adună formaţiile etnofolclorice din raioanele de sud ale R. Moldova şi nu numai.

„Ca să le dăm bătăi de cap domnilor din juriu, haideţi să cântăm şi să dansăm ca să le fie greu să stabilească cel mai bun participant”, îi îndeamnă pe „concurenţi” bunelul Dorică Bejenaru. Îmbrăcat în cămaşă de mire, „bunelul” îşi priveşte „bunica” cu multă dragoste. Se pare că odată cu trecerea anilor sentimentele lor au rămas la fel de puternice ca atunci când pentru prima dată Dorică i-a fredonat la fluier o doină şi i-a cucerit inima Lidiei.

Rodul acestei iubiri sunt copiii şi nepoţii cărora le-au împărtăşit afecţiunea faţă de tradiţiile şi obiceiurile naţionale, astfel încât astăzi îi putem admira pe scenă. „Cămaşa o am de la moş Gheorghe. I-a cusut-o ţaţa Nadea. Potrivit unui obicei, înainte de nuntă, mireasa cosea singură cămaşa mirelui ei. Se păstra la el în ladă. Eu am luat-o şi am purtat-o la toate concertele. A văzut-o toată Europa şi sper să o mai vadă multă lume”, ne spune bunelul Dorică.

Are cu ce se fuduli şi bunica Lidia. „Costumul meu are vreo 90 de ani. Mi-a rămas de la bunica. Mama, Dumnezeu s-o ierte, se îmbrăca în acest costum şi se fudulea”, râde bunica.

„Disciplină, băieţi, disciplină!”

Dinastia Bejenaru

Fiecare participant la festival are câte un costum cu un trecut al său, unii le-au moştenit de la străbunicii lor şi le-au păstrat, cum spun ei, „cu sfinţenie”. Membrii formaţiilor le cântă şi le vorbesc spectatorilor într-un grai doldora de regionalisme. Pe feţele celor care au venit pentru prima dată la festival citim semne de întrebare.

O tânără mămică, fiind întrebată de fiica ei de patru anişori ce e „cupitul oilor”, nu ştie ce să-i răspundă. Îi sare în ajutor moş Ion de la Văleni: „Se măsoară laptele, ca să se aleagă oile care sunt mai bune de lapte. Ia uitaţi-vă pe scenă şi o să vă luminaţi”. Moş Ion oftează şi îşi îndreaptă pălăria ponosită de ani.

În spatele culiselor improvizate în crângurile de salcâm îşi aşteaptă rândul să iasă pe scenă alte formaţii. Emoţiile sunt la apogeu. Prestaţiile sunt una mai impresionantă decât alta, iar membrii juriului devin tot mai confuzi. Ion Diaconu, conducătorul artistic al formaţiei „Ciobănaşii” din Cantemir, îşi instruieşte elevii săi până în ultima clipă înainte de a păşi pe scenă. „Disciplină, băieţi, disciplină!”, îi atenţionează conducătorul pe tinerii traşi ca prin inel care repetă mişcările: „Un, doi, trei. Un, doi trei”.

„Am urmat exemplul fraţilor de pe celălalt mal al Prutului”

Între timp, urcă pe scenă un grup de copii care plâng şi se roagă „caloianului” să le trimită ploaie. „Las’ că au mai cerut anul trecut şi a plouat cu găleata”, îşi aminteşte Silvia Şterbeţ, primăriţa de Văleni. Ideea de organizare a acestui festival care atrage an de an tot mai mulţi oaspeţi îi aparţine.

„Şase ani în urmă, am fost la un asemenea festival în România. Atunci m-am gândit: de ce să nu organizăm o asemenea manifestare şi la noi, la Văleni, având aceste locuri frumoase, acest crâng frumos de salcâm la poalele colinelor de aur, atâţia oameni valoroşi care-şi iubesc tradiţia, portul, cântecul, colegii mei primari din lunca Prutului, care ţin la tradiţiile strămoşeşti”, ne spune Silvia Şterbeţ. S-a gândit şi a făcut.

Copiii se roagă „caloianului” să le trimită ploaie Fotografii de Svetlana Panţa

Mai complicat însă le-a fost membrilor juriului să desemneze cea mai bună formaţie. Toţi cei care au evoluat pe scenă au fost deosebiţi. Au cântat de au atins sufletele spectatorilor, au dansat de au ridicat fiecare particulă de praf de pe scenă. Acum aşteaptă emoţionaţi decizia juriului.

Într-un final, spectatorii se ridică în picioare de pe iarba moale pentru a aplauda câştigătorii. „Toţi sunteţi cei mai buni. Astăzi, am băut cu nesaț din fântâna nesecată a folclorului”, spune primăriţa şi le împarte tuturor formaţiilor trofeele meritate.

La ieşire din poiana cu salcâmi îl întâlnim pe bătrânelul care şi-a „parcat” căruţa trasă de un măgăruş alături de maşinile cu numere străine, majoritatea fiind din România. „Aşa e că v-a plăcut la noi? E mai frumoasă sărbătoarea noastră decât concertul pe care vi l-au făcut ruşii de 9 mai. Vă aşteptăm şi la anu’”, ne spune moşul cu o bunătate de nedescris în privire.

Ruşinoasă i s-a părut manifestarea de 9 mai de la Chişinău şi Silviei Şterbeţ. Adunaţi la o masă de sărbătoare cu toţi participanţii la concert, primăriţa spune tare: „Noi suntem văleneni! Noi suntem europeni!”.

Svetlana Panţa

 Articole asemănătoare:

• „Bunica Zdubilor” s-a trezit cu vecinii la geam
• Ploile i-au distrus recolta „bunicii” Zdubilor
• Şi-a ales mire după placul părinţilor

Primarul de Vălenii de munte o felicită pe Eugenia Bragarencu

Cum să trăieşti 100 de ani şi să te respecte toată lumea

Se spune că vârsta nu e un merit, Valea Teleajenului e biblică, după scriitorul Lucian Avramescu, cu cetăţeni mulţi ce depăşesc vârsta de 100 de ani. Printre aceştia se numără şi basarabeanca Eugenia Bragarencu, aşa se prezintă ea, o profesoară de limba rusă. Să predai rusa în România postbelică şi după asta să te bucuri de respectul tuturor pe unde ai lucrat chiar este o performanţă.

Doamna Bragarencu spală ruşinea multor basarabeni care au mers în România comunistă ca torţionari, comunişti de tot felul şi aventurieri, ea n-a predat limba rusă, ci „mult mai multe”, mai pe înţeles, cum să trăieşti ca să fii respectat de toţi. În drum spre Văleni m-a obsedat întrebarea: „Cum se explică faptul că o simplă profesoară de limba rusă, în România, se bucură de respectul atâtor oameni?”.

Am aflat acest lucru în timpul ceremoniei dedicată omagierii sale, fără ca să întreb de cineva. „O femeie optimistă, curajoasă, vorbeşte pozitiv de oricine, o bună prietenă, onestă, sinceră transparentă, îţi spune părerea ei, dar nu o impune nimănui”, îmi spune o doamnă simpatică de vârstă mijlocie, vecină de scaun.

Acasă, pe strada Gheorghe Lazăr

19.05.2013, Vălenii de Munte, judeţul Prahova, intrăm în curtea îngrijită şi liniştită a profesoarei de pe strada Gheorghe Lazăr, unde au primit locuri de casă în anii 1940 foarte multe familii de basarabeni refugiaţi. În curte ne aşteaptă nepotul doamnei şi soţia acestuia, împreună cu câteva persoane apropiate, cu cafea şi prăjituri.

Peste câteva clipe, ni se asociază primarii de Parcova, Edineţ, Marcel Snegur, şi cel de Donduşeni, Republica Moldova, însoţiţi de două persoane, urmează multă… multă lume, curtea doamnei devine neîncăpătoare.

Presa, sub lupa profesoarei

Aşteptăm omagiata. „Vai de mine, nu-mi vine să cred! A venit atâta lume!”, doamna îi strânge tinereşte la piept pe basarabeni prezentându-i emoţionată oaspeţilor: „Aceştia sunt de la Parcova, satul în care m-am născut eu!!!”. Îmi face marea onoare de a se aşeza lângă mine. O rog să-mi spună ce face ea în fiecare zi. „Ce fac eu? În timpul liber? Întâi şi întâi, dimineaţa beau o cafeluţă mică, să-mi dea puţină energie. După aceea, mă spăl din cap până în picioare. Aţi înţeles? Bărbatul înţelege. Mănânc ceva şi încep să scriu, să citesc, dar nu pot citi bine din cauza ochilor. Cât m-am tratat, nu se poate, mi-a spus medicul ruşinat: ‚Doamnă, nu se mai poate, totul e sclerozat… vârsta”, spune resemnată femeia. (Am vrut să scriu „bătrâna”, ar fi fost cea mai mare greşeală a mea, deoarece cuvântul „bătrân” este incompatibil cu această persoană.)

„De aceea, am o lupă mare cu care citesc toate articolele, sunt abonată la multe ziare. Mănânc la prânz, mă culc, dorm două–trei ore, mă trezesc la 16:00, iarăşi mănânc ceva şi deschid televizorul, numai seara mă uit la televizor, nu abuzez de el. Cei care mă sună ştiu că trebuie s-o facă până la 17:00, când încep ştirile seara, să nu mă sune nimeni, căci nu aud şi iese ceva pe dos…”, vorbeşte cu multă importanţă despre informarea sa zilnică. „Vine coafeza mea”, doamna se scuză şi se retrage pentru a se pregăti pentru ceremonia dedicată aniversării sale.

O lecţie de demnitate

August 2012, Vălenii de munte, jud. Prahova, România. Eugenia Baragarencu împreună cu profesoare din Basarabia.

Mergem la Casa de Cultură a Vălenilor, lume multă, de toate vârstele, din Podenii Vechi, Bălţeşti, Homorâciu, localităţi în care a predat omagiata, primari foşti şi în funcţiune, scriitorul Lucian Avramescu, elevul profesoarei, profesori din Basarabia şi judeţul Prahova, militari şi cei care se află sub lupa ei, reporterii. Omagiata se aşază la o masă special amenajată şi începe a primi mulţimea de oameni care au venit să o felicite. Încet, încet, este acoperită de flori.

Profesorul Ion Bociocă inaugurează sărbătoarea: „La Vălenii de Munte există mulţi oameni de 100 de ani, însă nu s-a mai întâlnit să avem o doamnă cu o memorie şi o constituţie fizică formidabilă, cu un optimism fantastic. Câte nu s-au întâmplat în viaţa ei! Zicem că bunul Dumnezeu a protejat-o, dar poate genele, poate viaţa sa cumpătată. Acest moment îl oferim în totalitate distinsei doamne Eugenia Bragarencu”.

„Bragarencu e puterea”

„Cine, eu? Să vorbesc eu acum?”, femeia se ridică vioi în picioare: „Bine aţi venit la aniversarea mea, am împlinit 100 de ani! Atâta lume!… De pe malul stâng şi drept al Prutului, vă iubesc pe toţi! Am lucrat în învăţământ în diferite sate [Eugenia Bragarencu a început să predea în 1935, în Basarabia, apoi a urmat Ardealul şi Muntenia], când am venit la Podenii Vechi [judeţul Prahova], nu aveam decât ce era pe mine, primarul de atunci mi-a dat ajutor, mi-a trimis un car cu lemne. N-am dat şpagă, nu era şpagă atunci! Aici am o colegă, uite asta este, învăţătoare la Podenii Vechi, am cununat-o cu soţul meu, înseamnă că am fost noi foarte uniţi la Podenii Vechi. După Podenii Vechi, inspectoratul şcolar m-a numit pe mine şi pe Bragarencu la Bălţeşti. După aceea am mers la Institutul „Maksim Gorki” (1950).

„Respectă-mă, să te respect!”

În 1953, am venit aici, la Văleni, la Şcoala medie de cultură generală, astăzi colegiu în frunte cu un director bun, o mână de fier, aşa trebuie să fie, altfel totul o ia razna. În învăţământ trebuie să fie disciplină…

Ei, eu sunt acum la o sută de ani. Vă dau un sfat. Eu am trecut prin multe. Ca să ajungi la o sută de ani nu e simplu, totul în viaţă să faceţi ponderat, nu multă mâncare, băutură, dacă se poate, cât mai puţină, nu fumaţi şi nu pierdeţi nopţi în zadar. Timpul liber l-am petrecut citind şi făcând lucruri care mă delectează. Dacă am pierdut nopţi, numai cu lecturile. Mi-a plăcut să fac ceva bun pentru ţara asta pe unde am fost. Să vedeţi câte persoane au venit de la Homorâciu! Respectă-mă, să te respect! A venit şi impiegatul de la gară, dl Morcov, are 99 de ani şi cinci luni, a venit să mă vadă! Din respect a făcut aşa ceva!… N-am făcut nimănui niciun rău, chiar dacă s-au întâmplat lucruri şi mai neplăcute, n-am ţinut ură pe oameni. Vă respect şi vă iubesc pe toţi!”, după ce îşi încheie discursul, doamna se adresează primarului de Văleni aflat în preajma ei: „S-a înţeles? Foarte bine!”.

Botezul primarului

Primarul de Văleni a felicitat omagiata, în numele Consiliului local al oraşului, şi i-a mulţumit pentru sfaturi. „Eu personal vreau să vă mulţumesc pentru sfaturile pe care mi le-aţi dat, v-am pregătit un cadou şi o floare, şi o să aştept peste trei ani să mă botezaţi din nou.” „Foarte bine”, dacă nu vă supăraţi, nu le puneţi în faţa mea, căci vreau să văd publicul”, a intervenit mătuşa.

Marcel Snegur, primarul de Parcova, i-a adus sărbătoritei un set de CD-uri despre localitatea sa şi titlul de cetăţean de onoare al localităţii. În urma apariţiei materialului despre Eugenia Bragarencu în „Jurnal de Chişinău”, acesta, însoţit de Ion Bâlba, preşedintele Asociaţiei „Parcova Nova”, a mers la Văleni pentru a o vizita pe dna Bragarencu.

Inteligenţă şi luciditate perfectă

Poetul Lucian Avramescu a relevat inteligenţa şi luciditatea perfectă a omagiatei, discursul pe care l-a ţinut, „asta ţine nu doar de genetica persoanei, ci de bogăţia sufletească şi intelectuală a profesoarei Bragarencu”. „Am venit şi eu să o felicit, să-i pup mână şi să mă bucur că există… Dna Bragarencu este o lecţie de demnitate, care îşi poartă vârsta cu o frumuseţe uluitoare. Este o bogăţie să o asculţi şi să fii în preajma ei. Vă invidiez că o aveţi aici, în comunitatea voastră de pensionari foarte tineri, pentru că, având o asemenea portavoce, aveţi o tinereţe eternă în Dvs”.

Drept cadou, poetul i-a dedicat profesoarei sale o poezie: „Luaţi un pic de Bragarencu / Profesoara mea de rusă din tărâmul liceal / Împlineşte suta astăzi, scurt multiplu pentru an, / Să-i urez încă o sută, o fi mult, o fi puţin, / Mai bine golim cu dânsa, / Un bogat clondir cu vin, / Profesoara Bragarencu din Vălenii mei de Munte / Nu m-a învăţat ruseşte, dar vă jur cu mult mai multe, / Dacă viaţa vă e şuie, dacă v-a răpus tristeţea, / Luaţi un pic de Bragarencu şi reînvie tinereţea, / Nu vă luaţi cu ea la trântă, / Că vă biruie pe toţi, / Bragarencu e puterea, transplantată-n strănepoţi”. La mulţi ani, Doamnă Bragarencu! Evenimentul a fost organizat de Primăria oraşului Vălenii de Munte şi Clubul pensionarilor „Armonia” din localitate.

Regele Mihai, „foarte drăgălaş”

Eugenia Bragarencu s-a născut pe 20 mai 1913, în comuna Parcova, judeţul Bălţi. A făcut şcoala primară la Petroşani, a fost printre primele generaţii care au învăţat în limba română după cei 106 ani de ocupaţie ţaristă. După ce a absolvit şcoala primară, a făcut încă un an la liceu, „ca să nu umblu vagabondă”. În 1926, a mers la Şcoala normală de la Iaşi, „a fost un examen foarte serios, nu ca acum, pe bani. Ne-am dus trei fete de la Petroşani, nimeni nu ne cunoştea, şi toate trei am intrat”.

A terminat şcoala în 1933 şi a primit diplomă de învăţătoare. Instituţia era patronată de principesa Elena, fiica reginei Maria, „venea mereu la noi la şcoală, discuta cu fetele, era foarte apropiată. Acolo venea şi regele Mihai. Era micuţ, când îl întrebai cum îl cheamă, băga capul în fusta principesei. Era foarte drăgălaş, dar nu vorbea…”.

În acelaşi an, a fost repartizată în comuna Stroici, lângă Ripiceni, judeţul Bălţi. „M-am căsătorit în 1934, în 1935, am avut un copil. Şi pentru că nu eram din aceeaşi clasă socială cu ei, soacră-mea mi-a spus că am venit cu fundul gol şi să plec.” După aceea, a fost numită învăţătoare la Frumuşica Veche, judeţul Cetatea Albă. Acolo s-a recăsătorit şi s-a aflat până în 1940.

Suspectată de spionaj

În iunie 1940, sovieticii au ocupat Basarabia. „Am aflat noaptea de la cineva că s-a făcut un pact şi vin ruşii. Toată lumea se îmbrăca în grabă ca să prindă graniţa deschisă. Sovieticii au anunţat că frontiera va fi deschisă trei zile, însă până dimineaţă au închis-o.”

A mers la Ungheni, dar n-a putut trece Prutul, i s-a cerut viză. S-a întors la Chişinău şi a stat pe trotuarul consulatului sovietic trei săptămâni. „Era un rând foarte mare acolo. Ei bine, am primit actele şi m-am dus din nou la Ungheni. La Prut erau nişte soldaţi cu ochii oblici şi cu ştîki. Am fost strigată la portavoce de un ofiţer: «Bragarencu Eugenia!» M-am prezentat însoţită de un soldat. Între timp, colonelul a observat că am nume de fată, numele primului soţ şi numele celui de-al doilea soţ. Aveam trei nume. Am fost întrebată de ce am trei nume, le-am explicat situaţia mea. «Nu, eşti spioană! La dubă cu ea!» Am plâns, am ţipat, am vrut să mă arunc în Prut. În acest timp, şeful Comisiei române a văzut toată scena şi a strigat la portavoce: «Ea este a noastră!». Astfel, am scăpat…”

Înapoi la Frumuşica Veche            

Imediat ce a ajuns, după ce s-a liniştit, a mers la inspectoratul şcolar, a fost repartizată în Ardeal. Acolo a lucrat între 1940 şi 1941. În iunie 1941, prin ordin militar, a fost trimisă la Frumuşica Veche „ca să iau şcoala în primire. Am mers încolo în calitate de director, pentru că bărbaţii erau pe front. Aşa am condus şcoala până în 1943”.

În toamna anului 1943, frontul s-a întors spre Berlin. A organizat evacuarea şcolii la Deva. Ea însă a venit în judeţul Prahova.

Ilie GulcaArticole asemănătoare:

• „Fâţâiala” mătuşii Eugenia
• „Bunica Zdubilor” s-a trezit cu vecinii la geam
• Scrisorile lui Buraga: Între anul nou pe nou şi anul nou pe vechi

O dată în an, moldovenii, toleranţi sau indiferenţi faţă de homosexualitate, devin homofobi. Se întâmplă chiar în ziua în care minoritarii sexuali depun o cerere de organizare a unui marş întru apărarea drepturilor (pe care nimeni, pe parcursul anului, nu le prea încalcă). Revolta „moldovenilor” e de o amploare incomensurabilă cu „parada gay-lor”. Marşul e contestat vehement de moldovenii care, în alte contexte, susţin toate iniţiativele „minorităţii” ruse de la noi. Cum a fost sărbătorirea agresiv-fastuoasă a „zilei victoriei” (a victoriei asupra naziştilor homofobi!).

După toată debandada de pe scena noastră politică, după dezmăţul (pro) rusesc din 9 mai, după demonstraţiile agresive ale comuniştilor, după marşurile violente la parlament şi la sediul preşedintelui (hoardele de asediatori ai „palatului de iarnă” fiind conduse de deputaţi!), după apocaliptice şi sinucigaşe confruntări fratricide în interiorul AIE, „parada” gay-lor autohtoni pare a fi cel mai inocent eveniment al anului…

În ultimul timp, primarul general al capitalei poartă, ca şi sergentul lui Alecsandri, „şi Crucea Sfântul Gheorghe şi-a României stea”. Este pentru valorile liberale, dar i-a trimis pe gay să mărşăluiască în Valea Morilor. Acolo unde comuniştii îl expediau să protesteze pe „badea Gheorghe”. Pe 9 mai, însă, a cedat xenofobilor, fără luptă, PMAN. Or, cea mai mare scârboşenie pe care am auzit-o în acest an a fost declaraţia unui ocupant, rostită în piaţă: Rusia „iubeşte” Moldova. O declaraţie cinică, un viol public. O perversiune, la care nu a protestat nimeni, „patrioţii” lăsându-se iubiţi primii.

E trist că „parada” gay-lor se întâmpla de Ziua Europei („pe vechi”). Mişcarea LGBT se comportă ca o sectă sau ca o organizaţie clandestină. Mesajul lor nu a recrutat adepţi ori susţinători. Doar un fel de „demonstrare” Europei că nu suntem toleranţi. Incitând oamenii neinformaţi (iată ce vrea Europa!) şi bulversând sărbătorirea unui eveniment care de câţiva ani nu ia foc la Chişinău. Impresia e că mişcarea LGBT ar avea cam tot atât de mult în comun cu problemele minorităţilor sexuale ca şi Biserica Ortodoxă Rusă cu preceptele creştinismului (o religie tolerantă, în esenţa ei). Se simte cineva mai protejat după demonstraţiile obscurantist-medievale ale BORuse? Isteria homofobă, spun psihanaliştii, e o refulare a homosexualităţii latente…

Acum un an, în cadrul Bienalei TEI, un spectacol memorabil a fost Salomeea după piesa lui Oscar Wilde, prezentată de trupa lui Roman Viktiuk. Regizorul a fost plăcut surprins de feedback-ul pe care i l-a oferit publicul chişinăuean. Un spectacol neordinar (care include atât povestea amantei regelui Irod, cât şi istoria homosexualului Wilde, detestat de societate) solicita un public rafinat şi… tolerant. Şi l-a avut!

Şi atunci… cum vorbim despre Platon, Goethe, Wilde şi Foucault (nişte homosexuali), dar ne comportăm ca nişte ipocriţi medievali? De ce nu restabilim „normalitatea” până la capăt decretându-i normali doar pe bărbaţii albi de rasă ariană? Vă amintiţi care erau regimurile care debutau cu „apărarea moralităţii” şi cu inventarea duşmanului?

Nu e nevoie să fim excesiv de ospitalieri şi iubitori… E suficient să fim toleranţi (ca nemţii, pentru cine a fost în Germania actuală). Să înţelegem că lumea-i diferită. Gay-i nici măcar nu sunt deosebiţi, printre ei fiind şi aspri conducători de oşti, şi meditativi filozofi, şi oameni cu sensibilitate acută, cum sunt artiştii sau creatorii de modă…

Mesajul meu nu este unul propriu-zis de solidaritate (decât, poate, implicit). Meditaţiile sunt pentru mine, „majoritarul”. Care am exagerat uneori cu glumele pe seama minorităţilor. Care am tolerat uneori nedreptăţirea lor. Or, dacă nu ne vom obişnui să convieţuim cu oamenii diferiţi, ne vom distruge, reciproc.

Nu văd motive pentru a interzice un marş paşnic. Şi nu văd de ce ar fi interzis un mesaj cu o altă opinie. Cu condiţia că, şi unul, şi celălalt, se produc în limitele legii şi ale decenţei.

Mircea V. CIOBANU

 Articole asemănătoare:

• Materazzi dezlănţuit!
• Materazzi dezlănţuit!
• Moldovenii schimbă totalitarismul comunist pe fundamentalismul religios

Când cultura E & O ajunge la înflorire globală, 71% din populaţie încetează să mai citească sau nici nu începe

Finalul romanelor lui Martin Walser „Un cal hăituit” şi „Moartea unui critic” surprinde prin faptul că merge în răspăr cu aşteptările cititorului. În amândouă cazurile, după ce dispare un personaj detestat (în primul roman, un soţ fin-distructiv, în al doilea, un critic literar considerat groparul literaturii germane), toată lumea răsuflă uşurată. Şocul este întoarcerea lor subită. Personajele nici nu vor să-şi mascheze consternarea în legătură cu acest „bun deznodământ”.

Justificarea morţii

În romanul „Moartea unui critic” scriitorul Hans Lach este bănuit în legătură cu dispariţia unui coleg de breaslă. Se adună dovezi pentru a-i demonstra nevinovăţia, introducându-se în canavaua romanului noi şi noi personaje care spun adevărul despre mortul vinovat. O femeie nesfârşit de frumoasă şi puternică, Iulia Pelz, încearcă să-l protejeze pe Hans Lach prin argumentul că trebuie să existe şi ucigaşi nevinovaţi. Hans era un talent şi toţi admiteau că probabil nu a mai suportat şi l-a lichidat pe criticul André Ehrl-König, care macula literatura prin răsturnarea valorilor şi încurajarea nulităţilor (în cadrul îndrăgitului show de televiziune „La vorbitor”). Tuturor li se părea că sunt părtaşi la un act de dreptate, căci în 17 ani atâţia autori s-au sinucis ori n-au mai scris nimic după ce König i-a desfiinţat „La vorbitor” pe fondul muzicii festive a lui Handel.

Dovezile vinovăţiei lui Lach erau găsite în rânduri despre justificarea morţii din cărţile sale: „Să te bucuri de moartea unui om e un lucru care te exclude din comunitatea oamenilor. Să te întristezi de moartea unui om care nu a făcut decât rău, iată un lucru care te transformă într-un ins cu căluş în gură, într-un făţarnic, într-un anesteziat”.

S-a întors… ca pe la noi

Despre dispărutul Konig presa anunţă peste un timp că a revenit din castelul Syrgenstein, unde petrecuse luna mai cu iubita lui, în izolare voluptuoasă. De ce nu s-a temut că va fi sfâşiat de „aleasa haită a intelecătualilor gerămani” (redăm particularităţile de rostire ale criticului, aşa cum apar în traducerea lui Victor Scoradeţ)? Pentru că avea printre strămoşi victime ale Holocaustului şi pentru că în viaţa literară Vorbitorul exista ca exerciţiu al puterii. Aflându-se în castel, când a auzit în ce fel era „părelucrată” povestea lui de către mass-media (care informa cu regularitate despre asasinarea criticului), i-a venit ideea „să intăre în joc, să aştepăte, să lase povestea să se dezăvolte”. Celor care-l acuză că a dus de nas toată lumea el le răspunde cu seninătate că „aceasta este o piesă binevenită despre adevăr şi minciună în acătivitatea culăturală”.

Grandomanul König dăruise arhivei din Marbach un bust al său în bronz şi după ce tot el a rostit discursul despre sine, a tras pânza de pe bust spunându-le celor de faţă: „Nu vă fie frică, sunt eu.” (oare a citit acest roman Alexe Rău, directorul Bibliotecii Naţionale, care înmânând premiile naţionale Galex, parcă spune acelaşi lucru: „Nu vă fie frică, banii sunt de la minister, dar premiile poartă numele meu sacrosanct.”)

„Critorii” şi lectura

(o însemnare despre tradiţia de lectură ce va să vină)

Cărţile lui Konig din seria „Cum” – „Cum laud eu?”, „Cum desfiinţez?”, „Cum citesc?” – se integrează în mişcarea „omenirea nudă: cultura E & O”, ce entuziasmează milioanele din faţa ecranelor de televizor, care nu ştiu de existenţa artei celor 24 de litere (noţiunea de analfabetism funcţional îi cuprinde şi pe aceştia, care degeaba ştiu alfabetul).

Ce înseamnă cultura E & O (ejaculare şi orgasm, ca efect al literaturii)? Să rezumăm capitolul respectiv din roman. Prin cultura E & O criticii devin mai importanţi decât cei ce scriu. Când această cultură ajunge la înflorire globală, 71% din populaţie încetează să mai citească sau nici nu începe. Criticii, numiţi „critori”, în timpul unor lecturi publice, apar pe ecrane uriaşe pentru a suferi sau jubila prin reacţii ad litteram. Pe toate continentele apar menajerii de sticlă ce permit urmărirea suferinţelor de lectură ale celor patru Mari critori – Anghila, Maimuţa, Stridia şi Clitornostra. Publicul citeşte fără ajutorul literelor şi acordă premiul său pentru efect al literaturii doar primului dintre cei patru, care va demonstra E sau O în faţa aparatului de filmat.

Walser a avut de suferit din cauza acestui roman, şi de la critici, şi de la criticese.

Nina NEGRU

 Articole asemănătoare:

• Preşedintele Internaţionalei Liberale îl susţine pe Cristian David la 9 decembrie
• Concursul „Moştenire”, ediţia XIX
• Scriitori basarabeni în revista cehă „Plav”

„O să convieţuieşti cu mai mulţi bărbaţi, dar cu niciunul n-o să fii fericită până la capăt”

Ilinca stătea în aceeaşi bancă cu Alexandra, o elevă pilduitoare, care de prin clasa 7 a început să-şi uimească colegii cu două lucruri: desena frumos şi ghicea în palmă. Pasiunea pentru desen o moştenise de la bunicul, iar darul ghicitului a venit spontan. Era de ajuns să se uite câteva minute în palmele colegelor şi le spunea ce o să li se întâmple într-un viitor apropiat sau mai îndepărtat.

Când i-a întins palma Ilinca, fata ghicitoare s-a uitat parcă un pic speriată la linia vieţii, a dragostei şi a norocului. Apoi s-a aplecat la ureche şi i-a şoptit, ca să nu audă celelalte colege: „O să convieţuieşti cu mai mulţi bărbaţi, dar cu niciunul n-o să fii fericită până la capăt. O să ai un singur copil”.

Sărbătoare ca o noapte rece

„Prostii”, a zis Ilinca, nici nu bănuia că peste ani anume aşa avea să se întâmple. Primul bărbat a fost îngrozitor de gelos. Era un medic tânăr, muncea de câţiva ani la spital când s-au căsătorit. Ea lucra contabilă la un trust de construcţii. Nu s-au putut înţelege şi, după un an, s-au despărţit. Al doilea a fost un actor. După ce Ilinca, femeie orgolioasă, a aflat de nişte aventuri, i-a zis: „Gata, pleacă!”. Şi au divorţat. Mariajul a durat doi ani şi câteva luni. Al treilea a fost aviator, din acea dragoste a venit pe lume Sorina.

Dar nici această căsnicie n-a ţinut prea mult. A durat aproape opt ani. Prima aniversare a Sorinei avea să fie şi ultima pentru tatăl aviator. Sărbătoarea venise ca o noapte rece peste casa lor.

În timp ce-şi strângea fericit fetiţa în braţe, o durere de inimă l-a prins ca într-un cleşte. I-a dat drumul micuţei pe podea, s-a aşezat în fotoliu şi nu s-a mai ridicat. A închis ochii pentru totdeauna omul drag al Ilincăi, care avea o înţelepciune solomonică, un calm de invidiat şi o frumuseţe sufletească deosebită.

După moartea lui, pe Ilinca, o blondă subţire şi extraordinar de timidă, la 38 de ani, nu au mai interesat-o alţi bărbaţi. Îşi vedea de serviciu şi de copilă cu gândul la cele sfinte. Dimineaţa se ruga Domnului să-i dea ei şi fetiţei toate binecuvântările, să le apere de cele rele şi să-i aducă în casă multă pace şi bucurie. După serviciu evada într-un univers al copilăriei, jucându-se cu Sorina, citindu-i poveşti. Ştia de la părinţi că jocul dezvoltă înţelepciunea copilului. Capacitatea ei de fantezie o ajuta să păstreze sâmburele de copilărie nealterat.

Înainte de culcare, mulţumea Celui de Sus pentru ziua care a trecut şi se culca împăcată că fiica e sănătoasă, drăgălaşă, ageră la minte ca taică-său. Trăia fericirea deplină a unei mame şi nu-şi dorea nimic mai mult.

Violul

Ilinca se avea de bine cu toţi vecinii. Casa ei cu o curte destul de mare plină de flori se învecina cu cea a soţilor Munteanu, care aveau trei fetiţe. Sorina mergea deseori în casa fetelor ca să se joace cu ele. Tatăl lor o trata de fiecare dată cu tandreţe. O lua pe genunchi, îi mângâia părul, o săruta părinteşte pe frunte, îi spunea poveşti. Anii treceau şi copiii creşteau.

La 14 ani, Sorina devenise deja domnişoară. Continua să se întreţină cu fetele vecinilor. Iar domnul Munteanu continua să-i ofere afecţiune. Într-o zi, parcă din întâmplare, i-a atins sânii, în alta, i-a pus mâna mai jos de buric. Fetei a început să-i placă. Ştia că nu e bine şi, cu toate astea, îi permitea bărbatului s-o atingă în locurile intime. Aceste mângâieri au continuat mai bine de un an, până când, într-o zi, nenea Munteanu, considerat de toată lumea om foarte cumsecade, a luat-o în maşină şi a dus-o în inima pădurii.

Formele absolut perfecte ale minorei au dat în călduri bărbatul şi acesta, în goana ispitelor fierbinţi, a violat-o. Fata n-a spus niciun cuvânt nimănui. Şi nu de aceea că „bunul” lor vecin îi promisese marea cu sarea numai ca să tacă, ci pentru că îşi dădea seama ce scandal avea să urmeze şi câtă durere avea să-i pricinuiască mamei sale. A înghiţit pastila amară şi s-a închis în sine, considerându-se vinovată.

Era absolut convinsă că, dacă nu urca în maşină, nu avea să i se întâmple nimic. Din ziua aceea n-a mai călcat în casa vecinilor şi s-a ferit întotdeauna să dea ochii cu stăpânul casei. Cu fetele vorbea în stradă, la şcoală, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Iar atunci când mama o întreba de ce nu se mai duce la surorile Munteanu, îi răspundea că nu are timp, are mult de învăţat.

Dumnezeu nu bate cu băţul

Avea Sorina al şaptelea simţ înnăscut, care îi şoptea să nu-l blesteme pe violator chiar dacă erau zile în care îl ura de moarte. Atunci când îi era greu pe suflet ieşea în mijlocul naturii. Cântecul păsărilor, şoaptele frunzelor îi aduceau gândirea la tăcere şi o apropiau de Dumnezeu. „Fiecare îşi ia din valoarea pe care o merită, iar Dumnezeu nu bate cu băţul”, îşi zicea după lungi meditaţii. Din lecturi învăţa cum să-şi cultive voinţa, o sfătuia pe mamă-sa cum să-şi învingă timiditatea.

Îi zicea: „Pune-ţi în gând un lucru şi urmăreşte-l până la capăt. În fiecare dimineaţă, când mintea îţi este clară, spune cu voce sau în gând: ‘Toate le pot întru Hristos cel ce mă îmbracă în putere”. Şi sfaturile fiicei au prins. Aşa s-a maturizat Sorina, învăţând multe lucruri folositoare, inclusiv cum să se ferească de situaţiile neplăcute. Şi pentru că purta vina violului în suflet, după absolvirea liceului, a hotărât să-şi aplice singură pedeapsa – să plece din ţară ca să nu se mai întoarcă.

Şi a plecat, învingând greutăţi, până s-a văzut cu studiile terminate, cu un loc de muncă bine plătit şi cu Oleg alături, cu care trăieşte adevărate momente de fericire. Oleg e din Kiev şi o acoperă cu o dragoste sinceră, care îi luminează sufletul.

De nouă ani, de când e în America, o singură dată a fost în RM, dar n-a dat pe acasă. N-a vrut să retrăiască amintirile neplăcute şi totuşi le-a retrăit. S-a întâlnit cu mama la Chişinău de la care avea să afle că, în noaptea ce trecuse, trei indivizi au intrat în casa vecinului Munteanu, le-au forţat pe două din surorile care erau singure să întreţină raporturi sexuale, după care le-au bătut crunt, lăsându-le aproape fără suflare.

Aşa le-au găsit părinţii când s-au întors în zori de la o nuntă. Spre mirarea mamei, la aflarea acestei ştiri, Sorina nu s-a indignat, nu s-a revoltat, nu i-a condamnat pe făptaşi. „Dumnezeu nu bate cu băţul”, atâta a zis cu un calm la care mama nu se aştepta şi a schimbat vorba, îndreptând-o spre un subiect mai vechi – încercarea de a o convinge să vândă casa şi să meargă cu ea în America.

Peste un an, pentru Ilinca a început o eră nouă. A plecat să fie alături de fiică, ginere şi micuţul Vlad, care îi picură în suflet clipe de pură fericire. Acolo, departe de casă, Sorina i-a povestit întâmplarea cu domnul Munteanu. Revenită pentru câteva zile RM, ca să-şi cinstească morţii, Ilinca s-a întâlnit cu mine şi mi-a spus această poveste.

Nina Neculce

 Articole asemănătoare:

• Ce lume, ce moravuri!
• Înşelarea, sila şi ştreangul
• Cum şi de ce le-a fost schimbat copilul la maternitate? (I)

Interviu cu regizorul Leontina Vatamanu, director artistic al FIFD „Cronograf”

– Dragă Leontina Vatamanu, care a fost aspectul cel mai dificil în organizarea ediției curente a Festivalului „Cronograf” care se va desfășura între 30 mai și 3 iunie?

După ce am trecut de primul deceniu al existenţei FIFD „Cronograf” (Festivalul Internațional de Film Documentar „Cronograf”), multe dintre mecanismele de organizare sunt deja elaborate şi se reiau din an în an. Anumite lucruri se rezolvă mai simplu datorită experienţei acumulate în ediţiile precedente. Este un avantaj pe care ţi-l oferă existenţa în timp. În altă ordine de idei, ne dăm seama că ediţia a XI-a nu poate fi ca prima sau a şaptea. De fiecare dată ne propunem ceva nou, plasând festivalul pe o altă treaptă a evoluţiei unui eveniment cultural de scară internaţională.

Sigur că înainte de toate despre calitatea unui festival vorbesc filmele înscrise. Or, anul acesta pe adresa OWH Studio au venit peste 250 de documentare de ultimă oră, din toată lumea. Ceea ce e un fapt absolut fantastic. Ca organizatori, încercăm o mare bucurie atunci când vin plicurile cu filme din diferite colţuri ale lumii, plicuri ce au parcurs mii de kilometri pentru a ajunge la Festivalul „Cronograf” din Republica Moldova. În spatele fiecărui plic este o echipă de filmare, sunt nişte protagonişti, case de producţie, distribuitori sau organizatori de festivaluri de film, care înainte de a-şi trimite lucrarea la FIFD „Cronograf” s-au interesat de acest festival, au descoperit sau au încercat să afle mai multe despre ţara noastră. Astfel încât „Cronograf”-ul este o punte de legătură între R. Moldova şi lumea filmului din afară. Tocmai de aceea, ne-am propus în acest an elaborarea unui site nou, mai atractiv şi mai consistent în informaţii şi găzduirea unui număr mai mare de participanţi, care vor veni la festival.

– Ce țări noi participă la festival?

La cele două secţiuni internaţionale: Secţiunea Principală şi secţiunea cadRO, participă 30 de documentare din 22 de ţări. Probabil că e pentru prima dată când avem filme din China. Lista ţărilor mai îndepărtate ar fi completată de Chile, Japonia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Azerbaidjan. Ţările cu cea mai numeroasă prezenţă la această ediţie sunt România, Spania şi Cehia. Din Moldova participă două documentare la secţiunile internaţionale şi nouă producţii locale la Secţiunea Producţii Locale.

– Faptul că la preselecţie au participat tocmai 250 de filme este un record pentru „Cronograf”?

Cu fiecare ediţie numărul filmelor înscrise la „Cronograf” a crescut constant. Anul acesta au venit cele mai multe filme. Iar majoritatea lor sunt documentare de lungmetraj. Ceea ce a însemnat zile în şir de vizionări pentru selecţia filmelor. Pentru mine personal, perioada de preselecţie este o şcoală bună de film documentar, când am ocazia să urmăresc producţii din diferite ţări, şcoli, să observ noi tendinţe şi formule ale genului documentar. Din păcate, timpul restrâns al festivalului ne-a permis să includem doar o mică parte din aceste filme.

– Cui aparține ideea organizării secțiunii „Cu ochii pe Moldova”?

Ideea îmi aparţine. Deoarece în perioada preselecţiei am observat mai multe documentare despre Moldova şi moldoveni, realizate de străini, am propus să facem o proiecţie cu genericul „Cu ochii pe Moldova”, în care să includem cinci filme despre noi, moldovenii, realizate de cineaşti din Austria, Italia, Cehia, Polonia şi Portugalia, şi să le proiectăm în fiecare seară, de pe 30 mai până pe 2 iunie. Sunt filme foarte interesante şi le recomand cu cea mai mare plăcere. Mai ales că fiecare din ele are un palmares important de premii, obţinute pe la diverse festivaluri. În Republica Moldova ele sunt prezentate în premieră şi pot fi văzute doar la „Cronograf”. Iar proiecţiile vor fi urmate de întâlniri cu protagoniştii şi discuţii cu autorii care vin special ca să se întâlnească cu publicul local şi să ne povestească de ce şi cum am devenit subiecte (subiecţi) de film.

– Ce evenimente din festival sunt consacrate în special tinerilor cineaști?

Pentru a trezi interesul tinerilor cinefili pentru filmul documentar, am pregătit o proiecție specială sub genericul „Un LIKE pentru documentar”, ce conține şapte documentare scurte. Secţiunea este una competitivă, iar juriul va fi alcătuit din cinci adolescenţi, elevi ai claselor terminale de la diferite licee din capitală. Juriul va desemna premiul pentru cel mai bun film, iar tinerii spectatori din sală, punând câte un like documentarului preferat, vor selecta filmul demn de premiul Simpatia Publicului. Proiecția va avea loc joi, 30 mai, ora 13:00, la cinematograful „Odeon”. Îi aşteptăm cu drag pe toţi tinerii interesaţi să descopere lucruri noi şi să se conecteze la atmosfera de film a „Cronograf”-ului.

– Filmul documentar în R. Moldova are șanse de revigorare?

Eu cred că da. Mai ales că în lume există o deschidere pentru filmul documentar din Europa de Est. Atâţia oameni au demonstrat că se poate face film şi cu puţine mijloace atunci când ştii cum s-o faci şi când ai ce spune.

- Care este valoarea bănească a premiilor festivalului „Cronograf 2013”?

Anul acesta, graţie partenerilor noştri, avem premii mai substanţiale şi mai multe. Vom oferi 14 premii de bază, plus premii speciale. Premiul Mare constituie 1500 de euro, acesta va fi oferit de ICR „Mihai Eminescu” la Chişinău. Valoarea totală a premiilor depăşeşte 100.000 de lei. De asemenea, vom oferi câştigătorilor şi preţioasele trofee realizate în bronz de talentatul sculptor Valentin Vârtosu.

- Cine sprijină „Cronograf”-ul în acest an?

Ediţia a XI-a a FIFD „Cronograf” este sprijinită de mai mulţi parteneri atât din ţară, cât şi din afară. Printre partenerii locali se numără: Uniunea Cineaştilor, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Primăria Municipiului Chişinău, MoldCinema.

Printre partenerii din afara ţării sunt: Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură a Comisiei Europene, Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni , ICR „Mihai Eminescu”, TV5Monde, Organizaţia Internaţională a Migraţiei, Misiunea în R. Moldova, Ambasada Cehiei la Chişinău, Centrul Cultural German Akzente şi alte instituţii ce conştientizează importanţa acestui festival atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional. Le mulţumim tuturor pentru sprijin şi aşteptăm publicul cinefil să vină la „Cronograf” şi să se îmbogăţească spiritual la acest eveniment.

– Ce premii internaționale a luat excelentul tău film despre sârma ghimpată de pe Prut?

Nu am prea reuşit să promovez „Sărma(na) de pe Prut” pe la festivaluri. Poate după „Cronograf” am să mă ocup şi de filmele mele.

- Cu siguranță, „Sărma(na) de pe Prut” și alte filme documentare de Leontina Vatamanu merită să circule prin lume, îți dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând. Mult succes ție și „Cronograf”-ului!

A dialogat Irina Nechit

 Articole asemănătoare:

• La Festivalul CRONOGRAF vor participa filme din 26 de ţări
• Primăvara filmelor documentare la Chișinău
• O ediție plină de surprize cinematografice

În fiecare zi de serviciu, Andrei Avram perchiziţionează zeci de condamnaţi, printre ei se numără şi infractorul pe care l-a reţinut chiar el

A reuşit să reţină un criminal deosebit de periculos ce a înspăimântat localitatea

La prima vedere pare un tânăr obişnuit care te cucereşte prin sinceritatea sa. Recunoaşte că nu s-a gândit niciodată că va reuşi să reţină un criminal, însă atunci când a aflat că în Cricova bântuie un infractor care a atacat cu un cuţit trei persoane, a deteriorat şase maşini şi intenţiona să mai facă victime, n-a stat mult pe gânduri şi-a pornit pe urmele asasinului.

Reţinerea infractorului pare o secvenţă dintr-un film de acţiune în care eroul principal este un simplu locuitor al orăşelului. Faceţi cunoştinţă cu Andrei Avram, un tânăr de 23 de ani care a menţionat din start: „Mama nu ştie încă despre experienţa mea, sper să nu-şi facă griji după ce va citi acest articol”.

Poliţiştii salută acţiunile acestui tânăr, dar atenţionează că fapta eroică a lui Andrei ar fi putut lua altă întorsătură dacă criminalul n-ar fi aruncat cuţitul înainte de a fi reţinut. „Un bărbat de aproape doi metri, narcoman, cu un obiect tăios în mână atacă tot ce îi apare în cale”, această veste a străbătut în câteva clipe Cricova.

Poliţiştii înarmaţi au pornit la „vânătoare”, iar locuitorii s-au ascuns pe la casele lor, nu însă şi Andrei Avram. „Un prieten mi-a descris cum arată infractorul care a deteriorat deja mai multe maşini şi a intrat în casa unei familii unde a atacat cu cuţitul un bărbat şi soţia acestuia”, îşi aminteşte Andrei.

N-a ezitat. A pornit în căutarea agresorului, care, conform informaţiilor operative, era în stare de ebrietate narcotică profundă. „Nu-mi era frică. Mă gândeam doar la faptul că ar putea să mai facă victime şi că trebuie oprit”, ne explică tânărul ce l-a motivat să pornească în căutarea individului deosebit de periculos.

Pe urmele criminalului

„Criminalul este aproape”, îşi spunea tânărul când, lângă biserica din localitate, a descoperit un bărbat, zăcând după ce a fost atacat cu un cuţit de infractor. A chemat urgenţa şi a mers mai departe, pe urmele agresorului. Ajungând la o staţie PECO, vânzătoarea i-a spus că, în urmă cu câteva minute, fusese ameninţată cu un cuţit de un bărbat de vreo doi metri care i-a cerut băuturi alcoolice şi s-a îndreptat spre o plantaţie de viţă-de-vie. Acolo l-a şi găsit pe infractor.

„I-am strigat să stea locului. Avea hainele pline de sânge, a încercat să fugă, dar n-a reuşit”, ne povesteşte Andrei. Abilităţile de fotbalist de performanţă ale lui Andrei au putut fi etalate în circumstanţe mai puţin obişnuite. Preţ de câteva clipe a pus mâna pe umărul criminalului şi l-a doborât.

Ceea ce n-au reuşit zeci de poliţişti antrenaţi în reţinerea infractorului a reuşit un tânăr simplu locuitor al orăşelului Cricova.

„Am sunat poliţiştii şi i-am anunţat că l-am prins”, îşi aminteşte Avram. În timpul reţinerii, bărbatul însetat de sânge a opus rezistenţă. „Spunea că trebuie să ajungă în satul Codreanca unde intenţiona să omoare două persoane”, ne-a relatat tânărul.

Faţă-n faţă cu infractorul

Andrei Avram este student la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport, la absolvirea căreia ar putea să devină manager sau antrenor al unei echipe de fotbal. Deşi a avut mai multe oferte din partea unor cluburi de fotbal din România, a ales o altă cale. „Un prieten care lucrează la penitenciarul din Cricova m-a întrebat dacă vreau să lucrez la închisoare”, spune Andrei zâmbind.

Tânărul a spus „da” acestei provocări şi, în prezent, prin mâinile lui trec zilnic zeci de colete destinate deţinuţilor, el fiind supraveghetor la Penitenciarul nr. 15 din Cricova, responsabil de colete şi întrevederi. Însă, făcând această alegere, nu i-a trecut prin minte că ar putea să se pomenească faţă în faţă cu infractorul pe care l-a reţinut acum doi ani.

„Sunt responsabil de primirea deţinuţilor aduşi din alte penitenciare. Iniţial, nu m-a recunoscut, apoi şi-a amintit. Dacă îmi este frică? Nu. Eu îmi fac serviciul. Atunci când l-am reţinut pe infractor, cred că n-am făcut o faptă eroică, pur şi simplu, mi-am îndeplinit datoria civică”, ne-a comunicat Andrei.

Atunci, poliţiştii i-au spus lui Andrei Avram „mulţumesc”, tatăl i-a spus „Bravo!”, iar mama tânărului, până în prezent, nu ştie că fiul său ar putea fi numit erou.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în ultimii zece ani, n-a fost înregistrat niciun caz în care un cetăţean să reţină un infractor, mai ales atât de periculos. Reţinerea criminalului de la Cricova pesemne că şi-au asumat-o „bravii” poliţişti.

Svetlana Panţa

 Articole asemănătoare:

• Un bărbat de 29 de ani a violat o minoră de 13 ani
• Închisoare pe viaţă pentru 7 infracţiuni
• Un tânăr de 19 ani a fost recent condamnat de Judecătoria sectorului Botanica la şapte ani de închisoare pentru tâlhărie.

Ana Sasu, pensionară de 78 de ani, fostă învăţătoare din Teleneşti, către elevii pe care i-a învăţat, plecaţi în lumea mare: „Întoarceţi-vă, măi copii, ACASĂ!” Foto de Nadea Roşcovanu

• RACURSI
• RACURSI
• RACURSI

„Crucea Mântuirii Neamului Românesc” este o construcţie de metal, cu o înălţime de 35 de metri. E primul monument din RM dedicat unității românilor şi a fost ridicată pe cea mai înaltă culme de pe malul drept al Prutului (316 metri). Aflat în vecinătatea Cimitirului Eroilor Români şi a Mănăstirii Vărzăreşti, complexul poate fi văzut pe o rază de câteva zeci de kilometri. Proiectul a fost inițiat de postul de Radio Vocea Basarabiei şi Asociaţia Culturală Pro-Basarabia şi Bucovina, filiala Oneşti.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei au preluat-o cu condiţia de a fi exclus din titulatură cuvântul „românesc”

Simbol al identităţii naţionale, Crucea Mântuirii Neamului Românesc de la marginea or. Nisporeni a ajuns subiect de scandal după ce Veaceslav Ţâbuleac, directorul postului de radio „Vocea Basarabiei”, a transmis-o în gestiunea Mitropoliei Moldovei. Autorii proiectului, cetăţeni de pe ambele maluri ale Prutului care au organizat şi finanţat monumentul, s-au arătat revoltaţi de gestul lui Ţâbuleac. În timp ce acesta motivează că nu ar fi dispus de surse financiare pentru întreţinerea lui, primarul de Nisporeni spune „că a fost şocat” de decizie, deoarece la primărie nu s-a adresat nimeni cu cererea ca monumentul să fie luat în gestiunea acesteia.

Preşedintele Asociaţiei Culturale „Pro-Basarabia şi Bucovina”, Constantin Rusanovschi, îşi aminteşte că ideea înălţării Crucii a apărut în cadrul unei vizite a familiei lui Valeriu Saharneanu în România. În timpul unei plimbări la Oneşti, au văzut o cruce pe un deal şi au spus că ar fi bine, cu ocazia marcării unui deceniu de activitate a postului de radio „Vocea Basarabiei”, să înalţe un astfel de monument la Nisporeni. Ideea a prins aripi. Timp de mai mulţi ani au căutat sponsori, până într-o zi, aceasta a ajuns la urechea unor oameni de afaceri din Oneşti, Ghiţă şi Maria Dohotaru, care, în scurt timp, au anunţat că vor construi crucea. „S-a dorit crearea unei legături de lumină între Crucea de pe Valea Prahovei, Crucea de la Mănăstirea Putna, Crucea de la Oneşti şi Crucea Mântuirii Neamului Românesc care urma a fi înălţată pe dealul de la Nisporeni. Crucea urma să semnifice unirea neamului românesc prin creştinism”, îşi aminteşte, la rândul său, Valeriu Saharneanu, unul din autorii proiectului.

„S-a gândit la o afacere”

Potrivit lui Rusanovschi, el personal a dus actul de donaţie la Nisporeni pentru a fi semnat de Veaceslav Ţâbuleac, directorul de la „Vocea Basarabiei”. Peste câteva săptămâni, crucea urma a fi transportată pe tronsoane din atelierele din Oneşti la Nisporeni. „În una din zile, domnul Ţâbuleac a telefonat familiei donatorului, dl Ghiţă Dohotaru, şi i-a spus că pot apărea probleme la vamă cu acest act de donaţie, şi să conceapă un alt act de donaţie pe numele unei asociaţii: ‘Organizaţia pentru Participare şi Transformare din Moldova’. În acest mod el a ajuns în postura de stăpân al acestei cruci”, spune Rusanovschi. „Nu am nimic cu Mitropolia Moldovei, dar cunosc istorie, ştiu ce înseamnă Mitropolia Moldovei aservită Moscovei. Din păcate, Veaceslav Ţâbuleac a mimat că aderă la acţiunea de înălţare a unui simbol al neamului românesc, el din start s-a gândit la o afacere”, conchide Rusanovschi.

Totodată acesta mai spune că la una din vizitele familiei Dohotaru în Basarabia, Ţâbuleac i-a organizat Mariei Dohotaru, principalul donator din România, o întâlnire la mănăstirea Hâncu cu PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni. Aceasta ar fi spus că nu o deranjează în folosinţa cărei instituţii va ajunge Crucea şi care va fi denumirea ei, important e să fie păzită şi întreţinută. Solicitată de JURNAL, Maria Dohotaru confirmă că s-a întâlnit cu episcopul Petru. „N-am făcut şi n-am donat Crucea pentru a crea dezbinare, ci pentru unitate. Am făcut această Cruce pentru ca toţi creştinii să poată merge să aprindă o lumânare. Am găsit-o părăsită, de asta am şi fost nevoită să accept. Chiar dacă i s-a schimbat denumirea, nu văd nicio problemă. Se va numi Crucea Mântuirii Neamului şi oricine, indiferent de naţionalitate, va putea merge acolo, nu doar românii”, spune ea.

Totuşi, mulţi dintre sponsorii şi ctitorii proiectului susţin că PS Petru nu trebuia să se prevaleze de spusele doamnei Dohotaru, deoarece Crucea nu mai aparţine acestei familii, din moment ce a fost donată Basarabiei. În acelaşi timp, la înălţarea monumentului au mai contribuit peste 2000 de persoane, după ce postul de radio Vocea Basarabiei a organizat o campanie pentru ridicarea monumentului. În total, potrivit organizatorilor, monumentul a costat 1 300 000 de lei.

Numele nu poate fi schimbat după botez

Valeriu Saharneanu, deputat PL, unul din autorii proiectului, afirmă că denumirea Crucii Mântuirii Neamului Românesc este fixată în documentaţia de proiect şi nu mai poate fi revizuită. „Noi am insistat asupra acestei denumiri din start, altfel nu ne-am fi apucat de acest proiect. În 2010, când am anunţat public că la Nisporeni se va construi Crucea Mântuirii Neamului Românesc, oamenii au primit cu multă bucurie şi entuziasm această veste. A venit lume de peste lume, din Străşeni, Orhei, Chişinău etc. La denumirea Crucii nu se mai umblă. Nici Ţâbuleac nu poate să schimbe aşa ceva. E un voluntarism cras dacă el îşi asumă asemenea lucruri. Personal am insistat să nu fie dată Crucea în gestiunea Mitropoliei Moldovei, ci în gestiunea Primăriei”, a mai spus Saharneanu.

Ţâbuleac: „Vom avea o biserica şi o mănăstire „Ştefan cel Mare””

Solicitat de JURNAL, Veaceslav Ţâbuleac spune că a propus în repetate rânduri Mitropoliei Basarabiei să ia în gestiune monumentul, care, pe lângă Cruce, mai cuprinde o capelă. În medie, întreţinerea Crucii costa 8000 de lei pe lună. „Nu mai puteam efectua plăţile şi nici paznicul nu aveam cu ce-l plăti. La luarea deciziei am consultat cei mai mari ctitori, familia lui Andrei Bolboceanu din Criuleni, a lui Veaceslav Ursachi şi alţii. Preasfinţitului Petru i-am spus că trecem monumentul în gestiunea Mitropoliei Moldovei cu condiţia să continue construcţia unei mănăstiri de maici şi a unei biserici care să poarte numele lui Ştefan cel Mare. Au fost de acord. Acum, de sărbători, în capelă se oficiază slujbe, lumea este motivată să urce dealul, să viziteze crucea. Asta ar trebui să ne bucure”, afirmă Ţâbuleac.

Ideea schimbării denumirii monumentului a venit de la Episcopul Petru. „El a propus s-o numim Crucea Mântuirii Neamurilor ca, în loc să semănăm dezbinare, să-i unim pe creştini”, a mai spus Ţâbuleac. Acesta explică şi de ce a fost nevoie de a schimba actul de donaţie la trecerea Crucii prin vamă. Donaţia nu putea să treacă prin intermediul unui SRL, forma juridică pe care o are „Vocea Basarabiei”, ci doar printr-o asociaţie. „Ulterior, donaţia a fost înregistrată iar pe numele postului de radio „Vocea Basarabiei”. Să le fie ruşine celor care mă acuză că aş fi avut de câştigat din această acţiune! Azi, Mitropolia Moldovei a obţinut 2,5 ha pentru viitoarele construcţii, noi nu le-am fi obţinut în vecii vecilor”, mai spune Ţâbuleac.

Svetlana COROBCEANU

 Articole asemănătoare:

• Donaţi pentru Crucea Mântuirii Neamului Românesc!
• Românii strânşi sub semnul Crucii
• Săptămâna în imagini

Preşedintele Nicolae Timofti, întreţinându-se cu Stefan Fule, comisarul UE pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, a denunţat Curtea Constituţională, acuzând-o că se „comportă ca un jucător politic”. Şeful statului a spus un lucru esenţial şi adevărat. Numai că nu l-a dezghiocat până la capăt.

Jucător cu fluier în gură şi steag în mână

Răul emană de la Curtea Constituţională care a devenit cel mai periculos infractor pe terenul nostru de joc politic. Doar prin decizia care a suspendat dreptul liderului PLDM de a deţine funcţia de prim-ministru, CC a încălcat un pachet întreg de prevederi constituţionale.

Mai întâi, articolul 31 „Prezumţia nevinovăţiei” care stipulează că „orice persoană este prezumată nevinovată” atâta timp cât vinovăţia nu va fi dovedită „în cadrul unui proces judiciar public”. Mai apoi, articolul 16 care declară toţi cetăţenii „egali în faţa legii”. Pe urmă, articolul 38 care garantează tuturor „dreptul de a fi aleşi”. Şi în fine, articolul 54 care spune că „restrângerea exercitării unor drepturi” se face în cazuri speciale „numai prin lege”.

Cu alte cuvinte, alienaţilor şi ucigaşilor li se restrâng unele drepturi în baza legilor votate în Parlament, iar fostul prim-ministru a fost privat de drepturile sale în urma unor comentarii politice aiuritoare la care s-au dedat judecătorii Curţii. Aceştia din urmă s-au comportat ca nişte jucători, vorba dlui Timofti, care au în plus şi fluierul de arbitru în gură.

Ieşirile lor deşănţate îmi amintesc de un meci de fotbal din campionatul Rusiei care s-a jucat recent la Groznîi între echipa locală Terek şi Amkar Perm. La sfârşitul partidei, arbitrul asistent cecen a lăsat jos steagul şi l-a lovit furios cu pumnii şi cu picioarele pe un fundaş al echipei oaspete, umplându-l de sânge.

Cooperativa blaturilor politice

Asemănarea jocului politic de la noi cu derapajele psihice din fotbalul rus nu se termină însă aici. Sportul cu balonul rotund din fosta metropolă este acuzat de corupţie şi blaturi care îmbracă forma unor cooperative clandestine. Ce sunt acestea şi cum se exprimă ele ?

Câteva echipe se aliază pentru a truca meciurile şi a câştiga nemeritat trofee, întocmind clasamentul nu pe terenul de joc, ci îndărătul uşilor capitonate. Astfel de matrapazlâcuri au loc, de altfel, şi în alte ţări estice.

Atâta doar că formarea unei cooperative blatiste în politica de la Chişinău nu este un lucru nou. Primii ei constructori au fost V. Voronin şi Iu. Roşca. Aceştia au creat cooperativa PCRM-PLDM pentru a ucide ceilalţi concurenţi electorali şi a mima un sistem bipartid constituit dintr-o formaţiune politică dominantă la putere şi una de buzunar care ar juca rolul opoziţiei.

Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Trebuie-Pronunţat

Acum această stratagemă comunisto-populară, eşuată în 2009, este pusă în aplicare de Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Trebuie-Pronunțat sau Ştim-Noi-Cine, ca să reiau nişte apelative din cărţile cu Harry Potter de J. K. Rowling. Aidoma lordului întunecat din romanele scriitoarei britanice, şi marele mahăr de la noi are atâtea nume încât inspiră groază şi nici nu mai ştii cum îl cheamă cu adevărat.

Oricum, deşi de la o vreme i-au apărut nişte obstacole în cale, planul său e în plină derulare. La ora actuală cooperativa blaturilor încorporează două culori – una democrată, conducătoare, şi alta liberală, subordonată.

Văzând însă că partidul din care face parte are limite, care se restrâng mai abitir decât drepturile lui Filat, iar locomotiva, Marian Lupu, pare pe cât de expirată, pe atât de irecuperabilă, Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Trebuie-Pronunțat a inventat un nou partid. Dar cum imaginaţia nu-l dă afară din casă, denumirea noii formaţiuni în mare parte o plagiază pe cea a lui Iu. Roşca.

Până una-alta, partidul a fost etichetat, sărat şi conservat. Într-o bună zi, el urmează să fie scos din beciul lui Ştim-Noi-Cine şi servit ca o legumă electorală proaspătă. Dar nu înainte ca să fie ucis PLDM-ul şi preluat in corpore segmentul de scenă politică deţinut de formaţiunea lui Filat.

Misiunea de killer i-a revenit unui magistrat al Curţii Constituţionale considerat foarte popular. După ce îşi va îndeplini sarcina până la capăt, acesta va fi răsplătit de Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Trebuie-Pronunțat cu fotoliul de lider al noului partid nu mai puţin „popular” decât PPCD-ul lui Iu. Roşca.

Astfel, cooperativa blaturilor în frunte cu Ştim-Noi-Cine, dacă reuşeşte să-şi facă mendrele, va controla tot. În primul rând, echipele. Adică partidele. În al doilea rând, arbitrii. Pardon, Procuratura Generală, Curtea Constituţională, celelalte judecătorii mari şi mici. Şi în ultimul rând, băieţii de mingi. Adică miniştrii, deputaţii şi figuranţii.

Ole, ole, ole, Europa unde e!?

Petru BOGATU

 Articole asemănătoare:

• De ce Lupu ignoră Curtea Constituţională
• Lupu, interimat rezonabil de 4 ani // Post-scriptum
• Orice soluţie a CC va fi morală // Observator

În linii generale, întrebarea la care trebuia să răspundă membrii Curţii Constituţionale sâmbăta trecută era următoarea: un premier interimar, numit de preşedintele RM, dispune de aceleaşi atribuţii ca şi unul votat de parlament? Logica sugerează că da, că un guvern interimar trebuie să aibă la dispoziţie toate pârghiile administrative pentru a putea asigura o funcţionare deplină a „organului” executiv.

Un detaliu ignorat

Căci economia, finanţele, politica externă, educaţia, sănătatea, apărarea, securitatea, ordinea publică, asistenţa socială, etc. nu pot fi trecute în starea de „interimat” sau de funcţionare la capacitate redusă. Interimatul în sine prezintă o frână suficient de puternică, un factor inhibant considerabil din punct de vedere administrativ. Nimeni nu aşteaptă de la un şef interimar iniţiative şi energii deosebite, deşi, de regulă, nu este limitat în competenţe sau acces la resurse. Dacă un preşedinte interimar al RM dispune de aceleaşi atribuţii ca şi unul plenipotenţiar, de ce primul-ministru, guvernul în general, ar prezenta o excepţie? Curtea a preferat să ignore acest „detaliu”.

E de presupus, prin urmare, că, dacă nu ar fi existat antipatia pentru Vlad Filat, dacă judecătorii CC ar fi făcut abstracţie de factorul politic, decizia lor în acest caz ar fi putut fi alta, favorabilă legii privind extinderea competenţelor premierului interimar, votată de deputaţii liberal-democraţi şi comunişti. Argumentul că astfel s-ar încuraja prelungirea interimatului, că nu ar exista motivaţii suficiente pentru a-l depăşi, este valabil mai mult din punct de vedere teoretic.

În realitate, nu limitarea competenţelor, ci schimbarea conjuncturii politice determină schimbările de la guvernare. Mai cu seamă în condiţiile noastre, când interimatul nu este limitat suficient de clar în Constituţie, acesta poate dura un timp destul de îndelungat şi orice piedică pusă guvernului se poate solda, nu numai teoretic, cu disfuncţii grave în procesul administrativ. Astfel, ajungem încă odată la ipoteza că judecata judecătorilor CC a fost viciată de anumiţi factori „extraconstituţionali”.

Guvernul nu a fost paralizat

Pe de altă parte, de data aceasta, şi Iurie Leancă, şi Vlad Filat au „contribuit” la „deraierea” pe pista politicului a Curţii Constituţionale. Decizia de demitere a celor trei miniştri liberali – Mihai Moldovanu, Anatol Şalaru şi Ion Ciobanu – nu avea altă raţiune, a recunoscut-o şi dl Leancă, decât una politică. Şi restabilirea lor în funcţie nu are cum să paralizeze guvernul. Cel puţin, PLDM nu a demonstrat acest lucru.

Da, liderul PL Mihai Ghimpu a luat-o razna, a pierdut simţul măsurii, comportamentul său agresiv, jignirile permanente erau greu de suportat, dar astea sunt „riscurile meseriei” de politician, de lider. Pedepsirea celor trei miniştri e cu atât mai bizară cu cât în 15 zile Leancă trebuie să vină cu o nouă echipă guvernamentală. Sau nu? Era atât de urgentă nevoia de a-i elimina din guvern încât s-a procedat la ajustări legislative?

Dacă se aştepta cu demisiile încă o zi sau două, se evita impresia că modificarea legislaţiei s-a făcut doar pentru a-l „zădărî”, a-l umili pe Ghimpu. Liderul liberal nu are nevoie de „stimulente” pentru a se dezlănţui, însă el va fi pedepsit, dacă va fi, de către alegători, de către simpatizanţii săi. Nu e nevoie să fie folosite în acest scop Parlamentul sau Guvernul.

Politica sentimentelor

În felul acesta Filat păşeşte pe urmele celor cărora le-a reproşat că adoptă decizii de stat în baza sentimentelor personale. Dacă mai punem la socoteală faptul că pentru „plăcerea” de a se răzbuna Filat a plătit cu concesii legislative comuniştilor, demisiile respective apar şi mai „enigmatice”. Nimeni nu contestă că dl Ghimpu este „sărit de pe fix” (sâmbăta trecută, de exemplu, el a bruscat-o pe jurnalista Valeria Viţu, de la RFI, întorcându-i spatele, pentru că este sora Lilianei Viţu, fost director al Departamentului Ştiri, de la Moldova 1), dar comportamentul său nu justifică „represiunea”, „execuţia” miniştrilor liberali.

În general, nu aceasta este calea de restabilire a „ordinii democratice”. Dl Filat nu trebuie să-şi consume energia în tot felul de stratageme vindicative, altfel va pierde din avantajul moral, din poziţia strategică a PLDM, pe care a obţinut-o prin renunţarea la postul de prim-ministru. În acest moment, PLDM este cel mai bine poziţionat la masa negocierilor, însă orice pas greşit îl va costa.

Riscul unui eşec

E adevărat, guvernul Filat a fost demis pentru plăcerea de răzbunare a lui Vlad Plahotniuc. Oricât ar repeta Ghimpu şi Lupu că Filat a distrus Alianţa, prin denunţarea acordului AIE, aceasta este o minciună. De ce o persoană atât de „onestă” ca liderul liberal şi alta atât de „principială” ca liderul PD spun încontinuu minciuni, putem doar presupune. Însă minciuna, demagogia, schemele lor nu le justifică pe ale altora. Democraţia, statul de drept, RM vor eşua dacă nu punem capăt acţiunilor umorale, meschine, ticăloase sau dacă nu scoatem instituţiile de stat de sub controlul „răzbunătorilor”. Cineva trebuie să înceteze politica răzbunării.

PS: Ţinta unei răzbunări a devenit şi Jurnal TV, prin intermediul unor judecători ai Curţii Supreme de Justiţie. Pentru un motiv ridicol, Jurnalului TV i se cere plata unei despăgubiri de 21 de milioane de lei, cu blocarea prealabilă a conturilor, ceea ce ar duce la închiderea postului în cauză. Jurnal TV este învinuit că a încălcat dreptul de autor al unei televiziuni, parafrazându-i sloganul „Votează ce gândeşti” prin „Gândeşte ce votezi” (sau viceversa?). Tot atât de ridicolă este pretenţia că sloganul „Mai mult decât ştiri” ar leza drepturile de autor ale celor care s-au pretins „Mai mult decât televiziune”.

Nicolae Negru

 Articole asemănătoare:

• Guvern fără miniştrii PL
• Ghimpu s-a despărţit greu de funcţia de preşedinte
• Cine trişează: alegătorii sau sociologii? // Observator

Ieri am discutat despre refuzul lui Voronin de a se întâlni cu înaltul comisar european Ştefan Fule, în semn de protest pentru că acesta a participat la marşul homosexualilor şi lesbienelor liberi, adresându-le şi un salut european political corect, tolerant, călduros.

Unii considerau că astfel liderul PCRM se abate de la principiile leniniste ale iubirii revoluţionare, neîngrădite de frontiere mic-burgheze, alţii spuneau că Voronin doreşte probabil să obţină acces sigur şi nelimitat la serviciile raiului promis de Patriarhul Kirill. De aceea, în loc să-l aştepte pe Fule la sediul PCRM, după cum promisese, a plecat, ca un pedofil politic înveterat ce este, la monumentul lui Lenin de la Moldexpo, pe a cărui fundal de granit se derula nostalgic, dodonic, solemnitatea dedicată zilei pionierilor leninişti. Înaltul comisar s-a văzut nevoit să pupe elegant, cum pot europenii cehoslovaci, lacătul de la uşa cabinetului înaltului lider comunist. „În situaţia în care pentru Fule susţinerea minorităţilor sexuale marginale este mai presus de respectarea drepturilor majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova, Partidul Comuniştilor a considerat inutilă întrevederea programată”, anunţă serviciul de presă al PCRM. Sună bine! Da’ nu s-or supăra homosexualii? – se întrebă Cozonac. S-or supăra, ei şi ce? Ce are Voronin cu homosexualui? Chiar mă pui pe gânduri, spuse Colesovnazadov. Stai liniştit. Are, nu are, e treaba lui personală, replică Scurtoi. Nu-i nicio treabă personală! Voronin nu are nimic cu homosexualii! – strigă Colesovnazadov. Dacă nu are nimic, de ce protestează? De ce nu s-a întâlnit cu Fule? – insistă Cozonac. Nu-i foc fără fum. Ceva o fi fiind la mijloc… Nu protestezi nitam-nisam, căzu de acord sanitara Vera.

Acuma stau şi mă gândesc că prea multe principii şi valori strică. Ar trebui să verific dacă nu sunt primul care am spus-o, ca să-mi asigur copiraitul.

Al vostru plebiscid, lienter, agaragar, Ion Buraga

 Articole asemănătoare:

• Scrisorile lui Buraga: Orientarea sexuală nu contează
• Scrisorile lui Buraga // Voronin s-a răzgândit
• Scrisorile lui Buraga: De ce moldovenii care pleacă nu-i iubesc pe comunişti

Timur numără stelele de pe steagul european

De Ziua Europei, la Chişinău, toţi s-au simţit liberi

Sute de copii însoţiţi de părinţii lor au venit în scuarul Teatrului de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău pentru a sărbători Ziua Europei. „Este important să le explicăm copiilor de ce R. Moldova trebuie să facă parte din Uniunea Europeană. Viitorul lor este în UE”, consideră Eugenia Iurco din Chişinău. Femeia a venit împreună cu fiul său de doar trei ani, Timur, pentru a-i arăta ce viitor îl aşteaptă în cazul în care R. Moldova se va integra în UE.

„Dragi prieteni, la mulţi ani, Europa! La mulţi ani, R. Moldova! La mulţi ani, Chişinău! Am plăcerea să anunţ deschiderea oficială a Zilei Europei”, a declarat în română comisarul european pentru Extindere și Politică de vecinătate, Stefan Fule. Oficialul este ţinta jurnaliştilor care roiesc în jurul său şi vânează fiecare mişcare şi declaraţie a oaspetelui important. Trec cu indiferenţă pe lângă o bătrânică de 83 de ani care, cu lacrimi în ochi, le povesteşte cetăţenilor ţărilor membre UE ce viaţă are în R. Moldova.

Ţărilor UE, scrise în rusă şi română

Îi este oferită libertatea de a-şi împărtăşi durerile: „M-au dat afară din apartament. Acum locuiesc pe scări. Mă ajută vecinii, îmi dau câte ceva de mâncare”, se plânge mătuşa Anastasia Mironaş privind cu tristeţe în direcţia demnitarilor care au făcut rând la tarabele cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale preparate de reprezentaţii ţărilor care fac parte din comunitatea europeană, în care R. Moldova încă nu şi-a găsit locul. Pe corturile ţărilor membre UE denumirile sunt scrise în două limbi: rusă şi română.

Nu şi-a găsit un loc mai prezentabil şi cortul Republicii Moldova. Deşi pentru alte ţări s-a oferit un loc mai spaţios… „Noi n-am meritat probabil mai mult”, ne explică un tânăr care reprezintă R. Moldova în Satul European şi ne pune la dispoziţie mai multe ghiduri, printre care şi „Ghidul de integrare a cetăţenilor străini în R. Moldova”.

Un oaspete deosebit

Toţi sărbătoresc, dar mătuşa Anastasia plânge

Dumitru a venit „liber” la Chişinău din stânga Nistrului. Priveşte impresionat spre scena pe care evoluează ansamblurile de dans din diferite ţări. „Este ceva nou pentru mine. Ar fi frumos să ne integrăm în UE. Poate şi situaţia persoanelor cu dizabilităţi se va îmbunătăţi. Dar ca să se întâmple acest lucru, nu trebuie să aşteptăm să facă UE ceva pentru noi, ci să ne gândim ce trebuie să schimbăm ca să fim demni de a face parte din ea”, este de părere bărbatul.

Faptul că de 20 de ani nu se poate deplasa decât în scaunul cu rotile nu a fost o barieră pentru el ca să ajungă la Chişinău. În acest timp, se aproprie de noi o doamnă şi ne roagă să nu plasăm fotografia lui Dumitru în ziar pentru că s-ar putea pomeni cu probleme în stânga Nistrului şi această vizită la Chişinău ar putea fi ultima pentru el.

Liber la furat

Imediat ce a înţeles că suntem jurnalişti, un tânăr se apropie de noi şi ne întreabă dacă ar putea să-şi expună opinia. „Eu cred că R. Moldova ar putea să se descurce de una singură, iar UE este o resetare a regimului sovietic”, ne spune Cristofor, o cioară albă printre toţi cei care au venit să sărbătorească Ziua Europei. Nu se lasă aşteptată reacţia altui tânăr. „Nu sunt de acord cu el. R. Moldova nu poate fi de una singură. Mai bine de 20 de ani am fost singuri şi unde am ajuns? S-a furat şi se fură în continuare”, este de părere Mihai.

Spaniolii au împărţit paella şi sangria pe gratis, după care au încins atmosfera cu dansuri latino. La întrebarea din ce este făcută licoarea, spaniolii au atenţionat: „Peste două ore veţi simţi”

Apropo, liber la furat au avut câţiva indivizi pe moment neidentificaţi, care, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au furat mai multe mese şi scaune din scuarul Operei Naţionale. Primarul capitalei Dorin Chirtoacă a dat vina pe numărul mic de poliţişti care au patrulat zona.

Microfonul liber

Ajuns în faţa microfonului liber instalat în Satul European, Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, este luat la întrebări de locuitorii capitalei. „Dumneavoastră spuneţi că v-aţi luat o piatră de pe suflet, răspunzând la întrebarea precedentă. Acum îmi permiteţi să vă adresez o altă piatră. De ce nu-i puteţi amenda sau să-i puneţi să lucreze în folosul societăţii pe cei care fac mizerie în curtea blocurilor, parcurilor, transformând Chişinăul într-o gunoişte?”, îl întreabă la microfonul „liber” un locuitor al Chişinăului. „Legea, din păcate, nu-i permite primarului să sancţioneze pe cineva”, explică Chirtoacă. „Ei, atunci mai avem mult până să ajungem capitală europeană”, spune bărbatul nemulţumit de răspunsul edilului.

Eugenia Iurco însă nu-şi poate explica de ce primarul a acceptat amânarea serbării Zilei Europei la Chişinău, dar e important că lui Timur i-a plăcut sărbătoarea şi, înainte de a părăsi Satul European, i-a spus mamei că şi-ar dori să locuiască în ţara în care toţi zâmbesc, dansează, cântă şi îţi dau steguleţe, baloane şi bomboane.

Oficialii au alte aşteptări de la UE pe care şi le-au expus în cadrul evenimentului, iar Dorin Chirtoacă îşi recunoaşte greşeala şi promite că pe viitor, 100 de ani înainte, Ziua Europei, la Chişinău, se va sărbători pe 9 mai, şi nu pe 18, cum a fost anul acesta.

Svetlana Panţa

 Articole asemănătoare:

• Chirtoacă, prim-ministru? // Scrisorile lui Buraga
• Din 1 februarie pensionarii circulă gratuit cu transportul public
• Scrisorile lui Buraga:Victoria nu încape de Europa

Luminița Gheorghiu și Florin Zamfirescu în filmul „Poziția copilului” de Călin Peter Netzer, Ursul de Aur, Berlin, 2013

Festivalul Filmului European s-a lansat pe 19 mai la Chișinău, cu premiera celui mai recent succes cinematografic românesc – lungmetrajul „Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer.

La ceremonia oficială de deschidere a Festivalului, filmul a fost prezentat de Marius Lazurca, ambasadorul României în Republica Moldova și Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.

Lungmetrajul lui Netzer a deschis Festivalul Filmului European

Domnul Lazurca a amintit spectatorilor adunați în număr mare că producția „Poziția copilului” a fost apreciată la cel mai înalt nivel de publicul și critica europeană, câștigând premiul Ursul de aur, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin: „Acest premiu confirmă valoarea noului val al cinematografiei românești”. Excelența sa a comentat într-un mod original receptivitatea cinefililor locali, care au umplut până la refuz incinta cinematografului „Gaudeamus”, menționând că dânsul și-a pierdut locul din sală și că va urmări în picioare filmul, în semn de solidaritate cu publicul entuziast.

Producția „Poziția copilului”, realizată după un scenariu de Călin Peter Netzer și Răzvan Rădulescu, sondează relațiile dintre o mamă posesivă, Cornelia Kerenes (în interpretarea stelară a Luminiței Gheorghiu), și fiul ei matur Barbu (Bogdan Dumitrache). Atunci când „băiatul” dă de în necaz, omorând cu mașina un adolescent de 14 ani, întreaga familie de doctori înstăriți a ucigașului se mobilizează pentru a salva „bietul copil” de la ispășirea pedepsei.

Corupția începe acasă

Este uimitor cât de bine funcționează mecanismul corupției într-o Românie a extremelor sociale și cât de eficient coordonează „clanul” această criză. Se dau telefoane unor înalți funcționari și experți juriști, sunt pregătite șpăgile, este studiată întreaga procedură a investigației judiciare, pentru a găsi punctele vulnerabile și ieșirile de urgență. Cornelia se dedică trup și suflet acestei operațiuni de salvare, pentru că e la mijloc nu doar viitorul fiului său, dar și imaginea ei de mamă atotputernică. Pentru că Barbu o evită, încercând să taie în sfârșit cordonul ombilical, Cornelia vede această nenorocire ca fiind o șansă de a recupera dominația sa asupra fiului. Nu aflăm prea multe detalii despre trecutul tumultuos al acestei relații aflată la limita normalității, dar înțelegem că Barbu își dorește de mult timp să iasă dintr-un cerc vicios. „Nu te vei schimba”, îi spune el mamei sale. Într-adevăr, e prea multă pasiune, obsesie, singurătate și inutilitate acumulată în Cornelia pentru ca să se schimbe ceva. Barbu este universul ei și scuza propriei ratări.

Perversiunea umană, tradusă în lei și euro

Tensiunea acțiunii și măiestria creatorilor filmului ajung la maxim în scenele de final, când fiul și mama merg la familia victimei pentru a atrage părinții îndoliați de partea lor. Ca o adevărată „drama queen”, Cornelia intră în rolul pocăitei, executând un admirabil exercițiu de manipulare. Față în față cu niște oameni care și-au pierdut băiatul din cauza excesului de viteză și de tupeu al fiului ei, Cornelia nu ezită să vorbească despre copilăria lui Barbu și să ceară compasiune, iertare și absolvire de păcate. Suntem și noi gata să credem în sinceritatea Corneliei, până când scoate plicul cu banii pentru înmormântare. Ne aducem aminte cu cât calm și sânge rece calcula ea leii și euro ascunși în bibliotecă. Înțelegem că perversiunea umană poate lua și o astfel de formă, chiar dacă nu e conștientizată. Despre Barbu, absent cât timp mama îi pleda cauza, credem că este un laș. Dar până la urmă, iese din mașină (rostind minunata replică „Deblochează-mă, mamă”) și dă ochii cu tatăl victimei. Nu știm ce și-au spus. Sperăm doar să-și fi vorbit sincer, adevărat.

Festivalul Filmului European continuă astăzi și mâine la Chișinău. Între 24 și 26 mai, proiecțiile de film vor avea loc la Tiraspol. Programul complet este disponibil pe site-ul oficial al evenimentului – http://eudaymoldova2013.org/en/film-festival.html .

Constanța Popa

 Articole asemănătoare:

• Anim’est vine la Chişinău
• Mâine începe Festivalul Filmului Francofon
• O recunoaşteţi?

Astăzi la Centrul de Dramaturgie Contemporană (CDC) din cadrul Uniunii Teatrale din Moldova va fi prezentat spectacolul-lectură „Portretul teroristului moldovean bându-și ceaiul” de Nicolae Negru, în regia Marianei Starciuc. Vor citi actorii Mariana Bratu, Iurie Radu, Dumitru Uruşciuc, Mirela Jora, Adrian Gheorghiştean, Ion Guţu, Ina Tcaci, Daniela Herţa.

Potrivit criticului de teatru Dorina Khalil-Butucioc, piesa lui Nicolae Negru „pendulează între două veșnice dileme: pe de o parte, cine sunt teroriștii și cine sunt ostaticii tuturor timpurilor, țărilor, popoarelor?; pe de altă parte, „unde va merge președintele nostru, la Bruxelles sau la Moscova?”. Spectacolul-lectură va fi urmat de o discuție pe marginea textului.

Lectura va avea loc la Casa Actorului (str. Pușkin 24, etaj.4), începutul la ora 18.00. Intrare liberă.

I.N.

 Articole asemănătoare:

• CeDeCe „Déjà lu…” ?
• Dragostea… fără clișee
• Premieră la Teatrul „Guguţă”!

Fiind suspectat de omor, a fost cercetat în libertate

Un individ din satul Ştefăneşti, raionul Floreşti, în vârstă de 23 de ani, a băgat în sperieţi toată localitatea. După ce a săvârşit acte de huliganism, fiind suspectat şi de un omor, a fost reţinut de poliţie şi cercetat în arest abia acum o lună de zile, după ce este suspectat şi de omorul unei bătrâne din sat. Oamenilor le este teamă ca şi în acest caz Valeriu B. să nu fie eliberat din lipsă de probe.

În acest an, mai mulţi oameni din satul Ştefăneşti au fost intimidaţi şi terorizaţi de un consătean în vârstă de 23 de ani, care, împreună cu alţi amici de-ai săi, maltratează oamenii din sat.

„Oriunde s-ar afla Valeriu B., lumea se plânge. El a intimidat şi bătut un tânăr, în timp ce acesta se afla în compania prietenei sale. Dosarul a fost închis pentru că părinţii fetei şi tânărul n-au scris o plângere la timp la procuratură. Asemenea cazuri au mai fost, iar în decembrie 2012, Valeriu B. şi încă un amic de-al lui, fiind în stare de ebrietate, au bătut cu bestialitate un bărbat în vârstă de 33 de ani din localitate, pe nume Filip Didei, care a murit la spital. Afară era frig. Şi, potrivit expertizei medico-legale, bărbatul maltratat a decedat la câteva ore după incident, cauza decesului fiind ‘hipotermia’. De menţionat că, în timpul anchetării cazului pentru omor, cei doi suspecţi au fost cercetaţi în libertate”, relatează primarul de Ştefăneşti, Simion Zdrăguş.

„Lumea din sat este terorizată şi stă cu frică, se teme să vorbească, deoarece acest individ nu acționează de unul singur, ci cu mai mulţi „tovarăşi”. Această grupare are și o căpetenie care negociază cu organele de drept, poliție, procuratură și judecătorie. Astfel şi acum, aflându-se în detenție, individul se laudă că va scăpa basma curată și de această dată”, scrie într-o scrisoare adresată redacţiei JURNALULUI un locuitor din Ştefăneşti.

Eliberat din lipsă de probe

Potrivit primarului, în cazul omorului lui Filip Didei, tinerii suspecţi au fost luaţi la poliţie, apoi eliberaţi din lipsă de probe. Sătenii presupun că banii au rezolvat totul.

La doar puţin timp de la încăierarea respectivă, Valeriu B. este suspectat că a omorât-o pe Elena Stâncaru – o bătrână în vârstă de 72 de ani. Numai după acest omor, poliţiştii l-au reţinut pe suspect în izolatorul de detenţie preventivă Floreşti.„Cazul se investighează şi nu pot comunica mai multe detalii pe marginea lui”, ne-a spus Vasile Revenco, procuror în Procuratura Floreşti.

Haosul din RM

Locuind de una singură, femeia a fost omorâtă cu cruzime cu un par de beton. Suspectat de omor, Valeriu B. le-a declarat poliţiştilor că a comis crima fiind în stare de ebrietate. Oamenilor din sat le este frică şi ziua. Aceştia spun că, dacă individul ar fi fost reţinut după crima din decembrie, bătrâna ar fi trăit şi azi.

„Mi-e frică şi ziua să stau în casă, deşi este închis. Are fraţi, amici cu care au fost împreună şi la Elena Stâncaru. Lumea crede că el n-a fost de unul singur la bătrână acasă. Au omorât-o pentru bani, căci Elena era o femeie respectată de toţi oamenii din sat. Vindea vin şi ei ştiau că femeia strângea bani pentru zile negre. Locuiesc cu mama mea şi ambele suntem în etate”, mărturiseşte Irina Botnariuc, prietena Elenei Stâncaru. Femeia spune că este haos în ţară la nivel înalt şi în raioane la fel. „Nu m-aş mira ca, peste puţin timp, pentru bani să-l elibereze, motivând că nu sunt probe”, spune fosta contabilă a primăriei din localitate.

„Mama nu mai este”

Şi fiica Elenei Stâncaru este îngrijorată de faptul că individul care le-a omorât mama ar putea fi eliberat. „Mama nu mai este. N-o putem întoarce, dar dorim ca organele de drept să-şi facă bine meseria, iar vinovatul să răspundă în faţa legii”, a spus pentru JURNAL, Ala Stâncaru, reporter la Radio România Actualităţi.

Potrivit expertului judiciar, medicul legist al raionului Floreşti, Iurie Ciobanu, care a fost la faţa locului, Elena Stâncaru a decedat în urma unor leziuni corporale grave şi a hemoragiei interne.

Victoria POPA

 Articole asemănătoare:

• Dragoste până la omor
• Furturi din gospodării
• A fost reţinut un suspect în cazul omorului tinerei de la Hânceşti

La propunerea premierului interimar, Iurie Leancă, preşedintele Nicolae Timofti a semnat ieri decretele privind revocarea lui Mihai Moldovanu din funcția de viceprim-ministru și a lui Anatol Șalaru din funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

Tot ieri, în cadrul şedinţei Guvernului, a fost demis directorul Agenţiei de Stat „Moldsilva”, Ion Cebanu. Ambii miniştri şi directorul Agenţiei au fost înaintaţi de PL. Premierul desemnat Iurie Leancă şi-a motivat decizia privind eliberarea lui Cebanu ca fiind una strict politică. „Este o funcție de demnitate publică. În acest context, s-a propus numirea lui Cebanu, tot în acest context se propune eliberarea lui”, a precizat Leancă. Cebanu a spus că pentru el decizia de a fi demis a fost o surpriză. „Când eşti în politică, tot timpul te aştepţi la aşa ceva. Vreau să vă spun că eu nu am ştiut de decizia de astăzi. A fost şi pentru mine o surpriză, ca şi pentru dvs. Probabil este o răzbunare”, a presupus Cebanu.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, este de părere că, pe această cale, PLDM se pregăteşte de anticipate. „Altfel nu înţeleg care este sensul să eliberezi miniştrii, din moment ce ai deja desemnat prin decret candidatul la funcţia de prim-ministru? Oricum, în 15 zile, conform legii, prim-ministrul desemnat trebuie să vină cu Programul de guvernare și lista cabinetului de miniștri”, a spus Ghimpu. Liderul liberalilor a reiterat că consideră ilegal proiectul de lege privind lărgirea atribuţiilor guvernului şi cel privind extinderea împuternicirilor premierului interimar. Acesta a presupus că, în urma ultimelor modificări ale legislaţiei, va fi demis şi şerful CNA, Viorel Chetraru. „Toate deciziile sunt votate în comun cu PCRM. Nu înţeleg în acest caz cum vor să facă alianţă cu PD?”, s-a mai întrebat Ghimpu.

Funcţia de director al Agenţiei „Moldsilva” a devenit vacantă după ce Ion Lupu a fost eliberat la 18 ianuarie curent, în legătură cu scandalul legat de tăinuirea tragediei de la vânătoarea din Pădurea Domnească, când premierul Filat a cerut să fie numit un nou director de agenţie. Reprezentantul PL, Mihai Moldovanu, a fost numit în funcția de viceprim-ministru al Republicii Moldova la 14 ianuarie 2011, iar Anatol Șalaru a devenit ministru al Transporturilor la 25 septembrie 2009.

S. C.

 Articole asemănătoare:

• Scrisorile lui Buraga // Fără funcţii
• Cabinetul de miniştri Filat 2
• Miniştrii au făcut loc pentru nouă deputaţi noi